Îngrijorări privind operele de artă franceze împrumutate la Louvre Abu Dhabi, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu

Louvre Abu Dhabi, inaugurat în 2017, nu a suferit daune până în prezent, în ciuda conflictului izbucnit la sfârșitul lunii februarie și a sutelor de atacuri cu drone și rachete lansate în regiune. Reprezentanții muzeului au transmis că siguranța vizitatorilor, a angajaților și a colecțiilor de artă rămâne prioritatea principală, iar instituția continuă să fie deschisă publicului. Cu toate acestea, intensificarea conflictului dintre Statele Unite, Israel și Iran a generat temeri în Franța privind securitatea unor opere valoroase aflate în Emiratele Arabe Unite, mai scrie Euronews. Îngrijorări în Franța și un parteneriat cultural de miliarde de euro Didier Selles, unul dintre negociatorii acordului cultural dintre Franța și Emiratele Arabe Unite, a declarat că operele de artă trebuie protejate cu maximă atenție în contextul actual. Și presa culturală franceză a ridicat semne de întrebare. Publicația La Tribune de l’Art a avertizat că lucrările împrumutate trebuie protejate în mod corespunzător. Ministerul Culturii din Franța a încercat să calmeze îngrijorările. Acesta a anunțat că autoritățile franceze mențin contact permanent cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite pentru a se asigura că operele de artă sunt protejate. Acordul dintre Franța și Emiratele Arabe Unite pentru dezvoltarea muzeului Louvre Abu Dhabi este unul dintre cele mai importante parteneriate culturale internaționale. Franța a oferit expertiză, opere de artă și organizarea de expoziții în schimbul unui acord financiar de aproximativ 1 miliard de euro. Din aceștia, 400 de milioane de euro sunt oferiți doar pentru utilizarea numelui „Louvre”. În 2021, parteneriatul a fost prelungit până în 2047, pentru încă 165 de milioane de euro. Sute de opere de artă sunt împrumutate din Franța Muzeul Louvre Abu Dhabi deține o colecție permanentă de aproximativ 600 de opere de artă. Alte aproximativ 250 de lucrări sunt împrumutate temporar din Franța. Autoritățile nu au făcut publică lista exactă a operelor expuse în prezent. La inaugurarea muzeului au fost prezentate lucrări semnate de artiști celebri precum Leonardo da Vinci, Claude Monet, Vincent van Gogh și Andy Warhol. Au fost prezente și artefacte istorice, inclusiv o statuie a faraonului Ramses al II-lea. Potrivit unor surse apropiate proiectului, muzeul a fost proiectat pentru a rezista amenințărilor de securitate și dezastrelor naturale. În acest context, specialiștii avertizează că repatrierea rapidă a operelor de artă ar putea implica propriile riscuri logistice și de securitate. O astfel de decizie trebuie analizată cu atenție. Deocamdată, autoritățile continuă să monitorizeze situația din regiune, în timp ce muzeul Louvre Abu Dhabi își menține activitatea normală.
Războiul din Orientul Mijlociu. Prețul petrolului urcă puternic. Trump avertizează: Dacă aliații nu reușesc să ajute SUA în Iran, NATO va avea un viitor foarte rău

Administrația Trump a încercat în repetate rânduri să calmeze piețele și să reducă temerile privind blocajele din transportul maritim. Președintele Donald Trump a declarat că Statele Unite vor trimite forțe navale pentru a escorta și proteja petrolierele care ies din Orientul Mijlociu. Totuși, administrația a recunoscut recent că ar putea dura săptămâni până când Marina americană va fi pregătită să înceapă această operațiune. Între timp, Iranul și-a intensificat presiunile, inclusiv prin amplasarea de mine în strâmtoare și prin amenințări că va lovi orice infrastructură petrolieră și de gaze asociată Statelor Unite. De la izbucnirea războiului, mai multe petroliere au fost deja lovite în Strâmtoarea Ormuz. Statele Unite au bombardat și insula Kharg, unde se află cea mai mare parte a producției petroliere iraniene. Cu toate acestea, administrația Trump a transmis că, pentru moment, a evitat să lovească direct producția de petrol a Iranului. Pe fondul escaladării crizei, Washingtonul a încercat în weekend să crească rapid producția internă pentru a contracara scumpirea carburanților. Și Agenția Internațională pentru Energie a intervenit. Statele membre au convenit miercuri să elibereze 400 de milioane de barili din rezervele de urgență, cea mai amplă acțiune colectivă din istoria instituției. Cu toate acestea, petrolul provenit din America și Europa nu va ajunge pe piață înainte de sfârșitul lunii martie. Efectele blocajului din Ormuz depășesc însă piața petrolului. Fermierii