Muzeul Satului trece la orarul de vară. Ce program are de Paște și în ce zile este închis

muzeul-satului-trece-la-orarul-de-vara.-ce-program-are-de-paste-si-in-ce-zile-este-inchis

Potrivit informațiilor oficiale publicate pe site-ul muzeului, instituția va fi închisă în prima și a doua zi de Paște, așa cum se întâmplă în fiecare an. În restul perioadei, programul revine la normal, însă cu un orar extins odată cu sezonul cald. Se trece la programul de vară Odată cu venirea sezonului cald, muzeul funcționează după programul de vară, care permite accesul vizitatorilor pentru mai mult timp pe parcursul zilei. Astfel, expoziția în aer liber poate fi vizitată, în general, între orele 09:00 și 19:00, de marți până duminică, în timp ce lunea programul este mai scurt. Și spațiile interioare, precum sălile de expoziții, funcționează după un program de vară, cu intervale extinse, de regulă între 10:00 și 18:00, de miercuri până duminică. Accesul vizitatorilor, diferențiat pe porți Programul diferă ușor și în funcție de intrare. Porțile principale de pe Șoseaua Kiseleff sunt deschise zilnic, în timp ce accesul prin alte puncte, precum cele din Parcul Herăstrău, este disponibil mai ales în weekend, în sezonul de vară. Cei care vor să viziteze muzeul în perioada Paștelui trebuie să țină cont de zilele în care instituția este închisă, dar și de faptul că, imediat după sărbători, programul de vară permite vizite mai lungi și mai flexibile. Muzeul rămâne unul dintre cele mai populare obiective culturale din București, mai ales în sezonul cald, când spațiul în aer liber devine principala atracție pentru turiști și localnici deopotrivă.

Ciprian Cherciu, fondatorul platformei EcoDrive: Statul are peste 1,2 miliarde lei pentru Rabla 2026

ciprian-cherciu,-fondatorul-platformei-ecodrive:-statul-are-peste-1,2-miliarde-lei-pentru-rabla-2026

Ciprian Cherciu, fondatorul platformei EcoDrive, a prezentat în exclusivitate pentru ProMotor un document oficial care confirmă că statul are în prezent peste 1,2 miliarde de lei la dispoziție pentru Programul Rabla 2026. Conform lui Cherciu, Ministerul Mediului, prin AFM, a alocat anul trecut un buget inițial de peste 1,4 miliarde lei pentru Programul Rabla. Dar după schimbarea Guvernului, statul a tăiat la jumătate valoarea ecotichetelor și nu a mai alocat decât 200 de milioane de lei. Restul banilor au rămas în bugetul AFM. Mircea Fechet, fostul ministru al Mediului, declara în iunie anul trecut, că Programul Rabla 2025 va avea un buget de 1,43 de miliarde de lei, conform G4media. În plus, ecotichetul pentru mașini 100% electrice urma să fie majorat la 7.500 euro. Dar, schimbarea Guvernului a dus la amânarea programului cu mai bine de 3 luni. Iar când a fost reluat, bugetul a fost redus la doar 200 de milioane de lei, conform MEDIAFAX. Iar voucherele pentru vehicule pur electrice au fost reduse la doar 3.700 de euro. Drept urmare, interesul pentru achiziția de vehicule nepoluante a fost extrem de scăzut. Doar 4.420 de cereri au fost depuse pentru a beneficia de un ecotichet destinat mașinilor electrice. Decizia Ministerului Mediului este nejustificată Ciprian Cherciu spune că decizia Ministerului Mediului de a tăia aproape 90% din bugetul Programului Rabla a fost nejustificată. „Banii pentru Programul Rabla sunt de la instituția europeană care gestioneaza certificatele de carbon. Această sumă de 1,43 miliarde de lei, deci, provine din fonduri europene. De aceea, este inexplicabil de ce a fost tăiat bugetul, pentru că banii nu puteau fi folosiți la alte proiecte”, a declarat Cherciu pentru ProMotor. Conform acestuia, decizia de a tăia la jumătate valoarea ecotichetului pentru mașini electrice a fost o greșeală. Iar prin tăierea cu 86% a bugetului total a făcut ca Ministerul Mediului să rămână cu peste 1,2 miliarde de lei nefolosiți. Documentul oficial care confirmă câți bani ar putea folosi AFM pentru ecotichete AICI

Țara europeană care a reușit să reducă violența și crimele: strategia națională din care s-ar putea inspira și România

tara-europeana-care-a-reusit-sa-reduca-violenta-si-crimele:-strategia-nationala-din-care-s-ar-putea-inspira-si-romania

Aceasta este concluzia raportului anual privind progresul Violence Prevention Framework for Scotland (2024–2025), o abordare comprehensivă lansată în 2023 și susținută cu peste 6 milioane de lire sterline pentru a sprijini activități de reducere a violenței în comunități, se arată într-un document publicat de Guvernul Scoției. O strategie multidimensională, centrată pe prevenție La baza efortului scoțian stă Violence Prevention Framework (VPF), primul plan strategic de acest tip din Scoția, care își propune nu doar să reducă acte de violență, ci să schimbe modul în care societatea răspunde la cauzele acestora. Acest plan strategic se întinde pe trei ani și pune accent pe patru obiective majore: siguranța comunităților, reziliența socială, relațiile sănătoase și sprijinul pentru persoanele vulnerabile. Raportul din 2024–2025 subliniază importanța eforturilor coordonate între guvern, poliție și organizații nonguvernamentale, precum Scottish Violence Reduction Unit (SVRU), Medics Against Violence și YouthLink Scotland’s No Knives Better Lives. Aceste grupuri lucrează împreună pentru a implementa programe concrete care vizează reducerea violenței înainte ca aceasta să se întâmple. Intervenții inovatoare în comunitate Unul dintre exemplele concrete de intervenție este inițiativa Street Guardians, lansată în 2025 în zonele aglomerate din Glasgow, unde există un risc mai mare de comportamente antisociale și violență în prima parte a serii. Programul implică patrule de adulți „de încredere” care oferă sprijin tinerilor, creează contact pozitiv și previn escaladarea conflictelor prin implicare directă și dialog. Până acum, peste 1.000 de tineri au fost implicați în astfel de activități. Alte programe sprijinite includ inițiative pentru tinerii din comunități defavorizate, intervenții în școli pentru a gestiona conflictele și ateliere de formare pentru profesioniști (polițiști, lucrători sociali, educatori) care îi ajută să recunoască și să răspundă la semnele timpurii ale violenței. Rezultate măsurabile și indicatori de progres Conform raportului de monitorizare, Scoția se bucură de o reducere pe termen lung a violenței non‑sexuale: infracțiunile de acest tip sunt cu aproximativ 18% mai puține decât în 2008–09, iar numărul de crime cu rezultat de omor este la cel mai scăzut nivel înregistrat din 1976. Indicatorii arată, de asemenea, o scădere a spitalizărilor cauzate de atacuri violente și o reducere a victimelor repetate ale violenței. Raportul subliniază faptul că majoritatea adulților nu raportează violența, iar sentimentul de siguranță în comunitate a crescut, mulți locuitori declarând că se simt în siguranță mergând singuri pe stradă după lăsarea întunericului. Cu toate acestea, există inegalități, de exemplu femeile se simt în general mai puțin în siguranță decât bărbații. Sprijin pentru victime și implicarea tinerilor Un alt pilon al strategiei este asigurarea de sprijin pentru victimele violenței și pentru familiile afectate, precum și implicarea tinerilor în programe de prevenire și educație. Programe precum Violence Anonymous, o inițiativă comunitară de tip 12‑step, oferă un cadru susținut de membri care au trecut prin experiențe similare, contribuind la diminuarea stigmatului și la sprijinul participanților. Pentru tineri, SVRU și partenerii săi au dezvoltat programe educaționale despre riscurile violenței și despre modalități de a interveni sigur ca martor sau sprijin, contribuind la construirea unei culturi care respinge violența și promovează soluții nonviolente. Raportul recunoaște că, deși progresul este clar și semnificativ în multe zone, rămâne mult de lucrat pentru a implementa toate acțiunile prevăzute în planul de trei ani. Scoția continuă să investească în prevenție și intervenție timpurie, iar următorul raport anual din 2026 va detalia evoluțiile viitoare.

