Ce vor bucureștenii de la viitorul primar al Capitalei înainte de vot
Jurnaliștii MEDIAFAX au mers prin mai multe zone din București, într-un moment în care campania electorală este în ultima ei săptămână, pentru a lua pulsul locuitorilor înainte de alegerile pentru Primăria Generală, programate duminică, 7 decembrie. Întrebați dacă vor merge la vot, mulți dintre respondenți au spus că își vor exercita dreptul, considerând că viitorul primar are un rol crucial în gestionarea problemelor cotidiene ale Capitalei. Alții, însă, s-au arătat indeciși sau dezamăgiți de ofertele electorale. Întrebat despre prioritățile pe care ar trebui să le aibă viitorul edil, majoritatea bucureștenilor au menționat traficul, infrastructura și calitatea serviciilor publice. Printre problemele cel mai des invocate se numără blocajele rutiere, transportul în comun, starea drumurilor, lipsa parcărilor și gestionarea spațiilor verzi. Problema traficului Cetățenii capitalei percep traficul ca una dintre cele mai importante priorități ale viitoarei administrații. Maria, în vârstă de 28 de ani, doctorandă a spus: „Cea mai mare problemă a mea în București e traficul și că nu merg autobuzele cum ar trebui să meargă. Pentru că dacă ar merge transportul public bine, n-ar mai fi nevoie de atâtea mașini. E un ciclu vicios”, adăugând că viitorul primar ar trebui să se axeze pe fluidizarea traficului. Pentru Florian traficul reprezintă, de asemenea, o problemă: „În primul rând, neapărat trebuie făcut ceva în privința traficului. Traficul trebuie reorganizat, pus la punct, pentru că e un haos total”. „Având în vedere traficul, care este infernal în București. Trebuiesc suplimentate mijloacele de transport în comun față de ceea ce există la ora actuală. Mă refer pentru tot Bucureștiul”, ne-a spus Traian, 55 de ani, avocat. O doamnă care a rămas anonimă a punctat problema parcărilor „circulație cu fluidizare și parcări”. Salubritate și spații verzi O altă prioritate identificată de bucureștenii cu care am vorbit a fost curățenia stradală și gestionarea spațiilor verzi. „Pe urmă, partea de salubritate. Cred că partea asta de administrație care ține de salubritate la fel. Nu e pusă deloc la punct și trebuie organizată cumva. Pentru că-s gunoaie pe străzi. Nu știu, mi se pare că oamenii nu-și fac treaba și cineva nu ține evidența acestor aspecte”, ne-a spus Florian. Privind salubritatea, Simona ne-a spus: „În primul rând e vorba de curățenie. Sunt sectoare, chiar și aici zona unde ne aflăm, în care cred că se mătură, se adună gunoiul, frunzele și alte chestii o dată pe lună sau o dată la două săptămâni. Sunt zone de promenadă care nu sunt iluminate”. Despre același aspect, Traian a susținut: „Ar mai fi problema poluării din trafic și nu numai, prin efectuarea unei centuri verzi a capitalei. Mă refer la o centură din pădure. Astea ar fi cele mai stringente probleme pe care le are Bucureștiul în perioada asta”. Maria a spus: „Problemele cu parcul IOR, cu tăierea de copaci, amenda este foarte mică”. Rețeaua de termoficare Furnizarea de apă caldă și căldură rămâne o preocupare a populației capitalei. Liviu, un avocat de 59 de ani ne-a