din întreaga lume depind de îngrășămintele transportate prin această rută, ceea ce ar putea duce la creșterea prețurilor alimentelor. În plus, produsele perisabile transportate pe mare, precum lactatele, fructele, legumele și peștele, ar putea fi printre primele mărfuri care se vor scumpi pe fondul perturbărilor comerciale. Volatilitatea rămâne ridicată și pe piețele financiare. În tranzacțiile de după închiderea burselor, unde volumele sunt mai mici și speculatorii își acoperă pozițiile, petrolul tinde să aibă oscilații mai puternice. Duminica trecută, cotațiile au urcat până aproape de 120 de dolari pe baril, înainte de a reveni în jurul pragului de 100 de dolari în cursul zilei de luni. Într-o discuție telefonică cu Financial Times, președintele SUA, Donald Trump, a lansat avertismente puternice chiar liderilor Alianței Nord Atlantice. Dacă nu vor reuși să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz, NATO se va confrunta cu un viitor „foarte rău”, spune liderul de la Casa Albă, transmițând un mesaj direct națiunilor europene să se alăture efortului său de război în Iran. În interviu, liderul de la Casa Albă a anunțat ce ajutor dorește de la europeni și de la China pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. „Avem un lucru numit NATO. Nu a trebuit să-i ajutăm cu Ucraina, dar i-am ajutat. Nu sunt sigur că vor fi acolo pentru noi” În ciuda avertismentului său, Trump a fost pesimist că aliații SUA vor ține cont de apelurile sale de ajutor. „Avem un lucru numit NATO”, a spus Trump, care a criticat adesea alianța. „Am fost foarte amabili. Nu a trebuit să-i ajutăm cu Ucraina. Ucraina este la mii de kilometri distanță de noi… Dar i-am ajutat. Acum vom vedea dacă ne vor ajuta. Pentru că am spus de mult că vom fi acolo pentru ei, dar ei nu vor fi acolo pentru noi. Și nu sunt sigur că vor fi acolo.” Rugat să specifice ajutorul de care are nevoie, Trump a spus „orice ar fi”. El a adăugat că aliații ar trebui să trimită dragoare de mine, dintre care Europa deține mult mai multe decât SUA.
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 16 | Iranul neagă moartea liderului suprem după comentariile lui Trump / Zeci de persoane arestate în Iran pentru suspiciunea spionaj / Bilanțul morților din Liban crește la 850

Zeci de persoane din Iran, arestate sub suspiciunea de colaborare cu serviciile de informații israeliene Autoritățile din Iran au arestat zeci de persoane suspectate de spionaj în favoarea Israelului. Potrivit autorităților judiciare din Iran, persoanele arestate sunt bănuite că au transmis informații Israelului despre obiectivele de apărare și de securitate ale regimului islamic. Bilanțul morților din Liban crește la 850. La polul opus, Hezbollah a revendicat o serie de atacuri în Israel Potrivit unei informări oficiale date de Ministerul Sănătății din Liban, peste 850 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene. Statistica acoperă perioada de după 2 martie, atunci când Israelul a lansat atacuri asupra Libanului. La polul opus, gruparea Hezbollah, sprijinită de Iran, a revendicat o serie de atacuri în Israel. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, spune că Israelul ar putea fi implicat în atacurile asupra țărilor din Golf Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat într-un interviu acordat publicației Al-Araby Al-Jadeed că Israelul ar putea fi responsabil pentru recentele atacuri asupra unor ținte civile din țările din Golf. Potrivit oficialului iranian, scopul ar fi fost acela de a da vina pe Teheran și de a deteriora relațiile dintre statele arabe și Iran. Războiul din Orientul Mijlociu complică situația Ucrainei. Negocierile de pace stagnează, livrările de arme din SUA întârzie, iar Rusia profită de creșterea prețului petrolului Negocierile pentru pace în Ucraina,conduse de Statele Unite, par să stagneze, deoarece Donald Trump pare tot mai puțin interesat de discuții, iar conflictul cu Iranul reduce presiunea asupra Rusiei, afirmă surse citate de Financial Times. Conflictul din Orientul Mijlociu a deviat atenția Washingtonului de la negocierile pentru pace, au declarat pentru cotidianul Financial Times patru diplomați ai Uniunii Europene implicați în discuțiile cu Ucraina. În același timp, aceștia spun că situația avantajează Rusia, prin creșterea prețurilor la petrol, relaxarea sancțiunilor americane și epuizarea rapidă a armelor americane de care Ucraina are nevoie. Ucraina impune sancțiuni asupra unor producători și furnizori de armament din Rusia și