Avertisment ONU: Milioane de refugiați vor avea parte de o iarnă grea

UNHCR, agenția ONU pentru refugiați, a văzut cum finanțarea din partea guvernelor a fost redusă drastic și încearcă să strângă cel puțin 35 de milioane de dolari din donații publice pentru a ajuta refugiații sirieni, afgani și ucraineni pe parcursul iernii, potrivit AFP. „Familiile vor trebui să îndure temperaturi de îngheț fără lucruri pe care mulți dintre noi le considerăm de la sine înțelese: un acoperiș adecvat, izolație, încălzire, pături, haine groase sau medicamente”, a declarat Dominique Hyde, șeful relațiilor externe al UNHCR, într-un comunicat. Sub președintele Donald Trump, Statele Unite, în mod tradițional principalul donator mondial, au redus drastic ajutorul extern. Washingtonul a reprezentat anterior peste 40% din bugetul UNHCR, iar alte țări donatoare importante și-au strâns cureaua, ceea ce a făcut ca finanțele agenției să arate sumbre. „Bugetele umanitare sunt întinse până la limită, iar sprijinul pe care îl oferim pe timpul iernii va fi mult mai mic anul acesta”, a declarat Hyde. „Avem nevoie de mai multe fonduri pentru a face multe vieți puțin mai tolerabile.” Este nevoie de cel puțin 35 de milioane de dolari UNCHR a declarat că este esențial ca donatorii privați să intervină acum pentru a ajuta la salvarea de vieți omenești. „UNHCR intenționează să strângă cel puțin 35 de milioane de dolari pentru a ajuta la repararea caselor bombardate, la izolarea locuințelor, la asigurarea de căldură și pături copiilor și vârstnicilor, precum și bani pentru cumpărarea de medicamente și mâncare caldă”, se arată în comunicat. Refugiații care se întorc acasă vor fi, de asemenea, afectați, a avertizat agenția. Peste un milion de refugiați sirieni s-au întors în țară de la răsturnarea regimului președintelui Bashar al-Assad, în decembrie anul trecut. UNHCR a declarat că mulți se întorc și își găsesc casele distruse de războiul civil sirian care durează de 14 ani. „Cele mai vulnerabile familii se confruntă cu frigul fără a avea nimic care să le protejeze; reducerile de finanțare riscă să lase 750.000 de persoane fără sprijin vital pe parcursul sezonului”, se arată în comunicat. Peste 2,2 milioane de afgani s-au întors din Pakistan și Iran în acest an, unii cu mâinile goale, cu puține perspective și nemaipunând niciodată piciorul în țara afectată de criză, a declarat UNHCR. Două cutremure din ultimele luni au lăsat familiile într-o situație și mai precară. Temperaturi de minus 20 de grade în Ucraina În Ucraina, temperaturile ar putea scădea la minus 20 de grade Celsius, în contextul în care oamenii se confruntă cu a patra iarnă într-un război de amploare, după invazia rusă din 2022 „Nevoile umanitare continuă să crească, pe măsură ce atacurile din ce în ce mai intense sechestrează vieți civile și distrug infrastructura, contribuind cumulativ la întreruperi ale gazelor, electricității și apei”, a declarat UNHCR. Agenția a declarat că, în ciuda eforturilor depuse, mulți refugiați din întreaga lume vor rămâne fără prea multe mijloace care să îi protejeze de temperaturile înghețate.
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 736. Aproximativ 200.000 de persoane s-au întors în nordul Fâșiei Gaza, după armistițiu
Apărarea civilă din Gaza anunță că aproximativ 200.000 de persoane s-au întors în nordul teritoriului de la încetarea focului, care a intrat în vigoare vineri. „Aproximativ 200.000 de persoane s-au întors astăzi în nordul Gazei”, a declarat Mahmud Bassal, purtătorul de cuvânt al agenției, o forță de salvare care operează sub autoritatea Hamas. Se redeschide frontiera de la Rafah În altă ordine de idei, postul de frontieră de la Rafah, dintre Fâșia Gaza și Egipt, urmează să fie redeschis marți, 14 octombrie, și EUBAM, misiunea UE de supraveghere, va fi din nou desfășurată acolo după, a anunțat guvernul italian. EUBAM – din care fac parte forțe de poliție din Italia, Spania și Franța – are ca obiectiv asigurarea unei prezențe neutre în acest punct de trecere strategic. Misiunea a fost desfășurată din nou în ianuarie, iar apoi suspendată în martie. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a transmis, într-un comunicat de presă, că a autorizat reluarea operațiunilor italiene în cadrul EUBAM pentru redeschiderea punctului de trecere din sudul enclavei în aceleași condiții ca-n ianuarie. Decizia urmează încetării focului între Israel și Hamas, în cadrul unui acord de armistițiu și schimb de ostatici propus de președintele american Donald Trump. „La 14 octombrie, în conformitate cu Acordul Trump, în coordonare cu Uniunea Europeană și cu părțile, trecerea de la Rafah va fi deschisă alternativ în cele două sensuri, spre Egipt și spre Gaza. Operațiunile de eliberare a ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni vor începe duminică, 12 octombrie. Israelienii se străduiesc să restabilească în cel mai scurt termen funcționarea logistică a infrastructurilor punctului de trecere”, a indicat ministrul italian. În ianuarie, UE a afirmat că obiectul principal al EUBAM era să coordoneze și să faciliteze tranzitul zilnic a până la 300 de răniți și bolnavi. Potrivit lui Crosetto, „trecerea persoanelor nu va fi limitată la cazurile medicale grave, ci va fi extinsă la orice persoană doritoare, sub rezerva aprobării comune din partea Israelului și Egiptului”. Pe de altă parte, Națiunile Unite au chemat la redeschiderea tuturor trecerilor de frontieră cu Fâșia Gaza. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 657. Israelul pregătește anexarea Cisiordaniei! Vot favorabil în Knesset
Ofensiva Israelului provoacă un nou val de strămutări în Gaza: E ca și cum ai decide dacă vrei să trăiești sau să mori
Pe măsură ce Israelul extinde ofensiva militară asupra orașului Gaza și declară zona „câmp de luptă”, mii de palestinieni trăiesc sub teroarea constantă a bombardamentelor și a evacuărilor forțate. Mulți nu știu încotro să meargă, când să plece sau dacă se vor mai întoarce vreodată. „E ca și cum ai decide dacă vrei să trăiești sau să mori. E foarte simplu, atât de simplu…”, a declarat pentru AP News managerul de proiect Mohammed Alkurdi, care se adăpostește în vestul orașului împreună cu alți sute de mii de oameni. El a explicat că „forțele israeliene, când marchează o zonă cu roșu și cer oamenilor să plece, chiar o distrug”. Imagini din satelit: cartiere întregi rase complet de bombardamente Israelul a desemnat orașul Gaza – și în special cartierele sale estice și centrale – drept zonă de conflict activ. Sute de familii au fost nevoite să fugă, multe pentru a doua sau a treia oară în ultimele luni. Cartiere precum Zeitoun și Sabra, odinioară pline de viață, au fost complet rase de pe fața pământului, potrivit imaginilor satelitare analizate de Associated Press. „Nu mai e ca înainte, când doar o parte era afectată. Acum e totul distrus. Casa dansează toată ziua, ca într-un cutremur, ba la dreapta, ba la stânga”. Sudul Gazei nu mai are loc pentru refugiați Condițiile de viață sunt deosebit de dificile pentru cei care reușesc să plece. Sudul Gazei, unde se află orașele Rafah și Khan Younis, principalele destinații de refugiu pentru palestinienii strămutați din orașul Gaza, este deja supraaglomerat, cu tabere de corturi întinse la maximum. Prețurile au crescut, igiena este inexistentă, iar accesul la apă și alimente este o luptă zilnică. „Plaja e plină. Peste tot e aglomerat. Nu există igienă. Mă duc și stau la coadă pentru apă. Până și pâinea e greu de obținut”, a declarat pentru sursa citată palestinianul Iman El-Naya, care a fugit din orașul Gaza acum trei luni. Unii rămân din convingere, alții pentru că nu pot pleca Pentru mulți, însă, plecarea este imposibilă. Vârstnicii, bolnavii și lucrătorii umanitari rămân blocați în oraș. Directorul unei rețele de ONG-uri palestiniene, Amjad Shawa, a spus că mulți aleg să nu plece din oraș pentru că bătrânii refuză să fie evacuați: „Bătrânii spun că vor muri aici. Iar asta i-a făcut și pe ceilalți membri ai familiei să rămână”. Alții aleg să rămână din datorie morală, în ciuda pericolului. Amal Seyam, directoarea Centrului pentru Afaceri ale Femeilor din Gaza, a fost strămutată de cinci ori de la începutul războiului. Acum locuiește împreună cu colegele sale în cartierul Nasr, într-un spațiu transformat în adăpost: „Voi pleca doar când toți cei care au nevoie de mine vor pleca. Atât timp cât există o femeie care are nevoie de mine, rămân, chiar dacă bombardamentele au loc la câțiva metri de noi, nu la kilometri și toată Gaza pare acum o zonă roșie”. Fuga din Gaza: periculoasă, costisitoare și fără garanții Potrivit Site Management Cluster, o structură umanitară care coordonează sprijinul pentru persoanele strămutate, doar aproximativ 14.840 de palestinieni din cei aproape un milion estimați de ONU că se află în orașul Gaza au reușit să plece din zonă până luni. Dintre aceștia, circa 2.200 s-au mutat în alte cartiere ale orașului, fiind deja strămutați de atacurile israeliene. Ceilalți au părăsit orașul Gaza și s-au îndreptat spre sud, unde condițiile sunt deja critice. Datele arată că, deși exodul din orașul Gaza a început, majoritatea locuitorilor rămân blocați în oraș, fie din cauza pericolelor de pe traseu, fie a lipsei de mijloace pentru a pleca. Iar pentru cei care reușesc să fugă spre sud, nu există garanția unui refugiu sigur pentru că zonele precum Rafah și Khan Younis sunt deja devastate și supraaglomerate, cu resurse limitate și condiții de trai extrem de dificile.