Presupusele victime ale profesorului portughez João Sousa au fost chemate la audieri! Ce spun acestea

Mai multe studente de la Facultatea de Litere, presupusele victime ale profesorului portughez João Sousa, de la aceeași facultate, au fost chemate la audieri. Tinerele trebuie să le spună anchetatorilor prin ce au trecut în mobilitatea Erasmus, desfășurată în luna mai 2026, în Portugalia. UAIC a luat decizia de a încheia colaborarea cu João Sousa. Presupusele victime ale profesorului portughez au fost chemate la audieri! La data de 21 august a anului în curs, reporterii BZI au fost informați de o parte dintre fetele care au fost plecate cu mobilitatea Erasmus în luna mai 2026, în Portugalia, că au fost chemate la audieri de organele competente. „Am primit un e-mail prin care mi se aduce la cunoștință că trebuie să mă prezint la audieri, în legătură cu mobilitatea Erasmus din acest an, la care a participat și profesorul colaborator de portugheză, João Sousa”, a spus una dintre tinere, care, din motive evidente, declară sub identitate anonimă. De asemenea, reporterii BZI au luat legătura și cu Liviu Păiuși, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, însă acesta nu a putut răspunde punctual, având în vedere că faza de urmărire penală este secretă. „Vă comunicăm faptul că dosarul la care faceți referire se află în lucru la organele de urmărire penală. Având în vedere caracterul nepublic al procedurii în timpul urmăririi penale, astfel cum statuează art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală, alte informații nu vă pot fi furnizate”, a declarat Liviu Păiuși, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Un profesor de la UAIC, acuzat că participa la orgii Amintim faptul că, la începutul lunii august, pe adresa de e-mail a redacției BZI, una dintre studentele care a luat parte la orgiile organizate de profesorul colaborator João Sousa și-a făcut curaj să împărtășească prin ce a trecut în mobilitatea Erasmus din mai 2026. În e-mailul primit, tânăra, aflată sub anonimat, a susținut că mai multe studente de la Facultatea de Litere și studenți de la Facultatea de Educație Fizică și Sport erau încurajați și învățați de profesorul de portugheză João Sousa cum să se drogheze. Ba mai mult, lectorul ar fi luat parte la orgii între studenți. După publicarea primei ediții despre această anchetă, din data de 14 august 2026, intitulată „Mărturii șocante zguduie UAIC! Un profesor de la Litere, acuzat că ar fi organizat petreceri cu droguri și relații intime alături de studenți”, reprezentanții UAIC au comunicat faptul că universitatea a încheiat colaborarea cu lectorul acuzat. „Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași confirmă că, la nivelul Comisiei de etică universitară, a fost înregistrată o sesizare privind posibila încălcare a normelor de etică și deontologie universitară (nr. 12953/6.07.2026), aflată în prezent în curs de investigare… Ca primă măsură, UAIC a decis să nu prelungească colaborarea cu lectorul de limbă portugheză și a solicitat Ambasadei Portugaliei nominalizarea unui nou lector”, a transmis Alexandru Grigoraș, purtător de cuvânt al UAIC Iași. Lectorul a mințit că dorește să-și spună punctul de vedere După publicarea ediției din 14 august 2026, reporterii BZI au primit răspuns la e-mailul transmis profesorului João Sousa. Acesta susținea că nu îi vine să creadă ce spun studenții despre el, afirmând că își dorește să aibă dreptul la opinie. „Am aflat de acuzații și trebuie să recunosc că sunt profund șocat și perplex de gravitatea situației în care se susține că aș fi implicat. Sunt pe deplin dispus să ofer o declarație, să îmi prezint punctul de vedere și să explic situația”, a transmis lectorul João Sousa. La o săptămână de la primirea acestui e-mail, profesorul nu a mai revenit cu un răspuns la întrebările reporterilor BZI. Toate acuzațiile sunt incriminatorii, iar un punct de vedere din partea sa ar putea face lumină. Rămâne de văzut dacă lectorul va răspunde, în final, întrebărilor. Până atunci, o parte dintre studentele care au luat parte la mobilitatea Erasmus din mai 2026, alături de profesorul João Sousa, au fost chemate la audieri.
Caz șocant la o școală din Iași! Elev băgat în spital de colegii de clasă, în timp ce profesorii erau pe hol

Un caz grav de violență școlară a zguduit comunitatea din Iași, unde un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost bătut de doi colegi de clasă. Incidentul s-a petrecut în timpul unei pauze, în școală, în condițiile în care doi profesori erau prezenți pe coridor, dar nu au intervenit. Agresorii, doi elevi de 15 ani, și-au instruit victima să mintă, spunând că a căzut pentru a justifica urmele loviturilor. Scenele șocante au fost surprinse pe telefonul unui alt elev, care a filmat bătălia din buzunar, de teamă. Victima a încercat să se apere, însă a fost doborâtă la podea și lovită în continuare, în timp ce colegii din clasă încurajau agresorii. După incident, elevii au încercat să șteargă urmele violenței, inclusiv sângele de pe podea, și au ajutat victima să se spele, deși situația a fost extrem de tensionată. Poliția din Iași a deschis un dosar penal, iar cei doi agresori, având 15 ani, pot răspunde penal pentru faptele lor. Semnalul de alarmă tras de sprecialiști Acest caz nu este izolat, iar violența în școli rămâne o problemă serioasă. Unul dintre agresori fusese deja consiliat de școală, însă ședințele de consiliere nu sunt obligatorii, iar elevul a refuzat să mai participe. Pe lângă violența fizică, un alt subiect sensibil este presiunea financiară asupra părinților la finalul anului școlar. În Capitală, părinții elevilor de clasa I se confruntă cu costuri ridicate pentru petrecerile de sfârșit de an, care pot ajunge până la 600 de lei de persoană. Aceste petreceri includ mâncare, tort, băuturi răcoritoare și cadouri pentru copii, iar mulți părinți consideră suma exagerată, mai ales în contextul salariilor actuale. Specialiștii atrag atenția că astfel de cheltuieli pot pune o presiune serioasă pe bugetele familiilor și pot crea riscul marginalizării copiilor care nu pot participa la astfel de evenimente. Profesorii recomandă organizarea petrecerilor în sălile de clasă sau în sălile de festivități ale școlii, considerând că acestea sunt suficiente pentru a marca încheierea anului școlar. Administratorii de restaurante confirmă că cererea pentru petrecerile de sfârșit de an la clasele mici este în creștere, acestea fiind mai mult despre socializare și joacă decât despre baluri sau dansuri. Anul școlar se încheie oficial pe 19 iunie, conform calendarului Ministerului Educației, cu terminarea cursurilor pentru elevii de clasa a XII-a pe 29 mai și pentru cei de clasa a VIII-a pe 12 iunie. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate