Sinner rămâne REGE în ATP! A câștigat finala de la Wimbledon cu Zverev și un premiu fabulos

sinner-ramane-rege-in-atp!-a-castigat-finala-de-la-wimbledon-cu-zverev-si-un-premiu-fabulos

Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (24 de ani) , liderul clasamentului mondial, și-a apărat trofeul la Wimbledon. El l-a învins pe Alexander Zverev (29 de ani), aflat la prima lui finală pe iarba londoneză. Victoria cu 6-7 (7), 7-6 (2), 6-3, 6-4 îi consolidează lui Sinner locul 1 în clasamentul ATP, dar îi aduce și un premiu de 4,22 milioane de euro. Jannik Sinner a câștigat finala de la Wimbledon și regele din ATP încasează un munte de bani Partida a durat 3 ore și 48 de minute, iar în primele două seturi fiecare jucător și-a făcut serviciul. Doar Zverev a avut mici emoții la 3-4 în primul set, dar a salvat mingea de break. Totul s-a rupt pentru jucătorul german în setul al treilea, când a alunecat. Accidentat la genunchi, și-a ieșit din ritm, iar Sinner a câștigat câte un break în următoarele două seturi. Italianul a devenit al 10-lea jucător care și-a păstrat titlul la Wimbledon, după ce în luna mai fusese eliminat, surprinzător, în turul 2 la Roland Garros. Zverev a profitat de acest lucru, câștigând primul lui titlu de Mare Șlem din palmares, învingându-l în ultimul act pe italianul Flavio Cobolli cu 6-1, 4-6, 6-4, 6-7 (5-7), 6-1. Deși a trecut prin momente dificile în prima săptămână de la Wimbledon, Sinner și-a găsit cel mai bun tenis în etapele finale. După ce l-a învins pe Novak Djokovic în semifinale cu un triplu 6-4, principalul favorit a avut o altă prestație sigură în condiții de vânt pe Terenul Central. „Amândoi am început foarte bine. Ne-am pregătit în cel mai bun mod posibil, eu și echipa mea, așa că trebuie să mulțumesc întregii echipe pentru sprijinul pe care îl primesc. A fost o finală uimitoare, încă o dată, și este nevoie întotdeauna de doi jucători, iar eu și Sascha am încercat să dăm tot ce aveam. Sunt foarte fericit pentru această victorie, dar și de nivelul la care am jucat amândoi. Nu există un loc mai bun pentru a juca tenis”, a spus Sinner. Ultimul german care a câștigat titlul la Wimbledon a fost Michael Stich, în 1991 Italianul a câștigat până acum 17 Mari Titluri, categorie în care intră cele de Mare Șlem, trofee la finalele Nitto ATP, turneele ATP Masters 1000 și medalii olimpice de aur la simplu. Marele lui rival, spaniolul Carlos Alcaraz, absent la Roland Garros și Wimbledon din cauza unor probleme medicale, a câștigat 15 Mari Titluri. „Felicitări lui Jannik. A arătat încă o dată de ce este cel mai bun jucător din lume. A fost minunat să împart Terenul central cu tine în ziua finalei, este minunat să fiu aici. Am avut două luni destul de bune, chiar dacă am pierdut această finală. Două luni uimitoare. Am intrat la Wimbledon fără să ajung niciodată într-un sfert de finală aici și am jucat prima finală. La 29 de ani, este prima dată când am ocazia să câștig acest trofeu”, a spus Zverev. În context, Boris Becker, campion la Wimbledon în 1985, 1986 și 1989, și Michael Stich, câștigător în 1991, rămân singurii germani care au ridicat trofeul la The All England Club. Zverev a fost primul german care a ajuns în finala de la Wimbledon de la Becker în 1995. Atunci, americanul Pete Sampras l-a învins pe Beckker cu 6-7 (5), 6-2, 6-4, 6-2.

Sănătatea invitată la Palat. Ministrul Rogobete a fost musafirul regelui Cioabă. Agendă încărcată!

sanatatea-invitata-la-palat-ministrul-rogobete-a-fost-musafirul-regelui-cioaba.-agenda-incarcata!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a vizitat pe pe Dorin Cioabă la palatul regal din Sibiu. Am luat cina împreună și am purtat o discuție deschisă și interesantă, a dezvăluit Rogobete. Astăzi, la Sibiu, am avut bucuria de a fi găzduit de domnul Dorin Cioabă, Președintele International Romani Union, a postat demnitarul. Meniul a rămas secret. Alexandru Rogobete a făcut anunțul pe Facebook. Vizita a avut loc sâmbătă, la Sibiu. „Astăzi, la Sibiu, am avut bucuria de a fi găzduit de domnul Dorin Cioabă, Președintele International Romani Union. Am luat cina împreună și am purtat o discuție deschisă și interesantă, în care mi-au fost prezentate activitățile desfășurate atât în România, cât și în plan european, pentru reprezentarea și susținerea comunității”, a scris ministrul Sănătății pe rețeaua de socializare. La final Alexandru Rogobete l-a asigurat pe Dorin Cioabă „de întregul meu sprijin, pentru că suntem aici pentru oameni și pentru a construi punți de încredere și respect”. Recomandarea autorului: Ministrul Alexandru Rogobete anunță inaugurarea de noi spitale. „Agrippa Ionescu” este o investiție de aproape 700 milioane de lei, prin PNRR

Emmanuel Macron merge marți în prima vizită oficială la Londra a unui președinte francez după Brexit

emmanuel-macron-merge-marti-in-prima-vizita-oficiala-la-londra-a-unui-presedinte-francez-dupa-brexit

Vizita de trei zile a lui Macron este plină de întâlniri pe probleme economice și politice, dar prima zi este dedicată ceremoniilor, potrivit Reuters. Prințul William și soția sa, Kate, îi vor întâmpina pe Emmanuel Macron și pe soția sa, Brigitte, pe un aeroport militar din Londra. Apoi îi vor însoți la Windsor, unde vor fi întâmpinați oficial de Rege și Regină. La castel vor fi trase salve de tun. Ulterior, oaspeții și gazdele vor călători cu trăsura pe străzile din Windsor, vor participa la o paradă militară și vor lua prânzul la castel. Marți după-amiază, Macron se va întoarce la Londra pentru a se adresa parlamentarilor britanici. Ziua se va încheia cu o cină de stat la Castelul Windsor, care va include discursuri ale Regelui și ale lui Macron în fața a aproximativ 150 de invitați. Miercuri, premierul Keir Starmer îl va primi pe Macron la Downing Street Cei doi vor discuta, printre altele, despre cum să oprească fluxul de migranți din Canalul Mânecii. Joi, Starmer și Macron vor găzdui un summit Marea Britanie-Franța pentru a discuta alte probleme bilaterale și despre cum să sprijine Ucraina. Cele două părți ar putea anunța, de asemenea, o cooperare în domeniul nuclear. Programul foarte încărcat al vizitei subliniază dorința părților de a strânge legăturile. Precedenta vizită de stat în Marea Britanie a unui președinte francez a avut loc în 2008. Atunci, Nicolas Sarkozy a fost oaspetele Reginei Elisabeta.