Sindicatele din Educație amenință cu proteste, noua lege a salarizării stârnește revoltă: Președintele Nicușor Dan alege tăcerea complice

Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar reacționează dur la proiectul noii legi a salarizării, acuzând Guvernul că ignoră angajamentele asumate și afectează grav sistemul educațional. Liderii sindicali avertizează că ar putea declanșa acțiuni de protest, relatează Mediafax. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” critică varianta actuală a legii salarizării unitare. Sindicaliștii susțin că a fost elaborată fără consultarea lor. Nemulțumiri față de proiectul de lege Sindicaliștii consideră că măsurile propuse reprezintă „o sfidare la adresa tuturor angajaților din învățământ”. Ei acuză totodată o încălcare gravă a legislației în vigoare și o lipsă de respect față de sistemul educațional. Una dintre principalele critici vizează nerespectarea prevederilor din OUG 57/2023, care stabileau că salariul profesorului debutant trebuie raportat la salariul mediu brut pe economie. Potrivit sindicatelor, această obligație a fost abandonată complet. „Coeficientul maxim pentru un profesor nu atinge nici măcar nivelul 3. Diferența dintre profesorii aflați la final de carieră și debutanți este complet anulată. Promisiuni călcate în picioare: Deși s-a agreat cu Banca Mondială ca salariul maxim din preuniversitar să fie egal cu cel al medicului specialist, proiectul actual aduce o diferență uriașă de 4300 de lei în defavoarea profesorilor!”, se arată în comunicatul comun. Acuzații la adresa Guvernului și a președintelui Reprezentanții federațiilor susțin că actualul Executiv își asumă măsuri care afectează direct educația și încalcă angajamente internaționale. În același timp, aceștia îl critică și pe șeful statului: „Președintele Nicușor Dan alege tăcerea complice. Tăcerea sa este o declarație politică: copiii și profesorii nu se află pe agenda reală a statului! Întrebăm public clasa politică a României: Vreți un popor needucat? Vreți o țară din care oamenii capabili pleacă definitiv? Vă asumați distrugerea școlii publice?” Sindicatele cer respectarea OUG nr. 57/2023, modificarea proiectului de lege și respectarea promisiunilor asumate anterior. În lipsa unor schimbări, acestea anunță acțiuni mai dure: „Avertizăm Guvernul, Președintele și partidele politice: Dacă veți continua să ignorați educația, vom intensifica protestele. Nu vom asista pasivi la distrugerea viitorului acestei țări.” AUTORUL RECOMANDĂ
Protest al sindicaliştilor din administraţia publică în București. Ei amenință cu greva generală. Cum reacționează Ilie Bolojan
Sindicaliştii din administraţia publică ies luni în stradă, la București, pentru a-și exprima nemulțumirea față de deciziile guvernului condus de Ilie Bolojan. Ei consideră că măsurile anunțate vor bloca întregul sistem. Sindicaliștii amenință, de asemenea, că urmează greva generală dacă acestea nu sunt retrase. Conform reprezentanților lor, au fost invitați în aceeași zi, luni, la o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan. Manifestația începe la ora 10.00, în Piața Victoriei, și se desfășoară până la ora 13.00. Ulterior, protestatarii pornesc în marș pe traseul Piaţa Victoriei – Şos. Berzei – Buzeşti – Str. Vasile Pârvan – Pod Haşdeu – Str. BP Haşdeu – Bd. Naţiunilor Unite – Parc Izvor. Între orele 14.00 și 15.00 are loc o adunare publică în fața Palatului Parlamentului. „În cazul în care Primul-ministru nu va renunţa la politicile adoptate «din pix» şi fără fundament real, protestele organizaţiilor noastre vor continua şi se vor radicaliza, culminând cu greva generală în sector, pentru ca drepturile şi interesele legitime ale angajaţilor în faţa unor măsuri abuzive, care ameninţă stabilitatea funcţiei publice şi calitatea serviciilor publice oferite cetăţenilor, trebuie apărate”, avertizau sindicaliştii la începutul acestei luni. Printre solicitările lor se află: accesul la muncă, siguranța locului și cariera în funcția publică, condiții de muncă decente, posibilitatea negocierii colective și garantarea autonomiei locale. Sindicaliștii cer eliminarea mandatelor provizorii și a testărilor periodice impuse funcționarilor, pe care le consideră măsuri care duc la politizare și instabilitate în administrație. De asemenea, resping modificările propuse la Codul administrativ, mai ales cele care prevăd transformarea forțată a unor posturi ocupate în jumătăți de normă.
