David Popovici a reacționat după recordul mondial petrecut în fața lui! Cum a numit cursa

david-popovici-a-reactionat-dupa-recordul-mondial-petrecut-in-fata-lui!-cum-a-numit-cursa

Prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe platformele de socializare, David Popovici (21 de ani) a reacționat cu privire la recordul mondial consemnat în cursa de 1.500 de metri liber, la Europenele de natație de la Paris. Recordul a fost bifat chiar sub ochii lui. David Popovici a urmărit cursa din tribune, din dorința de a-l susține pe conaționalul Theodor Andrei Proca (19 ani), legitimat la CSM Pitești, care a încheiat pe locul 7. 10 cuvinte a scris David Popovici pentru a descrie recordul mondial înregistrat la 1.500 m liber, la Europenele de la Paris David Popovici și-a dorit să bată recordul mondial al probei de 100 de metri liber cu ocazia Campionatelor Europene de natație de la Paris, însă nu a reușit să atingă acest obiectiv. Cu toate acestea, starul din natația românească a scris istorie în capitala Franței, după ce a luat aurul la 100 de metri liber și 200 de metri liber. Și mai important, a luat aceste două medalii pentru a treia oară la rând în cadrul Europenelor, ceea ce consemnează o reușită fără precedent. În altă ordine de idei, David Popovici a văzut un record mondial la Paris, bifat în finala de 1.500 metri liber, în care a concurat și românul Theodor Proca. Acesta din urmă, legitimat la CSM Pitești, a încheiat proba doar pe locul 7, iar toți laurii au fost culeși de germanul Johannes Liebmann, care a atins primul bazinul cu un timp de 14:26.79. Liebmann a bătut recordul mondial în proba de 1.500 m liber și a făcut-o într-un mod impresionant, cu aproximativ 4 secunde avans. Precedentul record mondial fusese stabilit la Jocurile Olimpice Paris 2024, de americanul Bobby Finke. Acesta din urmă a atins bazinul cu timpul 14:30.67. Totodată, Johannes Liebmann a devenit primul și automat singurul înotător din lume care termină proba de 1.500 metri liber în mai puțin de 14 minute și 30 de secunde. Așadar, o nouă bornă stabilită în natația mondială, iar David Popovici nu și-a putut ascunde entuziasmul cu privire la cursa la care a fost martor. Campionul olimpic, mondial și european a scris doar 10 cuvinte pe internet pentru a descrie ce a văzut: „Una dintre cele mai bune curse pe care le-am văzut”, a scris David Popovici, la InstaStory, după finala de la 1.500 m liber. Podiumul probei de 1.500 m liber de la Paris a fost completat de maghiarul Zalan Sarkany (14:39,45) și de germanul Oliver Klemet (14:40,64). Ce a spus David Popovici după ce a amânat doborârea recordului mondial la 100 de metri liber Cât despre „proba regină” a natației, 100 de metri liber, recordul mondial la aceasta îi aparține în continuare chinezului Zhanle Pan (21 de ani). Rivalul lui David Popovici a atins marginea bazinului, la Jocurile Olimpice Paris 2024, în 46.40 secunde. În schimb, la Europenele de la Paris, David Popovici a încheiat cursa cu timpul 46.56. „La finalul zilei, tot eu contra mea am concurat și tot eu contra mea îmi doresc să mai scad încă puțin, ca să recapăt recordul ăla mondial. Până la urmă, e un win-win situation. Nu-l bat acum (n.r. – recordul mondial), e foarte bine, pentru că îmi dă ceva către care să merg și mă va ajuta să găsesc mici detalii pe care să le îmbunătățesc”, a declarat David Popovici, după aurul câștigat la 100 de metri liber la Europenele de la Paris.

David Popovici a dezvăluit ce vrea să facă la Europenele de înot de la Paris, după ce a pus opt kilograme de masă musculară. A început adrenalina!

david-popovici-a-dezvaluit-ce-vrea-sa-faca-la-europenele-de-inot-de-la-paris,-dupa-ce-a-pus-opt-kilograme-de-masa-musculara.-a-inceput-adrenalina!

