Cum răspunde Anca Alexandrescu la acuzațiile că ar fi lucrat cu președinți PSD: Primele idei suveraniste au fost în vremea lui Adrian Năstase
Anca Alexandrescu a fost prezentă în emisiunea lui Marius Tucă și a vorbit despre acuzațiile care i se aduc că ar fi lucrat cu președinți ai Partidului Social Democrat. Candidata la alegerile pentru Primăria Capitalei a declarat că ideile suveraniste au venit încă din mandatul lui Adrian Năstase, apoi au continuat și la următorii lideri sociali-democrați. De-a lungul timpului ea a intrat în atenția publicului pentru susținerea lui Călin Georgescu, însă acum a explicat faptul că ideile suveraniste nu au apărut brusc, ci se regăsesc încă din mandatul lui Adrian Năstase. „O problemă care ținea de interesul general, atunci când ni se semnalau lucruri. E bine să lămurim aceste lucruri pentru că am fost acuzată că am lucrat cu aceste personaje despre care vorbim și nu m-am ascuns nicio clipă și mi-am asumat tot ce am făcut acolo ca și consilier de comunicare și sunt foarte multe lucruri bune care s-au întâmplat în acele guvernări. De exemplu primele idei suveraniste au fost în vremea lui Adrian Năstase, cel care a făcut programul „Fabricat în România”, toată lumea a uitat lucrul acesta. Victor Ponta a candidat cu programul „Mândru că sunt român”, Liviu Dragnea este cel care a dat legea offshore, a băgat produsele românești în hipermarketuri, Viorica Dăncilă a fost prima…”, a spus Anca Alexandrescu în emisiunea lui Marius Tucă. Liviu Dragnea ar vota-o Marius Tucă i-a dezvăluit candidatei, faptul că Liviu Dragnea i-a mărturisit că ar vota-o la alegeri, însă ea nu a știut. ”Nu, nu am știut asta (n.r. că Liviu Dragnea ar vota-o)”, a spus Anca Alexandrescu Recomandările autorului:
Simona Halep, întrebată dacă urăște tenisul după ce a fost îngropată de ITIA!

Simona Halep (34 de ani) a primit o întrebare delicată din partea jurnaliștilor străini, dar fosta sportivă din România a oferit un răspuns de milioane! Simona Halep spune că nu are resentimente față de sportul în care a scris istorie, în ciuda faptului că a trecut prin cea mai dură și mai dificilă perioadă a vieții ei, după ce a fost suspendată pentru dopaj de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Cu toate că ITIA a acuzat-o de două încălcări ale Programului anti-doping, Halep a negat cu tărie că ar fi făcut vreodată ceva ilegal. Procesul s-a îngreunat însă și dintr-o greșeală comisă de Simona, care a omis să menționeze în formularul de control anti-doping că a luat suplimentul de colagen contaminat cu roxadustat. Simona Halep, răspuns de milioane când a fost întrebată dacă urăște tenisul După o așteptare lungă și grea, tribunalul Sports Resolutions a dictat pentru Simona Halep o suspendare de patru ani, redusă ulterior de TAS la 9 luni, după ce sportiva a dovedit că a fost victima unei contaminări. Totuși, situația a afectat-o grav pe Halep, care nu a mai putut reveni în elita tenisului mondial. Ea a mărturisit la acea vreme că s-a simțit „ca și cum ar fi lovit-o un camion”, din cauza scandalului de dopaj. La 9 luni de la retragere, Simona Halep a fost întrebată dacă urăște tenisul, dar constănțeanca a oferit un răspuns plin de eleganță: „Tenisul nu mi-a făcut nimic, nimic rău. Mi-a făcut doar bine. Ceea ce s-a întâmplat a fost, pentru mine, fără să fi greșit cu ceva. Totul a fost demonstrat. Tenisul nu are nicio legătură cu asta și eu îmi păstrez în continuare pasiunea pentru acest sport”, a spus Simona, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The National. Simona Halep și-a încheiat aventura în tenisul mondial cu 24 de titluri, dintre care două de Grand Slam, petrecând în total 64 de săptămâni pe locul 1 mondial: „Nu am regrete, iar orice greșeală am făcut, mi-o asum și o accept. Iar pentru toate lucrurile bune pe care le-am făcut, sunt mândră. Pot spune că sunt mândră de multe lucruri, dar cel mai important este modul în care am gestionat atât eșecurile, cât și succesele”, a adăugat Simona Halep.