spus: „În primul rând cu termoficarea, dar aici ține de capacitatea tehnică a celor care fac și de posibilitățile societăților care lucrează efectiv, multe, puține, foarte multe investiții. Prioritizarea aș da înnoirii conductelor pentru termoficare, apă curentă, apă caldă și așa mai departe”. „Eu vara asta am avut o lună întreagă apă caldă tăiată. Mie mi-ar plăcea să avem apă caldă. Cred că ar trebui să se continue lucrările la sistemul de termoficare și cred că ar trebui rezolvat odată”, ne-a spus Horia, un student de 20 de ani. Urbanism și reabilitarea clădirilor cu risc seismic Starea clădirilor din București și lipsa investițiilor în reabilitarea în special a clădirilor cu risc seismic provoacă îngrijorare. „O bună parte din Bucureștiul vechi care este lăsat în paragină și sunt clădiri istorice în care nu s-a investit deloc în ultimii ani. Cred că pe aici. Doamne ferește, în caz de cutremur de ceva, sunt clădiri vechi care nu s-au reabilitat. Nu înțeleg cum de atâția ani de zile putem să trăim într-un oraș în care s-au tăiat blocuri și clădiri vechi cu bulină și nimeni nu se gândește la chestia asta”, a mai spus Florian. Simona ne-a spus: „Să se respecte PUG-urile, PUZ-urile aflate în vigoare. respectarea legislației în domeniul construcțiilor, a vizelor pentru amplasamente, fie că este un monument de for public, fie că este o plăcuță, fie că se construiește, se ridică o casă. Sunt foarte multe zone care par la limita existenței. Sunt și zone, spre exemplu, în sectorul 3, uitate de lume. Dacă schimbi din 3 în 3 ani bordurile, asta nu înseamnă că ai făcut ceva pentru comunitate”. Transparență și gestionarea bugetului public O altă prioritate a bucureștenilor este gestionarea corectă a finanțelor publice locale dar și o comunicare mai deschisă față de cetățeni. Un domn care nu a vrut să fie identificat a spus: „Să fie transparentă cheltuială pe care o fac. Că impozitele se strâng. În primul rând și în primul rând ar trebui ca primarul să reprezinte interesul cetățeanului”. Despre acest aspect, Simona ne-a mai spus. „Să fie deschis cu cetățenii, să nu se baricadeze într-un birou, să apară numai când e Paștele și Crăciunul. Să gestioneze banul public cu parcimonie, iar la solicitările cetățenilor să răspundă cu celeritate”. Un alt tânăr a subliniat că este necesară prezența decidenților în spațiul public pentru a stabili un contact cu populația, în special cu tinerii: „ Indiferent cine o să fie el. Să fie cât mai transparent, să fie transparent pe social media, să fie transparent cu oamenii, să posteze, să zicem, pe social media, deși lumea nu se uită, de exemplu, pe Instagram, la pagina primăriei generale. Dar, totuși, cred că tinerii o să înceapă să se uite și cred că e o chestie importantă”. Poziționarea față de centralizarea administrației și desființarea sectoarelor O parte din locuitorii intervievați s-au pronunțat și pe reorganizarea administrativă și bugetară a capitalei. „Sunt de acord cu planul urbanistic comun cu administrare unică, adică renunțarea la sectoare, la împărțirea asta”, ne-a spus Mihai. Despre acest subiect, Liviu a spus: „Nu sunt pentru desființarea sectoarelor.
