Un deputat PSD din Argeș o invită pe ministra Mediului să cunoască problema reală a urșilor: Veniți și dați piept cu realitatea de aici

un-deputat-psd-din-arges-o-invita-pe-ministra-mediului-sa-cunoasca-problema-reala-a-ursilor:-veniti-si-dati-piept-cu-realitatea-de-aici

Mihalcea îi cere lui Buzoianu să meargă să vorbească cu autoritățile locale pentru a vedea care este situația reală în ceea ce privește „teroarea urșilor”. „Diana Buzoianu, ministrul USR al Mediului, în loc să considerați că autoritățile locale trebuie controlate pentru aplicarea regulilor și amendate în consecință, mai bine ați veni să discutați cu acestea, pentru a înțelege de fapt realitatea! Dați-vă jos din fotoliul cald de ministru și veniți în nordul Argeșului. Vă conduc personal în comunele cele mai afectate de teroarea urșilor. Veniți să discutați cu cetățenii, cu primarii, cu vânătorii și poate așa veți înțelege cu adevărat problema. Autoritățile locale sunt disperate și depășite de situație și ar face orice să o rezolve. De ce alegeți să puneți tot pe ele presiune, în loc să le sprijiniți?”, spune Remus Mihalcea, pe Facebook. Deputat PSD: Suntem singura țară din UE care are interzis la vânătoarea de urs Deputatul PSD spune că Buzoianu are „datoria morală” să elimine cotele de vânătoare pentru urși. „Soluția: Doamna ministru Buzoianu, aveți datoria morală să reparați greșeala istorică făcută de către un ministru susținut de USR, dintr-un executiv susținut de USR, în urmă cu aproape 9 ani, decizie în urma căreia foarte multe vieți au fost curmate și mii de gospodării au fost distruse – eliminarea cotelor de vânătoare pentru speciile de animale protejate de tipul carnivorelor mari. Asta a dus la înmulțirea necontrolată a urșilor! Suntem singura țară din Uniunea Europeană care are interzis la vânătoare de urs. De ce oare? Ce stă în spatele acestei strategii adoptate de către Guvernul Cioloș în 2016? Veniți în nordul Argeșului și dați piept cu realitatea de aici!”, îi cere Mihalcea lui Buzoianu. De asemenea, parlamentarul de Argeș spune că nu ar trebui ca un ministru să ia „decizii din birou”, în baza a ceea ce vede la TV sau a ceea ce îi spun ONG-urile care își doresc „binele țării”, ci ar trebui să meargă să vadă situația reală din țară.

Victor Ponta nu crede că avem Opoziție reală. Simion nu este o alternativă

victor-ponta-nu-crede-ca-avem-opozitie-reala.-simion-nu-este-o-alternativa

Victor Ponta nu crede că avem, în momentul de față, o Opoziție reală și nu crede că Simion este o idee bună de Opoziție. El și-a exprimat această opinie într-un podcast „Gândul”, unde a mai declarat, de altfel, că intenționează să facă Opoziție, dar din toamnă: „O să fac eu Opoziție din toamnă, că acum, sincer, eu mai lipsesc pe capul oamenilor să încep eu să le vorbesc de politică”, a spus acesta. Ce înseamnă Opoziție pentru Victor Ponta? „O să încerc să arăt că există alternativă. Simion nu e o alternativă”, a răspuns acesta. Victor Ponta este deputat de Dâmbovița și intrat în Parlament pe listele PSD. El a fost exclus din PSD în 12 martie, în ziua în care și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale. În mai, fostul premier Victor Ponta anunța tot la „Gândul” că vrea să adune cât mai mulți parlamentari, printre care și membri PSD, pentru a forma „un pol rațional”.

