Minor din Pașcani, acuzat de trafic de droguri după ce a fost prins în flagrant de un investigator sub acoperire. Tânărul a fost arestat preventiv, dar acum se află în libertate

Un minor în vârstă de 16 ani, din Pașcani, a fost acuzat de trafic de droguri după ce a fost prins în flagrant de un investigator sub acoperire. Prin rechizitoriul din februarie 2025, procurorii au dispus măsura arestării preventive în Centrul de Detenție Brăila – Tichilești, de unde a fost pus în libertate în mai 2025. În cadrul ședinței de judecată din 13 februarie 2026, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată. Minor din Pașcani, acuzat de trafic de droguri Un tânăr din municipiul Pașcani a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc, după ce anchetatorii au documentat mai multe tranzacții cu canabis, realizate în primăvara anului 2024. Potrivit actelor de urmărire penală, inculpatul Andrei S., minor la momentul faptelor, ar fi vândut droguri în mod repetat unui investigator sub acoperire, în schimbul unor sume relativ mici de bani. Conform informațiilor reținute în rechizitoriu, în luna aprilie 2024, Andrei S. ar fi comercializat canabis pe raza municipiului Pașcani. Prima tranzacție consemnată de anchetatori ar fi avut loc în schimbul sumei de 320 de lei, pentru o cantitate de aproximativ 0,80 grame de drog de risc. Ulterior, în zilele următoare, tânărul ar fi continuat activitatea infracțională, vânzând aceeași substanță în alte două rânduri: o dată pentru 90 de lei, corespunzător unei cantități de 0,39 grame, și o altă dată pentru 100 de lei, pentru 0,35 grame. În toate cazurile, substanța tranzacționată de tânăr a fost canabis, drog încadrat de legislația penală românească în categoria drogurilor de risc. Tranzacțiile ar fi fost realizate prin intermediul unui investigator sub acoperire, care a cumpărat drogurile pentru a proba activitatea de trafic. Rechizitoriul în cauză a fost întocmit la data de 25 februarie 2025, de către DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, structură specializată în combaterea criminalității organizate și a traficului de droguri. Procurorii au verificat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, concluzionând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc. În documentul de sesizare a instanței se arată că, prin probele obținute în faza de urmărire penală, se poate dispune trimiterea în judecată a inculpatului Andrei S. Andrei a fost încarcerat într-un centru de detenție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Iași, unde, în luna februarie 2025, magistrații au analizat propunerea formulată de procurori privind luarea unei măsuri preventive. Având în vedere gravitatea acuzațiilor și vârsta inculpatului, instanța a dispus arestarea preventivă a minorului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Fiind minor, Andrei S. a fost privat de libertate într-un centru de detenție special destinat tinerilor. Potrivit deciziei instanței, măsura a fost executată în cadrul Centrului de Detenție Brăila – Tichilești. Acolo, inculpatul a rămas în custodia autorităților pe durata arestului preventiv. La data de 16 mai 2025, instanța a constatat că măsura arestării preventive a încetat de drept, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Ca urmare, Andrei S. a fost pus în libertate, urmând să fie judecat în stare de libertate pentru faptele reținute în sarcina sa. Reprezentanții instituțiilor judiciare au subliniat în repetate rânduri că, indiferent de valoarea tranzacțiilor, traficul de droguri reprezintă o infracțiune gravă, sancționată sever de lege. Potrivit anchetatorilor, inculpatul a fost prins în flagrant prin intermediul investigatorului sub acoperire. Acesta ar fi cumpărat drogurile de la Andrei S., în cadrul unor acțiuni autorizate, menite să documenteze activitatea infracțională. Ulterior, probele obținute au stat la baza punerii în mișcare a acțiunii penale. Inculpatul și-a recunoscut fapta și vrea o pedeapsă mai mică În cadrul ședinței de judecată din februarie 2026, în fața magistraților de la Tribunalul Iași, Andrei S. a adoptat o atitudine de recunoaștere. Inculpatul a declarat că admite în integralitate faptele reținute în actul de sesizare. „Recunosc faptele în integralitate, așa cum sunt reținute în actul de sesizare al instanței”, a spus Andrei S. în fața instanței de judecată. Totodată, minorul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, mecanism juridic care permite reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției. „Doresc judecarea cauzei conform procedurii simplificate, dorind să beneficiez de o reducere a pedepsei”, a adăugat tânărul. Judecarea cauzei în procedură simplificată are loc când inculpatul recunoaște faptele și cere judecarea doar pe baza probelor din faza de urmărire penală. Aceasta duce la o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime, dacă pedeapsa dispusă este închisoarea, și cu o pătrime, dacă pedeapsa este amenda. Procurorul de caz a încuviințat cererea formulată de inculpat, fiind admisă soluționarea dosarului prin această procedură. În aceste condiții, instanța urmează să stabilească pedeapsa, ținând cont atât de recunoașterea faptelor, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv vârsta sa la momentul comiterii infracțiunilor. Un minor în vârstă de 16 ani, din Pașcani, a fost acuzat de trafic de droguri după ce a fost prins în flagrant de un investigator sub acoperire. Tânărul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și solicită judecarea cauzei, conform procedurii simplificate, putând beneficia de o reducere a pedepsei.