Vedeta din WTA care a pozat în Playboy, întrebare prea indiscretă pentru Carlos Alcaraz

Un moment inedit a avut loc la Turneul Campioanelor de la Torino, după ce Carlos Alcaraz (Spania, 1 ATP), a primit o întrebare indiscretă din partea unei foste campioane din circuitul WTA. După ce a început în forță Turneul Campionilor și l-a învins cu 7-6(5), 6-2 pe Alex De Minaur (Australia, 7 ATP), Carlos Alcaraz a primit o întrebare neașteptată în timpul conferinței de presă. Cea care l-a pus în încurcătură pe Alcaraz a fost nimeni alta decât controversata Elena Vesnina, fostă jucătoare de top și deținătoare a 22 de titluri WTA. De-a lungul carierei, Vesnina a atras atenția nu doar prin performanțele sale, ci și prin aparițiile îndrăznețe, inclusiv o ședință foto realizată pentru revista Playboy. Elena Vesnina l-a întrebat pe Carlos Alcaraz dacă are iubită! Răspunsul liderului ATP Elena Vesnina, fostă campioană olimpică și lider mondial la dublu, care activează acum ca reporter pentru publicația rusă BB Tennis, a ales să abordeze un subiect sentimental în cadrul discuției cu Carlos Alcaraz. „Cred că ai răspuns la toate întrebările legate de meciul de azi. Dar am una diferită, din partea multor fete din întreaga lume: inima ta este luată?”, l-a întrebat Vesnina pe campionul spanilor. Ușor nedumerit, Carlos a vrut să se asigure că a auzit bine: „Poftim?”, a întrebat acesta „Inima ta este luată? Ești liber sau nu?”, a insistat Elena, spaniolul confirmând că este singur: „Nu, sunt liber. Sunt liber. Sunt liber”, a răspuns Carlos Alcaraz, râzând, conform Tennis.com. După ce a triumfat la US Open 2022, despre Carlos Alcaraz s-a scris că se iubește cu fotomodelul american Brooks Nader, dar se pare că relația lor a fost de scurtă durată. Alcaraz are doar 22 de ani, realizând enorm în tenis până la această vârstă. Considerat urmașul lui Rafael Nadal, „Carlitos” a cucerit șase titluri de Grand Slam, strângând 54,7 milioane de dolari din premiile la turnee.
Carlos Alcaraz a răspuns pe teren, după ce a fost jignit de italieni la Turneul Campionilor

Carlos Alcaraz (Spania, 2 ATP) a câștigat meciul de deschidere la Turneul Campionilor 2025, dispunând în minimum de seturi de Alex De Minaur (Australia, 7 ATP), scor 7-6(5), 6-2. Carlos Alcaraz, principalul favorit al grupei „Jimmy Connors” de la Turneul Campionilor, nu a lăsat loc de surprize și s-a impus clar în fața lui Alex De Minaur, după o oră și 42 de minute de joc. Alcaraz mai are nevoie de două victorii pentru a-și asigura locul 1 mondial la final de sezon. Totodată, Carlos le-a răspuns pe teren italienilor, după ce a avut parte de un moment neplăcut în acest weekend, la Torino. Meciul de deschidere de la Turneul Campionilor 2025 nu a avut istoric, Carlos Alcaraz jucând impecabil contra lui Alex De Minaur. Chiar dacă primul set a fost echilibrat, Alcaraz a gestionat mai bine momentele cheie, adjudecându-și victoria cu 7-6(5), 6-2. La interviul acordat pe teren, Carlos Alcaraz a recunoscut că, după debutul victorios de la Torino, ținta sa este revenirea pe locul 1 mondial: „După cum ai spus și după cum știe toată lumea, lupt nu doar pentru trofeu, ci și pentru locul 1, așa că sunt foarte mulțumit de felul în care am jucat astăzi. M-am concentrat pe toate obiectivele mele împotriva