Se extind despăgubirile pentru victimele accidentelor şi familiile lor. Senatul a adoptat astăzi legea

se-extind-despagubirile-pentru-victimele-accidentelor-si-familiile-lor.-senatul-a-adoptat-astazi-legea

Printr-un mesaj postat pe reţele de socializare, Robert Cazanciuc a anunţat că iniţiativa vine ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 342/2024, care a declarat neconstituţională limitarea despăgubirilor doar la urmaşii persoanelor decedate în accidente rutiere, excluzând victimele cu sechele grave şi familiile acestora. „Iniţiativa este menită să modifice articolul 1391 din Codul civil care permite în prezent acordarea de despăgubiri morale şi materiale doar urmaşilor celor decedaţi ca urmare a unui accident rutier. Din păcate, în situaţia în care un copil sau un adult ajung să se deplaseze într-un scaun cu rotile ori rămân ţintuiţi la pat, pierderile fizice, psihice sau sociale nu sunt acoperite cu despăgubiri pentru familia care trebuie să aibă grija victimei”, a transmis Cazanciuc pe Facebook. Conform parlamentarului, legea iniţiată de el şi de Daniel Fenechiu (PNL) şi Cristian Rujan (PSD), „aduce sprijin important familiilor afectate de accidente şi violenţă domestică, oferind totodată instanţelor criterii clare pentru interpretarea unitară a legii”.

Paul Stănescu dezminte: „Curtea de Conturi nu este drumul meu”

paul-stanescu-dezminte:-„curtea-de-conturi-nu-este-drumul-meu”

Paul Stănescu, secretarul general al PSD, dezminte public intenția vehiculată în media că i s-ar pregăti o sinecură la Curtea de Conturi. Liderul social-democrat afirmă că proiectul său de viitor este să pregătească noi generații politice responsabile, de oameni serioși, în beneficiul României. Rămân alături de partid și de oameni. Curtea de Conturi nu este drumul meu. Prioritatea mea este să pregătim generația care vine – una de oameni serioși, cu conștiință, bine pregătiți și cu respect pentru munca politică și pentru români. În ultimele zile, au apărut tot felul de speculații despre o posibilă plecare a mea la Curtea de Conturi, postează Paul Stănescu. Nu am acceptat nici o funcție Vreau să fiu foarte clar: nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție. Curtea de Conturi nu este drumul meu. Sunt și rămân aici, aproape de partid, aproape de echipa mea, aproape de oameni, afirmă politicianul. Dar simt și cred cu toată responsabilitatea că trebuie să ne aplecăm tot mai mult asupra viitorului. Tânăra generație care vine trebuie să fie formată din oameni serioși. Oameni bine pregătiți, care înțeleg ce înseamnă munca politică și care au respect față de cei pe care îi reprezintă. Aventura politică și superficialitatea trebuie stârpite, afirmă secretarul general PSD. Nu e loc de superficialitate, nu e loc de aventură în politică. Viitorul partidului depinde de cât de bine îi creștem pe cei care vin. Depinde de cât de mult investim în caracterul, competența și responsabilitatea lor. Paul Stănescu către PSD Pentru mine, cea mai mare mulțumire va fi să lasăm în urmă o echipă serioasă, capabilă, care știe ce are de făcut și care rămâne întotdeauna aproape de oameni. Sfatul celor cu experiență rămâne esențial. Este ancora de echilibru. Nu înseamnă să controlezi, înseamnă să fii aproape, să îndrumi și să susții când e nevoie. Nu plec, dar știu că va veni momentul în care voi face, firesc, un pas în spate. Nu din slăbiciune, ci din respect pentru viitor și pentru cei care trebuie să ducă mai departe munca noastră. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere să mă întrebe direct și nu au crezut orice zvon. Sunt aici. Rămân aproape. Și voi continua să sprijin, să construiesc și să dau mai departe ce am învățat. Viitorul trebuie să fie pe mâini bune, încheie mesajul Paul Stănescu pentru partid și țară. Apel la unitate internă Cu doar patru zile Paul Stănescu făcea un apel la unitate și maturitate în interiorul partidului. „Nu putem construi nimic dacă rămânem prinși în conflicte interne și orgolii mărunte. Trebuie să fim uniți, trebuie să fim maturi, trebuie să fim aproape unii de alții și, cel mai important, să fim alături de oameni. În PSD, puterea noastră reală nu a fost niciodată funcția, ci solidaritatea. Nu ne definesc greșelile, ci capacitatea de a merge mai departe împreună, cu fruntea sus. Dacă ne uităm unii la alții ca adversari, pierdem. Dacă ne privim ca o echipă, România câștigă”, adaugă Stănescu. Citiți și: Paul Stănescu: Nu putem construi nimic dacă rămânem prinși în CONFLICTE interne și orgolii mărunte