Vineri dimineață, 7 august 2026, cu opt kilograme de masă musculară în plus, David Popovici (21 de ani) a plecat la Paris, unde urmează să concureze la Campionatele Europene de Natație. Probele de înot sunt programate în intervalul 10-16 august, iar starul natației românești are un obiectiv măreț: doborârea recordului mondial la 100 de metri liber! Cu ocazia Europenelor de la Paris, David Popovici va ataca recordul mondial la proba de 100 de metri liber, respectiv va încerca să oprească cronometrul sub timpul 46.40, cel stabilit de chinezul Zhanle Pan la Jocurile Olimpice 2024, organizate tot la Paris. Pentru a stabili un nou record mondial la 100 de metri liber, David Popovici s-a pregătit ca un spartan și, printre altele, a pus opt kilograme de masă musculară. Așadar, toată România arde de nerăbdare să vadă ce va face starul natației mondiale în orașul în care în urmă cu doi ani câștiga primele medalii olimpice, dintre care una de aur, la 200 de metri liber. Până la prima cursă, David Popovici și-a făcut timp pentru a dialoga cu reporterii pe aeroport și a transmis următoarele: „Da, îmi era dor de o competiție din asta, mai importantă. Îmi fierbe un pic sângele. Uneori este mai important, depinde de concurenții din interiorul competiției. Acum sunt foarte importanți, acum au revenit și rușii în competiție, li s-a ridicat restricția. Simt deja de o săptămână adrenalina competiției și e foarte importantă. Și adrenalina, și emoțiile care vin la pachet, pe mine cel puțin mă ajută să performez și mai bine. Îmi place presiunea. Nu e același bazin, ala era ceva imens. Am spus mereu că Parisul îmi poartă noroc și o să încerc să mă folosesc și de norocul ăla să înot foarte bine, așa cum o fac eu de fiecare dată, pentru că acesta este obiectivul. (n.r. – Poți repeta performanța de la Roma?) Nu știu, nu știam nici înainte de Roma, nu știu nici acum, dacă e să se întâmple, îmi place să fie ca și o surpriză și pentru mine. Știu ce am făcut în bazin în antrenament, știu ce s-a petrecut în sală, știu munca depusă, dar rezultatul final vreau să fie o surpriză, că e record mondial sau altceva. Voi concura la 100 și 200 de metri, probele mele individuale, și e posibil să înotăm ștafetă. (n.r. Cum o să fie la Paris cu cele 8 kg de mușchi puse pe el) O să fie tare, o să fie un concurs rapid, puternic. De abia aștept, adică a început adrenalina aia, abia aștept să concurez alături de colegii și prietenii mei”, a spus David Popovici. Când intră David Popovici în bazin Seriile și semifinalele probei de 100 de metri de la Campionul European de natație de la Paris au loc pe 11 august, iar finala este programată o zi mai târziu, pe 12 august. În schimb, la 200 de metri liber, cealaltă probă în care David Popovici concurează pentru aur, seriile și semifinalele au loc pe 13 august, iar finala pe 14 august.

„Ce faci când crezi că poți să fii un exemplu?”. David Popovici continuă pregătirile pentru a doborî recordul mondial la 100 de metri liber

„ce-faci-cand-crezi-ca-poti-sa-fii-un-exemplu?”.-david-popovici-continua-pregatirile-pentru-a-dobori-recordul-mondial-la-100-de-metri-liber

