Fritz: Nu suntem compatibili ideologic, dar guvernarea cu PSD era singura opțiune

fritz:-nu-suntem-compatibili-ideologic,-dar-guvernarea-cu-psd-era-singura-optiune

Întrebat la B1 TV dacă crede că PSD ar putea ieşi de la guvernare şi cum ar arăta un executiv fără social-democraţi, Fritz a răspuns: „Dacă ar fi existat o variantă, să avem un guvern în care un partid să fie în opoziţie, un partid democratic pro-european şi să putem să facem aceste reforme într-un echilibru democratic mai sănătos, am fi făcut-o”. Fritz a explicat că „faptul că PSD este la guvernare cu PNL, cu USR, cu UDMR, este tocmai manifestarea faptului că nu merge altfel, nici matematic, nici politic”. Preşedintele USR a recunoscut că „clar că există tensiuni, clar că nu am devenit peste noapte cei mai compatibili din punctul de vedere ideologic”. Referitor la necesitatea colaborării în ciuda diferenţelor, Fritz a subliniat că „ţara acum ne cere să sărim peste orgoliile noastre, peste interesele particulare ale fiecărui partid şi să facem acest act de sacrificiu pe care până la urmă îl cerem şi din partea cetăţenilor”.

Grindeanu, despre ideologia PSD: Eu sunt mai taliban decât Marcel Ciolacu

grindeanu,-despre-ideologia-psd:-eu-sunt-mai-taliban-decat-marcel-ciolacu

Despre rezultatelor ultimelor sondaje de opinie ce arătau Partidul Social Democrat în scădere, Sorin Grindeanu a afirmat: „Eu nu cred în sondajele făcute de alții înainte de congrese. Suntem la 20, în jurul procentului de 20, de unde trebuie să începem să creștem înapoi”. Privind evoluția ideologică a PSD, liderul a susținut: „Eu sunt mai taliban decât Marcel Ciolacu din acest punct de vedere și știți acest lucru, dar asta nu înseamnă că nu poate să existe în PSD diverse curente”. Acesta a făcut declarații și despre trecutul partidului și direcția pe care o avea sub diferite conduceri. „Poate să existe cum a fost pe vremea lui Liviu Dragnea, un curent puternic, mai patriotic, naționalist. Asta ne-a dus la niște procente foarte mari. Poate să existe un curent de social-democrație europeană cum a fost pe vremea lui Mircea Geoană”, a spus Grindeanu. Despre viitorul ideologic al formațiunii, Sorin Grindeanu a declarat: „PSD-ul trebuie să aibă specificul său în România, așa cum l-am avut în ultimii 30 de ani, chiar dacă am fost partidă de stânga. Asta este ceea ce-mi doresc de la congres să existe această clarificare și absolut normal să existe această clarificare doctrinară pentru anii viitori”.

PSD îi mai dă o șansă lui Bolojan. Măsurile propuse de social-democrați în pachetul #2 fiscal. SURSE: În caz contrar, vom face consultare internă

psd-ii-mai-da-o-sansa-lui-bolojan-masurile-propuse-de-social-democrati-in-pachetul-#2-fiscal.-surse:-in-caz-contrar,-vom-face-consultare-interna

