Cine a fost, în tinerețe, unul dintre polițiștii locali filmați în timp ce umileau o bătrână

Unul dintre cei doi polițiști locali care au fost filmați, la sfârșitul lunii august, în timp ce aruncau pe trotuar marfa unei bătrâne care vindea fructe și legume într-o stație de autobuz din Sectorul 1, a fost sportiv al clubului Dinamo. Acesta s-a bătut atât pentru clubul Ministerului de Interne, cât și pentru diferite organizații private. La sfârșitul lunii trecute, un trecător a surprins cu telefonul mobil intervenția a doi angajați ai Poliției Locale Sector 1, care umileau o femeie în vârstă pe care tocmai o prinseseră că vindea roșii și prune într-o stație de autobuz. Unul dintre cei doi, care acționa în civil (cu toate că exercitarea atribuțiilor de control de către polițiștii locali se face exclusiv în uniforma de serviciu), i-a împrăștiat bătrânicii roșiile și prunele pe trotuar. Polițist-luptător medaliat vs. bătrânică Între timp, colegul său, care purta uniforma, privea impasibil spectacolul. Potrivit unor surse din cadrul Poliției Locale, acesta se numește Cătălin Alecsuți și ar fi un fost component al lotului de lupte al CS Dinamo București, club pentru care ar fi adus mai multe medalii. Ulterior, Alecsuți s-ar fi apucat de kempo, disciplină sportivă pentru care a reprezentat România la mai multe competiții internaționale din postura de component al lotului național. Totodată, polițistul local a participat și la unele gale de arte marțiale mixte, dintre care unele au fost televizate. Primăria a luat măsuri Potrivit declarației de avere, acesta nu deține pe numele său nici casă, nici mașină. Are doar banii obișnuți din salariul lunar și alocația copiilor. Polițistul local în civil a aruncat pe trotuar marfa femeii care vindea fructe și legume într-o stație de autobuz După ce imaginile au apărut în spațiul public și au ridicat un val de revoltă, reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au anunțat că, la nivelul Poliției Locale, a fost declanșată o anchetă internă, pentru a se stabili dacă polițistul local în civil, care îi răstoarnă femeii marfa pe trotuar, a acționat conform legii. Totodată, până la finalizarea cercetărilor, acesta ar fi primit în sarcină activități care nu-i mai permit să interacționeze cu publicul.
Casa Dinu Lipatti, de la executare silită la centru cultural: Sectorul 1 achiziționează imobilul și lansează Promenada Verde pe malul Lacului Străulești

Primul proiect vizează achiziția a două apartamente din Casa Memorială Dinu Lipatti, situată pe Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12, pentru a fi transformată într-un centru cultural deschis publicului. Spațiile vor găzdui expoziții, concerte și evenimente educative, valorificând simbolic locul în care marele pianist și compozitor Dinu Lipatti (1917–1950) și-a petrecut o parte din copilărie, potrivit unui comunicat al Primăriei. Inițiativa pentru păstrarea acestui spațiu în patrimoniul public a început încă din martie 2025, iar aprobarea de astăzi reprezintă un pas decisiv pentru ca aceste imobile să rămână accesibile comunității. În perioada următoare vor fi demarate procedurile de evaluare și achiziție a apartamentelor, finanțarea fiind asigurată integral din bugetul local al Sectorului 1. Cel de-al doilea proiect aprobat astăzi este „Promenada Verde”, care vizează crearea unui spațiu verde și de agrement pe malul Lacului Străulești. Consiliul General a aprobat achiziția mai multor imobile situate pe Bulevardul Bucureștii Noi nr. 245, care vor permite amenajarea unei baze de agrement și a unor zone de relaxare pentru locuitorii sectorului. Proiectul își propune să ofere mai mult aer curat, spațiu pentru plimbări și recreere, transformând malul Lacului Străulești într-un loc prietenos pentru toate vârstele. După finalizarea tranzacțiilor, atât terenurile, cât și clădirile vor intra în domeniul public și vor fi administrate de Primăria Sectorului 1, consolidând astfel efortul autorităților locale de a combina protecția patrimoniului cultural cu crearea de spații verzi pentru comunitate. Ambele proiecte vor fi finanțate din bugetul local al Sectorului 1, asigurând continuitatea investițiilor în infrastructură culturală și de agrement. Astfel, de la situația tensionată a Casei Lipatti, aflată anul trecut în executare silită, până la transformarea sa într-un centru cultural accesibil tuturor și la dezvoltarea „Promenadei Verzi”, Sectorul 1 face un pas concret pentru protejarea patrimoniului și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.