Iran Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat, duminică, trei decrete, promulgând hotărârea Consiliului Național de Securitate din Ucraina de a impune sancțiuni asupra companiilor rusești și iraniene care produc sau furnizează componente pentru armament militar, atât în Războiul Rusiei, cât și în Războiul din Orientul Mijlociu. „Complexurile industriale militare rusești și iraniene sunt, de mult timp, interconectate. Cu acest pachet de sancțiuni evidențiem participanții cheie implicați în producția armamentului folosit în atacurile rusești asupra Ucrainei, dar și atacurile Iranului împotriva mai multor țări”, a declarat Vladislav Vlasiuk, consilierul și comisarul președintelui Ucrainei pentru Politica de sancțiuni. SUMAR: Pentagonul anunță identitățile ofițerilor morți în prăbușirea avionului din Irak Armata americană refuză să comenteze afirmația Iranului că a folosit teritoriul Emiratelor Arabe Unite pentru atacul de la Kharg Netanyahu a luat legătura cu Zelenski UPDATE: Iranul neagă moartea liderului suprem după comentariile lui Trump – și promite să-l omoare pe Netanyahu „Liderul revoluției este într-o stare bună de sănătate și gestionează pe deplin situația”, se arată în postare, care rezumă un interviu acordat de Araghchi publicației The New Arab, citează Skynews. Donald Trump a speculat aseară că Mojtaba Khamenei ar putea fi mort. Donald Trump a spus că „aude” că noul lider al Iranului este mort – și i-a cerut să se predea dacă este în viață. Între timp, armata iraniană a promis că îl va ucide pe prim-ministrul Israelului. UPDATE. După atacurile de aseară împotriva Israel, IRGC anunță că lansările vor continua accelerat și pe scară mai largă. În paralel, Israel atacă în Iran UPDATE. Pentagonul a anunțat identitățile ofițerilor morți în prăbușirea avionului din Irak Căpitan Seth R. Kowbel, 38 de ani, din Mooresville, Indiana. Căpitan Curtis J. Angst, 30 de ani, din Wilmington, Ohio. Sergent tehnic Tyler H. Simmons, 28 de ani, din Columbus, Ohio. Maior John A. Kleiner, 33 de ani, din Auburn, Alabama. Căpitan Ariana J. Sabino, 31 de ani, din Covington, Washington. Sergent tehnic Ashley B. Pruitt, 34 de ani, din Bardstown, Kentucky UPDATE: Armata americană refuză să comenteze afirmația Iranului că a folosit teritoriul Emiratelor Arabe Unite pentru atacul de la Kharg După cum am relatat, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că SUA au atacat insulele Kharg și Abu Musa din două locații din Emiratele Arabe Unite – Ras al-Khaimah și un loc pe care l-a descris ca fiind „foarte aproape de Dubai”. scrie AlJazeera. El a numit mișcarea periculoasă și a spus că Iranul „va încerca să fie atent să nu atace nicio zonă populată” de acolo. Potrivit agenției de știri AP, Comandamentul Central al SUA a refuzat să comenteze afirmația lui Araghchi. Între timp, un consilier diplomatic al președintelui Emiratelor Arabe Unite a declarat pe rețelele de socializare că țara are dreptul să se apere, dar „prioritizează în continuare rațiunea și logica și continuă să dea dovadă de reținere”. În ultimele două săptămâni, Iranul a lansat sute de rachete și drone asupra vecinilor din Golf în timpul războiului, susținând că a vizat active americane, chiar dacă au fost raportate lovituri sau tentative de atac asupra unor active civile, cum ar fi aeroporturile și câmpurile petroliere. UPDATE: Arabia Saudită a interceptat 10 drone, Iranul neagă responsabilitatea Arabia Saudită a declarat că a interceptat 10 drone în zonele din jurul Riadului și în regiunile estice ale țării. IRGC a declarat la scurt timp după aceea că atacul nu are nicio legătură cu Iranul. „Acest atac nu are nicio legătură cu Republica Islamică Iran, iar guvernul saudit ar trebui să încerce să descopere originea atacurilor”, se arată într-un comunicat. UPDATE Noi atacuri ale Iranului în țările vecine Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat pe contul său oficial de X că a interceptat și distrus recent șapte drone în Riad și în Regiunea de Est. În această dimineață, autoritățile din Dubai și Qatar au raportat, de asemenea, interceptări ale sistemelor de apărare aeriană. Biroul de presă din Dubai a postat pe X, afirmând că sunetele auzite în zonele Marina și Al Sufouh au fost rezultatul unor interceptări reușite. Între timp, Ministerul Apărării din Qatar a declarat că
Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 16. Noi atacuri ale Iranului în țările vecine. Tensiunile se extind în regiune. F1 anulează cursele din regiune

Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat pe contul său oficial de X că a interceptat și distrus recent șapte drone în Riad și în Regiunea de Est. În această dimineață, autoritățile din Dubai și Qatar au raportat, de asemenea, interceptări ale sistemelor de apărare aeriană. Biroul de presă din Dubai a postat pe X, afirmând că sunetele auzite în zonele Marina și Al Sufouh au fost rezultatul unor interceptări reușite. Între timp, Ministerul Apărării din Qatar a declarat că a interceptat patru rachete balistice și o serie de drone lansate de Iran. UPDATE Atac major al Iranului IDF a detectat, pentru a doua oară de la miezul nopții, un atac cu rachete balistice din partea Iranului. Sirenele au fost declanșate în centrul Israelului. UPDATE Trump spune cum se va derula războiul din Iran în zilele următoare Președintele Donald Trump a declarat, într-un amplu interviu telefonic pentru NBC News, că el nu este pregătit să încheie un acord pentru a pune capăt războiului cu Iranul, în ciuda disponibilității Teheranului de a face acest lucru. „Termenii nu sunt încă suficient de buni”, spune președintele SUA care a refuzat să să spună care ar fi acei termeni. Liderul de la Casa Albă l-a criticat dur pe Volodimir Zelenski, a vorbit despre prețul petrolului, despre situația din Strâmtoarea Ormuz, despre liderii iranieni și a oferit și detalii despre cum se va desfășura războiul în zilele următoare. UPDATE Netanyahu a luat legătura cu Zelenski Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a luat legătura cu echipa președintelui ucrainean Zelenski pentru a solicita o convorbire telefonică, a declarat un oficial israelian pentru The Times of Israel. Potrivit Ynet, Netanyahu dorește să discute despre cooperarea în combaterea dronelor iraniene, cu care Ucraina se confruntă de ani de zile. Rezumatul ultimelor ore Israelul a anunțat că a ucis încă doi oficiali iranieni de rang înalt și că a ajuns la 400 de valuri de atacuri aeriene asupra unor ținte din vestul și centrul Iranului, la două săptămâni de la izbucnirea războiului. Evoluțiile vin pe fondul unei extinderi a tensiunilor regionale, cu efecte asupra securității maritime, piețelor globale și stabilității din statele vecine. Un nou punct de presiune rămâne Strâmtoarea Ormuz, rută esențială pentru transportul global de petrol. Președintele american Donald Trump și-a reiterat apelul către alte state să contribuie la securizarea traficului maritim din zonă, în timp ce autoritățile iraniene au transmis mesaje contradictorii privind restricțiile impuse. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că strâmtoarea ar fi închisă doar navelor americane și israeliene. Tot Araghchi a respins afirmațiile venite din SUA potrivit cărora liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi fost rănit și desfigurat în urma primului val de atacuri americano-israeliene de luna trecută. Khamenei a rămas în afara vieții publice de la numirea sa, alimentând speculațiile privind starea sa. În paralel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a furnizat Iranului informații și drone folosite în atacuri asupra bazelor militare americane din Orientul Mijlociu, o acuzație care, dacă se confirmă, ar indica o implicare mai amplă a Moscovei în conflict. Escaladarea militară readuce în prim-plan și traume mai vechi din regiune. În Liban, mulți dintre cei care au copilărit în timpul războiului civil din 1975-1990 spun că noile lovituri din Orientul Mijlociu reactivează amintiri și temeri pe care le credeau depășite. Între timp, conflictul pare să afecteze și mai mult securitatea regională. Două drone au lovit ieri ambasada SUA din Bagdad, însă amploarea pagubelor și existența unor victime nu sunt deocamdată clare. Premierul Irakului a condamnat atacul, avertizând că acesta expune țara unor „consecințe grave” și promițând continuarea anchetei pentru identificarea celor responsabili. Formula 1 a anunțat anularea Marelui Premiu din Bahrain și a Marelui Premiu al Arabiei Saudite, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Cele două curse erau programate să se desfășoare pe 12 aprilie, în Bahrain, respectiv pe 19 aprilie, în Arabia Saudită. Elveția a anunțat sâmbătă că a respins solicitările SUA de survol al spațiului aerian național, în contextul războiului din Iran. Berna a autorizat doar aeronavele de transport să survoleze spațiul național Trei membre ale echipei feminine de fotbal a Iranului, care acceptaseră vize de refugiat pentru a rămâne în Australia, au decis să se întoarcă în țara lor natală, a declarat ministrul australian al afacerilor interne.
