Campionul Rareș Cojoc a trecut peste divorțul de Andreea Popescu. Cu cine și-a refăcut viața sentimentală

campionul-rares-cojoc-a-trecut-peste-divortul-de-andreea-popescu.-cu-cine-si-a-refacut-viata-sentimentala

Rareș Cojoc (37 de ani), campion mondial la dans sportiv, a trecut peste divorțul de Andreea Popescu (42 de ani), femeia cu care a fost căsătorit timp de un deceniu și cu care are trei copii. Rareș Cojoc și-a refăcut viața sentimentală alături de o brunetă, cei doi fiind surprinși petrecând într-un club din Capitală. Potrivit celor de la Cancan, Rareș Cojoc și-a sărbătorit ziua de naștere mai devreme, iar printre invitați s-a aflat și bruneta, pe care campionul le-a și prezentat-o părinților săi, semn că relația este una serioasă. Rareș Cojoc pare că a trecut cu bine peste divorțul de Andreea Popescu, separare care a luat prin surpindere deoarece mariajul dintre cei doi nu dădea semne că „scârțâie”. Divorțul dintre campionul mondial și fosta sa soție a fost semnat în aprilie, la notar, iar de dragul celor trei copii pe care îi au împreună păstrează o relație civilizată. Dansatorul de talie mondială și-a refăcut viața sentimentală și s-a afișat cu noua iubită. Aceasta din urmă atrăgând toate privirile la petrecerea aniversară a campionului, la care printre invitați s-au aflat și părinții săi, persoane de marcă din Târgu Mureș, orașul natal al lui Rareș Cojoc. Bruneta a fost îmbrăcată într-o rochie mulată neagră, cu spatele gol și un decolteu adânc, rochie care îi scotea în evidență formele. Cei doi au fost aproape nedezlipiți toată seara, la petrecerea unde s-a servit din abundență șampanie Dom Perignon. La ieșirea din club, Rareș Cojoc a dat dovadă de romantism și i-a oferit brunetei un buchet de trandafiri albi, pe care l-a cumpărat chiar din fața localului. Însă momentul s-a oprit aici, deoarece, partenera din club a decis să meargă singură spre casă, cu o cursă ridesharing. Potrivit celor de la Cancan, care l-au surprins pe Rareș Cojoc, relația cu bruneta nu pare să fie una pasageră, ci doar la început de drum. Iar explicația este dată tocmai de faptul că aceasta a fost prezentată părinților, ce au părut încântați de brunetă, mai ales că fiul lor trece printr-o perioadă complicată, cea a divorțului. Andreea Popescu, acuzată că l-a înșelat pe Rareș Cojoc Deși au încercat să păstreze niște aparențe, relația dintre Rareș Cojoc și Andreea Popescu nu a putut fi salvată. Rareș Cojoc a fost acuzat că și-a înșelat soția, însă dovezile au indicat contrariu, ea fiind infidelă în acest mariaj. Mai exact, fosta dansatoare l-a înșelat pe campion cu Dan Alexa (46 de ani), fost internațional de fotbal, iar astfel s-a pus capăt unei căsătorii de zece ani. „Am divorțat. Din păcate, nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună până la sfârșit. Și consider, în continuare, căsătoria este mai mult decât un act; este o taină, este o cruce pe care doi oameni aleg să o poarte împreună cu foarte multă răbdare, cu foarte mult sacrificiu și, mai presus de toate, cu foarte, foarte multă iubire”, a afirmat Andreea Popescu, într-o aparție publică.

Rutina plină de sacrificii a românului care a ajuns campion mondial la dans sportiv

rutina-plina-de-sacrificii-a-romanului-care-a-ajuns-campion-mondial-la-dans-sportiv

Performanțele se fac cu sacrificii uriașe, iar campionul mondial la dans sportiv a dezvăluit care e rutina de „fier” de la care nu se abate niciodată. Rareș Cojoc este primul român din istorie care a devenit campion mondial la dans sportiv, alături de Emilia Matei. România a devenit, în premieră, campioană mondială la dans sportiv, adulți standard, la Transylvanian Grand Prix 2025. Într-un interviu, Rareș Cojoc a dezvăluit sacrificiile prin care trece pentru a face performanță la un asemenea nivel. Răbdarea, munca și consecvența sunt principalele calități ale unui campion  Campionul mondial la dans sportiv a dezvăluit, pentru Fanatik, ce înseamnă munca din spatele unei asemenea performanțe. Dincolo de talent, Rareș Cojoc a numit cele trei calități care nu trebuie să îi lipsească unui adevărat campion în acest sport. „Răbdare. Muncă. Consecvență. Talentul ajută, dar nu te duce prea departe dacă nu știi să-l disciplinezi. Campionii nu se nasc din euforie, ci din rutină. Din acele momente în care nu faci doar ce-ți place, ci cauți mereu să ieși din starea de confort, de autosuficiență.”, a declarat sportivul. Rutina și sacrificiile fac parte din viața unui sportiv de succces: „incredibil de eficient” Pentru Rareș Cojoc, ziua începe de la 5:45. Are o rutină „monotonă”, dar pe care o consideră „incredibil de eficientă”. „Mă trezesc la 5:45, fac aproximativ 30 de minute de exerciții specifice acasă, apoi urmează 3-4 ore de antrenament. Pe cât posibil, includ și sesiuni de recuperare sau stretching. E o rutină monotonă, dar incredibil de eficientă. Mă hrănesc echilibrat, fără excese. Nimic spectaculos, doar constanță și disciplină.”, a adăugat Rareș Cojoc. Rareș Cojoc are trei copii, iar aceștia au reprezentat principala sa motivație să facă performanță în dansul sportiv. „Copiii, cel puțin pentru mine, au fost cel mai puternic și performant combustibil care mi-a alimentat cariera.”, a declarat pentru Libertatea. Sportul de performanță l-a început de la o vârstă fragedă. S-a remarcat la nivel internațional și a devenit unul dintre cei mai apreciați sportivi in această disciplină. De-a lungul carierei, a avut mai multe partenere de dans, dar alături de Andreea Matei s-a simțit cel mai bine și a legat conexiunea de care avea nevoie să triumfe. Tot în acest an, a câștigat un concurs prestigios în Germania, considerat unul dintre cele mai important evenimente de dans sportiv la nivel global. Rareș a fost și primul român care a ajuns pe locul 1 mondial în dansul sportiv și a mai obținut prima medalie a României la Jocurile Mondiale de la Chengdu.