Doi bărbați au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei, însă contestă măsurile preventive. Unul dintre ei s-a sustras de la urmărirea penală din motive medicale

Doi bărbați din Iași au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei prin săvârșirea unor infracțiuni de corupție și acum contestă măsurile preventive. Unul dintre bărbați este arestat la domiciliu, în timp ce colegul său de ilegalități se află în penitenciar, întrucât s-a sustras de la urmărirea penală. Cei doi au solicitat magistraților de la Tribunalul Iași modificarea măsurii preventive. Au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei și contestă măsurile preventive La termenul de judecată din 12 februarie 2026, desfășurat la Tribunalul Iași, instanța a analizat solicitările formulate de inculpații Petrișor Paul Chiriță și Alfred Petronel Petrea, care au cerut schimbarea măsurilor preventive sub care se află în prezent. Cei doi sunt judecați într-o cauză complexă ce vizează infracțiuni de corupție, iar dezbaterile au adus în prim-plan argumente legate de legalitatea și temeinicia măsurilor preventive, starea de sănătate a inculpaților și presupusul pericol social. Petrișor Paul Chiriță se află în prezent în arest la domiciliu, măsură dispusă din noiembrie 2024, după ce instanța a înlocuit arestarea preventivă. Bărbatul s-a aflat sub măsura arestului preventiv din vara anului 2024. De-a lungul procesului, inculpatul a contestat în repetate rânduri măsura preventivă inițială, însă judecătorii au considerat constant că sunt întrunite condițiile legale pentru menținerea acesteia. În ședința din februarie 2026, apărarea a reiterat cererea de relaxare a restricțiilor. Avocatul lui Petrișor Paul Chiriță, Robert Amunteancei, a susținut în fața instanței că măsura arestului la domiciliu nu ar mai fi necesară, invocând faptul că pericolul social s-ar fi estompat. „Inculpatul respectă obligațiile impuse, nu a încercat să influențeze martorii și nu ia legătura cu celălalt inculpat, ceea ce reprezintă un element favorabil. De asemenea, clientul meu nu s-a sustras de la judecată”, a arătat avocatul. În completare, Petrișor Paul Chiriță a declarat că este de acord cu concluziile formulate de avocatul său, subliniind că a respectat întocmai condițiile stabilite de instanță pe durata arestului la domiciliu. Acesta a cerut magistraților să analizeze proporționalitatea măsurii în raport cu evoluția dosarului și cu conduita sa procesuală. Procurorul de caz consideră că nu se impune modificarea măsurilor preventive Pe de altă parte, procurorul de caz s-a opus schimbării măsurilor preventive, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea acestora se mențin. Reprezentantul Ministerului Public a invocat gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, cuantumul ridicat al prejudiciului și riscul de sustragere de la proces. Potrivit acuzării, unul dintre inculpați s-ar fi sustras de la urmărirea penală, aspect apreciat ca relevant în evaluarea necesității menținerii măsurilor preventive. În ceea ce îl privește pe Alfred Petronel Petrea, aflat în arest preventiv, a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu una mai blândă. Argumentele aduse au vizat în principal starea de sănătate a inculpatului și situația familială. „Starea mea de sănătate este precară, motiv pentru care mă aflu sub control medical încă de la încarcerare. Am o familie și îmi doresc să fiu aproape de aceasta”, a susținut bărbatul. Totodată, Alfred Petronel Petrea a declarat în fața instanței că nu s-a sustras cu rea-voință de la urmărirea penală, așa cum susțin anchetatorii. „Eu nu m-am sustras. În perioada respectivă am fost bolnav, m-am aflat în izolare, iar documentele medicale pot confirma acest lucru”, a afirmat inculpatul. Acesta a arătat că trecerea timpului ar trebui să fie avută