cuiva ca Alex, este foarte dificil să joci împotriva lui. Sunt fericit că am obținut prima mea victorie și sunt entuziasmat pentru ceea ce urmează”, a declarat Alcaraz. Carlos Alcaraz, jignit de italieni la intrarea în hotelul de la Turneul Campionilor Celălalt meci al grupei „Jimmy Connors” dintre Alexander Zverev (Germania, 3 ATP) și Ben Shelton (SUA, 6 ATP) este programat duminică, de la ora 21:30. Luni, în Arena Inalpi din Torino, în cadrul grupei „Bjorn Borg”, se vor desfășurat partidele Lorenzo Musetti (Italia, 9 ATP) – Taylor Fritz (SUA, 4 ATP) și Jannik Sinner (Italia, 1 ATP) – Felix Auger Aliassime (Canada, 8 ATP). Potrivit jurnaliștilor de la Corriere dello Sport, un incident urât a avut loc la intrarea în hotelul în care este cazat Carlos Alcaraz la Turneul Campionilor. Tenismenul spaniol a fost jignit de unii fani italieni: „Nu au lipsit nici fluierăturile și insultele. În înregistrare se aud clar unele apelative jignitoare adresate spaniolului. ‘Vino încoace!’, îi strigă un fan, înainte de a-l eticheta drept ‘prost’. Alcaraz nu a reacționat, iar după un zâmbet de circumstanță, a intrat calm în hotel”, notează sursa citată.
Americanii i-au găsit un job pe termen lung Simonei Halep! Răspunsul româncei

Jurnaliștii americani au venit cu o propunere inedită pentru Simona Halep (34 de ani), sugerând că româncei i s-ar potrivit perfect rolul de antrenoare în circuitul WTA. Simona Halep a fost întrebată de jurnaliștii de peste Ocean de ce nu revine în circuit în calitate de antrenoare de tenis! Cu toate că o astfel de postură i-ar aduce beneficii financiare considerabile, „Simo” respinge această variantă, cel puțin pentru moment. Halep se află la Turneul Campioanelor în calitate de ambasadoare oficială, simțind din nou emoțiile marilor turnee de tenis. Dar dubla campioană de Grand Slam spune că nu este pregătită, momentan, pentru a accepta un job pe termen lung în circuit. Simona Halep a explicat și motivul pentru care nu antrenează acum în circuitul profesionist de tenis. Fostul lider WTA susține că încă se simte stoarsă de energie după ce în urmă cu 8 luni și-a încheiat cariera de jucătoare: „Chiar acum, nu, nu mă gândesc la asta. Probabil mă voi gândi în ultimii ani. Nu am energia de a face asta acum, ar însemna să călătoresc mult, din nou. Acum vreau să petrec mai mult timp acasă”, le-a răspuns Simona Halep americanilor de la Tennis Channel. După ce a agățat racheta în cui în luna februarie, Simona și-a canalizat atenția către afacerile pe care le deține în România, iar timpul liber și-l petrece adesea la locuința sa din Emiratele Arabe Unite, unde merge pentru a se relaxa. Simona Halep se simte cel mai bine în lumea tenisului Chiar dacă acum nu se vede în postura de antrenoare în circuitul profesionist, este evident că Simona Halep se simte cel mai bine în lumea tenisului. În ultimele zile, Simona s-a aflat sub lumina reflectoarelor la Riad, acolo unde se desfășoară Turneul Campioanelor. Halep s-a întâlnit cu fanii, dar a avut un rol important și la meciurile oficiale. Înaintea partidei de deschidere dintre Iga Swiatek și Madison Keys, românca i-a acordat trofeul pentru locul 1 WTA Arynei Sabalenka. Apoi, Halep și-a făcut apariția la meciul Jessica Pegula – Coco Gauff, unde a oficiat tragerea la sorți.
