Un singur an, 16 medicamente noi, 7.000 de proiecte și primul plasture genetic testat pe oameni

un-singur-an,-16-medicamente-noi,-7.000-de-proiecte-si-primul-plasture-genetic-testat-pe-oameni

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat în 2025 șaisprezece medicamente pentru boli rare, din totalul de 104 autorizații acordate. Medicamentele sunt folosite pentru diagnosticarea, prevenirea și tratarea bolilor rare. Este un număr semnificativ într-un domeniu în care cercetarea avansează lent și cu resurse limitate, notează Agenția ANSA. 7.000 de proiecte de cercetare active în întreaga lume Peste 30% din totalul proiectelor globale de cercetare farmaceutică vizează bolile rare. Cei 7.721 de proiecte actuale urmăresc să găsească tratamente pentru cele 350 de milioane de persoane afectate în întreaga lume. Interesul industriei farmaceutice și biotehnologice pentru acest domeniu este în creștere constantă. Un plasture genetic, prima speranță pentru o boală oculară rară Împotriva atrofiei optice autosomale dominante, o boală oculară gravă, au început studiile clinice cu un „plasture genetic”. Primul pacient a fost deja tratat. Cercetătorii se îndreaptă spre o posibilă vindecare a unei afecțiuni care până acum nu avea tratament. Potrivit Rare Diseases Europe (Eurordis), timpul mediu necesar pentru a obține un diagnostic în Europa este de aproximativ cinci ani. Această „odisee diagnostică” întârzie accesul la tratament și afectează calitatea vieții pacienților. Diagnosticul precoce rămâne una dintre cele mai mari provocări ale medicinei moderne. Dreptul la tratament, cerut de asociațiile pacienților De Ziua Mondială a Bolilor Rare, asociațiile internaționale au cerut guvernelor să garanteze accesul la terapii fără întârzieri birocratice. „Dreptul la tratament este un drept al omului și trebuie garantat tuturor, 365 de zile pe an”, transmite Anffas. Asociația Luca Coscioni denunță că pacienții sunt adesea ținuți ostatici de birocrație și logica orientată spre profit. Ziua Mondială a Bolilor Rare se sărbătorește în fiecare an pe 28 februarie, ca apel global pentru dreptul la tratament al celor afectați.

Cristian Socol: „Să ne bucurăm că s-a încheiat acordul pentru mineralele dintre SUA si Ucraina. Să sperăm că se încheie un război”

cristian-socol:-„sa-ne-bucuram-ca-s-a-incheiat-acordul-pentru-mineralele-dintre-sua-si-ucraina.-sa-speram-ca-se-incheie-un-razboi”

Prof.univ. Cristian Socol consideră că semnarea acordului pentru mineralele rare dintre SUA si Ucraina poate duce la încheierea războiului, care a provocat pierderi economice devastatoare, în special în estul Europei. Prezența investițiilor, adică a intereselor, americane în Ucraina reprezintă un scut de securitate și o garanție că Rusia nu va avansa militar. Zic să ne bucurăm că s-a încheiat acordul pentru mineralele rare dintre SUA si Ucraina și să sperăm că se încheie un război care ne-a costat și pe noi imens. Pe lângă ajutorul dat Ucrainei și Republicii Moldova, toate țările aflate la granița cu războiul au fost afectate. În cazul României, înainte de invazie, randamentele la imprumuturile pe 10 ani erau cuprinse între 5-6%. După invazie, în urmatoarele 6 luni, randamentele la aceeasi mauritate a împrumuturilor au explodat chiar până la 9%, imens! În 2023 au scăzut în jurul a 6,5% iar după decembrie 2024, din cauza instabilității politice au crescut la 7,2-7,5%, spune Socol. Administrația Trump si guvernul de la Kiev au anunțat miercuri semnarea unui acord economic, privind accesul la resursele naturale ale Ucrainei, o mișcare prin care se dorește consolidarea relațiilor dintre cele două țări, în contextul negocierilor de pace cu Rusia, transmite Associated Press. Cât credeți că a afectat contagiunea negativă a războiului din Ucraina din creșterea cheltuielilor bugetare cu dobânzile, luând în considerare că în anul 2021 acestea erau în cazul României de 18 miliarde lei, au explodat la 29 miliarde lei în anul 2022, s-au dus la 30,6 miliarde lei în anul 2023 și au ajuns la 36 miliarde lei în anul 2024. Cât să fie efectul?, încheie postarea Cristian Socol. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a prezentat joi acordul într-un videoclip publicat pe platforma X: „Mulțumită eforturilor asidue din partea președintelui Donald Trump de asigurare a unei păci de lungă dură, sunt încântat să anunț semnarea unui acord economic istoric între Statele Unite și Ucraina pentru stabilirea Fondului de Reconstrucție și Investiții Statele Unite-Ucraina, menit să accelereze reabilitarea economică a Ucrainei. Acest parteneriat permite Statelor Unite să investească alături de Ucraina, să deblocheze activele de creștere ale Ucrainei, să mobilizeze talentul american, capitalul și standardele de guvernanță care vor îmbunătăți climatul de investiții și vor accelera redresarea economică a Ucrainei. Siguranța economică înseamnă siguranță națională.” Citiți și: Prof.univ. Cristian Socol: Analiza sustenabilității datoriei guvernamentale a României. Comparație cu țările UE / EXCLUSIV Mediafax