Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, primul din România care promovează în Parlamentul European o campanie anti-stigmă
Evenimentul, găzduit de vicepreședintele Parlamentului European (PE), Nicu Ștefănuță, a reunit europarlamentari, psihiatri, psihologi, psihoterapeuți, reprezentanți ai organizațiilor europene și specialiști din domeniul sănătății mintale din mai multe state europene. Alături de Nicu Ștefănuță au fost prezenți și alți doi europarlamentari români, vicepreședintele PE, Victor Negrescu și europarlamentarul sibian Dan Barna. Directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, președintele Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), conf. univ. dr. Ciprian Băcilă, a subliniat necesitatea unei abordări colective și multidisciplinare în combaterea stigmei asociate afecțiunilor psihice. „Sănătatea mintală nu poate fi susținută de o singură profesie și nici schimbată de o singură instituție. Orice program anti-stigmă real are nevoie de o echipă formată din profesioniști din domeniul sănătății mintale (psihiatri, psihologi, asistenți sociali, ergoterapeuți, terapeuți ocupaționali și asistenți medicali) reprezentanți ai mediului politic, ai societății civile și ai mass-media. Este necesarǎ o colaborare între autoritǎți, care sǎ implice sistemul medical, juridic și de asistențǎ şi protecție socialǎ, susținutǎ de comunitate, școală, familie, media și, nu în ultimul rând, de oameni care au avut curajul să vorbească despre propria experiență”, a declarat președintele ARPP, Ciprian Băcilă. Scopul unui program anti-stigmă nu este toleranța Potrivit acestuia, „scopul unui program anti-stigmă nu este toleranța. Toleranța este ceea ce acordăm obiectelor neînsuflețite. Scopul este incluziunea, pentru că persoanele cu tulburări mintale nu sunt separate de noi. Sunt parte din comunitatea noastră”. Ciprian Băcilă a subliniat faptul că, schimbarea vine doar prin „asumare colectivă și recunoașterea demnității umane a fiecărei persoane”. „Deși subfinanțarea cronicǎ a sistemului de sǎnǎtate mintalǎ, lipsa medicamentelor și lipsa cunoașterii clinice sunt factori care impactează calitatea îngrijirii, stigma este principalul obstacol în calea accesului la servicii de sănătate mintală în aproape fiecare țară din lume. Schimbarea nu apare prin campanii simbolice sau prin declarații formale, ci prin asumare colectivă și prin recunoașterea demnității umane a fiecărei persoane”, a spus Băcilă. În cadrul evenimentului de la Parlamentul European a fost proiectat un material video dedicat sănătății mintale și luptei împotriva stigmatizării pacienților, realizat la spitalul sibian, cu exemplele oferite de familiile a doi copii spitalizați, una din județul Vâlcea, cealaltă din județul Dâmbovița, ambele alegând specialiștii din Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu. Evenimentul european a inclus mai multe sesiuni dedicate sănătății mintale în viața de zi cu zi, prevenirii, accesului la servicii și reformei sistemului de sănătate mintală, accentul fiind pus pe combaterea stigmei, dezvoltarea psihiatriei comunitare și integrarea serviciilor de sănătate mintală în politicile publice europene. Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților este una dintre cele mai importante probleme medicale și sociale din Europa Coordonatorul Comisiei Psihiatrice a Copilului și a Adolescentului din Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, profesor universitar doctor Elena Predescu, a punctat faptul că, „în acest moment, sănătatea mintală a copiilor și adolescenților este una dintre cele mai importante probleme medicale și sociale din Europa”. „Avem nevoie de educație, prevenție, acces mai bun la servicii de sănătate mintală și reducerea stigmatizării. A cere ajutor nu este un semn de slăbiciune. Este un act de responsabilitate și grijă față de copil. Felul în care avem grijă astăzi de sănătatea mintală a copiilor va decide nu doar viitorul lor, ci și sănătatea emoțională a întregii societăți de mâine”, a susținut Elena Predescu. Managerul spitalului din Sibiu, Florin Neag, care este și vicepreședinte al Asociației Spitalelor Publice de Psihiatrie din România (ASPP), a susținut și el în Parlamentul European o prezentare despre provocările managementului în spitalele de psihiatrie și