Presa iraniană anunță că trupul fostului secretar al Consiliului Suprem de Apărare al Iranului a fost înmormântat fără cap

Presa iraniană relatează că Ali Shamkhani, fostul secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului și apropiat al liderului suprem Ali Khamenei, a fost înmormântat sâmbătă la Teheran. Potrivit unor informații apărute în media locală, trupul acestuia ar fi fost decapitat în momentul ceremoniei funerare, relatează Mediafax. Ceremonia de înmormântare de la Teheran Publicația Farhikhtegan, citată de Iran International, a relatat că ceremonia de înmormântare a avut loc la Imamzadeh Saleh, în nordul capitalei iraniene. Potrivit aceleiași surse, în timpul funeraliilor s-a observat că trupul lui Ali Shamkhani nu avea cap, lucru remarcat deoarece acesta nu era acoperit cu eșarfă, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de ceremonii. Shamkhani ar fi fost ucis în atacul din prima zi a bombardamentelor americano-israeliene asupra complexului în care se afla și liderul suprem al Iranului. Cine a fost Ali Shamkhani Ali Shamkhani, în vârstă de 70 de ani, a fost unul dintre cei mai influenți oficiali ai Republicii Islamice. El a ocupat funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională între 2013 și 2023 și a fost consilier politic al liderului suprem. Anterior, Shamkhani a fost comandant al Marinei Gărzii Revoluționare Islamice și al Marinei Iranului, precum și ministru al Apărării până în 2005. De asemenea, a făcut parte din Consiliul de Discernământ și a avut un rol în supravegherea negocierilor dintre Iran și Statele Unite privind programul nuclear. În iunie 2025, el fusese grav rănit într-un atac aerian israelian în timpul conflictului dintre Iran și Israel, însă a reapărut ulterior în public. Potrivit informațiilor apărute ulterior, Shamkhani a fost ucis la 28 februarie 2026, într-un atac în care și-a pierdut viața și liderul suprem Ali Khamenei. AUTORUL RECOMANDĂ
Papa Leon cere liderilor creștini implicați în războaie să-și examineze conștiința și să meargă la spovedanie

Declarația a fost făcută în cadrul unui discurs adresat preoților, la o conferință organizată la Vatican, dedicată practicii spovedaniei, titreaza Reuters. „Au acești creștini care poartă o gravă responsabilitate în conflictele armate umilința și curajul de a face un examen de conștiință și de a merge la spovedanie?”, a întrebat suveranul pontif. Mesajul vine în contextul în care Papa Leon a intensificat, în ultimele zile, apelurile pentru încetarea războiului din Iran, conflict declanșat la 28 februarie în urma unor atacuri aeriene comune ale Statelor Unite și Israelului. Deși nu a făcut nicio referire directă la acest război, poziția Vaticanului față de escaladarea violenței este una fermă. Biserica Catolică se opune, în principiu, războiului, iar de-a lungul secolelor a evaluat conflictele armate prin prisma doctrinei „războiului just”, care permite folosirea forței doar în condiții strict limitate, precum apărarea împotriva unei agresiuni nedrepte. În acest context, cardinalul Robert McElroy, arhiepiscop de Washington, D.C., a declarat recent că loviturile SUA și Israelului asupra Iranului „nu sunt legitime din punct de vedere moral”, deoarece nu respectă criteriile tradiției războiului just. Papa Leo a subliniat că spovedania nu este doar un act religios individual, ci și un instrument care poate contribui la pace și unitate în societate. Potrivit acestuia, asumarea responsabilității morale de către liderii politici este esențială pentru prevenirea violenței și a conflictelor armate.