David Popovici (21 de ani) nu renunță la visul său de a doborî recordul mondial al cursei de 100 metri liber, deținut momentan de chinezul Pan Zhanle. Cea mai recentă imagine postată în mediul online îl surprinde chiar în timpul pregătirilor. În iunie 2026, înotătorul român a fost la Foro Italico, Roma, pentru Trofeul Settecolli, competiție internațională la care a scris noi pagini de istorie, cucerind trei medalii: două de aur și una de argint. Mai precis, a câștigat probele de 200 și 100 de metri liber, atingând borne impresionante (1:44,48 și 47,26 secunde), ocupând, totodată, poziția a doua în cea de 50 de metri liber (21,82 secunde, cel mai bun timp din carieră). La aceasta din urmă a triumfat brazilianul Guilherme Santos Caribe (21,46 secunde). David Popovici trage din greu pentru a doborî recordul lui Pan Zhanle Pe contul său de Instagram, la secțiunea Story, David Popovici a postat o fotografie care vorbește de la sine despre visul său și eforturile depuse zi de zi pentru a-l face să devină realitate. Imaginea îl surprinde chiar în timp ce înoată în bazin, având și o coloană sonoră sugestivă. Sursa foto: Instagram „Îi întreb, ce naiba este timpul? Ce faci când crezi că ai putea fi o legendă? Pentru că toți acești oameni încep să țipe când se aprind luminile, ca și cum ar fi văzut o fantomă. Alerg spre ușă, dar zborul meu a dispărut. Ei fac poze fără un Nikon, dar nu mă cert, presupun că e doar o greșeală de scriere. Se pare că suntem într-o mare mizerie, dar o să fie bine”, sunt versurile melodiei „Thoughts from a balcony”, semnate de Mac Miller, rapper și cântăreț american plecat dintre noi în 2018, la doar 26 de ani. David Popovici, președintele României? Dumitru Dragomir a aruncat bomba Având în vedere că se bucură de o popularitate uriașă, dobândită în urma performanțelor sportive, David Popovici ar putea deveni la un moment dat președintele României. Scenariul a fost lansat de Dumitru Dragomir, care l-a și sfătuit cum să procedeze într-o eventuală carieră politică. „Bineînţeles că ar putea fi ales preşedinte. Mai ales dacă învaţă carte. Dacă intră în organizaţia de tineret a vreunui partid, promovează deputat, senator şi după aceea, direct! Toată lumea îl votează, fac pariu pe cât vrei! Dar trebuie să aibă sânge în instalaţie, fără asta nu se poate. Trebuie să înveţe să mintă bine, să înveţe să promită”, a declarat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru fanatik.ro.

Ilie Dobre spune că recordul său mondial nu va mai fi doborât: Va rămâne pentru istorie

ilie-dobre-spune-ca-recordul-sau-mondial-nu-va-mai-fi-doborat:-va-ramane-pentru-istorie

Invitat la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, Ilie Dobre a vorbit despre recordul mondial stabilit în timpul unui meci dintre Steaua și Corvinul. Comentatorul a spus că și-a dorit zeci de ani să depășească pragul de 40 de secunde. „Toată viața m-am chinuit și am vrut, am ținut în mod expres, să ating borna de 40 de secunde, fără respirație, la un gol, în transmisiunea directă a unui gol. Nu am izbutit. Și iată că acum, când am trecut de 72 de ani, după ce am trecut și prin moarte, fiindcă era pe ce să îmi pierd viața în decembrie anul trecut, iată că reușesc acest fabulos record de peste 42 de secunde”, a declarat Ilie Dobre. „Cred că acest record nu va mai fi atins vreodată” Ilie Dobre consideră că performanța sa va rămâne în istoria comentariului sportiv. Acesta a amintit că nici precedentul său record nu a fost egalat. „Mă bucur că am reușit această izbândă, fiindcă nu numai că este de-a dreptul uluitoare, dar va rămâne pentru istorie. Eu cred că acest record, ca și celălalt record mondial de 27 de secunde fără respirație, nu va mai fi atins vreodată de cineva. De fapt, nu mi-a atins nimeni nici măcar primul record”, a afirmat comentatorul. „Nu am imitat pe nimeni” Ilie Dobre a respins și ideea potrivit căreia și-ar fi construit stilul după comentatorii sud-americani. El a spus că și-a creat propriul stil după ce a analizat transmisiunile radio și TV din America de Sud. „Toată lumea a zis că eu am imitat pe sud-americani. Eroare! Nu am imitat pe nimeni, am stilul meu. Am fost în America de Sud și am ascultat transmisiunile de radio și televiziune din aproape toate țările”, a spus acesta. Comentatorul a explicat că recordul anterior aparținea unui jurnalist argentinian, care reușise un gol comentat timp de 19 secunde. Ilie Dobre a declarat că a depășit pentru prima dată această performanță în 2011, într-un meci dintre Gaz Metan Mediaș și KuPS Kuopio, din cupele europene.