Doru Bușcu, despre numirea lui Mihai Busuioc ca judecător la CCR: „S-ar putea să nu fie chiar PSD-ul cel care l-a vrut acolo”

doru-buscu,-despre-numirea-lui-mihai-busuioc-ca-judecator-la-ccr:-„s-ar-putea-sa-nu-fie-chiar-psd-ul-cel-care-l-a-vrut-acolo”

Doru Bucșu a declarat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, difuzată de Gândul, că Partidul Social Democrat și-a „negociat bine” funcțiile în noul Guvern, „pentru că au folosit oameni vechi la negociere, care au trecut prin prin multe încleștări.” Jurnalistul a comentat, de asemenea, și controversata numire a lui Mihai Busuioc în funcția de judecător la CCR.  „Au negociat foarte bine, au și-au redobândit conștiința că totuși au câștigat alegerile și când sunt într-o poziție tare și au negociat bine, pentru că au folosit oameni vechi la negociere, care au trecut prin prin multe încleștări, s-au îmbrâncit de multe ori la masa negocierilor, știu cum se păcălească.”, a precizat Doru Bucșu. „PSD e condamnat să fie conservator” „Eu cred că PSD-ul își va redefini personalitatea. Se va arăta fața noului PSD după congres, dacă la congresul din toamnă iese o anumită configurație, va fi un PSD. Dacă este o configurație reformistă, ceea ce este exclus, aproape exclus, va fi alt PSD. PSD e condamnat să fie conservator. „, a mai adăugat jurnalistul. Referitor la numirea lui Matei Busuioc în funcția de judecător la Curtea Constituțională, jurnalistul a precizat că „s-ar putea să nu fie chiar PSD-ul cel care l-a vrut acolo.” „S-ar putea să nu fie chiar PSD-ul cel care l-a vrut pe Busuioc acolo. Partidele sunt infestate de servicii. Dacă o numire sau o avansare nu are o explicație politică, explicația este de cealaltă natură. „, a mai precizat Doru Bucșu. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele

Primar, condamnat după gratii, într-un dosar ce vizează moartea unui pădurar, în timpul unei partide de vânătoare ilegală

primar,-condamnat-dupa-gratii,-intr-un-dosar-ce-vizeaza-moartea-unui-padurar,-in-timpul-unei-partide-de-vanatoare-ilegala

