Acțiunile Transgaz ar putea valora 51,9 lei după multiplii pieței, arată o analiză Prime Transaction. La ce CAPITALIZARE a ajuns compania națională
Acțiunile transportatorului naționale de gaze Transgaz sunt evaluate de Marius Pandele, analist al casei de brokeraj Prime Transaction, la o valoare intrinsecă de 51,8713 lei prin comparația multiplilor de piață ai emitenților relevanți, cu 46,74% mai mare decât prețul de închidere din ședința de tranzacționare din 11 iulie, potrivi unei analize publicate de Economedia. Consultanții Prime Transaction au luat în calcul emitenții relevanți pentru a elabora analiza, care nu reprezintă o recomandare de investiții. „Este vorba despre doar 4 emitenți, dintre care unul singur, Amber Grid, desfășoară doar activitatea de transport al gazelor naturale, așa cum este cazul la Transgaz. Din acest motiv, în calculul valorii finale, rezultatul din evaluarea pe baza multiplilor este ponderat cu 25%, iar cel din evaluarea prin metoda DCF cu 75%”, scrie Prime Transaction. Analistul a luat în considerare multiplii de evaluare ai unor companii ca Fluxys (Belgia), Amber Grid (Lituania), Snam (Italia) și Enagas (Spania). În medie, cele patru companii au un multiplu P/E (Price to Earning – Preț / Câștiguri) de 19,81x, adică investitorii plătesc 19,81 unități monetare pentru fiecare unitate monetară de profit generat, comparativ cu 9,95x în cazul Transgaz. Potrivit sursei citate, rezultatele financiare mult îmbunătățite și-au pus amprenta pe evaluarea pe baza comparației multiplilor de piață, valoarea rezultată acum fiind mai mult decât dublă față de cea din ianuarie 2024. În afară de rezultatele mai bune ale Transgaz, au contribuit la acest lucru și mediile mai mari ale multiplilor de piață, unul singur dintre aceștia înregistrând o scădere, mai exact EV/EBITDA (Enterprise Value to EBITDA). Acțiunile Transgaz s-au apreciat cu 53,5% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacții de 125 de milioane de lei. Creșterea bursieră mare a fost corelată cu rezultatele financiare, cu un profit net pe 2024 aflat la maximul ultimilor șase ani și un profit net TTM (trailing twelve months – pe ultimele 12 luni) la 31 martie 2025 care ar consemna un nou maxim istoric, dacă va rămâne la același nivel la finalul anului. Prețul de 35,35 lei pe acțiune înregistrat la finalul ședinței de tranzacționare din 11 iulie este un maxim istoric EOD (end of day – la finalul zilei) luând în considerare datele ajustate cu majorările de capital, maximul istoric intraday fiind înregistrat anterior pe 5 și 6 iunie, la 35,6 lei pe acțiune. Rapoartele bursiere de finalul zilei de marți arată că prețul acțiunii a continuat să crească. Astfel, pe 14 iulie, acesta a ajuns la 35,65 de lei, iar pe 15 iulie, la 36 de lei. În acest context, capitalizarea Transgaz a crescut de la 6,66 de miliarde de lei pe 11 iulie, la 6,72 de miliarde de lei la finalul zilei de 14 iulie și 6,78 de miliarde de lei, la închiderea miercuri a BVB. Cele mai mari contribuții la creștere Conform rapoartelor oficiale, începutul anului a fost foarte bun pentru Transgaz, cu o dublare a profitului net determinată în principal de tarifele reglementate mai mari. Veniturile totale consolidate au crescut cu 49,05%, de la 706,56 milioane de lei în T1/2024 până la 1,05 miliarde de lei în T1/2025, creștere care a venit în principal de la veniturile din transportul de gaze din România (+300,55 milioane de lei), urmate de cele din Republica Moldova (+42,32 milioane de lei). „Dacă urmărim sursele de creștere a veniturilor (publicate la nivel individual), observăm că, de departe, cea mai mare parte a creșterii a fost determinată de tariful de rezervare de capacitate mai mare cu 1,89 RON/MWh, acest lucru contribuind cu 209,97 mil. RON la creșterea veniturilor. La mare distanță urmează creșterea capacității rezervate, care a adus în plus 43,01 mil. RON, depășirile de capacitate, cu 18,98 mil. RON, creșterea tarifului de transport volumetric, cu 14,04 mil. RON, și creșterea cantității transportate, cu 12,06 mil. RON”, se mai arată în analiza Prime Transaction, citată de Economedia. În condițiile în care cea mai mare parte a creșterii veniturilor a venit de la tarifele mai mari și nu de la volumul de activitate, cheltuielile operaționale nu au urmat evoluția veniturilor, înregistrând o creștere mult mai mică, de doar 56,56 milioane de lei per total. „Cele mai mari contribuții la această creștere au fost cele ale cheltuielilor cu redevențele, cu 34,56 mil. RON (+49,50%), cu întreținerea și transportul, cu 14,46 mil. RON (+235,78%), cu personalul, cu 9,76 mil. RON (+7,24%) și cele cu amortizarea, cu un plus de 7,21 mil. RON (+5,65%). În cele din urmă și-au mai redus creșterea, după ce în ultimii ani au fost pe trend puternic ascendent pe măsură ce investițiile mari ale