Prietena Soranei Cîrstea din WTA, la ora adevărului după ce Simona Halep a acuzat-o că a votat împotriva ei
Donna Vekic (29 de ani, locul 79 WTA), una dintre cele opt sportive acuzate de Simona Halep că au votat împotriva ei în Consiliul Jucătoarelor WTA, este protagonista unui interviu special. Donna Vekic, prietenă și fostă parteneră de dublu a Soranei Cîrstea, a vorbit despre latura mai puțin plăcută a circuitului profesionist, atingând subiecte inedite în interviul acordat Elle Croația. Alături de Victoria Azarenka (Belarus), Caroline Garcia (Franța), Madison Keys (SUA), Jessica Pegula (SUA), Daria Saville (Australia), Gabriela Dabrowski (Canada) și Aleksandra Krunic (Serbia), Vekic a fost acuzată de Simona Halep că i-a blocat revenirea în top. Românca susține că votul acestora a făcut imposibilă recuperarea locului pierdut de constănțeancă din cauza suspendării. Donna Vekic, una dintre dușmancele Simonei Halep, a participat la o ședință foto spectaculoasă, prilej cu care a atins mai multe subiecte interesante. Ea a vorbit despre ritmul infernal la care sunt supuse jucătoarele de tenis: „De obicei, când mă trezesc, primul lucru pe care îl fac este să văd dacă mă doare ceva. Asta e unul dintre lucrurile pe care abia aștept să le trăiesc după ce mă voi retrage din tenis: să mă trezesc și să nu conteze dacă mă doare puțin gâtul sau spatele. Să știu că nu trebuie să mă îngrijorez dacă voi putea duce la capăt toate antrenamentele zilei”, a declarat Donna. Croata a explicat și cât de important este staff-ul din spatele ei, spunând că lucrează cu mai mulți preparatori fizici: „În echipa mea am antrenor de tenis, preparator fizic, mai mulți fizioterapeuți și medici. Fără ei, nu aș putea face față”, a afimat Vekic, dezvăluindu-și apoi ritualurile de zi cu zi: „Indiferent dacă sunt sau nu în turneu, dimineața mea începe cu o cafea. Îmi plac diminețile lente, iar dacă nu sunt la competiții, încerc să-mi organizez ziua în acest ritm. Urăsc antrenamentele de dimineață, așa că, dacă pot, mă antrenez după ora 11, ca să beau cafeaua în liniște, să iau micul dejun și abia apoi să încep ziua”. Reporterul i-a adresat apoi o întrebare indiscretă Donnei: „Tu îți permiți lucruri interzise? Să te îmbeți, să ajungi acasă în zori, să mănânci junk food, să joci jocuri video, să dansezi până la epuizare, să sari în apă cu capul înainte, să te plimbi cu motorul?”. Donna a răspuns zâmbind: „Nu sunt genul ‘party girl’, îmi place cel mai mult să ies la cină cu prietenii. Dar iubesc spicy margarita și un vin bun. Totuși, e important pentru mine să mă culc la timp și să mă trezesc bine a doua zi. Ultima dată când am ieșit serios a fost la Paris, după medalie”, a dezvăluit Donna Vekic.
Răspunsul oficialilor întrebaţi de ce Trump se va întâlni cu Putin la Budapesta: Mama ta a ales

Casa Albă a atras atenţia şi a stârnit controverse după ce doi oficiali ai Preşedinţiei americane au răspuns cu o remarcă surprinzătoare atunci când au fost întrebaţi despre summitul preşedintelui american Donald Trump cu omologul său rus, Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc la Budapesta. Trump a anunţat că va avea o altă întâlnire cu Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina, de data aceasta la Budapesta, Ungaria, acelaşi oraş în care, în urmă cu trei decenii, Rusia s-a angajat să nu invadeze Ucraina în schimbul acceptului Kievului de a renunţa la armele sale nucleare. Când reporterul HuffPost a întrebat cine a ales locaţia pentru viitoarea întâlnire a lui Trump cu Putin, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a răspuns: „Mama ta a ales-o”. Şi directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a venit şi el cu acelaşi răspuns: „Mama ta”, scrie The Independent. Reporterul a întrebat-o apoi pe Leavitt dacă i se pare amuzant răspunsul pe care îl oferise, ceea ce a stârnit şi mai multă nemulţumire din partea purtătoarei de cuvânt. „Mi se pare amuzant că te consideri de fapt un jurnalist. Eşti o persoană de extremă stânga pe care nimeni nu o ia în serios, nici măcar colegii tăi din presă, dar pur şi simplu nu-ţi spun asta în faţă. Nu-mi trimite mesaje cu întrebările tale părtinitoare şi absurde”, a răspuns ea. The Independent a contactat Casa Albă pentru a întreba dacă aceasta este un răspuns potrivit, iar purtătorul de cuvânt Taylor Rogers a răspuns că acesta a fost „mai mult decât potrivit”. „Persoana care a primit aceste mesaje nu este un reporter adevărat, ci un activist democrat. Prin urmare, răspunsul pe care l-au primit a fost mai mult decât potrivit. Echipa de presă a Casei Albe preia şi răspunde la sute de solicitări serioase în fiecare zi din partea reporterilor reali, nu avem timp de pierdut cu atacuri partizane”, a spus Rogers. Cheung a redistribuit, de asemenea, o postare X despre schimbul de replici vineri după-amiază, dar nu a făcut niciun comentariu suplimentar.