Muzeul Luvru se redeschide complet după suspendarea grevei angajaților

muzeul-luvru-se-redeschide-complet-dupa-suspendarea-grevei-angajatilor

Decizia a fost luată în urma unei adunări generale la care au participat între 200 și 300 de salariați ai instituției, potrivit unor surse citate de AFP. Reprezentanta sindicatului CFDT, Valérie Baud, a declarat că angajații Muzeului Luvru au ales să nu voteze continuarea grevei, însă a subliniat că „mișcarea nu s-a oprit”. În lipsa unor progrese concrete în negocierile cu Ministerul Culturii din Franța, preavizul de grevă rămâne activ, iar o nouă adunare generală este programată pentru joi dimineață. Angajații Muzeului Luvru cer soluții pentru lipsa de personal Greva de la Muzeul Luvru a fost declanșată la jumătatea lunii decembrie, suspendată în perioada sărbătorilor și reluată luni. Angajații Muzeului Luvru protestează în special față de lipsa acută de personal, mai ales în zonele de supraveghere a sălilor, o problemă care afectează atât siguranța colecțiilor, cât și experiența vizitatorilor. De asemenea, angajații Muzeului Luvru sunt nemulțumiți de decizia autorităților de a majora tarifele de acces pentru turiștii non-europeni, măsură care urmează să intre în vigoare pe 14 ianuarie. Potrivit sindicaliștilor, această decizie nu este dublată de investiții suficiente în infrastructură sau în personal, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra angajaților existenți. Redeschiderea Muzeului Luvru, după o zi de funcționare parțială În ziua precedentă, după votul pentru grevă, Muzeul Luvru a fost nevoit să își limiteze activitatea, fiind deschis publicului doar „parcursul capodoperelor”, care include opere celebre precum „Mona Lisa”, „Venus din Milo” și „Victoria din Samothrace”. Miercuri, deși deschiderea a fost întârziată din cauza adunării generale, conducerea a anunțat că toate spațiile au fost ulterior accesibile publicului. Redeschiderea Muzeului Luvru vine într-un context tensionat, marcat și de îngrijorări privind starea clădirii, după furtul spectaculos a opt bijuterii ale Coroanei, incident care a ridicat semne de întrebare privind securitatea instituției. Chiar dacă Muzeul Luvru este deschis în prezent, greva de la Muzeul Luvru rămâne o opțiune reală în cazul în care negocierile cu Ministerul Culturii nu vor aduce rezultate concrete. Sindicatele avertizează că angajații Muzeului Luvru sunt pregătiți să reia protestele pentru a obține condiții de muncă mai bune, personal suplimentar și investiții reale în infrastructură.

Urmările atacului de la Sydney. Premierul australian anunță un program de răscumpărare a armelor

urmarile-atacului-de-la-sydney.-premierul-australian-anunta-un-program-de-rascumparare-a-armelor

