Un nou pasaj se va construi în București, după cel de la Apărătorii Patriei

un-nou-pasaj-se-va-construi-in-bucuresti,-dupa-cel-de-la-aparatorii-patriei

Alexandru Hazem Kansou, city-manager al Sectorului 4, a detaliat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” proiectul unui nou pasaj în București, care va fluidiza traficul în zona de sud a Capitalei. Noua lucrare va începe după ce se va finaliza Podul Apărătorii Patriei. Aici poate fi vizionată emisiunea integrală cu Hazem Kansou.  „Vom începe un alt pasaj care va închide total partea de Inel Median ce ține de Sectorul 4. A fost votat în ultima ședință inclusiv culoarul de exproprieri. Va fi subteran acest pasaj, la intersecția dintre Șoseaua Olteniței cu Iriceanu. Te duci spre Vitan-Bârzești, pe sub Olteniței, dar va fi și o bretea care va ieși la Hațeganu, și de acolo ajungi în Sectorul 3. Primarul Sectorului 3 a spus că va susține și Primăria Sectorului 3 construirea acestui pasaj”, a declarat Hazem Kansou în emisiunea „Cu Gândul la București”. Potrivit administratorului public al Sectorului 4, la acest pasaj se va lucra într-un timp scurt, iar partea de suprafață, îndeosebi Șoseaua Olteniței, nu va fi afectată foarte mult. City-manager: Partea de suprafață nu va fi foarte afectată „Acest pasaj va facilita foarte mult traficul, măcar până la ieșirea din Sectorul 4. Noi ne închidem partea asta, pentru că până la urmă este Inelul Median al Bucureștiului. Aici se va lucra repede. Partea de suprafață încercăm să nu o afectăm. Soluțiile inginerești sunt inovatoare la momentul acesta. Se vine cu plăci turnate și se va lucra pe dedesubt”, mai spune Kansou. Potrivit reprezentantului Primăriei Sectorului 4, până la finalul acestui an, Pasajul Apărătorii Patriei, care se află acum în construcție, va fi dat în trafic. Pasajul Apărătorii Patriei costă aproximativ 20 de milioane de euro Potrivit edilului Daniel Băluță, valoarea investiției este de aproximativ 20 de milioane de euro, bani proveniţi din bugetul local al Sectorului 4. Constructorul desemnat este Asocierea Concelex, Omega Star Systems, Alpenside, Luxten și PAB România. Proiectul prevede și realizarea unui nod intermodal de transport public. Pe pasaj vor fi amenajate două stații de tramvai, conectate prin lifturi și escalatoare cu stația de metrou Apărătorii Patriei și cu transportul public de la nivelul solului. Datele tehnice ale Pasajului: Lungimea totală a podului va fi de 860 de metri Cost: aproximativ 20 de milioane de euro Structură: Pod parțial hobanat cu tablier metalic Amplasat la intersecție Șoselei Berceni cu „Turnu Măgurele” și Strada Ion Iriceanu Termen de finalizare: sfârșitul anului 2026 Capacitatea: 2 benzi pe fiecare sens Revenind la pasajul care va trece pe sub Șoseaua Olteniței, lucrările pentru această construcție vor începe din 2027.