Ce a putut să facă un copil de 11 ani: Record mondial la vârsta lui

ce-a-putut-sa-faca-un-copil-de-11-ani:-record-mondial-la-varsta-lui

Un copil în vârstă de doar 11 ani a uimit pe toată lumea după ce și-a lăsat chiar și tatăl în urmă și a terminat un semimaraton în doar o oră și 20 de minute. Astfel, puștiul a trecut linia de sosire cu un timp care ar putea reprezenta un nou record mondial pentru vârsta lui. Performanțe incredibilă pentru un puști de 11 ani Un puști în vârstă de doar 11 ani a uimit o lume întreagă după ce a înregistrat o performanță uriașă și a terminat un semimaraton în doar o oră și 20 de minute. Băiatul și-a depășit chiar și tatăl și a trecut linia de sosire cu un timp care ar putea reprezenta un nou record mondial pentru categoria lui de vârstă. „Este record mondial pentru vârsta lui”, a reacționat Brad Dick, tată copilului, în momentul în care a ajuns la finalul cursei 500 Festival Mini-Marathon din Indianapolis și a aflat chiar de la fiul său, Ben, în vârstă de 11 ani, timpul în care a parcurs semimaratonul: „o oră și 20 de minute sau ceva de genul”. La jumătatea traseului, în jurul kilometrului 11, Ben și-a lăsat tatăl în urmă și și-a continuat cursa în viteză. „Mergeam într-un ritm bun și, deodată, el a accelerat. Da, a alergat sub acel timp, sunt sigur de asta. Eu eram la doar vreo 40 de secunde de acel ritm, iar el era deja mult în fața mea”, a povestit Brad, care a terminat cursa în 1:24:47, conform marca.com. Care a fost timpul oficial Timpul oficial al lui Ben, în vârstă de 11 ani, a fost de 1:20:14. În ianuarie, Leonel Mendoza, un băiat de 11 ani din Houston, stabilise cel mai bun timp cunoscut pentru această vârstă, după ce a alergat Semimaratonul Aramco în 1 oră și 23 de minute. Acum, Ben devine cel mai rapid alergător la această categorie de vârstă care a finalizat un semimaraton. „A mai alergat Polar Bear într-un ritm de sub 6 minute pe milă, așa că știam că este posibil”, a spus Brad Dick, tatăl copilului. După finalizarea cursei, Ben a transmis că se simte excelent și că era convins că va veni ziua în care va reuși să stabilească un record important. „Excelent, știam că va veni ziua asta”, a spus puștiul în vârstă de 11 ani. Cursa a fost câștigată de James Quattlebaum, cu un timp de 1:02:27. În clasamentul general, Ben s-a clasat pe locul 185 din cei 22.301 de participanți care au trecut linia de sosire.

David Popovici, reacție fulger după ce Cameron McEvoy a devenit cel mai rapid înotător din istorie pe 50 de metri

david-popovici,-reactie-fulger-dupa-ce-cameron-mcevoy-a-devenit-cel-mai-rapid-inotator-din-istorie-pe-50-de-metri