Profesorii din România pregătesc un nou marș pentru Educație între Guvern și Cotroceni, luni, 8 septembrie. Care este programul marșului
Sindicatele din educație au făcut public programul oficial al manifestației care va avea loc la București, luni, 8 septembrie 2025, chiar în prima zi de școală. Marșul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater”. Conform datelor transmise de organizatori, la protest sunt așteptați mii de profesori. Aceștia se vor strânge atât în Piața Victoriei, cât și pe traseul ce duce către Palatul Cotroceni. Programul zilei de protest 10.00 – 11.00 Adunarea participanților în Piața Victoriei 11.00 – 12.00 Pichetarea Guvernului României 12.00 – 13.30 Marș pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos. Grozăvești – Palatul Cotroceni 13.30 – 14.30 Pichetarea Palatului Cotroceni 14.30 – 16.00 Plecarea participanților Sindicaliștii afirmă că protestul este un răspuns la prevederile din Legea 141/2025, cunoscută și sub denumirea de „Legea Bolojan”. Documentul a inclus creșterea normei didactice, comasarea unor unități școlare și diminuarea burselor. Profesorii au declarat că aceste măsuri vizează, în mod special, condițiile de funcționare a școlilor, precum și calitatea actului educațional pentru elevi. Protestul are o semnificație aparte, pentru că amintește de momentele din primăvara anului 2023. Atunci, peste 12.000 de dascăli au mers spre Cotroceni și au ocupat integral Pasajul Basarab, lung de aproape 2 kilometri. Coloana aceea umană de profesori și învățători a fost, practic, un semnal de alarmă în ceea ce privea nemulțumirile din sistemul educațional. La acel moment, acțiunea a devenit un simbol, sau mai exact, un reper al grevei din învățământ.
Anamaria Gavrilă, despre apelul ministrului Educației: Greva putea fi evitată prin dialog

Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, a adus critici la adresa ministrului Educației, Daniel David, care a cerut părinților să își trimită copiii la școală pe 8 septembrie, deși profesorii au anunțat că vor ieși în stradă în această zi de luni. Potrivit POT, ministrul Educației nu doar că refuză să discute cu profesorii, ci încearcă să pună presiune pe aceștia prin apeluri adresate părinților. Partidul politic consideră că această strategie aduce o formă de tensiune care nu este necesară în relația dintre părinți și profesori și amplifică conflictul, în loc să îl aplaneze. „În loc să caute soluţii prin negociere şi respect, Daniel David încearcă să folosească părinţii împotriva profesorilor. Greva putea fi evitată prin dialog şi prin soluţii reale. Este clar că vorbim nu doar de lipsă de dialog, ci şi de o intenţie de a intimida. Nu poţi să tai mereu de la sistemul de educaţie şi să nu oferi nimic. Rolul unui ministru nu este să creeze prejudicii şi haos, ci să îmbunătăţească educaţia şi să construiască valoare. Dacă ministrul Educaţiei nu ştie să facă asta, soluţia e simplă: trebuie să plece” transmite Anamaria Gavrilă. Partidul POT cere, de asemenea, Guvernului să renunțe la tacticile de presiune asupra profesorilor și să deschidă un dialog real cu sindicatele. În opinia partidului, doar în acest mod poate fi protejat dreptul copiilor la educație. Pe de altă parte, ministrul Educației, Daniel David, a declarat că este optimist în privința începerii cursurilor. El a îndemnat, de mai multe ori, în cadrul interviurilor susținute în această săptămână, părinții să își trimită copiii la școală luni, pe 8 septembrie, în ciuda protestelor sindicatelor.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, anunț înaintea protestului de luni: Avem datoria să continuăm protestele”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ face apel la solidaritate și îndeamnă cadrele didactice să se alăture protestelor împotriva măsurilor de austeritate impuse sistemului de educație. Într-un comunicat de presă, sindicaliștii de la FSLI, transmit că sistemul de educație din România trece printr-o perioadă critică și este nevoie de solidaritate. „Sistemul educațional traversează cea mai grea perioadă, din ultimii 35 de ani, din cauza măsurilor luate prin Legea 141/2025. Aceste măsuri au fost luate fără să se facă un studiu din impact și fără să aibă în vedere că urmările acestor măsuri pot avea efecte extrem de dăunătoare asupra acestui sistem vital pentru o națiune. Cei care au de pierdut sunt în egală măsură elevii dar și cadrele didactice”, FSLI consideră că întreaga clasă