În ce stadiu e Planșeul Unirii. Se vor folosi cârtițe ca la metrou

in-ce-stadiu-e-planseul-unirii.-se-vor-folosi-cartite-ca-la-metrou

La solicitarea Gândul, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 au explicat în ce stadiu se află lucrările la Planșeul Unirii, investiție care a început anul trecut. Ca element de noutate, la structura de beton din Piața Unirii se va lucra cu utilaje precum cele care sapă tunelurile la metrou, respectiv celebrele „cârtițe”. Utilajele vor fi folosite pentru creșterea capacității de tranzit a râului Dâmbovița, dar nu vor fi la fel de mari precum cele folosite la metrou.  Loading … Lucrările La Planșeul Unirii au început anul trecut, iar în prezent avansează simultan pe toate cele patru etape ale proiectului. Vechiul planșeu a fost deja demolat în totalitate, toți piloții necesari consolidării structurii au fost executați, iar peste 75% dintre grinzile de coronament și radierul noii construcții sunt deja realizate, potrivit datelor obținute de Gândul. „Au fost finalizate 16 dintre cele 19 tronsoane ale noului planșeu, dintre care opt au fost deja post-tensionate, reprezentând aproximativ 70% din lungimea totală a noii structuri. Până la finalul anului, planul este ca întreaga placă de beton să fie finalizată, iar la începutul anului viitor să refacem parcul, așa cum era înainte, cu alei și spațiu verde. În paralel cu aceste lucrări extrem de importante, constructorii și reprezentanții Apelor Române au reușit, după foarte mulți ani, să curețe zona celor patru sifoane, care erau aproape colmatate și pline de mâl. În cadrul acestei operațiuni au fost îndepărtate peste 1.000 de tone de deșeuri și aluviuni depuse în timp”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 4, la solicitarea Gândul. Primăria Sectorului 4, despre Planșeul Unirii: „Vom săpa la mare adâncime” Sursa citată mai arată că la planșeu se vor monta două conducte foarte mari, iar pentru această lucrare se va folosi tehnologie asemănătoare cu cea de forare la metrou. „La solicitarea Apelor Române, privind creșterea capacității de tranzit a râului Dâmbovița, continuăm montajul celor două conducte uriașe, folosind o tehnologie similară cu cea utilizată la construcția metroului. Practic, punem la treabă utilaje de tip TBM (Tunnel Boring Machine, sau celebrele «cârtițe» – n.r.), săpăm la mare adâncime și apoi montăm țevile care, în cazul în care râul Dâmbovița va înregistra debite mari, vor prelua surplusul de apă într-un sistem de tip by-pass și îl vor direcționa în aval, pentru a reduce presiunea apei asupra infrastructurii din centrul orașului. Și, ca element de noutate, împreună cu colegii de la Apa Nova, constructorii au reușit să elimine din cuva râului un masiv uriaș de beton care afecta cursul apei”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 4. Structura de beton din Piața Unirii era foarte degradată Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii. Foarte multă vreme, proiectul de reabilitare a fost blocat în sertarul fostului primar general Nicușor Dan, care a semnat autorizația de începere a lucrărilor în ultima sa zi de mandat la Primăria Generală. Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, se afla într-o stare de degradare foarte mare. Expertize tehnice au arătat că structura avea un risc seismic gradul I. Structura de beton se afla în risc de prăbușire Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se putea prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie. Problema uriașă era reprezentantă și de faptul că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu, care arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI. Acestea sunt deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii: armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor; grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune; grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi; beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu; degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete.

Planșeul Unirii, primele noutăți în 2026. Ce s-a întâmplat luni pe șantier

planseul-unirii,-primele-noutati-in-2026.-ce-s-a-intamplat-luni-pe-santier

Primele lucrări din anul 2026 la Planșeul Unirii au început de luni, 12 ianuarie. Surse administrative au precizat în exclusivitate pentru Gândul că Guvernul a livrat la sfârșitul anului trecut banii pentru refacerea structurii de beton. Potrivit imaginilor surprinse de reporterii Gândul, muncitorii lucrau, luni, la armături. Lucrările la Planșeul Unirii merg mai departe în 2026, iar potrivit surselor Gândul, totul este în grafic. „Au fost livrați și banii necesari, au intrat la sfârșitul anului trecut”, au precizat surse administrative pentru Gândul. Planșeul Unirii, aproape de 30% Începută în iunie 2025 de către Primăria Sectorului 4, lucrarea de la Planșeul Unirii este la aproape 30%. Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii. Foarte multă vreme, proiectul de reabilitare a fost blocat în sertarul fostului primar general Nicușor Dan, care a semnat autorizația de începere a lucrărilor în ultima sa zi de mandat la Primăria Generală. Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, se afla într-o stare de degradare foarte mare. Expertize tehnice au arătat că structura avea un risc seismic gradul I. Structura de beton se afla în risc de prăbușire Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se putea prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie. Problema uriașă era reprezentantă și de faptul că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu, care arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI. Acestea sunt deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii: armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor; grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune; grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi; beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu; degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete. CITEȘTE ȘI: Daniel Băluță, despre reabilitarea PLANȘEULUI Unirii: „Nu se va bloca toată circulația în Piața Unirii.