Ce ai de gând să faci? Le spui doar mulțumesc și vă rog!. Djokovic a explodat împotriva americanilor, dar răspunsul primit l-a lăsat perplex
Novak Djokovic, în căutarea celui de-al 25-lea titlu de Grand Slam, s-a enervat pe publicul de la US Open. Jucătorul sârb a fost deranjat în repetate rânduri de fanii americani și la un moment dat a răbufnit la adresa arbitrului de scaun. Totul s-a întâmplat în timpul meciului cu Taylor Fritz. Novak Djokovic a răbufnit în timpul meciului cu Taylor Fritz Novak Djokovic a câștigat cu Taylor Fritz în sferturile de finală ale US Open. Jucătorul născut la Belgrad s-a calificat astfel în semifinale, unde îl va întâlni pe spaniolul Carlos Alcaraz. Djokovic s-a enervat pe publicul de la US Open. Publicul a sărbătorit foarte zgomotos o dublă greșeală a sârbului și acest lucru nu i-a plăcut deloc jucătorului în vârstă de 38 de ani. În plus, gălăgia era foarte mare între serviciile lui Djokovic, care a răbufnit la adresa arbitrului de scaun Damien Dumusois: „Ce vei face? Tot ce spui este mulțumesc, te rog, mulțumesc, te rog”. Djokovic asking the umpire to do something about the crowd making noise while he’s trying to serve in his match against Fritz at U.S. Open Novak: “What are you gonna do?” Umpire: “It’s not gonna help Novak” pic.twitter.com/ukR100mLGj — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) September 3, 2025 Răspunsul arbitrului de scaun l-a lăsat perplex pe Novak Djokovic: „Dumusois a înțeles, aparent, frustrarea campionului de Grand Slam de 24 de ori, dar practic i-a spus să o lase baltă”, a notat Tennis World USA. Reacția lui Novak Djokovic după ce s-a răstit la Damien Dumusois Novak Djokovic a explicat ulterior că nu s-a răstit la arbitru doar pentru a provoca o polemică. „Au fost momente, între servicii, când oamenii nu mă lăsau să continui, strigând, aclamând și aplaudând. Uneori mergeau prea departe, iar asta mă deranja, dar cu atât mai mult m-a deranjat când arbitrul de scaun a avut nevoie de cincisprezece minute pentru a-i avertiza. Din momentul în care a făcut-o, totul s-a îmbunătățit. Nu l-am presat pe Dumosois pentru distracție, ci pentru că trebuia să-mi fac treaba și nu puteam”, a spus Djokovic, citat de Sport Klub.
