Un incendiu puternic a izbucnit la un restaurant din Voluntari. Focul s-a extins la un depozit, iar în apropiere se află o benzinărie

un-incendiu-puternic-a-izbucnit-la-un-restaurant-din-voluntari.-focul-s-a-extins-la-un-depozit,-iar-in-apropiere-se-afla-o-benzinarie

Un incendiu puternic a izbucnit la un restaurant situat pe Șoseaua Andronache, în Voluntari, județul Ilfov.  Focul s-a extins la un depozit, iar în apropiere se află și o benzinărie. Până în momentul de față nu sunt informații cu privire la eventuale victime. La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la nivelul restaurantului, cu flacără și degajări mari de fum și se propagase la un service auto din proximitate. La fața locului s-a intervenit cu 14 autospeciale de stingere, o autospecială de stingere cu azot, autospeciala de transport roboți, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, două ambulanțe SMURD. În sprijin au sosit și două autospeciale de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. În momentul de față incendiul este localizat. FOTO – VIDEO: amator & ISU-BIF Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Secretarul Departamentului de Securitate Internă, Kristi Noem, victima unui hoț într-un restaurant din Washington. Ce se afla în geanta care i-a fost furată

secretarul-departamentului-de-securitate-interna,-kristi-noem,-victima-unui-hot-intr-un-restaurant-din-washington.-ce-se-afla-in-geanta-care-i-a-fost-furata

Secretarul Departamentului de Securitate Internă/Department of Homeland Security (DHS), Kristi Noem, a fost victima unui hoț, duminică seară, în timp ce lua cina la un restaurant din centrul Washingtonului. Noem, care a fost întrebată în legătură cu furtul la un eveniment de la Casa Albă, a recunoscut incidentul și a declarat că problema nu a fost rezolvată, potrivit CNN. Secret Service, care asigură securitatea lui Noem, a revizuit înregistrările camerelor de supraveghere de la restaurantul Capital Burger și a văzut un bărbat alb necunoscut, purtând o mască medicală, furându-i geanta și părăsind restaurantul, a declarat o sursă de aplicare a legii. Hoțul a fugit cu permisul de conducere al lui Noem, medicamentele, cheile de la apartament, pașaportul, insigna de acces DHS, trusa de machiaj, cecuri în alb și aproximativ 3 000 de dolari în numerar. Secret Service a lansat o anchetă pentru a depista orice utilizare a instrumentelor financiare ale lui Noem, a mai adăugat sursa citată. „Întreaga ei familie se afla în oraș, inclusiv copiii și nepoții ei – ea a folosit retragerea (de cash – n.r.) pentru a-și trata familia la cină, activități și cadouri de Paște”, a declarat un purtător de cuvânt al DHS. FOTO – Profimedia Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele

Cum l-au umilit românii pe Leonard Doroftei. Familia marelui campion a luat lovitura în plin, când restaurantul a fost închis peste noapte

cum-l-au-umilit-romanii-pe-leonard-doroftei.-familia-marelui-campion-a-luat-lovitura-in-plin,-cand-restaurantul-a-fost-inchis-peste-noapte

Fiul lui Leonard Doroftei a povestit recent cum familia marelui campion a fost lovită din plin, în momentul în care restaurantul pe care îl deținea a fost închis peste noapte. Imediat după ce  a fost pus lacătul pe afacerea în care Leonard Doroftei a investit bani și suflet a fost, acesta a decis să plece din România și s-a mutat, alături de familie, în Canada. Lovitura primită de Leonard Doroftei Leonard Doroftei s-a întors recent în România, după ce a locuit, timp de mai mulți ani, în Canada. Adrian Doroftei, fiul marelui campion, a povestit recent cum familia lui a fost lovită din plin, în momentul în care restaurantul pe care îl deținea în Ploiești a fost închis peste noapte. „Tata a avut ambiţia mereu să îmi explice că ar trebuie să fiu unul din oamenii care vin în costum şi pleacă în costum. Cred că acesta este lucrul care m-a făcut să nu am o carieră efectiv în sport. M-am angajat în management aviatic. A fost campion mondial WBA care este cea mai prestigioasă centură. Am plecat prima dată în 2019, după ce ni s-a închis restaurantul din Ploieşti. A fost o lovitură pentru familia noastră pentru că era un loc de suflet în care investisem foarte mult suflet”, a povestit Adrian Doroftei, conform as.ro. De ce a fost închis restaurantul lui Leonard Doroftei Imediat după ce restaurantul din Ploiești a fost închis, Leonard Doroftei a decis că este nevoie de o schimbare și s-a mutat în Canada, împreună cu familia. Fiul lui a vorbit și despre motivul care a condus la închiderea restaurantului: localul marelui campion se afla într-o clădire cu bulină roșie, cu risc seismic. „Din păcate, am decis să plecăm pentru că aveam nevoie de un restart şi Canada ne-a fost întotdeauna prielnică. A fost foarte frumos, numai că era foarte frig. Din cauza celor întâmplate, pot să spun că mi-am pierdut puţin încrederea în mine. Restaurantul era într-o clădire cu bulină roşie, cu risc seism. Autorităţile au decis să închidă restaurantul, dar a fost foarte brusc. Aveam un templu al sportului, aveam tablouri şi medalii. Era un fel de muzeu al sportului. În Canada am lucrat în Horeca, dar în managementul aviatic”, a mai povestit Adrian Doroftei, conform sursei menționate anterior. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult