Coaliții mari doar pentru funcții, oameni puși în funcții pentru privilegii. Bolojan, despre erorile pe care PNL nu trebuie să le repete

Ilie Bolojan a vorbit, vineri, la aniversarea a 151 de ani de la înființarea PNL, despre lucrurile pe care n-ar mai trebui să le repete liberalii. „Eu consider că au fost niște erori pe care le-am făcut în anii trecuți. Un lucru important este că partidele politice, în general, au creat așteptări cetățenilor noștri care nu pot fi onorate de situația noastră bugetară, creînd așteptări prea mari, generând o retorică de tipul dacă ne votezi, te vom îmbogăți, nu va fi nevoie să faci niciun efort tu pentru treaba asta, vă puteți da seama că așteptările nu au fost onorate. Pentru că nu puteau fi onorate. Și în mod evident, zona de nemulțumire s-a construit față de lumea politică și votul antisistem a fost și un efect al acestei retorici”, spune Ilie Bolojan. „Mesagerii care dau vești proaste nu sunt aplaudați” Premierul demis admite că că nu mai trebuie folosită această retorică, cu toate că de multe ori în această guvernare, „11 luni am mers împotriva curentului, am căutat întotdeauna să le spun oamenilor situația reală, ce se poate face, ce nu se poate face”, deși nu a fost comod. „Mesagerii care dau vești proaste nu sunt aplaudați. (…) Deci cred că, în perioada următoare PNL trebuie să aibă o retorică corectă, să le spună cetățenilor adevărul, pentru că este prima condiție ca să îi facă conștiență de situația în care suntem, și doar în felul acesta se pot face niște pași pentru a reclădi încrederea și, efectiv, speranța că lucrurile pot să arate altfel”, a mai spus Bolojan. El a mai spus că o altă eroare a fost „să facem coaliții mari doar pentru funcții”. „Să facem coaliții mari pentru așa zisa stabilitate. Pentru liniște. Și vă rog să vă gândiți că, în 2021, o parte dintre noi eram la Vila Lac, când s-au luat aceste decizie, și eu plastic am descris situația în care când s-a cerut votul „pentru” unora dintre colegile, era jenă să ridice mâna, iar când s-a cerut votul „împotrivă”, din nou, nu erau foarte multe mâini ridicate, dar s-a numărat votul „pentru” prin diferența între cei care au votat „împotrivă” și cei care erau în sală. Dar una peste alta, gândiți-vă, când faci o coaliție de 60%, când aduci, aduci, practic, stânga cu dreapta într-o coaliție, s-ar prezuma că trebuie să faci ceva serios. Să vii să intervii asupra problemelor pe care tot guvernele le-au generat, în anii trecut să le corectez. Din păcate, n-am făcut acest făcut, dacă vă acționam bine. Totuși, am avut premier. Și eu țin minte că, personal, mă duceam și spuneam dar corectați acolo, în zonele astea, încercați. Se supără, e un deranj. Vă dați seama că încă nu s-a inventat nici o corecție, nicăieri, fără să deranjezi pe cineva. Și dacă, la final, nu vrei să deranjezi pe nimeni, ne ajung să îi deranjezi pe toți. Pentru că nu vei face nimic”, a spus Bolojan, referindu-se la Guvernul „Nicu și Marcel”. Oameni puși în funcții pentru privilegii Ilie Bolojan este de părere că în acest fel votul s-a dus într-o zonă care vindea iluzii. A treia eroare despre care vorbește Bolojan este că partidele politice au tolerat că administrarea instituțiilor, în multe locuri, să se bazeze pe un model de tip feudal. „Oamenii au văzut că mulți dintre cei care erau pe funcții, se duceau acolo doar pentru anumite privilegii, nu pentru a administra zona respectivă cât mai bine posibil, ca să ofere servicii publice mai bune sau randamente ale activelor statului cât mai bun”, a mai spus președintele PNL.
Dominic Fritz: Măsurile sunt dureroase pentru clasa politică, pentru privilegiați

Fritz spune că e multă lume care nu mai are încredere că statul, instituțiile statului, companiile de stat funcționează în favoarea statului și că, de fapt, toată lumea deja știe că, de fapt, funcționează în favoarea unei clase privilegiate. „Întrebarea este cum putem să schimbăm felul în care funcționează statul. Și aici, cum să spun, faptul că ies scântei doar ne confirmă că schimbările făcute sunt reale, că dor, că deranjează. Așa trebuie să fie. Adică o schimbare care nu duce la niciun fel de revoluție din interior, unde nimeni nu se plânge, nu este o schimbare reală. Dacă ne amintim de aceste ordenanțe trenuleț din ultimii 2-3 ani prin care am vrut să comunicăm în exterior, comisiei europene, finanțatorilor, piețelor financiare, ați auzit mare agitație? Nu. Asta înseamnă că au fost mai degrabă așa, pentru ochii lumii”, spune președintele USR la Antena 3 CNN. Acesta afirmă că „acum vin niște schimbări reale, care dor, care sunt incomode, mai ales pentru partidele și funcționari care s-au lăfăit”. Fritz mai spune că cel mai „dureros” trebuie să fie pentru casa politică și pentru clasa de privilegiați, dar, la sfârșitul acestui proces, „România trebuie să funcționeze mai bine și cetățenii trebuie să o ducă mai bine decât astăzi”.