Adrian Ștefănică, primarul PSD al comunei Remetea, a fost condamnat definitiv la doi ani și patru luni, cu executare, după ce, în mai 2021, a participat la o vânătoare ilegală, care s-a sfârșit, în mod tragic, cu moartea unui pădurar.  Magistrații de la Curtea de Apel Oradea au decis marți, 18 iunie, menținerea sentinței aplicată de Judecători Beiuș, în cazul primarului comunei Remetea, Adrian Ștefănică, condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru participare la o vânătoare ilegală care s-a încheiat cu decesul lui Marius Laza, pădurar în vârstă de 46 de ani, tată a trei copii. În dosar, mai sunt implicați alți patru indivizi, participanți la braconaj, dintre care trei au primit pedepse cu executare, iar unul a fost condamnat cu suspendare. În ceea ce privește sentința primarului Adrian Ștefănică, instanța motivează o „lipsă totală de empatie” față de victimă și tentative repetate de mușamalizare a adevărului. „Inculpatul nu a contactat imediat serviciile de urgență după ce victima a fost împușcată, ci a ales să înlăture urmele infracțiunii”, au motivat judecătorii. Magistrații mai menționează că edilul Adrian Ștefănică „a tratat cu dispreț regulile de vânătoare” și a încercat să influențeze declarațiile celor implicați. „Faptul că provine dintr-un mediu aparent onorabil nu atenuează gravitatea faptelor, ci o accentuează.”, mai notează instanța. La data de 7 mai 2021, primarul Adrian Ștefănică se afla la o partidă de vânătoare ilegală, alături de alți patru indivizi. Printre aceștia se afla și Sebastian Bologa, cel care a tras glonțul fatal și l-a ucis pe pădurarul Marius Laza. Anchetatorii au descoperit că, în loc să apeleze imediat la 112, inculpații au irosit aproape o oră să ascundă urmele crimei. În momentul în care au sunat la urgențe, era deja prea târziu. Pădurarul era în comă ș murit a doua zi la Spitalul Județean din Oradea. Cei implicați în uciderea lui Marius Laza, un nou act de braconaj la două zile de la tragedie Cei implicați în moartea unui om nevinovat nu au prezentat nicio remușcare, astfel că la două zile de la incident, primarul Ștefănică și alți doi complici au mers la o vânătoare autorizată, în cadrul căreia a fost împușcat un cerb în afara sezonului legal. Magistrații au decis confiscarea armelor, interzicerea dreptului de a mai deține sau folosi arme timp de 5 ani și interdicția de a mai deține funcții publice sau a fi ales în vreo demnitate. Sebastian Bologa, cel care a tras glonțul care l-a ucis pe Marius Laza, va plăti 200.000 de euro daune morale familiei victimei. FOTO:Envato Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele

Accelerarea investițiilor în infrastructura de transport, prioritatea coaliției-Program de GUVERNARE

accelerarea-investitiilor-in-infrastructura-de-transport,-prioritatea-coalitiei-program-de-guvernare