necesitatea reformării sistemului de sănătate mintală din România. „Mesajul meu este simplu: sănătatea mintală nu poate funcționa dacă psihiatria continuă să fie tratată ca sectorul uitat al sistemului medical”, a declarat Florin Neag. Pacientul psihiatric trebuie sprijinit și după externare Vicepreședintele ASPP a subliniat că pacientul psihiatric trebuie sprijinit atât în timpul internării, cât și după externare, prin servicii comunitare funcționale și programe de reintegrare socială. „Pacientul psihiatric nu aparține doar spitalului. El aparține societății. Avem nevoie de screening, intervenție timpurie, tratament acut și cronic, monitorizare post-externare, urmărirea tratamentului și reintegrare socială. Aceasta este psihiatria comunitară, despre care România vorbește de peste 20 de ani, dar pe care încă nu a construit-o funcțional”, a afirmat managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”. Acesta a atras atenția și asupra subfinanțării cronice a actului medical psihiatric din România. „Prima mare provocare este subfinanțarea cronică a actului medical psihiatric. Nu vorbesc doar despre investiții în clădiri sau dotări, care la Sibiu, din fericire, prin eforturile susținute ale ordonatorului principal de credite – Consiliul Județean Sibiu – există. Vorbesc despre finanțarea națională efectivă a actului medical psihiatric. Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu reflectă încă real complexitatea îngrijirii psihiatrice: durata tratamentului, povara socială, monitorizarea pe termen lung, activitățile de ergoterapie și nevoia de intervenție multidisciplinară”, a explicat acesta.
Ce este terapia de șoc folosită în psihologie și psihiatrie timp de zeci de ani. Cum s-a schimbat modul de aplicare
În prezent, metoda continuă să fie utilizată, însă aplicarea ei este diferită, adaptată la standardele actuale și concepută pentru a fi sigură pentru pacient. În acest articol de pe Psicología‑Online explicăm ce este terapia de șoc și la ce este folosită, scrie Psihologia-online.com. Terapia de șoc presupune inducerea artificială și controlată a unui șoc fiziologic la o persoană, ca tratament pentru tulburări psihice severe. De obicei, se administrează un curent electric controlat la nivelul creierului pacientului, care provoacă o convulsie. Această convulsie durează în general câteva minute și procedura se realizează sub anestezie generală. Tratamentul se efectuează sub supravegherea unei echipe medicale specializate, inclusiv a unui medic psihiatru. Metoda se bazează pe ipoteza că stările de șoc pot îmbunătăți starea mentală a persoanei după recuperarea de la tratament. Terapia de șoc de-a lungul istoriei Cele mai cunoscute terapii de șoc din istorie sunt următoarele: 1. Terapia cu insulină Manfred J. Sakel, neurofiziolog și psihiatru, a observat că unii pacienți cu dependențe sau psihoze își îmbunătățeau starea mentală după o criză hipoglicemică. Pe baza acestei observații, el a decis să provoace în mod artificial și controlat astfel de crize. Pentru aceasta administra pacienților o supradoză de insulină, ceea ce scădea nivelul glicemiei până la apariția convulsiilor asemănătoare celor dintr-un atac epileptic. Pentru a controla situația, după ce pacientul intra în comă din cauza crizei, medicii îi administrau o soluție de glucoză care restabilea nivelul zahărului din sânge. Rezultatele păreau să arate îmbunătățiri ale stării mentale ale pacienților, iar efectele se mențineau în timp. După publicarea studiului în 1933, mulți psihiatri au început să folosească metoda. Tratamentul a avut un impact atât de mare încât, în 1940, majoritatea spitalelor din Statele Unite îl foloseau. Existau chiar secții speciale pentru „șocul insulinic”. Sakel estima o rată de îmbunătățire de 88 %, însă studii ulterioare au redus acest procent. Unii pacienți au murit, iar alții au descris tratamentul ca fiind înfricoșător. 2. Terapia cu cardiazol În 1933, medicul Ladislaus von Meduna a pornit de la ideea că epilepsia ar fi incompatibilă cu schizofrenia și a încercat să provoace epilepsie pentru a trata această boală. El a testat mai multe substanțe și în final a folosit cardiazolul, care provoca crize epileptice. Aproximativ 50 % dintre pacienți prezentau îmbunătățiri, însă aproximativ 42 % suferau fracturi din cauza convulsiilor puternice. Psihiatrul A. E. Bennett a propus utilizarea unui sedativ pentru a controla convulsiile. În unele tulburări, precum depresia maniacală sau psihoza, cardiazolul avea o rată de îmbunătățire de 80 %. În cazul schizofreniei, terapia cu insulină s-a dovedit mai eficientă. 