PSD nu va vota moțiunea de luni depusă de opoziție împotriva guvernului Bolojan. În schimb, social-democrații sunt nemulțumiți în interiorul coaliției din cauza că vocea lor nu este ascultată de către premier. Astfel, PSD a venit cu o serie de propuneri pentru pachetul 2 cu măsuri fiscal-bugetare și amenință că dacă nu vor fi respectate, se va face o consultare internă pentru ieșirea de la guvernare, spun surse politice din interiorul PSD, consultate de Gândul. Gândul a obținut în exclusivitate măsurile propuse de PSD pentru noul pachet cu măsuri fiscale care ar urma să fie asumat de guvernul Bolojan în Parlament. Corectarea unor măsuri excesive și absurde din primul pachet de măsuri (ex. CASS la veterani, deținuți politici și la mamele care își cresc copiii). Plafonarea indemnizațiilor din CA-uri. Creșterea impozitării la speculațiile cu criptomonede. Modificarea rapidă a legii insolvenței. Taxarea externalizării profiturilor de către multinaționale. Scăderea pragului minim de impozitare de la 1% la 0,5% din cifra de afaceri, pentru toate companiile plătitoare de impozit pe profit de 16 (nu doar la cele cu cifră mare de afaceri). Verificări ANAF după o matrice clară de risc aplicată contribuabililor. Verificări ITM țintite în sectoarele cu evaziune mare la taxele pe muncă. În caz contrar, dacă aceste măsuri nu vor fi implementate în noul proiect de lege, social-democrații spun că nu vor ezita să consulte din nou partidul pentru o eventuală ieșire de la guvernare. „Am spus în coaliție că dacă nu se va ține cont de propunerile noastre nici în pachetul 2, atunci vom consulta din nou partidul”, au declarat surse politice din PSD. Ilie Bolojan spune că pachetul 2 fiscal începe cu reforma societăților unde statul este acționar majoritar. Șeful executivului a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că noul pachet fiscal-bugetar va începe cu reforma companiilor de stat. „Cum ați văzut în ultima perioadă, de la cheltuielile acestor societăți, de la creșterea indemnizațiilor, conducerilor care s-au instalat acolo, de la pierderile pe care le au, rezultă un tablou foarte prost pentru statul român. Din păcate, o bună parte din aceste active pe care aceste societăți le administrează, din domeniile în care acționează, sunt mult sub potențialul piețelor în care lucrează și mult sub ceea ce s-ar putea obține. Mă refer la pierderi mai mici, mă refer la o mai bună calitate a serviciilor oferite, mă gândesc, în ultimul rând, chiar la profituri mai mari pe care statul român să le poată investi în sănătate sau în educație sau în alte domenii și, în general, o bună administrare a acestor active”, a declarat Bolojan. Foto colaj: Mediafax + Facebook/ PSD AUTORUL RECOMANDĂ:

Sorin Grindeanu: Noi n-am intrat la guvernare ca să plecăm. Mi-aș dori ca propunerile PSD să fie acceptate, cel puțin în Pachetul 2

sorin-grindeanu:-noi-n-am-intrat-la-guvernare-ca-sa-plecam.-mi-as-dori-ca-propunerile-psd-sa-fie-acceptate,-cel-putin-in-pachetul-2

Sorin Grindeanu, președintele interimar al Partidului Social Democrat, a declarat joi că formațiunea sa se așteaptă ca propunerile sale să fie luate în considerare în următorul pachet fiscal, după ce amendamentele propuse de PSD la primul pachet de măsuri fiscale au fost în mare parte respinse. „Noi n-am intrat la guvernare ca să plecăm. Avem un pact politic, un protocol semnat. Sper ca toată lumea să se țină de acest protocol”, a declarat Grindeanu. Liderul social-democrat a evidențiat mai multe propuneri ale partidului, printre care scutirea de plata CASS pentru categorii vulnerabile, cum ar fi veteranii de război și deținuții politici. „Nu cred că se reface deficitul României cu aceste persoane, care moral trebuiau să rămână în continuare scutite”. Grindeanu a adăugat că în cazul în care nemulțumire persistă, vor fi reluate consultările interne privind rămânerea la guvernare. „Altfel, în această perioadă, noi vom face multe consultări interne, pe care le-am și anunțat, și unde vom întreba în continuare dacă această atitudine va continua, dacă drumul nostru este alături de ceilalți în această coaliție”, a spus social-democratul. El a încheiat, declarând: „Mi-aș dori ca propunerile PSD să fie acceptate, cel puțin în Pachetul 2, iar parte dintre cele care n-au fost acceptate acum, să putem să le impunem în săptămânile viitoare, sau poate chiar parte din acest Pachet 2”.