Coaliția de guvernare, adică PSD, PNL, UDMR, USR și Grupul Minorităților Naționale, își propune prin Programul de Guvernare 2025-2028 să accelereze investițiile în infrastructura de transport, pe toate segmentele. Partidele din coaliție, Guvernul Bolojan în infrastructura de transport transmit că programul de guvernare a fost construit pe principiile stabilității economice, bunei guvernări și respectului pentru cetățeni. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere, feroviare și aeriene reprezintă o prioritate strategică în programul de guvernare. Până în 2028, Guvernul își propune finalizarea variantelor de ocolire pentru localitățile supraaglomerate, în parteneriat cu autoritățile locale, pentru scoaterea traficului greu din orașe și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Transportul feroviar ar urma să fie modernizat prin dezvoltarea rețelelor de trenuri suburbane și metropolitane, menite să reducă aglomerația rutieră și să crească mobilitatea urbană. Guvernul vizează și crearea de coridoare feroviare rapide și eficiente pentru transportul de marfă. Printre proiectele rutiere prioritare: drumurile expres Craiova – Pitești, Arad – Oradea, Bacău – Piatra Neamț, Focșani – Brăila Printre proiectele rutiere de prioritate maximă se află: * Autostrada A1 Sibiu – Pitești și Lugoj – Deva pentru conectarea portului Constanța și a capitalei la vestul Europei * Autostrada de Centură a Bucureștiului A0 împreună cu noi conexiuni radiale spre capitală * Autostrada A7 Ploiești – Pașcani * Autostrada A3 Transilvania Tg. Mureș – Cluj – Oradea, * Autostrada A8 Unirii Tg. Mureș – Iași – Ungheni * Autostrada Timișoara – Moravița * Autostrada A4 Sud ”Alternativa Techirghiol” * Autostrada Craiova – Lugoj cu ramificația spre Tg. Jiu * Drumurile expres Craiova – Pitești, Arad – Oradea, Bacău – Piatra Neamț, Focșani – Brăila * Conexiunea zonei metropolitane lărgite Rm. Vâlcea la Autostrada A1 Sibiu – Pitești prin modernizarea drumului național existent (etapa 1) și construirea unui drum expres nou (etapa 2) Transport feroviar: coridoare rapide pentru marfă și trenuri metropolitane * Magistrala Predeal – Brașov – Sighișoara – Simeria – Deva – Arad * Magistrala Arad – Timișoara – Caransebeș – Craiova – București * Magistrala Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor * Magistralele Giurgiu – Videle și Constanța – Mangalia * Stabilirea oportunității și elementelor generale de culoar și viteză pentru calea ferată de mare viteză București – Cluj – Budapesta * Îmbunătățirea conexiunii feroviare în Portul Constanța * Modernizarea stațiilor de cale ferată în parteneriat cu autoritățile locale și îmbunătățirea conexiunilor zonelor agricole la infrastructura feroviară Material rulant * Peste 100 de trenuri electrice noi, respectiv 70 de locomotive și 140 de vagoane noi sau modernizate care să atingă fiecare reședință de județ ce beneficiază de cale ferată electrificată până în 2028. Metrou * Magistrala 6 Aeroport Otopeni – 1 Mai * Magistrala 4 Gara de Nord – Gara Progresu * Magistrala 5 Eroilor – Iancului – Pantelimon * Extensii ale magistralelor actuale în zonele metropolitane și reabilitarea magistralelor existente, inclusiv conexiunea terminal T1 si viitorul T2 – Aeroport Henri Coandă. Investițiile prioritare pe segmentul aerian * Dezvoltarea unui nou terminal la Aeroportul Internațional Henri Coandă București * Dezvoltarea terminalelor cargo Investițiile prioritare în sectorul naval * FAST DANUBE – Decolmatarea sectoarelor de pe Dunăre prin dragaj, pe sectorul comun România-Bulgaria, astfel încât să se asigure navigarea continuă fără blocaje și la un tonaj mai ridicat al navelor și barjelor cea mai mare parte a anului * Parteneriate între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, autoritățile navale și cele locale pentru dezvoltarea proiectelor de investiții. CITEȘTE ȘI: ROCADA GUVERNAMENTALĂ. Mandatul lui Ilie Bolojan ar urma să fie mai lung decât cel al premierului PSD. USR și UDMR i-au cedat „zilele” lor Kelemen Hunor, în urma consultărilor de la Cotroceni: „Dacă ai crescut PIB-ul, trebuie să crești și veniturile” A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele

Sorin Grindeanu, despre data la care se va face rocada premierilor

sorin-grindeanu,-despre-data-la-care-se-va-face-rocada-premierilor

În urma discuțiilor partidelor din coaliție, procesul de guvernare va fi unul care se va derula în rocadă. Odată desemnat ca premier, Ilie Bolojan începe discuțiile cu liderii PSD, USR, UDMR și grupului minorităților naționale pentru a definitiva un acord politic. Ilie Bolojan nu va avea, însă, un mandat complet de prim-ministru, ci va face rocada cu un social-democrat. Potrivit liderului PSD, Sorin Grindeanu, rocada prim-miniștrilor va fi stipulată în acordul politic și va avea loc „la jumătatea perioadei”. USR și UDMR ar fi convenit să cedeze „zilele” lor către PNL, ceea ce înseamnă că rocada ar urma să aibă loc în vara anului 2027, spun surse politice. Potrivit surselor, acest acord politic ar putea fi semnat duminică după-amiază de liderii celor patru partide pro-europene. CITEȘTE ȘI: PNL votează lista miniștrilor și acordul politic / Biroul Politic se reunește duminică Voturile PSD pentru intrarea la guvernare și stabilirea miniștrilor, reprogramate. Cine ar urma să preia portofoliile PSD A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele

Cristian Ghinea (USR) reacționează după contrele cu Alexandru Rafila de la negocieri: Un ministru leneș, INCOMPETENT și iresponsabil

cristian-ghinea-(usr)-reactioneaza-dupa-contrele-cu-alexandru-rafila-de-la-negocieri:-un-ministru-lenes,-incompetent-si-iresponsabil