Australianul Cameron McEvoy a doborât recordul mondial la 50 m liber, parcurgând lungimea de bazin în 20,88 secunde la Openul Chinei de la Shenzhen. La scurt timp după performanța sportivului de la Antipozi, David Popovici a reacționat la rezultatul excepțional printr-un mesaj postat pe Instagram. Reacția lui David Popovici după ce Cameron McEvoy a depășit recordul în proba de 50 de metri Australianul Cameron McEvoy este noul deținător al recordului mondial la 50 m liber, după ce a terminat proba la Openul Chinei de la Shenzhen în doar 20,88 secunde, potrivit nbcsports.com. Medalia de argint i-a revenit lui Jack Alexy (21,57), în timp ce bronzul a fost obținut de Kyle Chalmers (22,01). Performanța sportivului în vârstă de 31 de ani a fost salutată aproape instant de către David Popovici, cel care a postat un scurt mesaj pe pagina sa de socializare – chlorinedaddy. „Trebuia împărtășită asta. @cam_mcevoy tocmai a devenit cel mai rapid om din istorie, în proba de 50 de metri, cu 20,88 secunde. O nebunie” a scris David Popovici pe Instagram. Cel mai bun timp al sportivului român în proba de 50 m liber este de 21,83 secunde. McEvoy, medaliatul cu aur la 50 m liber și la Jocurile Olimpice din 2024, a fost cu trei sutimi de secundă mai rapid decât recordul anterior deținut de brazilianul Cesar Cielo, în decembrie 2009, chiar înainte ca interzicerea costumelor de poliuretan din 2010. „Am avut un sezon de antrenament nebunesc după campionatul mondial de anul trecut. Făceam niște lucruri destul de speciale în antrenament înainte de asta, așa că știam că am o șansă să ajung poate la un record personal, poate la 20,99, dar nu puteam cere nimic mai bun. Este incredibil”, a declarat Cameron McEvoy. Șase recorduri olimpice au mai rămas în picioare Cu acele super costume din 2008 și 2009, un record mondial a fost doborât în ​​fiecare probă din programul olimpic, cu excepția probei masculine de 1500 m liber și a probei feminine de 1500 m liber, care nu era în programul olimpic la acea vreme, dar a fost disputată la Campionatele Mondiale. Acum, din cele 20 de probe masculine și 20 de probe feminine din programul olimpic actual, au mai rămas doar șase recorduri mondiale din 2008 sau 2009: 200 m și 800 m liber masculin, 200 m spate și ștafetele 4×100 m și 4×200 m liber și 200 m fluture feminin. De când Cielo a stabilit acel record mondial de 20,91, cel mai aproape de acesta a fost timpul lui Caeleb Dressel – 21,04 – la Campionatele Mondiale din 2019 și la Campionatele de calificare olimpice din 2021. McEvoy a câștigat Campionatele Mondiale din 2023 cu timpul de 21,06.

Câți bani a luat Armand Duplantis pentru că a doborât a 15-a oară recordul mondial

cati-bani-a-luat-armand-duplantis-pentru-ca-a-doborat-a-15-a-oara-recordul-mondial