companiei au fost finalizate”, explică analistul. Potrivit sursei citate, disproporția dintre creșterea veniturilor și cea a cheltuielilor a făcut ca profitul operațional să urce cu nu mai puțin de 110,87%, de la 261,6 milioane de lei la 551,62 milioane de lei la nivel trimestrial. Profitul financiar a rămas aproape de cel din perioada similară a anului trecut, cu o creștere ușoară, de 0,85%. „În anii trecuți acesta avea o importanță mult mai mare în evoluția rezultatelor datorită veniturilor înregistrate din ajustarea cu inflația a creanței privind Acordul de Concesiune, însă revenirea inflației la un nivel mai mic a eliminat această influență”, adaugă brokerul. Profitul net trimestrial a avut o creștere considerabilă, de 100,31%, de la 257,89 milioane de lei în T1/2024 până la 516,58 milioane de lei în T1/2025. „Este un profit trimestrial mai mare decât majoritatea profiturilor anuale ale companiei din ultimii ani, însă trebuie avut în vedere și faptul că primul trimestru este de regulă cel mai bun din an pentru Transgaz, și anul trecut el având o contribuție de 62,79% la profitul net anual. Profitul net TTM este în momentul de față la 669,42 mil. RON, mai mare decât maximul istoric actual de 602,18 mil. RON, înregistrat în anul 2017”, arată analistul. Compania este controlată în proporție de 58,5% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, iar următorii cei mai mari acționari sunt NN Pensii (6,58%), Allianz Țiriac Pensii (4,71%), Metropolitan Life Pensii (2,87%), Infinity Capital Investments (2,07%), Carpathia Pensii (1,97%), Generali Pensii (1,86%),
Transgaz a încheiat primul trimestru din 2025 cu PROFIT dublu față de primele trei luni de anul trecut. De unde au venit cele mai multe venituri
Grupul Transgaz, care include operatorul de sistem și transport al gazelor naturale din România, Transgaz S.A, dar și din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL, are, la finalul primelor trei luni din 2025, un profit net de 515,58 de milioane de lei, ceea ce înseamnă dublul celui realizat în primul trimestru de anul trecut, respectiv 257,89 de milioane de lei, conform raportului publicat pe site-ul companiei și spre informarea acționarilor pe Bursa de Valori București. Rezultatele Grupului Transgaz sunt în mare parte generate de operatorul național, care a avut un rezultat net de 453,3 milioane de lei, în creștere cu 87% față de primul trimestru de anul trecut, de 241,93 de milioane de lei. Cea mai mare parte a veniturilor Transgaz, de 607,2 milioane de lei, a venit din transportul intern al gazelor. În trimestrul I 2025 Vestmoldtransgaz SRL a prestat servicii de livrare a gazului natural in valoare de 103,02 milioane de lei. Profitul net realizat reprezintă o creștere de 35% și față de profitul net bugetat de companie pentru acest trimestru, de 335,34 milioane de lei. Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale (SNTGN) Transgaz, societate pe acțiuni la care principalul acționar este statul român, are ca scop îndeplinirea strategiei naționale stabilită pentru transportul intern și internațional, dispecerizarea gazelor naturale si cercetarea-proiectarea in domeniul transportului de gaze naturale prin efectuarea, cu respectarea legislației naționale, de acte de comerț corespunzătoare obiectului de activitate. Cât încasează statul de la Transgaz Statul român deține la Transgaz, prin Secretariatul General al Guvernului, 110.221.440 acțiuni (58,5097%), care îi asigură dreptul la o parte din profitul realizat, de maxim 90%. Acționarii Transgaz au aprobat, pe 29 aprilie, dividendul brut pe acțiune în valoare de 1,08 lei/acțiune, aferent anului financiar 2024. Asta înseamnă că, pe 16 iulie, compania va vira în contul acționarului principal dividende în valoare totală de 119.039.155,2 de lei. Compania are, joi, o capitalizare de 5.312.358.412,80 lei. Din anul 2018, urmare a achizitionării Vestmoldtransgaz SRL din Republica Moldova de către Eurotransgaz SRL, SNTGN Transgaz SA în calitate de societate-mamă întocmește situații financiare consolidate de grup. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a devenit, din 25 august 2021, asociat cu o participație de 25% ăn capitalul social al companiei de transport gaze naturale Vestmoldtransgaz SRL, subsidiara Transgaz din Republica Moldova, care a preluat de la Moldovatransgaz SRL activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din Republica Moldova. Citiți și: Șeful Transgaz, APEL la Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții pentru alocarea de fonduri și pentru componenta de securitate energetică Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din ENERGIE la care are acțiuni. Acestea se află în TOP 10 la BVB în funcție de capitalizarea bursieră Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul … vezi toate articolele