Robert Cazanciuc, despre sondajul INSCOP: 13% reprezintă, de fapt, oglinda rupturii conducerii PSD de nevoile reale ale poporului

robert-cazanciuc,-despre-sondajul-inscop:-13%-reprezinta,-de-fapt,-oglinda-rupturii-conducerii-psd-de-nevoile-reale-ale-poporului

Robert Cazanciuc, parlamentar PSD, printr-un mesaj publicat pe rețele de socializare a atacat conducerea partidului, făcând trimitere la procentul obținut de PSD în ultimul sondaj de opinie „Acel 13 % reflectat de sondaje în dreptul PSD reprezintă, de fapt, oglinda rupturii conducerii PSD de nevoile reale ale poporului, conducere care se minunează cum de am mărit pensiile pentru 4 milioane de pensionari și am primit recunoștință doar într-o mică măsură”. Acesta a criticat unele alegeri făcute de conducerea social-democrată din ultimele nouă luni și a menționat distanța creată între conducere și membrii de bază. „Există în momentul de față o ruptură între conducerea centrală a PSD și membrii de partid, cu o linie intermediară care livrează fiecăruia ce vrea să audă, în speranța naivă că se poate salva. Falia a devenit prăpastie când eforturile și speranțele a sute de mii de membri și simpatizanți PSD au fost aruncate la gunoi de cele mai mari erori politice de la înființarea partidului: o operațiune masivă de a da sute de mii de voturi adversarilor politici și lipsa de pregătire a partidului pentru un scrutin la care participă formațiuni politice cu sigle asemănătoare, ceea ce a dus la pierderea altor sute de mii de voturi”, a declarat Cazanciuc. Cazanciuc se teme de „irelevanță” Senatorul a făcut apel la organizarea cât mai rapidă a unui congres care să determine conducerea formațiunii, menționând „riscăm să fie luate angajamente în numele PSD care s-ar putea să nu fie urmate de un sprijin real din partea aleșilor partidului”. Acesta a mai menționat că lipsa unei schimbări în direcția partidului poate avea consecințe importante „dacă vom crede că suntem şmecheri și că putem păcăli oamenii, atunci va interveni acel bun-simț comun al poporului român care ne va trimite în irelevanță”. „Organizarea urgentă a unui Congres pentru alegerea unei noi conduceri coagulate în jurul valorilor social-democrate reprezintă nu doar șansa pentru PSD de a se salva, ci și șansa României!”, a conchis Cazanciuc.

Propunerile PSD pentru PACHETUL 2 de austeritate: Limitarea drastică a veniturilor membrilor din CA-uri, creşterea impozitării pe criptomonede

propunerile-psd-pentru-pachetul-2-de-austeritate:-limitarea-drastica-a-veniturilor-membrilor-din-ca-uri,-cresterea-impozitarii-pe-criptomonede

Partidul Social Democrat a lansat un set de propuneri privind reducerea cheltuileilor, pentru Pachetul 2 de măsuri fiscale anunţat deja de premierul Ilie Bolojan. Astfel, PSD vrea limitarea drastică a veniturilor membrilor din CA-uri, creşterea impozitării pe criptomonede sau monede virtuale şi niciun spor pentru şefii de la stat. Social-democrații propun ca în cel de-al doilea pachet pentru reducerea cheltuielilor bugetare să fie introdusă limitarea drastică a veniturilor membrilor din consiliile de administrație ale companiilor de stat. „În momentul de faţă se acordă până la 3 salarii medii pe ramură. Considerăm că un singur salariu mediu pe ramură este mai mult decât suficient în această perioadă de austeritate bugetară”, arată PSD. Social-democrații propun şi interzicerea prezenţei unei persoane în mai multe consilii de administraţie, pentru că altfel, doar prin reducerea indemnizaţiei, nu se rezolvă problema. „Vom vedea aceleaşi persoane că apar mai multe consilii şi în final vor cumula aceiaşi bani. De aceea trebuie să se interzică explicit calitatea de membru în mai multe consilii”, afirmă PSD. Totodată, vor creșterea impozitării pe criptomonede sau monede virtuale la nivelul impozitării pe dividende și eliminarea scutirilor care exisă în prezent (scutirea a 200 de lei din câștigurile de până la 600 de lei/an). „Acest lucru este trecut deja în programul de guvernare, iar dacă Guvernul Bolojan a decis să crească impozitul la dividende la 16%, atunci acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi la câştigurile obţinute din tranzacţiile cu criptomonede”, explică social-democrații. „În spiritul solidarităţii, se impune ca pentru perioada în care se aplică CASS la pensii să se suspende şi partea necontributivă din pensiile speciale. Iar o astfel de măsură nu are probleme de constituţionalitate, pentru că există prevedere în Constituţie care permite suspendarea temporară a unor drepturi şi libertăţi”, menționează PSD. Aceștia propun interzicerea angajării la stat a persoanelor care s-au pensionat anticipat, interdicţie care să se aplice până la împlinirea vârstei standard de pensionare. „Niciun spor pentru persoanele cu funcţii de conducere din aparatul de stat, până la 1 ianuarie 2028 (perioada de aplicare a CASS la pensii)”, mai precizează social-democrații. Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX CITEȘTE ȘI:   Ce spune Consiliul Fiscal despre măsurile asumate de Guvernul Bolojan: „Riscul blocării accesului la finanțare și refinanțare devine iminent” Grindeanu: „Cred că e bine să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor ca parteneri”/ Cum vede PSD-ul al doilea pachet de măsuri fiscale