Război în Orientul Mijlociu ziua 13. Petrolul se scumpește din nou. Strâmtoarea Ormuz devine noul focar al conflictului, după atacuri asupra navelor și intervenția SUA / Hezbollah și Iranul au lansat primul atac coordonat împotriva Israelului

UPDATE Petrolul se scumpește din nou în pofida promisiunilor lui Trump și eliberării-record de rezerve Prețurile petrolului au urcat puternic joi, în tranzacțiile din Asia, semn că investitorii rămân preocupați de riscul unei crize prelungite de aprovizionare, chiar dacă statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie au convenit cea mai mare eliberare coordonată de rezerve strategice din istorie. Brent a urcat spre pragul de 100 de dolari pe baril, iar țițeiul american a avansat puternic, pe fondul temerilor că războiul cu Iranul continuă să lovească fluxurile energetice din Golf. Potrivit Reuters, Brent a ajuns joi la 99,03 dolari pe baril, în timp ce țițeiul american WTI a urcat la 93,80 dolari, după noi informații privind atacuri asupra navelor din Strâmtoarea Hormuz și din apele irakiene. Mișcarea vine după o volatilitate accentuată la începutul săptămânii, când piețele au oscilat între speranțele unei dezescaladări și teama că blocajele asupra transportului maritim se vor adânci. UPDATE Ministerul Apărării din Arabia Saudită afirmă că drona interceptată se îndrepta către câmpul petrolier Shaybah Arabia Saudită a interceptat joi o dronă care se îndrepta spre câmpul petrolier Shaybah, în contextul în care Iranul vizează din nou această instalație în cadrul campaniei sale de perturbare a piețelor energetice globale. „O dronă care se îndrepta spre câmpul petrolier Shaybah a fost interceptată și distrusă”, a postat pe X un purtător de cuvânt al ministerului apărării din această țară. Arabia Saudită a confirmat și miercuri că a interceptat mai multe drone care vizau această instalație, crucială pentru producția de petrol a țării. UPDATE O dronă a căzut pe o clădire din apropierea portului Dubai Creek Harbour, provocând un incendiu minor, a declarat biroul de presă al orașului. Autoritățile au evacuat oamenii din clădire ca măsură de precauție înainte de a stinge flăcările. UPDATE Directorul autorităților portuare irakiene, Farhan Al-Fartousi, a confirmat agenției de știri irakiene INA „salvarea echipajului unui petrolier străin, ținta unui atac în apele teritoriale irakiene”, care a permis salvarea a aproximativ douăzeci de membri ai echipajului. UPDATE Mai multe explozii au avut loc în cerul de deasupra Ierusalimului în jurul orei 0:35, ora locală, după ce au fost emise alerte privind lansarea de rachete din Iran și activarea sistemelor antirachetă. Armata israeliană a lansat la rândul ei o „serie de atacuri la scară largă” asupra suburbiilor dens populate ale Beirutului, după ce Hezbollah a lansat ceea ce IDF a descris ca fiind „zeci” de rachete. IDF a afirmat că atacurile au vizat ceea ce a descris ca fiind „infrastructura Hezbollah” în suburbia Dahieh din sudul Beirutului. Unul dintre cei mai puternici influenceri ai MAGA se întoarce împotriva lui Donald Trump, din cauza războiului din Iran: „Aici este o nebunie. Mulți oameni se simt trădați” Unul dintre cei mai mari susținători ai lui Donald Trump, celebrul podcaster Joe Rogan, îl critică, în premieră, pe președintele SUA din cauza războiului început în Iran. Rogan îi amintește președintelui SUA că a candidat pe platforma „Fără războaie” și ajuns la putere a declanșat o serie de conflicte militare de neînțeles. Iar baza MAGA „se simte trădată”. Garda Revoluționară Iraniană a confirmat că a lansat un atac coordonat împotriva Israelului împreună cu Hezbollah. Într-o declarație pentru Nour News, IRGC a afirmat că atacul a implicat lansarea de rachete împotriva Tel Avivului, precum și a „teritoriilor ocupate din Ierusalim, Haifa” și bazelor americane din Iordania și Arabia Saudită. Anterior, un înalt oficial israelian din domeniul apărării a declarat că Iranul și Hezbollah au lansat un atac comun cu rachete asupra nordului Israelului. Este pentru prima dată când Iranul și Hezbollah, care operează din Liban, au desfășurat o operațiune comună împotriva Israelului de la