Republica Moldova se pregătește să producă drone. Cât de realist este proiectul și ce riscuri implică

republica-moldova-se-pregateste-sa-produca-drone.-cat-de-realist-este-proiectul-si-ce-riscuri-implica

Republica Moldova face primii pași către dezvoltarea unei industrii proprii de drone și echipamente antidrone. Autoritățile de la Chișinău pregătesc modificări legislative care să permită investiții private în industria de apărare, iar președinta Maia Sandu vorbește inclusiv despre posibilitatea preluării unor tehnologii din Ucraina. România ar putea avea, la rândul său, un rol important în dezvoltarea acestei industrii, prin expertiză în certificare, acces la finanțare și integrarea companiilor moldovenești în lanțurile europene de aprovizionare. Cât de realist este proiectul pentru un stat cu resurse financiare și militare limitate? Cine ar putea investi în viitoarele fabrici, ce contribuție ar putea avea România și ce riscuri ar presupune dezvoltarea unei industrii militare într-un stat neutru, aflat la granița războiului din Ucraina? Vor fi produse local sau vor fi doar asamblate? Gândul a discutat cu Radu Burduja, fost secretar general al Ministerului Apărării de la Chișinău și fost reprezentant al Republicii Moldova la NATO și UE, pentru a afla răspunsurile.  Loading … În perioada sovietică, industria RSS Moldovenești ocupa un loc important în complexul militaro-industrial al URSS. Zeci de mii de muncitori lucrau în uzine care produceau echipamente și componente pentru apărare. Printre acestea se numărau „Topaz” din Chișinău, „Lenin” din Bălți și unitatea industrială din Orhei, specializate în microelectronică, echipamente optice, computere de bord și sisteme electronice pentru avioane MiG, rachete și submarine. La Tiraspol și Tighina, întreprinderile fabricau generatoare, componente pentru rachete, propulsoare electrice și echipamente hidroacustice. Războiul din Ucraina a schimbat semnificativ mediul de securitate al Republicii Moldova, iar incidentele care implică drone au transformat securitatea spațiului aerian într-o problemă de securitate națională. Repetarea acestor incidente, extinderea geografică a zonelor afectate și apropierea de infrastructuri critice arată necesitatea unei abordări integrate și a unei capacități de reacție mai rapide. Opt incidente de încălcare a spațiului aerian al R. Moldova, dintre care cinci soldate cu explozii la sol, înregistrate în ultima săptămână De la începutul invaziei ruse în Ucraina, teritoriul țării vecine a fost survolat în repetate rânduri de aparate de zbor fără pilot, iar mai multe drone sau fragmente ale acestora au fost descoperite în apropierea mai multor localități. În perioada 3-9 octombrie 2026, pe fondul atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat opt incidente de încălcare a spațiului aerian al R. Moldova, informează Ministerul Apărării de la Chișinău printr-un comunicat. De la începutul anului 2026, au fost consemnate 56 de incidente de încălcare a spațiului aerian al R. Moldova, iar din 2022 până în prezent, numărul acestora a ajuns la 93. Sursa foto: Facebook / Ministerul Apărării al Republicii Moldova Unul dintre cele mai grave episoade recente s-a produs pe 3 octombrie, când mai multe aparate de zbor au pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova, iar explozii au fost raportate în mai multe raione. Poliția din țara vecină a descoperit cratere și fragmente de aparate de zbor, inclusiv componente similare celor utilizate de modelul S8000 Banderol. În acest context, autoritățile din Republica Moldova încearcă să găsească soluții pentru protejarea spațiului aerian, iar una dintre variantele analizate presupune dezvoltarea unor capacități interne de producție a dronelor și a sistemelor antidrone. Maia Sandu: „Trebuie să începem să producem drone” În iunie 2026, președinta Maia Sandu a declarat într-un interviu că Republica Moldova trebuie să înceapă să producă drone „care să intercepteze și să doboare aparatele de zbor care ne amenință securitatea”. „Pe de o parte, statul trebuie să producă aceste drone și anti-drone, dar, pe de altă parte, trebuie să permitem și sectorului privat”, a explicat Maia Sandu. Maia Sandu Maia Sandu a recunoscut că statul nu are tehnologiile noi și nici experți, „dar sunt investitori străini care au aceste tehnologii, doar că legea nu permite astăzi”. Președinta a mai spus că Republica Moldova ar putea beneficia și de experiența Ucrainei, care a construit una dintre cele mai dezvoltate industrii de drone. „O să încercăm să obținem și de la ei tehnologia în măsura în care noi avem capacitate, pentru că, ca să poți să faci ceva cu tehnologia aceea, trebuie întâi să creezi aici o echipă de minimă expertiză cu care să se lucreze”, a declarat șefa statului. Republica Moldova îşi modifică legislaţia pentru producţia de drone Schimbarea legislației este o condiție pentru implicarea companiilor private în producerea echipamentelor militare și pentru atragerea unor investiții externe. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, al doilea oficial în ierarhia de stat a Moldovei, a explicat că modificările legislative sunt necesare pentru a putea continua fabricarea dronelor cu dublă utilizare. Sursa foto: Facebook / Moldova Security Forum Șeful Legislativului a explicat că, în prezent, cadrul legal nu permite desfășurarea unor asemenea activități de producție, iar Parlamentul va trebui să intervină pentru a elimina această restricție. „Mi-ar plăcea foarte mult să le producem pentru noi înșine. Avem nevoie de ele, în special în scopuri cu dublă utilizare”, a declarat Igor Grosu, la Moldova Security Forum. Oficialul a menționat că dronele ar putea fi folosite pentru securitatea națională, gestionarea situațiilor de urgență și în agricultură. Acesta a exclus posibilitatea ca dronele produse în Republica Moldova să fie destinate Ucrainei. La rândul său, președinta Maia Sandu a declarat joi, în cadrul aceluiași forum, că poziția Republicii Moldova în regiune este „vulnerabilă”. Ea a subliniat că dezvoltarea producției interne în domeniul apărării este esențială pentru planurile viitoare ale țării și a anunțat că modificările legislative vor fi prezentate în curând Parlamentului. Expert în securitate: „Șansa există, dar fereastra de oportunitate nu va rămâne deschisă la nesfârșit” Fostul secretar general de stat al Ministerului Apărării de la Chișinău, Radu Burduja, în prezent director executiv al Institutului Euroatlantic pentru Consolidarea Rezilienței (IEACR), consideră că Republica Moldova are o șansă reală să intre pe această piață. Întrebat de Gândul dacă Republica Moldova poate să dezvolte o industrie de apărare axată pe drone, sisteme antidrone, inteligență artificială, securitate cibernetică și război electronic, fostul oficial al Ministerului Apărării, Radu Burduja, spune că proiectul este realizabil, dar numai dacă autoritățile vor adopta un model economic adaptat noilor tehnologii. Potrivit expertului în politica de apărare