Istoria Crucii de pe Caraiman, povestită de cel care a introdus-o în Guinness Book
În urmă cu aproape o sută de ani, zeci de voluntari din mai multe zone din țară mergeau la sfârșit de săptămână să ajute la ridicarea Crucii Eroilor de pe Caraiman, care este, din 2013, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Nu este deloc o coincidență faptul că printre voluntarii care cărau materiale de construcții în vârful muntelui era și un tânăr din București, Frantz Bartok, care i-a lăsat cu limbă de moarte fiului lui, Alexandru Dan Bartoc, să aibă grijă ca monumentul să nu se prăpădească. Acesta nu este nimeni altul decât autorul demersurilor de înscriere în Guinness Book și cel care convins Ministerul Apărării Naționale să se implice în restaurarea monumentului, proiect de amploare finalizat în 2023. Alexandru Bartoc, acum în vârstă de aproape 85 de ani, de meserie inginer constructor, a povestit, pentru Gândul, toate provocările pe care le-a depășit pentru a-și ține promisiunea față de tatăl său și anunță un nou proiect pentru care a început să se lupte, în calitate de președinte-fondator al Fundației Culturale Bartoc, care are ca scop dezvoltarea istoriei aviatice a României. Crucea Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman din Munții Bucegi este amplasată la altitudinea 2.291 m, are o înălţime de 39,37 m, inclusiv soclul, anvergura braţelor orizontale fiind de 14,97 metri. Monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României. Construcţia crucii a început în 1926 şi a durat doi ani şi patru luni. În 2013, a fost înscrisă în Guinness Book, la inițiativa lui Alexandru Bartoc , fiind declarată cea mai mare cruce pe un vârf montan din lume. Tot Alexandru Bartoc este cel care a semnalat deteriorarea monumentului, într-o audiență la Ministerul Apărării. Lucrările de restaurare au început în 2018, fiind primul proiect al MApN cu fonduri europene. Alexandru Bartoc s-a născut în octombrie 1940, la aproximativ 12 ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman, la constucția căreia a contribuit și tatăl său, Frantz Bartok, în amintirea căruia s-a luptat pentru a o consolida. Aceasta este parte a unui nou proiect pentru care se zbate în prezent, la aproape 85 de ani. „Și acum mă zbat, dar este foarte greu, este foarte greu. Mă zbat pentru a iniția un program național intitulat «Crucea eroilor neamului 2028». În program am inclus realizarea unui teleferic din Bușteni direct la cruce, ca să meargă mai mulți pelerii, că altfel le e greu să meargă. Apoi, realizarea Bisericii eroilor neamului de pe platoul Bucegi, pentru care primele demersuri au fost făcute în 2010, iar pe locul trei, transformarea Casei Schiel, unde se adunau și de unde luau voluntarii rucsacele cu materiale care se adunau până sâmbătă și erau cărate cu funicularul din Bușteni, de la fabrica de hârtie sau celuloză”, explică Alexandru Bartoc. Casa Schiel, clasată din 2020 în Lista monumentelor istoric, i-a aparținut lui Otto Schiel, fost primar al Bușteniului, director al fabricii de hârtie, descendent al fraților Karl și Samuel Schiel, cei care sunt considerați întemeietorii orașului modern Bușteni. Originari din Râșnov, ei au înființat în 1882 Fabrica de Hârtie din Bușteni, unde lucrau 1.143 de muncitori, potrivi monografiei orașului. Cum s-a ridicat monumentul de pe Caraiman „Și când a fost cu crucea, și m-am zbătut foarte mulți ani până am obținut certificatul de la Guinness Book, am cerut două lucruri: să se scrie cel mai înalt monument din lume, la peste 2.291 de metri și, în al doile rând, să nu mi se trecă numele, pentru că eu n-am nicio contribuție, nici la poiectare, nici la construcție. Este adevărat, tatăl meu a fost voluntar la construcția crucii, în perioada 1926 – 1928”, rememorează Alexandru Bartoc. Voluntarii se duceau sâmbăta și duminica,ca să care mâncare, cărămizi, nituri de la Casa