Tensiuni în coaliție. Grindeanu, atac la USR: Plagiază fără rușine amendamentele PSD / Liderul interimar al PSD nemulțumit și de pachetul fiscal

tensiuni-in-coalitie.-grindeanu,-atac-la-usr:-plagiaza-fara-rusine-amendamentele-psd-/-liderul-interimar-al-psd-nemultumit-si-de-pachetul-fiscal

Într-o postare pe Facebook, Grindeanu susține că parlamentarii USR își atribuie în mod nejustificat meritele pentru un amendament propus inițial de PSD: reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice. „Parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”, a subliniat liderul PSD, atrăgând atenția asupra unei practici politice pe care o consideră ipocrită și lipsită de onestitate. Grindeanu nu s-a limitat doar la o simplă constatare. El a venit cu o propunere concretă pentru a verifica „buna-credință a USR”: ca tăierea subvenției să fie operată chiar de la prima rectificare bugetară din acest an, nu doar enunțată ca gest politic în spațiul public. „Dragi colegi USR, dacă tot ați pornit pe calea plagiatului, puteați să mergeți până la capăt”, continuă Grindeanu, referindu-se la alte amendamente propuse de PSD, dar care spune președintele intermiar al PSD că nu au fost susținute de USR. Printre acestea se numără: Majorarea pragului de aplicare a CASS la pensii, de la 3.000 la 4.000 de lei; Eliminarea contribuției CASS pentru indemnizația de șomaj și pentru venitul minim de incluziune; Scutirea de CASS pentru indemnizațiile acordate în cazuri sociale sensibile, precum cele pentru creșterea copilului, pentru văduvele de război, veterani și foști deținuți politici. Context politic tensionat în Coaliție Aceste acuzații vin într-un context delicat, în care relațiile între partidele din Coaliția abia formată sunt tot mai tensionate. Grindeanu a avut și o reacție la ieșirea din plenul comun al Parlamentului unde guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale. Întrebat dacă PSD este mulțumit de pachetul de măsuri fiscale menit să diminueze deficitul bugetar, adoptat de Guvern prin asumarea răspunderii în Parlament, Sorin Grindeanu, liderul intermar al partidului, a răspuns: „Evident că nu, dar asta a fost soluția de compromis”.