3. Terapia electroconvulsivă Ulterior, aceste metode au fost înlocuite de Terapia electroconvulsivă. La început, această terapie se baza pe aceeași idee că epilepsia și schizofrenia ar fi incompatibile. Histologul Ugo Cerletti a considerat că poate provoca convulsii prin descărcări electrice și astfel ar putea trata schizofrenia. Observând rezultatele bune ale metodei, cercetătorul a presupus că în timpul electroșocului creierul produce o substanță care ar combate boala mentală. El a numit această substanță acroagonină, însă ea nu a fost niciodată identificată sau izolată. Terapia electroconvulsivă a fost utilizată ulterior în forme diferite. Astăzi se administrează descărcări electrice mai slabe și localizate, iar pacientul se află sub anestezie. Procedura este folosită mai ales în tratamentul depresiei rezistente la tratament sau al tulburării bipolare, atunci când alte metode nu au avut rezultate. Pentru ce este folosită terapia de șoc Rolul terapiilor de șoc s-a schimbat de-a lungul timpului, însă au avut întotdeauna un element comun: tratarea problemelor psihologice sau a tulburărilor mentale. Inițial, metoda era folosită mai ales pentru tratarea schizofreniei, pornind de la ipoteza greșită că aceasta ar fi incompatibilă cu epilepsia. Astăzi, terapia electroconvulsivă este indicată în special pentru depresie severă sau tulburare bipolară atunci când alte tratamente nu au funcționat. Deși terapia electroconvulsivă s-a dovedit eficientă în multe cazuri, ea rămâne un subiect controversat din cauza unor posibile efecte secundare, precum pierderea temporară a memoriei, confuzia sau unele tulburări cognitive. Studiile recente arată însă că aceste efecte sunt, de regulă, temporare, iar mulți pacienți își revin fără probleme cognitive de durată. În plus, progresele tehnice au redus intensitatea acestor efecte. Terapia de șoc în prezent În prezent, termenul de „terapie de șoc” este uneori folosit și pentru terapia de expunere. În acest caz, schimbările fiziologice nu sunt provocate de substanțe sau electricitate, ci de expunerea la stimuli. Tehnica presupune expunerea pacientului, într-un mediu controlat și supravegheat, la situația sau stimulul care îi provoacă frică. Pacientul este pus în contact cu situația temută și experimentează inițial senzații neplăcute, mai ales înainte de expunere. Pe măsură ce expunerea continuă, aceste senzații scad. Starea de bine și încrederea pacientului cresc, deoarece acesta observă că temerile sale nu se confirmă. Această tehnică este utilizată în tratamentul fobiilor, al unor tulburări de anxietate și al tulburării obsesiv‑compulsive. Exemple de terapie de șoc în psihologia actuală 1. Expunerea prelungită în fobii sau tulburări de anxietate În acest tip de intervenție, terapeutul expune pacientul în mod controlat și direct la stimulul temut. De exemplu, o persoană cu fobie de lift poate fi rugată să stea într-un lift o perioadă mai lungă de timp. Scopul este reducerea reacției de anxietate prin obișnuire. Deși la început impactul emoțional poate fi puternic, eficiența metodei este susținută de numeroase studii. 2. Terapia de aversiune în dependențe Această tehnică presupune asocierea unui comportament nedorit, cum ar fi consumul de alcool, cu o senzație neplăcută, de exemplu greață provocată de medicamente. În prezent este înlocuită de metode mai respectuoase, precum terapia cognitiv-comportamentală sau întărirea pozitivă, dar rămâne un exemplu istoric de intervenție de tip șoc. 3. Intervenții în crize emoționale acute În situații precum tentative de suicid, pierderi traumatice sau episoade psihotice, specialistul poate folosi strategii verbale sau situaționale puternice pentru a întrerupe o stare de blocaj emoțional sau de disociere. Scopul nu este provocarea suferinței, ci restabilirea contactului cu realitatea și conștientizarea imediată a situației. 4. Terapia de grup cu confruntare emoțională În unele programe de grup, cum ar fi comunitățile terapeutice, se folosește confruntarea directă între membrii