Armand Gustav Duplantis (26 de ani), unul dintre cei mai în vogă atleți la nivel internațional, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina. Performanța a fost înregistrată la Uppsala, în Suedia, iar în urma acesteia, talentatul sportiv s-a ales cu un cec de 100.000 de dolari. Cerul e limita! „Omul elastic”, Armand Duplantis, a doborât a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina Armand Gustav Duplantis, un talentat atlet suedez născut la Lafayette, Louisiana, Statele Unite ale Americii, a doborât în septembrie 2020 un record vechi de 26 de ani deținut de Serghei Bubka la săritura cu prăjina. Acela fost momentul în care Duplantis a ajuns pentru prima oară în lumina reflectoarelor, însă ce a urmat ulterior depășește imaginația multora. Armand Duplantis și-a bătut propriul record în repetate rânduri, iar în luna august anului trecut a făcut-o pentru a 13-a oară consecutiv. Borna pe care am stabilit-o atunci, la Marele Premiu al Ungariei, a fost de 6.29 metri. Însă, Duplantis nu s-a oprit. A urmat apoi un record de 6.30 metri, iar acum, cu ocazia unei competiții organizate la Uppsala, în Suedia, atletul a comis-o din nou și ecranele au afișat o nouă bornă, anume 6.31 metri. Potrivit Foxsports, Armand Duplantis a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina. „A fost a doua oară când Duplantis a doborât recordul mondial în Suedia. El a depășit 6.28 m la Stockholm, în iunie anul trecut, una dintre cele patru sărituri record mondiale din 2025”, notează jurnaliștii americani. Conform sursei citate, Duplantis alege să își doboare recordul de fiecare dată cu câte 1 cm, deoarece are o clauză specială în contract. Pe scurt, unul dintre sponsorii săi îi oferă 100.000 de dolari de fiecare dată când doboară recordul mondial. „Cred că există mai multe motive în spatele acestui lucru (n.r. – recordului bătut cu câte 1 cm). Bineînțeles, cea mai comună este chestia cu bonusul, eu primesc banii. Este un lucru adevărat și, bineînțeles, asta joacă un rol important. Dar doborârea unui record mondial este ceva ce pot oferi oamenilor și pot împărtăși acel moment și cu stadionul”, declara Duplantis pentru L’Equipe, în decembrie 2025. Mai jos toate recordurile stabilite de sportivul suedez Așa cum am precizat deja, la competiția din Suedia, Armand Duplantis a bătut recordul cu o săritură de 6.31 metri. În schimb, următorul loc de pe podium a fost completat de norvegianul Sondre Guttormsen, care a sărit doar 6.00 metri. „Sunt atât de mândru că am putut face asta în fața voastră. Sar pentru mine, sar pentru familia mea, dar sar și pentru voi, pentru Suedia și pentru toți cei care mă susțin. Aceasta este casa mea. Aceasta este casa noastră. Așa este. Și știți că de fiecare dată când sunt pe pistă, vă reprezint. Și o fac cu mare mândrie”, a declarat Duplantis, după triumful de la Uppsala. Mai jos toate recordurile stabilite de sportivul suedez: 2020 – 6.17m 2020 – 6.18m 2022 – 6.19m 2022 – 6.20m 2022 – 6.21m 2023 – 6.22m 2023 – 6.23m 2024 – 6.24m 2024 – 6.25m 2024 – 6.26m 2025 – 6.27m 2025 – 6.28m 2025 – 6.29m 2025 – 6.30m 2026 – 6.31m

Un copil de 11 ani a bătut recordul mondial la semimaraton: Îmi ardeau tălpile

un-copil-de-11-ani-a-batut-recordul-mondial-la-semimaraton:-imi-ardeau-talpile

Un puști de numai 11 ani a șocat întreaga lume a atletismului, după ce a stabilit un record mondial în proba de semimaraton, cu ocazia cursei de la Houston. Leonel Mendoza, în vârstă de 11 ani, a stabilit un nou record mondial pentru grupa sa de vârstă la semimaratonul Aramco Houston, cu un timp uimitor de 1 oră și 23 de minute. Copilul de 11 ani a alergat într-un ritm de aproximativ 3 minute și 45 de secunde pe kilometru Leonel Mendoza nu doar a terminat cursa, dar a doborât recordul mondial pentru grupa sa de vârstă, cu un timp uimitor de 1 oră și 23 de minute în cei 21,1 kilometri, depășind recordul anterior cu 35 de secunde. Alergarea este o afacere de familie pentru Leonel, care se antrenează tot anul și este adesea găsit parcurgând kilometri la pista de cronometrare Roy H. Cullen. Mama lui, Amy Swintz-Mendoza, spune că talentul său s-a arătat devreme. „Prima dată când am alergat cu el, am făcut o la o cursă de 5 km. Avea 7 ani, dar a fost mai rapid ca mine cu 30 de secunde”, a spus femeia, potrivit FOX 26 Houston. Leonel se pregătește cu Heart of Houston Track, antrenându-se în timpul anului școlar mai multe seri pe săptămână la Liceul Yates. De asemenea, aleargă pe distanțe lungi în week-end-uri cu prieteni și antrenori care au devenit ca o familie. „Aproape de kilometrul 8, mă chinuiam. Acesta a fost cel mai greu pe care l-am făcut vreodată. La kilometrul 11 simțeam cu adevărat că picioarele mă ard, dar am alergat mai departe”, a spus copilul de 11 ani. Visul lui Leonel Mendoza este participe la o ediție a Jocurilor Olimpice Leonel a alergat pentru prima dată la semimaratonul din Houston anul trecut, terminând cursa într-o oră și 27 de minute. După ce a aflat că recordul mondial stabilit de alt copil de 11 ani, potrivit Asociației Statisticienilor de Curse Rutiere, era de o oră, 23 de minute și 58 de secunde, și-a pus ochii pe istorie. Performanța aparținea din 2006 altui american, Ayden Buchanan. „Mi-am spus că vreau acel record. Acesta este primul meu record mondial oficial. Indiferent cine ești – dacă abia ai început sau dacă te-ai antrenat mult timp – continuă și dă tot ce poți”, este mesajul lui Leonel pentru alergătorii de toate nivelurile. Elev în clasa a 5-a, el frecventează Școala Elementară Kolter și are deja ochii ațintiți asupra viitorului. Unul dintre obiectivele din acest an este să devină numărul 1 în țară la Jocurile Olimpice rezervate juniorilor. Întrecerea are loc între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026, la Dakar, în Senegal. Pe termen mediu și lung, vrea să participe la Jocurile Olimpice de vară.