Premierul australian a făcut anunțul vineri. Este vorba despre un program național de răscumpărare a armelor. Autoritățile încearcă astfel să reducă numărul armelor de foc aflate în posesia civililor. Programul a fost conceput ca urmare a atacului armat de la Sydney, soldat cu 15 morți. „Evenimentele teribile din Bondi arată că trebuie să eliminăm mai multe arme de pe străzile noastre”, a declarat Anthony Albanese într-o conferință de presă, potrivit Le Figaro. Premierul australian a anunțat o zi de doliu național De asemenea, Albanese a anunțat că țara va avea o zi de comemorare și reflecție duminică, la o săptămână după atac. Este „o oportunitate de a fi alături de comunitatea evreiască, de a o îmbrățișa și de a împărtăși durerea tuturor australienilor”, a explicat șeful Guvernului. O zi de doliu național va avea loc și anul viitor, a adăugat prim-ministrul. Australia a mai avut un program de răscumpărare a armelor după un masacru produs în 1996, pe insula Tasmania din sudul Australiei. Atunci, un bărbat în vârstă de 28 de ani a deschis focul asupra unei mulțimi la Port Arthur, o destinație turistică, ucigând 35 de persoane. În timpul programului care a ținut un an, autoritățile australiene au recuperat 600.000 de arme de foc. Armele au predate de proprietarii lor prin programul de răscumpărare. Duminica trecută, un atac armat a avut loc la plaja Bondi din Sydney. Sajid Akram și fiul său, Naveed, sunt acuzați de uciderea a 15 persoane. A fost cel mai grav atac armat din Australia de la masacrul de la Port Arthur.

Regatul Unit va reveni în programul Erasmus al UE. Anunțul oficial ar putea fi făcut curând

regatul-unit-va-reveni-in-programul-erasmus-al-ue.-anuntul-oficial-ar-putea-fi-facut-curand

Regatul Unit urmează să se reîntoarcă la programul de schimb de studenți Erasmus al Uniunii Europene, conform unor rapoarte citate de Sky News. Popularul program, care le-a permis britanicilor să petreacă un an studiind la universități europene ca parte a studiilor lor fără a plăti taxe suplimentare și invers pentru omologii lor europeni, s-a încheiat după Brexit, la 1 ianuarie 2021. Oficialii britanici ar putea anunța miercuri că Regatul Unit se va reîntoarce la programul Erasmus din ianuarie 2027, au relatat The Times și The Guardian. Premierul Keir Starmer a promis un acord de resetare post-Brexit cu Bruxelles-ul și a anunțat că guvernul lucrează la reîntoarcerea la programul Erasmus în luna mai. Negocierile au inclus prevederi privind „termeni financiari conveniți de comun acord” pentru Regatul Unit și UE. Regatul Unit a insistat pentru o reducere a taxelor de membru, care sunt calculate pe baza produsului intern brut (PIB) al unei țări. UE ar putea oferi guvernului britanic o reducere de 30% a taxelor în primul an de aderare. Deputatul laburist Darren Frith a declarat pentru Politics Hub de la Sky News că ar „saluta” o astfel de mișcare. The Guardian a relatat că, pe lângă schimburile de studii universitare, studenții britanici vor putea participa la stagii de formare profesională în cadrul schemei. Veste așteptată cu nerăbdare Oficiali britanici au purtat discuții cu Maros Sefcovic, responsabilul pentru comerț al Comisiei Europene, la Bruxelles săptămâna trecută. Un purtător de cuvânt al Cabinetului britanic a declarat că „nu comentează discuțiile în curs”. Totuși, universitățile din Marea Britanie au salutat aparentul progres. Tim Bradshaw, director executiv al Russell Group, reprezentând universități de top, a declarat: „Suntem încântați de asocierea Marii Britanii la Erasmus+. Cu o arie de aplicare și mai mare decât programele anterioare, Erasmus+ deschide oportunități fantastice pentru studenți, cursanți adulți și tineri, de a beneficia de noi experiențe și învățare. De asemenea, va reînnoi contribuțiile uriașe pe care studenții și personalul UE le aduc vieții în campusurile noastre universitare.” Liberalii, care au făcut campanie pentru reîntoarcerea în Erasmus, au salutat vestea.