Reacție a organizației PSD Buzău după ce Constantin Toma a criticat conducerea partidului

reactie-a-organizatiei-psd-buzau-dupa-ce-constantin-toma-a-criticat-conducerea-partidului

Potrivit unui comunicat al PSd Buzău, organizația „a luat act cu regret de declarațiile recente ale primarului municipiului Buzău, domnul Constantin Toma, la adresa conducerii partidului și a fostului prim-ministru Marcel Ciolacu”. „Considerăm că, într-un moment în care România și județul Buzău au nevoie de stabilitate, echilibru și cooperare instituțională, astfel de poziții publice riscă să creeze confuzie și să afecteze încrederea cetățenilor în capacitatea noastră de a lucra împreună pentru binele comunității. Între 2020 și 2024, așa cum am anunțat și în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale, municipiul Buzău a atras aproximativ 761 de milioane de euro pentru proiecte majore de investiții, iar Compania de Apă, aflată în subordinea autorității locale, a obținut finanțări în valoare de aproximativ 358 de milioane de euro, dintre care 35 de milioane au fost investite direct în municipiul Buzău. De asemenea, Primăria Municipiului Buzău, cea mai importantă unitate administrativ-teritorială din județ, a beneficiat de alocări anuale din Fondul de Rezervă Bugetară, calculate la finalul fiecărui an calendaristic. Aceste rezultate semnificative sunt expresia unei colaborări între administrația locală și susținerea guvernamentală acordată în mod constant de către PSD. Nu sunt rezultatul unei acțiuni individuale, ci al unei echipe dedicate și al unei viziuni comune de dezvoltare”, se arată în comunicat. Organizația reamintește că echipa PSD Buzău a câștigat alegerile locale cu un scor solid Astfel s-a asigurat inclusiv mandatul pentru Primăria Municipiului Buzău și a obținut la alegerile parlamentare cel mai mare scor din țară dintre toate organizațiile județene ale partidului. „Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci reflectă un efort colectiv, o mobilizare exemplară și încrederea oamenilor în capacitatea noastră de a livra rezultate reale pentru comunitate. Ele au oferit, în mod firesc, speranța unei colaborări eficiente și loiale între structurile locale ale PSD și autoritățile alese”, se mai spune în documentul citat. Organizația arată că critica este parte a vieții democratice și este utilă, atunci când este formulată cu echilibru și cu respect față de efortul comun. „Înțelegem că pot exista opinii diferite, dar credem că ele trebuie discutate în cadrul organizat al partidului, nu în spațiul public, unde pot fi ușor instrumentalizate și pot afecta încrederea oamenilor în unitatea și seriozitatea echipei PSD. PSD Buzău rămâne deschis unui dialog sincer și constructiv cu toți colegii de partid, inclusiv cu domnul primar. Credem că doar prin comunicare, respect reciproc și coerență în acțiune putem continua să răspundem eficient nevoilor reale ale comunității noastre”, mai arată PSD Buzău. Constantin Toma a spus vineri că consideră corecte măsurile fiscale anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan „Aceste măsuri sunt necesare. Bineînțeles că vor afecta pe toată lumea și TVA-ul și, indirect, consumul (…), dar această măsură părerea mea e că a fost luată pentru a crește încrederea partenerilor finanțatori și a Comisiei Europene (…). Dar dacă nu vor fi dublate de măsuri luate în economie, în sensul în care să dezvoltăm, să aducem investitori noi, cei care sunt deja în România să capete încredere și să-și dezvolte afacerile, nu ne va fi bine”, a spus primarul Buzăului la RFI. El critică pe de altă parte conducerea propriului partid: „PSD este liniștit, așteaptă să-și rupă gâtul primul-ministru. Ce să vă spun, eu sunt critic acum cu partidul meu, pentru că a luat cele mai proaste măsuri în ultimii doi ani, legat de zona bugetară și acum ei susțin că domnule, noi n-am făcut nimic, că de fapt, a venit așa, de la Sfântul Duh situația asta peste noi (…). Au intrat la Putere, dar stau liniștiți aici, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Este aceeași echipă la conducere, nu se întâmplă nimic, s-a creat o mare diferență între actuala care este și fosta conducere și restul partidului și practic, în momentul ăsta, deciziile sunt la cei cinci-șase oameni care sunt acolo și se rotesc între ei. Nu mai este o legătură cu poporul a PSD-ului, în momentul ăsta, o parte s-au dus la AUR, foarte mulți, asta este!”. Constantin Toma îl critică pe fostul premier PSD Marcel Ciolacu, pentru faptul că nu-și asumă vina pentru situația financiară a țării: „Am citit și eu o declarație a lui Marcel Ciolacu, care din păcate, el nu recunoaște nimic. Domnule, hai să fim responsabili, ai o mare vină, Marcel Ciolacu, în această situație”.