Inspirat de copiii săi să-și bage chibrituri în nas, un suedez a ajuns să doboare recordul mondial / Sunt un talent înnăscut

inspirat-de-copiii-sai-sa-si-bage-chibrituri-in-nas,-un-suedez-a-ajuns-sa-doboare-recordul-mondial-/-sunt-un-talent-innascut

Copiii suedezului Martin Ströby sunt foarte mândri de tatăl lor care a doborât recordul mondial la numărul de bețe de chibrit introduse în nas. Ei spun că acum au cu ce să scoată capul în lume, după ce reprezentanții Cărții Recordurilor au venit să omologheze recordul deținut, până la el, de cineva care a putut să-și îndese doar 68 de bețe de chibrit în cavitatea nazală. Martin Ströby a declarat pentru Guiness World Record că s-a lăsat inspirat, în demersul de a doborî un record mondial, de propriii săi copii, care l-au încurajat și au fost o sursă de sprijin pentru el spunându-i „ce tare ar fi să ai și tu un record mondial la ceva, tati!”. Suedezul a mărturisit pentru Guiness World Records că, într-o primă fază, s-a panicat – nu avea competențe pentru nimic și era cât pe ce să abandoneze proiectul, susținând că nu e suficient de bun la nimic. „Sunt un talent înnăscut” „La început m-am gândit: „Nu sunt suficient de bun la nimic pentru a fi cel mai bun din lume”, dar după ce copiii mei mi-au arătat toate recordurile mondiale, am început să mă gândesc că aș putea găsi unul pe care aveam șansa să-l dobor, așa că am început căutarea unuia potrivit”, a spus Ströby. „După ce am făcut proba, am descoperit că puteam să-mi întind mult nările și, în același timp, să ignor durerea provocată de introducerea tuturor acelor chibrituri acolo, așa că aș spune că sunt un talent înnăscut”, a spus Ströby. A ignorat gravitația și a reușit „Totuși, am încercat să găsesc o tehnică bună, deoarece chibriturile îmi cădeau încontinuu din nări. Trei chibrituri introduse însemnau că îmi cădeau automat unul sau două. Am mai făcut câteva probe și, în cele din urmă, am găsit o tehnică pe care o puteam utiliza pentru a minimiza numărul de chibrituri care îmi cădeau.” Cu răbdare și perseverență, suedezul nu a cedat în fața greutăților date de gravitație. El a ajuns să doboare recordul anterior de 68 de bețe de chibrit cu 81, devenind, astfel, un adevărat model pentru copiii săi, care acum pot să stea liniștiți. „Ca tată, vreau ca și copiii mei să mă admire așa cum îl admir eu pe tatăl meu, care m-a învățat mai mult decât pot scrie”, a spus deținătorul recordului mondial la cele mai multe bețe de chibrituri în nas.

