Donald Trump promite sprijin pentru afganii blocaţi în Emiratele Arabe Unite

donald-trump-promite-sprijin-pentru-afganii-blocati-in-emiratele-arabe-unite

Deşi este susţinătorul unor politici anti-imigraţie şi a suspendat programe de relocare a migranţilor, preşedintele Trump a anunţat printr-o postare pe Truth Social „Voi încerca să îi salvez, începând chiar acum”, exprimând sprijin pentru afganii blocaţi în Emiratele Arabe Unite. Câteva mii de cetăţeni afgani au fost evacuaţi în 2021 în Emiratele Arabe Unite, după ce talibanii au preluat controlul asupra întregii ţări, în urma retragerii haotice a forţelor americane. EAU a acceptat să îi găzduiască temporar, în calitate de partener de securitate al Statelor Unite, însă pentru mulţi dintre ei situaţia a rămas nerezolvată ani la rând. În 2022, Canada a fost de acord, la cererea Washingtonului, să relocheze aproximativ 1.000 dintre afganii aflaţi încă în Emirate. Administraţia Biden a adus aproape 200.000 de afgani în Statele Unite, inclusiv membri ai familiilor personalului militar afgan-american, copii reuniţi cu părinţii lor, rude ale celor deja stabiliţi şi zeci de mii de colaboratori ai guvernului american în cei 20 de ani de război.

Cum reușește Elon Musk să promită, să nu se țină de cuvânt și, aparent, să fie crezut din nou. Tehnica de manipulare folosită de șeful Tesla și SpaceX

cum-reuseste-elon-musk-sa-promita,-sa-nu-se-tina-de-cuvant-si,-aparent,-sa-fie-crezut-din-nou.-tehnica-de-manipulare-folosita-de-seful-tesla-si-spacex

Elon Musk este cunoscut pentru promisiunile sale ambițioase, deseori întârziate sau neîndeplinite, care au devenit o sursă de frustrare pentru investitori și admiratori deopotrivă. În 2023, Musk însuși a recunoscut că predicțiile sale legate de funcția de conducere complet autonomă (Full Self Driving – FSD) au fost „optimiste” și s-a autodeclarat „băiatul care a plâns FSD”, scrie publicația WIRED. Un exemplu cât se poate de concret al promisiunilor „deșarte” La o conferință financiară recentă, în contextul scăderii drastice a profitului Tesla, Musk a promis că Tesla va deveni cel mai important jucător în domeniul roboticii, vorbind despre roboți personali asemănători cu personaje din Star Wars, dar mult mai avansați. Deși vânzările autoturismelor Tesla au scăzut, Musk a insistat că viitorul companiei este „mai luminos ca niciodată”, îndemnând investitorii să ignore dificultățile pe termen scurt și să se concentreze pe potențialul roboților inteligenți. Aceasta face parte dintr-un tipar recurent al promisiunilor lui Musk: un entuziasm mare și un termen „anul viitor” care se repetă constant, dar care este tot mereu amânat. Anul în care Elon Musk a început să se laude excesiv și chiar să-i meargă Istoria promisiunilor neîndeplinite începe încă din 2006, când Elon Musk promitea un automobil electric accesibil pentru familii, care să fie susținut financiar de vânzarea Roadster-ului Tesla. Zece ani mai târziu, acest model accesibil nu exista încă, iar în 2025 Musk a afirmat că producția va începe în sfârșit. Totuși, în 2025, Tesla a renunțat la acest proiect, concentrându-se în schimb pe dezvoltarea roboților autonomi, ceea ce a generat o reacție negativă din partea presei. În 2013, Musk a prezentat conceptul Hyperloop, un sistem futurist de transport cu capsule electrice care ar circula în tuburi cu aer evacuat, promițând viteze de peste 600 mile pe oră. Deși a atras sute de milioane de dolari și susținători celebri, proiectul nu a livrat aceste promisiuni, fiind în cele din urmă abandonat în 2023. În domeniul conducerii autonome, Musk a făcut numeroase predicții optimiste între 2013 și 2019, repetând că Tesla va avea „conducere complet autonomă” în doar câțiva ani. Această autonomie deplină nu a fost atinsă nici până astăzi, iar termenele au fost amânate constant. Proiecte precum The Boring Company sau Neuralink au fost însoțite, de asemenea, de promisiuni mari: tuneluri care să elimine traficul urban sau cipuri implantabile care să integreze creierul uman cu inteligența artificială. Aceste inițiative au înregistrat întârzieri semnificative și rezultate parțial realizate.