Un deputat PSD din Argeș o invită pe ministra Mediului să cunoască problema reală a urșilor: Veniți și dați piept cu realitatea de aici

un-deputat-psd-din-arges-o-invita-pe-ministra-mediului-sa-cunoasca-problema-reala-a-ursilor:-veniti-si-dati-piept-cu-realitatea-de-aici

Mihalcea îi cere lui Buzoianu să meargă să vorbească cu autoritățile locale pentru a vedea care este situația reală în ceea ce privește „teroarea urșilor”. „Diana Buzoianu, ministrul USR al Mediului, în loc să considerați că autoritățile locale trebuie controlate pentru aplicarea regulilor și amendate în consecință, mai bine ați veni să discutați cu acestea, pentru a înțelege de fapt realitatea! Dați-vă jos din fotoliul cald de ministru și veniți în nordul Argeșului. Vă conduc personal în comunele cele mai afectate de teroarea urșilor. Veniți să discutați cu cetățenii, cu primarii, cu vânătorii și poate așa veți înțelege cu adevărat problema. Autoritățile locale sunt disperate și depășite de situație și ar face orice să o rezolve. De ce alegeți să puneți tot pe ele presiune, în loc să le sprijiniți?”, spune Remus Mihalcea, pe Facebook. Deputat PSD: Suntem singura țară din UE care are interzis la vânătoarea de urs Deputatul PSD spune că Buzoianu are „datoria morală” să elimine cotele de vânătoare pentru urși. „Soluția: Doamna ministru Buzoianu, aveți datoria morală să reparați greșeala istorică făcută de către un ministru susținut de USR, dintr-un executiv susținut de USR, în urmă cu aproape 9 ani, decizie în urma căreia foarte multe vieți au fost curmate și mii de gospodării au fost distruse – eliminarea cotelor de vânătoare pentru speciile de animale protejate de tipul carnivorelor mari. Asta a dus la înmulțirea necontrolată a urșilor! Suntem singura țară din Uniunea Europeană care are interzis la vânătoare de urs. De ce oare? Ce stă în spatele acestei strategii adoptate de către Guvernul Cioloș în 2016? Veniți în nordul Argeșului și dați piept cu realitatea de aici!”, îi cere Mihalcea lui Buzoianu. De asemenea, parlamentarul de Argeș spune că nu ar trebui ca un ministru să ia „decizii din birou”, în baza a ceea ce vede la TV sau a ceea ce îi spun ONG-urile care își doresc „binele țării”, ci ar trebui să meargă să vadă situația reală din țară.

Victor Ponta nu crede că avem Opoziție reală. Simion nu este o alternativă

victor-ponta-nu-crede-ca-avem-opozitie-reala.-simion-nu-este-o-alternativa

Victor Ponta nu crede că avem, în momentul de față, o Opoziție reală și nu crede că Simion este o idee bună de Opoziție. El și-a exprimat această opinie într-un podcast „Gândul”, unde a mai declarat, de altfel, că intenționează să facă Opoziție, dar din toamnă: „O să fac eu Opoziție din toamnă, că acum, sincer, eu mai lipsesc pe capul oamenilor să încep eu să le vorbesc de politică”, a spus acesta. Ce înseamnă Opoziție pentru Victor Ponta? „O să încerc să arăt că există alternativă. Simion nu e o alternativă”, a răspuns acesta. Victor Ponta este deputat de Dâmbovița și intrat în Parlament pe listele PSD. El a fost exclus din PSD în 12 martie, în ziua în care și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale. În mai, fostul premier Victor Ponta anunța tot la „Gândul” că vrea să adune cât mai mulți parlamentari, printre care și membri PSD, pentru a forma „un pol rațional”.