A doborât recordul mondial la 86 de ani! El e cel mai în vârstă om care a cucerit un vârf de peste 8.000 de metri

a-doborat-recordul-mondial-la-86-de-ani!-el-e-cel-mai-in-varsta-om-care-a-cucerit-un-varf-de-peste-8.000-de-metri

Carlos Soria Fontan, un alpinist spaniol de legendă, tocmai a doborât recordul mondial, după ce a devenit cel mai vârstnic om de pe planetă care cucerește un vârf de munte de peste 8.000 de metri altitudine. Soria are nu mai puțin de 86 de ani, pe care i-a împlinit la data de 5 februarie 2025. Cât despre ultimul vârf pe care l-a cucerit și care l-a ajutat să stabilească noua bornă mondială, acesta este Manaslu, din Nepal, care are o altitudine de 8.163 metri. Carlos Fontan are 86 de ani și a urcat la 8.163 metri altitudine! Alpinistul spaniol a doborât recordul mondial Carlos Soria Fontan a doborât recordul mondial și a devenit cel mai în vârstă om care a cucerit un vârf de peste 8.000 de metri altitudine. Originar din Spania, unde este o adevărată legendă a alpinismului, Carlos Soria a reușit performanța la peste 86 de ani de ani, el fiind născut la data de 5 februarie 1939. Cât despre precedentul record, acesta era deținut de un alpinist japonez, pe nume Yuichiro Miura, care în 2013 a escaladat Everestul la vârsta de 80 de ani. Revenind la Carlos Fontan, el avea deja Everestul în palmares, iar borna pe care a stabilit-o recent a fost posibilă unui alt vârf din zona Nepalului, anume Manaslu, care are o altitudine de 8.163 metri. În total, pe planetă sunt nu mai puțin de 14 vârfuri care depășesc altitudinea de 8.000 de metri, iar ibericul Carlos Fontan a cucerit 12 dintre ele, potrivit Marca. Nanga Parbat (8.125), Pakistan, 1990, 51 de ani Gasherbrum II (8.035), China/Pakistan, 1994, 55 de ani Cho Oyu (8.201), China/Nepal, 1999, 60 de ani Everest (8.848), China/Nepal, 2001, 62 de ani K2 (8.611), China/Pakistan, 2004, 65 de ani Broad Peak (8.047), China/Pakistan, 2007, 68 de ani Makalu (8.465), China/Nepal, 2008, 69 de ani Gasherbrum I (8.068), China/Pakistan, 2009, 70 de ani Manaslu (8.163), Nepal, 1975, 36 de ani, 2010, 71 de ani și 2025, la 86 de ani, când a stabilit și noul record mondial Lhotse (8.516), China/Nepal, 2011, 72 de ani Kanchenjunga (8.586), Nepal, 2014, 75 de ani Annapurna (8.091), Nepal, 2016, 77 de ani Singurele vârfuri care îi lipsesc din cele 14 de peste 8.000 de metri Din palmaresul lui Carlos Fontan lipsesc vârfurile Dhaulagiri I, de 8.167 metri, și Shisha Pangma, de 8.027 metri. Pe primul dintre cele două a încercat să îl cucerească în 2023, însă aproape că și-a pierdut viața, după ce a suferit un grav accident. Pe scurt, el s-a ales cu o fractură de tibie în timpul unei coborâri periculoase și nu a mai putut atinge vârful. Carlos Fontan și-a dorit foarte mult să escaladeze din nou vârful Manaslu în 2025 nu doar pentru a stabili un nou record, ci și pentru a celebra 50 de ani de la momentul în care tot el a devenit primul alpinist spaniol care a escaladat vârful respectiv. Acest moment s-a întâmplat în primăvara anului 1975. Tocmai din motivul menționat, întreaga aventură a ibericului a purtat numele de „Operațiunea Manaslu, 50 de ani mai târziu”.