Schiel. Ei făceau sâmbăta un drum până sus pe platou, la cruce, se culcau repede – la început pe niște prelate, după aia au făcut și corturi -, iar a doua zi dimineața, la 04:30 – 05:00, când se crăpa de ziuă, mai coborau o dată și mai luau un rucsac de la Casa Schiel, pentru că era nevoie de oameni și era foarte greu. „Grinzile au fost cărate cu boi și se întâmpla și nenorocire din asta, pentru că la început erau gratis și le dădeau numai fân. Până la urmă, grinzile astea o luau la vale și trăgeau după ele și cei doi boi, și țăranul, care, într-o disperare, ținea de ei și se ducea și el în prăpastie”, povestește Alexandru Bartoc. Voluntatarii erau și de la București, dar și de la Brașov și Sibiu. Mergeau prin rotație, într-un weekend cei din Capitală, în următorul, cei din Brașov și Sibiu. „Voluntariatul pe vremea aia era o treabă serioasă, adică era o treabă la care angrenau oamenii, nu că te trimitea «Băi, du-te că te trec pe lista cutare sau îți dau nu știu ce»”, mai spune octogenarul. Cum a înscris Crucea în Cartea Recordurilor „Treaba a fost destul de încurcată, să zic. Eu m-am apucat de treaba asta în 1995, când a murit tatăl meu și mi-a spus înainte: «Dane, ocupă-te de Cruce, că o să se dărâme, nu s-a făcut nimic la ea». Timp de cinci ani am tot făcut memorii, încolo, încoace, nimic, nimeni nu se uita la mine. În 2000, Dumnezeu mi-a dat un gând: Domnule, asta e cea mai înaltă cruce din lume, la peste 2.291 de metri. Și atunci am studiat tot, din 2000 până în 2008, am studiat peste 300 de cruci din lume și am ajuns la concluzia că această cruce clar e cea mai mare. Din 2008 am făcut formele pentru Guinness”, povestește Alexandru Bartoc. Demersul nu s-a concretizat peste noapte, ci peste alți cinci ani, tot ca urmare a presiunilor lui Alexandru Bartoc. „Ăia (de la Guinness Book – n.r.) nu s-au uitat la nu știu ce și în 2013 m-am dus eu la Londra, Am ajuns și am găsit serviciul undeva într-un bloc.
Istoria Crucii de pe Caraiman, povestită de cel care a introdus-o în Guinness Book
În urmă cu aproape o sută de ani, zeci de voluntari din mai multe zone din țară mergeau la sfârșit de săptămână să ajute la ridicarea Crucii Eroilor de pe Caraiman, care este, din 2013, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Nu este deloc o coincidență faptul că printre voluntarii care cărau materiale de construcții în vârful muntelui era și un tânăr din București, Frantz Bartok, care i-a lăsat cu limbă de moarte fiului lui, Alexandru Dan Bartoc, să aibă grijă ca monumentul să nu se prăpădească. Acesta nu este nimeni altul decât autorul demersurilor de înscriere în Guinness Book și cel care convins Ministerul Apărării Naționale să se implice în restaurarea monumentului, proiect de amploare finalizat în 2023. Alexandru Bartoc, acum în vârstă de aproape 85 de ani, de meserie inginer constructor, a povestit, pentru Gândul, toate provocările pe care le-a depășit pentru a-și ține promisiunea față de tatăl său și anunță un nou proiect pentru care a început să se lupte, în calitate de președinte-fondator al Fundației Culturale Bartoc, care are ca scop dezvoltarea istoriei aviatice a României. Crucea Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman din Munții Bucegi este amplasată la altitudinea 2.291 m, are o înălţime de 39,37 m, inclusiv soclul, anvergura braţelor orizontale fiind de 14,97 metri. Monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României. Construcţia crucii a început în 1926 şi a durat doi ani şi patru luni. În 2013, a fost înscrisă în Guinness Book, la inițiativa lui Alexandru Bartoc , fiind declarată cea mai mare cruce pe un vârf montan din lume. Tot Alexandru Bartoc este cel care a semnalat deteriorarea monumentului, într-o audiență la Ministerul Apărării. Lucrările de restaurare au început în 2018, fiind primul proiect al MApN cu fonduri europene. Alexandru Bartoc s-a născut în