Au fost negocieri tensionate miercuri seara la Guvern pe pachetul de măsuri fiscale. Pe surse s-a scurs informația unei dispute aprinse între reprezentantul USR, Cristian Ghinea, și cel al PSD, Alexandru Rafila. „Văd mult interes pentru dezbaterea de idei pe care am avut-o aseară la Guvern cu ministrul Rafila. Lucrurile sunt mult exagerate față de discuția reală”, scrie Ghinea pe Facebook. Acesta continuă seria de atacuri la adresa ministrului Sănătății, pe care îl acuză că, din cauza „incompetenței” sale, România a pierdut posibilitatea de a finanța din bani europeni spitalele regionale asumate în Planul de Redresare și Reziliență (PNRR). „Nu am ce să comentez decât atât. Am reușit să avem finanțarea a 24 de spitale în PNRR. Un miliard jumătate de euro. După 4 ani de implementare în care Rafila a fost ministru, Comisia Europeană a dat în scris că un singur spital poate fi gata la termen și că restul trebuie scoase din PNRR. România ratează o șansă istorică pentru că am avut un ministru leneș, incompetent și iresponsabil. Restul este gargară și tupeu”, adaugă fostul ministru al Fondurilor Europene în cabinetul Florin Cîțu. Alexandru Rafila: Dânsul înțelege foarte greu, în general, când vorbește altcineva Întrebat despre „răfuiala” cu reprezentantul USR, Cristian Ghinea, ministrul Alexandru Rafila a spus, joi, înaintea ședinței de guvern, că „dânsul înțelege foarte greu, când vorbește altcineva”. „Cu domnul Ghinea nu am avut nicio discuție tensionată. Dânsul are discuții tensionate. Dânsul înțelege foarte greu, în general, când vorbește altcineva”, a spus ministrul Sănătății joi, înaintea ședinței de Guvern.  Despre „nivelul discuției”, Rafila a spus că a fost „interesant”. „Interesant, din anumite puncte de vedere. Serios, din partea unora, neserios, din partea altora”, a declarat Rafila. Foto: Mediafax CITEȘTE ȘI: Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe … vezi toate articolele

PSD. Ce cheltuieli vor fi tăiate, ce investiții nu vor fi sacrificate

psd.-ce-cheltuieli-vor-fi-taiate,-ce-investitii-nu-vor-fi-sacrificate

Reprezentantul PSD explică la România TV de unde vor fi tăiate cheltuielile și ce investiții nu vor fi sacrificate. Autostrăzile sunt intangibile, promit ca viitori parteneri de guvernare s0cial-democrații. Serios vorbind, există niște lucruri care pot avea impact pe termen scurt atunci când vorbim de tăieri, dar nu de tăieri din veniturile populației. Și o să vă dau un exemplu, dacă, vă rog, ajungem la un acord și găsim pe lista investițiilor de făcut sau pe investițiile bugetate, da, încă neexecutate, unele care nu sunt niște priorități și urgențe, unele care nu sunt aducătoare de beneficii economice pe termen mediu, cum ar fi, de exemplu, construirea de autostrăzi care au efecte pozitive în economia unei regiuni pe termen destul de de rapid, pe termen și bine, explică reprezentantul PSD la România TV. Investiții care nu pot fi amânate Sunt unele investiții care pot fi amânate. Doar unele și doar cu acest criteriu al efectelor potențiale pentru economie. Un exemplu e cel mai simplu exemplu. Nu, cel mai plăcut, cel mai regulă neapărat. Noi credem că o prioritizare, nu tăiere. Că putem să amânăm unele pe anul viitor, de exemplu. Dar o prioritizare a investițiilor, cu autostrăzile pe primul plan, de neoprit, șantierele alea și cu altele care pot fi amânate un an de zile este un lucru care poate fi făcută. Unele investiții nu sunt repetitive. N-o să construim de trei ori Autostrada Moldovei. O construim o singură dată. Alea-s facturile, se plătesc, nu se mai repetă și în bugetele anilor, confirmă deputatul în numele PSD. Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele