Finding Harmony: Documentarul prin care Regele Charles își expune viziunea asupra viitorului

Documentarul „Finding Harmony: A King’s Vision”, lansat în avanpremieră la Castelul Windsor, ilustrează filosofia ecologistă a regelui. El subliniază că oamenii nu sunt separați de natură, ci fac parte integrantă din aceasta. La finalul filmului, regele Charles subliniază că această conștientizare este esențială pentru a aborda problemele actuale, de la schimbările climatice la inegalitățile sociale, mai scrie AP. „Suntem natură, nu separați de ea”, afirmă regele, citându-l pe Shakespeare și exprimându-și speranța ca, la finalul vieții sale, această idee să fie mai bine înțeleasă. „Finding Harmony” și viziunea regală asupra relației om-natură Conceptul de „armonie” nu este nou pentru regele Charles al III-lea. El a fost introdus în 2010 prin cartea sa „Harmony: A New Way of Looking at Our World”. Documentarul extinde aceste idei, conectându-le cu subiecte precum urbanismul sustenabil, agricultura ecologică, meșteșugurile tradiționale și dialogul interreligios. Iar toate acestea sunt prezentate ca părți interdependente ale unei societăți durabile. Filmul, narat de actrița Kate Winslet, a avut parte de o premieră pe covor roșu, la care au participat numeroase personalități din domeniul cultural. Documentarul abordează și momentele în care Charles a fost subiectul deriziunii mediatice. Printre acestea se numărtă inclusiv celebrul interviu din 1986, în care menționa că „vorbește cu plantele”. Conform celor apropiați, aceste critici l-au afectat profund, iar filmul încearcă să evidențieze coerența unei viziuni adesea neînțelese. „A fost tratat incorect și superficial”, afirmă Ian Skelly, coautor al cărții din 2010. Acesta a subliniat că ideile regelui au fost ironizate înainte de a deveni acceptate pe scară largă. Regele Charles: o viață dedicată protecției mediului Charles militează pentru protecția mediului din 1971, când a susținut primul său discurs despre conservare, fiind pe atunci student la Universitatea Cambridge. De atunci, a fondat o afacere de produse bio, a sprijinit construirea unui sat sustenabil în vestul Angliei și a promovat constant politici ecologice. A continuat să facă acest lucru chiar și în perioadele în care acestea nu erau foarte populare. Ecologistul Tony Juniper consideră că regele se bucură de o credibilitate unică. Practic, el a discutat despre mediu „cu mult înainte ca subiectul să devină o prioritate globală”. “We are nature ourselves – we are a part of it, not apart from it”. Learn about His Majesty The King’s lifelong commitment to the environment in a new documentary from Prime Video and The King’s Foundation. ‘Finding Harmony: A King’s Vision’, arriving to Prime Video 6th February… pic.twitter.com/aQAtxiQTfg — Amazon MGM Studios (@AmazonMGMStudio) January 1, 2026 Conform analiștilor, filmul reprezintă o strategie de repoziționare a imaginii regelui, după o perioadă marcată de probleme de sănătate, tensiuni familiale și scandaluri legate de Casa Regală. Charles își propune acum să contureze clar moștenirea sa: aceea a unui monarh preocupat de viitorul planetei și de relația dintre om și natură. Documentarul va fi disponibil în streaming începând cu data de 6 februarie 2026.
Mesaj de felicitare de la regele Charles al III-lea pentru România de Ziua Națională

În mesajul transmis președintelui României, Nicușor Dan, regele Charles al III-lea și-a exprimat aprecierea pentru evoluția relațiilor româno-britanice și pentru legăturile profunde dintre cele două popoare. Suveranul a subliniat că este „încântat” de apropierea dintre Regatul Unit și România și și-a exprimat dorința de a continua întărirea acestei prietenii. „Soția mea și cu mine suntem încântați să transmitem Excelenței dvs., și poporului român, cele mai calde urări cu ocazia Zilei Naționale. Sunt încântat că țările noastre împărtășesc legături atât de strânse și sunt nerăbdător să continuăm să consolidăm prietenia noastră”, se arată în mesaj. Colaborare pe probleme de mediu O parte importantă a mesajului regelui Charles al III-lea pentru România a vizat necesitatea colaborării în domeniul protecției mediului. Regele și-a exprimat „speranța și ambiția” ca Regatul Unit și România să acționeze împreună pentru a genera un „impact pozitiv” asupra provocărilor climatice globale, un subiect de interes constant în activitatea publică a monarhului britanic. De asemenea, acesta a transmis urări de bine tuturor românilor pentru anul care urmează, consolidând tradiția personală a regelui Charles de a menține o relație apropiată cu România, țară în care deține proprietăți și pe care o vizitează frecvent.