Ciprian Ciucu și-a prezentat viziunea pentru București: Un oraș în care este ordine

ciprian-ciucu-si-a-prezentat-viziunea-pentru-bucuresti:-un-oras-in-care-este-ordine

E o viziune integrată în 9 puncte principale pentru transformarea Capitalei într-un oraș cu viață culturală și economică efervescentă. Premierul Ilie Bolojan a participat la eveniment. „Bucureștiul pus la punct este acel oraș în care ne place să trăim, să ieșim în spațiul public, care nu este degradat, în care este ordine, în care lucrurile sunt bine întreținute, în care avem o viață culturală și o viață economică efervescentă și care ne face să nu ne dorim să plecăm în altă parte”, a declarat Ciucu despre viziunea sa pentru viitorul Capitalei. Trei orizonturi de timp: scurt, mediu și lung Candidatul Ciprian Ciucu a propus o viziune cu trei orizonturi de timp – scurt, mediu și lung (pe 10 ani) – accentuând că prioritatea lui pentru termen scurt va fi să introducă „cultura mentenanței” în București. Conform explicațiilor edilului, este esențial mai întâi ca investițiile realizate să fie bine întreținute – de la întreținerea spațiilor verzi și înlocuirea mobilierului urban rupt la repararea pavajului și astuparea gropilor de pe șosele. Trei orizonturi de timp: scurt, mediu și lung Pe termen mediu, Ciprian Ciucu își propune să realizeze regenerarea urbană a Bucureștiului, pornind din centru, din zona Piața Unirii – Piața Victoriei și continuând cu cartierele, prin introducerea conceptului de „oraș-parc”. Ciucu propune în același timp un „București sigur”, în care esențiale sunt consolidarea anti-seismică, profesionalizarea Poliției Locale și creșterea siguranței rutiere. Punctele viziunii Viziunea lui Ciprian Ciucu cuprinde: „Bucureștiul rezilient” (termoficare eficientă, centură verde și salvarea parcurilor, inclusiv Parcul IOR), „Bucureștiul sănătos” (infrastructură spitalicească modernizată și combaterea poluării aerului), „Bucureștiul bine conectat” (transport public rapid, predictibil și prioritar în trafic, drumuri radiale, politică unică de parcare), „Bucureștiul cultural”, „Bucureștiul incluziv”, „Bucureștiul creativ” și „Bucureștiul bine guvernat” (care presupune și punerea în aplicare a rezultatului referendumului local din 2024). Bolojan: „Ciprian Ciucu a confirmat că are viziune” Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre importanța seriozității în administrația locală și a opțiunii pentru un plan pe termen lung: „Venind cu un program serios, fundamentat, Ciprian Ciucu a confirmat din nou lucrurile pe care le-a făcut în Sectorul 6. A confirmat că are viziune, fiindcă îți trebuie viziune pentru un asemenea oraș. Bucureștiul are un potențial enorm, cum nu are niciun oraș din România”. Bolojan a subliniat că un primar general trebuie să lase energiile bucureștenilor și ale antreprenorilor să fie puse în valoare: „Oamenii și companiile schimbă un oraș, dar primăria creează condiții pentru ca oamenii să schimbe cu viteză mai mare lucrurile”. Pîslaru: „Un București cu viziune globală de finanțare” Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a declarat că-l cunoaște pe Ciucu de 20 de ani din zona societății civile, a apreciat expertiza acestuia pe administrație publică. „De ce sunt alături de Ciprian? Pentru că ceea ce spune Ciprian este cum poți să asiguri o perspectivă instituțională orașului. Un București pus la punct e un București care are o viziune globală de finanțare… pentru a face tranziția de la agenția de plăți (care este azi) la o agenție de dezvoltare”, a afirmat ministrul Pîslaru.

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

prima-tara-din-uniunea-europeana-care-va-introduce-ziua-de-lucru-de-13-ore

Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să voteze miercuri legea, în contextul unor manifestații planificate la nivel național. În ciuda opoziției, se preconizează că proiectul de lege va fi adoptat cu ușurință, cu voturile partidului de guvernământ Noua Democrație. De la preluarea puterii în 2019, guvernul de centru-stânga a transformat piața muncii din țară în una dintre cele mai „flexibile” din Europa. Începând cu iulie 2024, angajații din industrie, comerț, agricultură și unele sectoare de servicii pot lucra după un nou program de șase zile, cu un supliment de 40% plătit pe lângă salariul obișnuit pentru a șasea zi lucrătoare. Măsura, care contravine tendinței de reducere a săptămânii de lucru în unele țări europene, a fost considerată necesară din cauza îmbătrânirii și scăderii populației Greciei și deficitului major de lucrători calificați. Grevă generală în Grecia Grecia a fost cuprinsă marți de o grevă generală, a doua de luna aceasta, sindicatele au cerut retragerea noii legislații. Majoritatea transporturilor publice și a serviciilor publice au fost paralizate în urma protestelor de amploare. „«Programul de lucru flexibil» înseamnă în practică «abolirea zilei de lucru de opt ore», distrugerea oricărui concept de viață familială și socială și legalizarea exploatării excesive”, a declarat sindicatul din sectorul public, ADEDY, într-un comunicat. Noua legislație prevede că angajații pot lucra până la 13 ore pe zi, în maximum 37,5 zile pe an, cu o limită maximă de 48 de ore pe săptămână, pe baza unei medii de patru luni și a unui număr maxim de ore suplimentare de 150 de ore. Însă săptămâna de lucru de 40 de ore rămâne regula, iar orele suplimentare vor fi, în general, mai bine compensate, cu un bonus de 40%. Recomandările autorului:

Daniel David: Programul remedial va reduce analfabetismul funcțional și abandonul școlar

daniel-david:-programul-remedial-va-reduce-analfabetismul-functional-si-abandonul-scolar

„Metodologia reglementează flexibil, dar riguros, utilizarea celor două ore pe săptămână pentru: (1) consolidarea-fixarea competențelor dobândite, (2) pentru recuperarea competențelor planificate, dar nedobândite adecvat, (3) pentru utilizarea competențelor în viața cotidiană și (4) pentru dezvoltarea competențelor dobândite în condiții de performanță”, potrivit ministerului Educației. „Analfabetismul funcțional și abandonul școlar reprezintă tare majore ale sistemului nostru de educație, cu risc asupra securității naționale, prin expunerea țării la manipulare și destabilizare prin pseudoștiință (inclusiv promovată prin fake news). Am căutat ca măsurile dificile de criză fiscal-bugetară, dacă tot trebuie luate pentru salvarea salariilor și burselor până la sfârșitul anului, să aibă și beneficii educaționale, astfel că s-a născut acest program remedial, care va ajuta copiii să asimileze mai bine (și chiar performant) cele opt competențe-cheie, să fie mai bine pregătiți pentru intrarea la gimnaziu și pentru a vedea rostul școlii în viața cotidiană. Împreună cu reglementarea activităților remediale la nivel de gimnaziu și liceu – alături de adaptarea evaluărilor în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pentru a fi mai relevante sub aspectul diversității competențelor și a modului de testare (competențe plus utilizarea acestora în viața cotidiană) – se asigură astfel un mecanism pentru reducerea analfabetismului funcțional, creșterea gradului de atractivitate a școlii (cu impact pozitiv asupra abandonului școlar) și pentru pregătirea mai bună a copiilor pentru școală și viață”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.

Tensiuni între Berlin și Paris pe tema proiectului european de avioane de luptă. Germania analizează înlocuirea Franței cu Marea Britanie sau Suedia

tensiuni-intre-berlin-si-paris-pe-tema-proiectului-european-de-avioane-de-lupta.-germania-analizeaza-inlocuirea-frantei-cu-marea-britanie-sau-suedia