Întârzierea lucrărilor la Planșeul Unirii înseamnă trafic de coșmar

intarzierea-lucrarilor-la-planseul-unirii-inseamna-trafic-de-cosmar

Scandalul lucrărilor la Planșeul Unirii, care a debutat în toamna anului trecut, când Primăria Capitalei a demolat șantierul început de Primăria Sectorului 4, va avea efecte foarte mari asupra traficului. Surse administrative au explicat pentru Gândul de ce ar fi fost cel mai potrivit ca lucrările să înceapă în toamna anului trecut! În curând vor începe lucrările de reabilitare a Planșeului Unirii, după luni de zile în care proiectul a fost tergiversat. Surse administrative, implicate în proiect, au precizat pentru Gândul că lucrările vor începe din zona Parcului Unirii, și vor dura aproape toată vara. Lucrările din parc nu vor afecta traficul, însă, din toamnă, vor începe săpăturile pe arterele din Piața Unirii, ceea ce va crea un haos în zonă din punct de vedere al circulației. „Dacă lucrările începeau în toamna trecută, s-ar fi lucrat până în prezent în parc, iar pe timpul verii se intervenea în zona arterelor. Ar fi fost cel mai potrivit așa, pentru că vara este traficul mai mic. Acum, după ce lucrările au fost întârziate fără justificare, se va începe vara în zona de parc, iar din toamnă în zona străzilor. Altă variantă un există, lucrările nu mai pot fi întârziate”, spun sursele Gândul. Autorizația pentru Planșeul Unirii, semnată de Nicușor Dan în ultima zi de mandat Aceleași surse mai spun că Primăria Sectorului 4 trebuie să comunice săptămânal stadiul lucrărilor, astfel încât locuitorii Capitalei să înțeleagă că acest proiect, care vine la pachet și cu un disconfort foarte mare, este absolut necesar. După luni de zile în care a refuzat să semneze mai multe documente, precum avizul Comisiei Tehnice de Circulație, fostul primar general Nicușor Dan a semnat, în ultima zi de mandat, autorizația de construire pentru refacerea Planșeului Unirii. Un studiu din satelit arată noi deformări la Planșeul Unirii Un studiu din satelit realizat de ingineri români, din cadrul unei companii de monitorizare structurală, arată noi deformări la Planșeul Unirii. Studiul, realizat între aprilie 2023 și octombrie 2024, prezintă imagini obținute prin sistemul de sateliți COSMO-SkyMed. „Potrivit studiului nostru, există deformări diferențiale în cazul zonei Pieței Unirii. Orice deformare diferențială confirmă amplificarea, evoluția și accelerarea deteriorării planșeului”, spune Mariana Garștea, specialist monitorizare structurală și CEO al companiei care a realizat studiul din satelit. Specialista recomandă demararea imediată a lucrărilor de consolidare a planșeului. Structura de beton se poate prăbuși la un cutremur de intensitate medie Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii. Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare. Ultima expertiză tehnică a arătat că structura are un risc seismic gradul I. Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie. Problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2. Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie. Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu, care arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI Acestea sunt deficiențele grave identificate la Planșeul Unirii: armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor; grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune; grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistență puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi; beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător cu ocazia diverselor intervenții la planșeu; degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete. CITEȘTE ȘI: Daniel Băluță, despre reabilitarea PLANȘEULUI Unirii: „Nu se va bloca toată circulația în Piața Unirii. Specialiștii propun DEMOLAREA completă a planșeului din Piața Unirii și refacerea lui de la zero Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul … vezi toate articolele