începutul conflictului, acum 13 zile. Știre inițială Trei cargouri au fost lovite în zonă, după ce Iranul a amenințat că va deschide focul asupra oricărei nave care traversează pasajul strategic, ceea ce echivalează, în practică, cu blocarea acestuia. În cursul ultimelor 24 de ore, forțele americane au anunțat că au lovit zeci de ambarcațiuni iraniene suspectate că pregăteau operațiuni de minare în apropierea strâmtorii. Pe măsură ce atacurile continuă, Statele Unite au avertizat civilii să evite imediat toate porturile din jurul Strâmtorii Ormuz, susținând că marina iraniană desfășoară operațiuni militare active în zonă. Tensiunile au avut deja efecte directe asupra piețelor internaționale, iar Agenția Internațională pentru Energie și cele 32 de state membre au convenit eliberarea a 400 de milioane de barili de petrol din rezerve, cea mai mare intervenție de acest fel din istorie. În plan politic, Donald Trump le-a spus liderilor G7 că deciziile privind războiul au „un impact uriaș asupra lumii”, afirmând totodată că ostilitățile s-ar putea încheia curând și că în Iran „nu mai există practic nimic de lovit”. Președintele american a evitat însă să spună dacă războiul poate fi considerat un succes în cazul în care noul lider suprem al Iranului rămâne la putere. Între timp, Iranul și Israelul continuă schimburile de foc în întreaga regiune. Israelul a lansat noi lovituri asupra Teheranului și asupra unor combatanți Hezbollah susținuți de Iran în Liban, în timp ce Arabia Saudită, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul, Qatarul și Omanul au raportat atacuri iraniene în cursul nopții. Noi informații ridică și semne de întrebare asupra unei lovituri anterioare asupra unei școli din Iran, soldată cu peste 165 de morți. Potrivit NBC News, este posibil ca atacul să fi fost bazat pe informații de intelligence americane depășite. În paralel, un oficial iranian a declarat că noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, a fost rănit în atacurile în care a murit tatăl său și nu a mai fost văzut în public de la numirea sa, în urmă cu trei zile. În România, Camera Deputaților și Senatul au votat în ședință comună cererea venită din partea președintelui Nicușor Dan ca Statele Unite ale Americii să disloce temporar pe teritoriul României echipamente militare și forțe americane, în contextul războiului în desfășurare din Iran. Ședința plenului reunit a fost cu scandal, Opoziția a anunțat că nu votează din cauza caracterului secretizat al documentului și pentru că în principiu vrea „pace”.
FBI emite alertă: dronele iraniene ar putea ajunge pe Coasta de Vest a Americii

FBI a avertizat în ultimele zile departamentele de poliție din California că Iranul ar putea riposta atacurilor americane prin lansarea de drone pe Coasta de Vest, potrivit unei alerte analizate de ABC News. Avertismentul a fost publicat într-un buletin informativ analizat de ABC News. „Am obținut recent informații conform cărora, la începutul lunii februarie 2026, Iranul ar fi aspirat să efectueze un atac surpriză folosind vehicule aeriene fără pilot de pe o navă neidentificată în largul coastei Statelor Unite, în special împotriva unor ținte nespecificate din California, în cazul în care SUA ar efectua atacuri împotriva Iranului”, conform alertei distribuite la sfârșitul lunii februarie. „Nu avem informații suplimentare cu privire la momentul, metoda, ținta sau autorii acestui presupus atac.” Avertismentul a venit exact în momentul în care administrația Trump a lansat atacul său continuu împotriva Republicii Islamice. Iranul a ripostat cu atacuri cu drone împotriva unor ținte din tot Orientul Mijlociu. O purtătoare de cuvânt a biroului FBI din Los Angeles a refuzat să comenteze. Casa Albă nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Oficialii serviciilor secrete americane au crescut, de asemenea, în ultimele luni, îngrijorarea față de utilizarea tot mai mare a dronelor de către cartelurile mexicane de droguri și de posibilitatea ca tehnologia să fie folosită pentru a ataca forțele și personalul american din apropierea graniței cu Mexicul. „Un raport neconfirmat a sugerat că liderii unor carteluri