Ministrul Economiei îi răspunde lui Sorin Grindeanu: S-ar putea să vedem nişte legături cu iz financiar sau poate ilegal
Ministrului Economiei, Radu Miruţă (USR), a răspuns declaraţiilor lui Sorin Grindeanu privind existenţa unui grup de consilieri la guvern care ar avea interesul de a falimenta companiile de stat. Marţi, la Digi24, Miruţă a explicat că grupul respectiv are un rol strict consultativ „E un grup de oameni care vine neremunerat, de oameni specialişti care nu au decizie politică. Sunt nişte oameni care consiliază politicienii. Politicianul poate să ascultă o mie de păreri şi poate să ia sau poate să nu ia o decizie. (…) Decizia este tot la factorului politic”. Ministrul a sugerat şi că declaraţiile preşedintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu ar putea să fie făcute şi dintr-o anumită temere legat de ce s-ar putea descoperi în urma analizelor efectuate de grupul de consilieri „Eu nu ştiu cât e preocuparea pentru a proteja companiile astea de stat sau cât e o preocupare de autoprotecţie despre ce urmează poate să fie descoperit în companiile astea. Că dacă vin nişte analişti financiari buni şi iau la rost lucrurile astea, s-ar putea să vedem nişte legături între cei care sunt în conducerea companiilor şi nişte fapte cu divers iz financiar sau poate ilegal”. Radu Miruţă a mai declarat că ar putea să existe o reticenţă la reformele propuse de premierul Bolojan „Pentru că ar trebui să iei nişte decizii împotriva celor care te-au susţinut pe tine politic să ajungi în poziţia de unde să iei aceste decizii”. De asemenea, a făcut şi un apel pentru atragerea specialiştilor indiferent de apartenenţa politică „Eu vă spun, dacă din apelul pe care îl fac să vină oameni buni din piaţă, vine cel mai colorat membru PSD şi este bun, eu fac lobby public şi-l numesc acolo”.
Ai o relație cu Carlos Alcaraz?. Ce răspuns a dat Emma Răducanu, după ce s-a fâstâcit

Luată la întrebări de jurnaliști, Emma Răducanu a negat că ar avea o relație cu numărul doi mondial, Carlos Alcaraz. Nu înainte de a se fâstâci preț de câteva secunde. Cei doi vor face echipă în proba de dublu mixt de la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Acest anunț a alimentat zvonurile, cu atât mai mult cu cât britanica l-a susținut din tribune pe iberic la turneul ATP 500 Queen’s Club, pregătitor pentru Wimbledon. Emma Răducanu a pus capăt zvonurilor conform cărora ar avea o relație cu Carlos Alcaraz Întrebată direct dacă între ea și Carlos Alcaraz e mai mult decât o simplă prietenie, având în vedere că apar tot mai des împreună, Emma Răducanu a oferit un răspuns scurt, dar clar și concis. „Suntem doar buni prieteni”, a spus jucătoarea de 22 de ani, vorbind apoi despre evenimentul organizat de Evian, cu care ea colaborează încă din 2021, de când a triumfat la US Open, iar spaniolul de curând. Partenerii de dublu mixt s-au antrenat împreună, exersând câteva voleuri, după care au filmat un spot publicitar. Inevitabil, jurnaliștii le-au urmărit fiecare mișcare, în încercarea de a afla dacă s-a înfiripat o idilă. „Nu, a fost doar distractiv. Am fost amândoi pe teren cu Evian. Am lucrat doar la câteva voleuri înainte de New York. Da, am fost fericită să joc cu el şi ne-am distrat foarte tare. Bineînțeles, a trebuit să mă consult cu echipa mea, să văd dacă sunt toți de acord să joc (n.r. în proba de dublu mixt de la US Open). Îl cunosc pe Carlos de ani întregi. Ne-am întâlnit prima dată la Wimbledon 2021. Am avut un parcurs foarte bun acolo, la fel și la US Open, tot în 2021. Îmi aduc aminte că el juca de fiecare dată cu o zi înaintea mea, îl vedeam câștigând și mă motiva acest lucru. Ne înțelegem foarte bine”, a adăugat Răducanu. Cel mai bun jucător britanic al momentului nu s-a supărat că nu a fost ales Vestea că Emma Răducanu va face echipă cu Carlos Alcaraz a ajuns și la urechile celui mai bine clasat dintre tenismenii din Marea Britanie, Jack Draper. Acesta a ținut să precizeze că are resentimente. „Nu o condamn deloc. A ales cel mai bun partener. O persoană înțeleaptă mi-a spus odată că trebuie să găsești cel mai bun partener. Și exact asta a făcut Emma cu Carlos. Nu o pot învinui pentru alegerea asta, o înțeleg perfect. Cred că o să se distreze foarte tare jucând cu Carlos. E, probabil, cel mai bun jucător din lume în momentul de față, alături de Jannik Sinner. Se descurcă excelent și la dublu, l-am văzut cu Rafa la Jocurile Olimpice. Emma a ales, fără îndoială, cel mai bun partener. Le doresc mult succes”, a declarat ocupantul celei de-a patra poziții din ierarhia mondială. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de echipă. … citește mai mult