politică este responsabilă pentru situația actuală a învățământului. „Măsurile de-a dreptul cinice luate de Guvernul Bolojan, cu acceptul unanim al partidelor politice care susțin actualul guvern, nu fac altceva decât să arunce învățământul românesc cu 15-20 de ani în urmă, aceasta fiind încă o dovadă că clasa politică din România nu a dat și nu dă doi bani pe sistemul educațional. Dacă trăiam într-o țară normală, educația ar fi fost protejată în această perioadă de austeritate”. Sindicaliștii îndeamnă cadrele didactice să protesteze. „Stimați colegi, Avem datoria să continuăm protestele, până când măsurile de austeritate vor fi abrogate, altfel se vor lua și alte măsuri împotriva cadrelor didactice. Neimplicarea noastră masivă va fi tradusă de guvernanți simplu: pe ei îi putem controla, lor le putem închide gura! Oare așa să fie? Ne-am pierdut puterea și am amuțit? Noi credem că nu! Noi suntem conștienți că educația are oameni solidari, curajoși și puternici!”, a transmis FSLI. Luni, 8 septembrie este primul mare protest – Marșul educației, din București. „Trebuie să arătăm că suntem uniți, pentru a ne recâștiga demnitatea călcată în picioare de cei care sunt acum la putere. Dacă fiecare cadru didactic este conștient de gravitatea situației și de necesitatea implicării în boicotarea deschiderii anului școlar și în protestele următoare, atunci distrugerea învățământului nu va fi garantată! Nu e suficient să ne revoltăm în social media, ci e nevoie de implicare efectivă în acțiunile de protest!” Liderii de sindicat spun că nu pot să obțină singuri abrogarea măsurilor luate de Guvernul Bolojan. De aceea este nevoie, mai mult ca oricând, de unitate și solidaritate. „Cu fiecare dintre voi, dragi colegi, devenim mai puternici, iar o luptă se câștigă cu implicare reală”, se arată în comunicatul semnat de Simion Hancescu, președintele FSLI.
Daniel David afirmă că nu are niciun plan B în fața posibilei greve generale din învățământ. Ce declară despre demisia sa
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat la TVR Info că „nu am niciun plan B, pentru că nu văd motivul pentru care ar trebui să fie o grevă generală (în învățământ)”. „Repet, nu ignorăm supărările, am auzit protestele, le aud, dar haide să construim pe ele, nu să blocăm sistemul”, a mai spus ministrul Educației. „Nu am niciun plan B, pentru că nu văd motivul pentru care ar trebui să fie o grevă generală. Încă o dată vă spun, dacă ar fi fost măsuri luate în condiții de normalitate, fără să fie discutate cu sindicatele, cu profesorii, cu elevii, cu oamenii din sistem, da, aveau motiv nu doar să fie supărați, ci să și încerce blocarea sistemului. În condițiile în care aceste măsuri au fost luate pentru a salva sistemul, a ne salva salariile și bursele, a intrat dintr-o logică de protest, de înțeles omenește, într-o situație de grevă, este foarte greu de argumentat pentru societate și pentru oamenii în general. De aceea, repet, nu ignorăm supărările, am auzit protestele, le aud, dar haide să construim pe ele, nu să blocăm sistemul.”, a declarat Daniel David în cadrul interviului de la TVR Info. În ceea ce privește o posibilitate a demisiei sale, Daniel David a respins speculațiile, în ciuda presiunii venite din partea protestelor anunțate de sindicate la începutul anului școlar. „Nu cred că e posibilă demisia mea. Dacă demisia mea rezolvă aceste măsuri și ar anula aceste măsuri, cu bucurie mi-aș da această demisie”, a spus ministrul. Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Din toamna asta, norma didactică de predare va crește, în medie, cu două ore. Măsurile includ și creșterea numărului de elevi la clasă, precum și comasarea școlilor. Ca reacție la aceste schimbări majore, sindicatele profesorilor au anunțat acțiuni de protest după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta.”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Sindicatele au transmis elevilor, părinților și studenților să nu participe la „festivități golite de conținut și să vă alăturați protestului nostru din 8 septembrie 2025”. „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim”, se arată într-un comunicat. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis profesorilor să boicoteze prima zi de școală, care are loc lunea aceasta, indiferent dacă participă la protest sau vin la școală. Pentru data de luni, 8 septembrie 2025, sindicatele au anunțat un protest național cu 30.000 de profesori.