mexicane neidentificați au autorizat atacuri folosind drone care transportau explozibili împotriva forțelor de ordine americane și a personalului militar american de-a lungul frontierei dintre SUA și Mexic”, potrivit unui buletin informativ din septembrie 2025, revizuit de ABC News. „Acest tip de atac împotriva personalului sau intereselor americane din interiorul Statelor Unite ar fi fără precedent, dar exemplifică un scenariu plauzibil, deși (cartelurile) evită de obicei acțiunile care ar duce la o atenție sau la răspunsuri nedorite din partea autorităților americane.” John Cohen, colaborator la ABC News și fost șef al serviciilor de informații din cadrul Departamentului de Securitate Internă, a declarat că este îngrijorat de posibilitatea unui război cu drone care să vină atât din Pacific, cât și din Mexic. „Știm că Iranul are o prezență extinsă în Mexic și America de Sud, au relații, au drone și acum au stimulentul de a comite atacuri”, a spus Cohen. „FBI-ul este inteligent pentru că a emis acest avertisment, astfel încât statele și localnicii să poată fi mai bine pregătiți și să răspundă la aceste tipuri de amenințări. Informații de acest gen sunt extrem de importante pentru forțele de ordine.” Deși avertismentul FBI nu a specificat cum sau când navele care transportă drone de atac s-ar putea apropia suficient de mult de continentul american, oficialii din serviciile de informații sunt de mult timp îngrijorați de echipamentele pre-poziționate – fie pe uscat, fie pe nave pe mare – în cazul războiului cu Iranul.
Șefa FMI lansează un avertisment fără precedent: Pregătiți-vă pentru ceva inimaginabil

Directoarea FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat luni că întreaga planetă trebuie să se pregătească pentru „inimaginabil” după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu. Ea spune că inflația va crește și va duce la creșterea prețurilor cu 10% la nivel global, potrivit Reuters. Sfatul directoarei FMI? Autoritățile trebuie să anticipeze scenarii extreme și să se pregătească înainte ca acestea să devină realitate. Pentru prima oară de la pandemia de COVID-19, lumea este din nou pusă la grea încercare de scumpiri, blocaj comercial și inflație. Inflația globală ar putea urca cu 40 de puncte Georgieva a declarat luni la un simpozion al Ministerului Finanțelor din Japonia, la Tokyo, că prețul petrolului crește cu 10% și se menține la acel nivel cea mai mare parte a anului. Astfel, inflația globală va urca cu 40 de puncte de bază. Directoarea FMI a transmis un mesaj clar guvernelor și companiilor din întreaga lume. „Reziliența noastră este pusă din nou la încercare de noul conflict din Orientul Mijlociu”, a spus ea. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: După criza financiară din 2008 și pandemia din 2020, generația milenială se confruntă cu a treia mare provocare globală: scumpirea petrolului
Din două vorbe, Trump a scăzut brusc prețul petrolului în lume. Cotațiile au căzut de la 91 de dolari pe baril la 85 de dolari. Ce a spus președintele american

Potrivit Trading Economics, barilul de petrol a scăzut brusc după ultimele declarații ale lui Trump: de la 100 de dolari de la deschiderea de luni la 85 de dolari. În acest moment, barilul este la 88 dolari. Trump a spus că are un plan de a amortiza creșterea prețurilor la petrol după izbucnirea războiului cu Iran, după ce prețul barilului a ajuns la 120 de dolari, cu 65% mai mare decât era înainte de război. Trump: Am un plan pentru toate „Am un plan pentru toate, bine?”, a spus Trump într-un scurt interviu telefonic în a zecea zi de război cu Iranul. „Am un plan pentru toate. Veți fi foarte fericiți.”, a adăugat Trump, acum presat de criza petrolieră care are deja un impact negativ asupra companiilor și consumatorilor americani înaintea alegerilor intermediare din noiembrie. Trump a declarat că vasele au început să navigheze din nou în Strâmtoarea Ormuz și că se „gândește că criza s-a terminat”. El a avertizat Iranul că nu atace niciun vas petrolier. „Au tras tot ce au avut de tras și ar fi bine să nu încerce ceva ori va fi sfârșitul acestei țări”, a spus Trump. Sursa Foto: Shutterstock