în vedere de instanță, în condițiile în care presupusele fapte ar fi fost comise în anul 2020. Chiar și apărarea inculpatului Petrișor Paul Chiriță a insistat asupra ideii că pericolul social s-ar fi diminuat semnificativ, invocând intervalul de timp scurs de la data presupuselor infracțiuni până în prezent. Infracțiunile de corupție l-au adus în spatele gratiilor Inculpații Alfred Petronel Petrea și Petrișor Paul Chiriță sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor și fals în înscrisuri, sub semnătură privată. Anchetatorii susțin că prejudiciul estimat se ridică la sume considerabile, de peste 35 de milioane de lei. Gravitatea faptelor și valoarea ridicată a sumelor implicate reprezintă, în opinia acuzării, argumente solide pentru menținerea măsurilor preventive. Instanța a rămas în pronunțare asupra cererilor formulate, urmând să decidă dacă se impune modificarea regimului preventiv. Până la pronunțarea unei soluții definitive, Petrișor Paul Chiriță rămâne sub măsura arestului la domiciliu, iar Alfred Petronel Petrea, în arest preventiv. Cazul continuă să atragă atenția prin natura acuzațiilor și prin durata procedurilor judiciare, fiind un nou exemplu al complexității dosarelor ce implică presupuse fraude cu fonduri europene și infracțiuni de spălare a banilor. Au prejudiciat statul cu peste 35 de milioane de lei prin săvârșirea infracțiunilor de corupție și contestă măsurile preventive. Bărbații susțin că trecerea timpului a ameliorat pericolul social, însă procurorul de caz a cerut menținerea acestor măsuri. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Mai mulți romi din Iași ar fi țepuit statul cu peste 1 miliard de lei vechi și au șanse să scape! Dosarul se află în instanță de ani buni și a fost amânat de 55 de ori!

Mai mulți romi din Iași ar fi țepuit statul cu peste un miliard de lei vechi și au șanse să scape, în urma săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Iași, fiind inculpate cinci persoane. Cauza a fost amânată de peste 50 de ori și este tot mai aproape de prescripția răspunderii penale. Aceasta nu este o situație izolată. Tot mai multe dosare de evaziune fiscală ajung pe rolul instanțelor ieșene, având ca inculpați romi. Mai mulți romi din Iași ar fi țepuit statul cu peste un miliard de lei vechi și au șanse să scape Un nou dosar de evaziune fiscală, aflat pe rolul Tribunalului Iași, ridică semne de întrebare cu privire la eficiența actului de justiție în cauzele economice. Cinci persoane au fost trimise în judecată, în luna septembrie 2020, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Însă, până în prezent, procesul a fost marcat de numeroase amânări. Potrivit documentelor din dosar, faptele cercetate vizează activitatea unei societăți comerciale, SC Perla Vie SRL, care activa în domeniul colectării și comercializării de fier vechi, firmă care a fost radiată între timp. Deși dosarul a ajuns în instanță în urmă cu aproape cinci ani, judecata pe fond nu a fost finalizată nici până în prezent. Un element care atrage atenția este numărul foarte mare de amânări. Judecata a fost amânată de 55 de ori, pentru motive variate, precum lipsa apărătorului pentru unul sau mai mulți inculpați, imposibilitatea prezentării părților la termen, necesitatea citării unor noi martori sau solicitări privind continuarea cercetării judecătorești. Fiecare termen pierdut a contribuit la prelungirea excesivă a procesului. Inculpații au cerut, în repetate rânduri, un nou termen pentru a-și angaja un apărător ales. Cu toate acestea, la termenul din 4 februarie, avocatul inculpatului Rupi Stănescu nu a fost prezent, acordându-se un nou termen. De asemenea, procesul a fost amânat de mai multe ori și pentru a asigura prezența martorilor, unii dintre ei fiind aduși cu mandat. Un martor a dezvăluit detalii noi în cauză În cadrul