Lansat în 2017, Future Combat Air System (FCAS) este conceput pentru a înlocui avioanele Rafale și Eurofighter Typhoon până în 2040. Fricțiunile în jurul FCAS, un program comun al Franței, Germaniei și Spaniei, nu sunt noi, dar amploarea frustrării de la Berlin arată un punct critic pentru viitorul proiectului, exact în momentul în care Europa încearcă să își consolideze apărarea în fața amenințării sporite din partea Rusiei, scrie Politico. Germania caută noi parteneri Potrivit unor surse Politico, Ministerul german al Apărării a ridicat problema FCAS săptămâna trecută în discuțiile cu Airbus, compania responsabilă pentru partea germană de dezvoltare și construcție a avionului. Conversațiile au scos la iveală nemulțumirea Berlinului față de ceea ce oficialii consideră a fi o încercare a industriei franceze de a-și asuma un rol disproporționat în program. Această atitudine i-a determinat pe germani să ia în calcul opțiuni de rezervă, inclusiv continuarea proiectului fără Franța. Compania Airbus a fost informată că guvernul german explorează o cooperare mai strânsă cu Suedia sau Marea Britanie, ori chiar o variantă în parteneriat exclusiv cu Spania. Oficiali ai forțelor aeriene germane au informat, de asemenea, parlamentarii Bundestagului la începutul săptămânii, a precizat un oficial legislativ. În iulie, Parisul și Berlinul au convenit să încerce să aplaneze divergențele în toamnă și să decidă până la sfârșitul anului dacă FCAS trece în Faza a doua a programului. Deschiderea proiectului către noi parteneri ar fi o schimbare radicală. Marea Britanie conduce programul rival GCAP, în parteneriat cu Japonia și Italia, și nu e clar cum ar putea BAE Systems să participe la două proiecte concurente fără un conflict de interese. Suedia nu face parte din GCAP și ar putea contribui la FCAS prin Saab, constructorul avionului Gripen. Ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, se află săptămâna viitoare la Berlin. O întâlnire trilaterală a miniștrilor apărării din Spania, Germania și Franța este programată pentru octombrie Împărțirea sarcinilor Una dintre principalele probleme este modul în care va fi împărțită munca, care inițial fusese planificată în mod egal între Franța, Germania și Spania. În vară, publicația germană de apărare Hartpunkt și Reuters au relatat că Dassault ar fi cerut 80% din lucrările la proiect, stârnind furie la Berlin. La o conferință de presă de miercuri, purtătorul de cuvânt al cancelarului german Friedrich Merz, Stefan Kornelius, a declarat că Berlinul și Parisul încă își aliniază pozițiile, dar a subliniat că cererea Berlinului este clară. „Împărțirea sarcinilor și a muncii în acest proiect de armament trebuie făcută în conformitate cu contractul”, a spus el, adăugând că „nu există divergențe” între Berlin și Madrid. Merz s-a aflat joi la Madrid, unde s-a întâlnit cu premierul spaniol Pedro Sánchez, iar cei doi au discutat despre FCAS. Oficialii francezi au negat că Dassault Aviation ar dori 80% din lucrările la proiect. Totuși, compania franceză insistă asupra unei puteri mai mari de decizie pentru a evita consultarea Airbus și Indra la fiecare etapă de dezvoltare a avionului. Dassault argumentează că actualul flux de lucru riscă să provoace întârzieri. Context politic Dezbaterea din Germania are loc pe fondul frământărilor politice din Franța. Guvernul fostului premier François Bayrou a căzut luna aceasta în urma unui vot de neîncredere, ceea ce a deschis calea pentru ca Sébastien Lecornu să devină prim-ministru. Lecornu, care a fost anterior ministru al forțelor armate, a fost implicat direct în negocierile privind FCAS și este văzut la Berlin ca figura cu autoritatea necesară pentru a aduce Dassault la masa discuțiilor. Oficialii germani urmăresc cu atenție cum se va poziționa Lecornu. Dacă va folosi noua sa influență pentru a promova un compromis cu Airbus, FCAS ar putea trece în următoarea fază. Dar dacă va sprijini linia dură a Dassault privind împărțirea lucrărilor și conducerea, opțiunile de rezervă ale Berlinului cu Marea Britanie și Suedia, sau chiar un program exclusiv germano-spaniol, ar putea câștiga teren.