octombrie 1940, la aproximativ 12 ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman, la constucția căreia a contribuit și tatăl său, Frantz Bartok, în amintirea căruia s-a luptat pentru a o consolida. Aceasta este parte a unui nou proiect pentru care se zbate în prezent, la aproape 85 de ani. „Și acum mă zbat, dar este foarte greu, este foarte greu. Mă zbat pentru a iniția un program național intitulat «Crucea eroilor neamului 2028». În program am inclus realizarea unui teleferic din Bușteni direct la cruce, ca să meargă mai mulți pelerii, că altfel le e greu să meargă. Apoi, realizarea Bisericii eroilor neamului de pe platoul Bucegi, pentru care primele demersuri au fost făcute în 2010, iar pe locul trei, transformarea Casei Schiel, unde se adunau și de unde luau voluntarii rucsacele cu materiale care se adunau până sâmbătă și erau cărate cu funicularul din Bușteni, de la fabrica de hârtie sau celuloză”, explică Alexandru Bartoc. Casa Schiel, clasată din 2020 în Lista monumentelor istoric, i-a aparținut lui Otto Schiel, fost primar al Bușteniului, director al fabricii de hârtie, descendent al fraților Karl și Samuel Schiel, cei care sunt considerați întemeietorii orașului modern Bușteni. Originari din Râșnov, ei au înființat în 1882 Fabrica de Hârtie din Bușteni, unde lucrau 1.143 de muncitori, potrivi monografiei orașului. Cum s-a ridicat monumentul de pe Caraiman „Și când a fost cu crucea, și m-am zbătut foarte mulți ani până am obținut certificatul de la Guinness Book, am cerut două lucruri: să se scrie cel mai înalt monument din lume, la peste 2.291 de metri și, în al doile rând, să nu mi se trecă numele, pentru că eu n-am nicio contribuție, nici la poiectare, nici la construcție. Este adevărat, tatăl meu a fost voluntar la construcția crucii, în perioada 1926 – 1928”, rememorează Alexandru Bartoc. Voluntarii se duceau sâmbăta și duminica,ca să care mâncare, cărămizi, nituri de la Casa Schiel. Ei făceau sâmbăta un drum până sus pe platou, la cruce, se culcau repede – la început pe niște prelate, după aia au făcut și corturi -, iar a doua zi dimineața, la 04:30 – 05:00, când se crăpa de ziuă, mai coborau o dată și mai luau un rucsac de la Casa Schiel, pentru că era nevoie de oameni și era foarte greu. „Grinzile au fost cărate cu boi și se întâmpla și nenorocire din asta, pentru că la început erau gratis și le dădeau numai fân. Până la urmă, grinzile astea o luau la vale și trăgeau după ele și cei doi boi, și țăranul, care, într-o disperare, ținea de ei și se ducea și el în prăpastie”, povestește Alexandru Bartoc. Voluntatarii erau și de la București, dar și de la Brașov și Sibiu. Mergeau prin rotație, într-un weekend cei din Capitală, în următorul, cei din Brașov și Sibiu. „Voluntariatul pe vremea aia era o treabă serioasă, adică era o treabă la care angrenau oamenii, nu că te trimitea «Băi, du-te că te trec pe lista cutare sau îți dau nu știu ce»”, mai spune octogenarul. Cum a înscris Crucea în Cartea Recordurilor „Treaba a fost destul de încurcată, să zic. Eu m-am apucat de treaba asta în 1995, când a murit tatăl meu și mi-a spus înainte: «Dane, ocupă-te de Cruce, că o să se dărâme, nu s-a făcut nimic la ea». Timp de cinci ani am tot făcut memorii, încolo, încoace, nimic, nimeni nu se uita la mine. În 2000, Dumnezeu mi-a dat un gând: Domnule, asta e cea mai înaltă cruce din lume, la peste 2.291 de metri. Și atunci am studiat tot, din 2000 până în 2008, am studiat peste 300 de cruci din lume și am ajuns la concluzia că această cruce clar e cea mai mare. Din 2008 am făcut formele pentru Guinness”, povestește Alexandru Bartoc. Demersul nu s-a concretizat peste noapte, ci peste alți cinci ani, tot ca urmare a presiunilor lui Alexandru Bartoc. „Ăia (de la Guinness Book – n.r.) nu s-au uitat la nu știu ce și în 2013 m-am dus eu la Londra, Am ajuns și am găsit serviciul undeva într-un bloc.