judecății a fost audiată martora Brândușa S., care a declarat că a administrat societatea comercială SC Monevelin SRL, radiată din anul 2014. Martora a precizat că firma se ocupa cu ridicarea și comercializarea fierului vechi, însă activitatea era administrată, în fapt, de soțul său, în prezent decedat. Totodată, martora a arătat că societatea nu a avut angajați permanenți, ci erau plătite ocazional persoane pentru desfășurarea activităților necesare. Martora Brândușa susține în fața instanței că nu își amintește să fi avut relații comerciale cu vreunul dintre inculpați. „Eu nu-mi amintesc să fi lucrat cu ei, dar e posibil să fi colaborat cu soțul meu”, a spus martora în fața instanței de judecată. De asemenea, martora declară că își susține toate declarațiile făcute în cursul urmăririi penale, deoarece este posibil ca între timp să mai fi uitat unele detalii esențiale procesului. Între timp, SC Perla Vie SRL, societatea vizată în anchetă, a fost desființată, iar procesul penal se apropie de un moment decisiv. Numeroasele amânări pot conduce la intervenirea prescripției răspunderii penale, situație în care instanța ar putea constata încetarea procesului penal, fără a se mai pronunța asupra vinovăției inculpaților. Mai multe dosare au fost prescrise, având ca obiect evaziunea fiscală Dosarul, aflat acum pe rolul Tribunalului Iași, nu este singular. În ultimii ani, mai multe cauze de evaziune fiscală instrumentate au avut un parcurs similar. În unele dintre acestea, inculpații au provenit din comunități de romi, fiind implicați în activități comerciale, desfășurate prin societăți care, ulterior, au fost radiate. În astfel de dosare, anchetele au început cu dificultate, iar procesele s-au întins pe perioade îndelungate, marcate de amânări repetate. În final, instanțele au fost puse în situația de a constata intervenirea prescripției răspunderii penale, ceea ce a dus la încetarea proceselor fără aplicarea unor pedepse penale. Deși fiecare caz are particularitățile sale, un element comun a fost durata prelungită a procedurilor. În acest context, dosarul familiei Stănescu riscă să se adauge unei serii mai vechi de cauze, în care timpul a jucat un rol decisiv. Mai mulți romi din Iași au țepuit statul cu peste un miliard de lei vechi și au șanse să scape după ce dosarul a fost amânat de 55 de ori. Situația nu este una izolată, iar prelungirea în timp a proceselor penale pare să devină un obicei al justițiabililor care urmăresc să scape de răspunderea penală. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Dosar de evaziune fiscală, vechi de un deceniu, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Iași: trei inculpați și zece martori reaudiați duc la prelungirea în timp a procesului

Un dosar complex de evaziune fiscală, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Iași, continuă să fie judecat după mai bine de zece ani de la începerea urmăririi penale. Cauza îi are ca inculpați pe Ancuța Stănescu, Arada Stănescu și Ioan Stănescu, iar partea civilă este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași. Procesul vizează activitatea unei societăți comerciale care ar fi desfășurat operațiuni ilicite, prin care statul a fost prejudiciat. Dosar de evaziune fiscală, vechi de un deceniu: prelungirea în timp a procesului penal poate duce la prescripția răspunderii penale În cadrul ședinței de judecată de miercuri, 04.02.2026, pe rolul Tribunalului Iași s-a pus în discuție un dosar deschis de mai bine de zece ani. La termenul de miercuri, 4 februarie 2026, instanța a audiat mai mulți martori, ale căror declarații au adus clarificări cu privire la activitățile comerciale derulate în perioada cercetată de anchetatori. Cei trei martori, ascultați în cadrul ședinței din data de 4 februarie, au mai fost audiați anterior, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată. S-a cerut reaudierea acestora, deoarece a fost schimbat completul de judecată, iar acest lucru face ca procesul să stea pe rol o lungă perioadă de timp. Acest lucru este nedorit de reprezentanții Ministerului Public, deoarece, astfel, nu mai pot fi trași la răspundere cei care se fac vinovați de săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală. Amânările repetate și prelungirea în timp a procesului pot avea drept repercusiune prescripția răspunderii penale a inculpaților din dosar. Prescripția răspunderii penale este o instituție juridică, ce stinge dreptul statului de a trage la răspundere penală o persoană. Această situație le este convenabilă celor trei inculpați din dosar, întrucât interesul lor este de a scăpa de răspunderea penală. Mai mulți martori au fost reaudiați după zece ani de la săvârșirea faptelor Mîndra S. a fost primul martor audiat. Femeia și-a menținut declarația dată în faza de urmărire penală, la data de 16 februarie 2016. Martora a arătat în fața instanței că starea sa de sănătate din prezent nu este una bună, motiv pentru care nu își amintește cu exactitate ce a declarat anterior, susținând că își menține declarațiile. Al doilea martor audiat, Costel S., a precizat că îi cunoaște pe inculpați, întrucât sunt vecini. „Am colaborat cu G.M., întrucât am administrat o societate, având ca obiect de activitate comercializarea de produse, precum țeavă, profile și tablă. Firma este în insolvență de mai mulți ani”, a declarat martorul Costel S. în fața instanței. Totodată, martorul a ținut să precizeze că nu a avut relații comerciale directe cu inculpata Arada Stănescu. Audierea martorilor a continuat cu declarația lui Marius S., care a arătat că îi cunoaște pe inculpați, deoarece sunt consăteni. Acesta a vorbit despre implicarea sa într-o societate comercială care, între timp, a fost desființată. „Eu am semnat pentru o firmă care s-a desființat. Nu mai desfășor nicio activitate comercială în prezent”, a spus martorul. El a precizat că a fost administratorul societății respective, însă susține că activitatea efectivă era derulată de fratele său și de fiul acestuia. „Eu doar am semnat ceva, dar nu mai știu ce”, a adăugat Marius S. În fața instanței, martorul a ținut să sublinieze că nu este om de afaceri și că activitatea sa profesională nu are legătură cu dosarul în discuție. „Eu nu sunt om de afaceri, sunt om muncitor. Muncesc onest”, a spus Marius S. în fața instanței. Din declarațiile celor trei martori audiați, reiese că toți au administrat, la un moment dat, câte o societate comercială, dar că niciuna nu mai funcționează în prezent, fiind radiate. Urmărirea penală a început în urmă cu zece ani Procesul se află pe rolul Tribunalului Iași din luna decembrie 2021, după finalizarea urmăririi penale începute în februarie 2016. De-a lungul timpului, cauza a fost amânată de mai multe ori, din diverse motive procedurale, dar și din cauza numărului mare de martori care trebuie audiați și reaudiați pentru clarificarea situației de fapt. Instanța a stabilit ca, la următorul termen de judecată, să fie reaudiați alți trei martori, care au mai dat declarații în cursul urmăririi penale. Până în prezent, cauza a fost amânată de peste 40 de ori din diverse motive, precum absența martorilor citați în cauză pentru a fi reaudiați sau în vederea continuării cercetării judecătorești. Instanța urmează să analizeze, în continuare, declarațiile martorilor, documentele aflate la dosar și susținerile părților pentru a stabili eventualele răspunderi penale ale inculpaților. Un dosar de evaziune fiscală, vechi de un deceniu, se află în prezent pe rolul Tribunalului Iași. Cei trei inculpați din dosarul în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale în vigoare, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.