Noi restricții de circulație la Piața Unirii. De când intră în vigoare și ce rute alternative există/ Băluță: Lucrările s-ar putea încheia mai devreme
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat sâmbătă noi restricții de circulație în centrul Capitalei, care vor intra în vigoare de luni, pe durata următoarelor șase luni, pentru lucrările de refacere a Planșeului Unirii. Edilul a precizat că, datorită ritmului alert al constructorilor, există șanse ca proiectul să fie finalizat mai devreme decât estimările inițiale. „Lucrările, deși se anunțau extrem de complexe și cu risc semnificativ de întârziere, sunt atât de avansate încât trebuie să reconfigurăm calendarul de lucru. Dacă menținem acest ritm, putem finaliza punerea în siguranță a centrului Capitalei mai devreme decât a fost stabilit inițial”, a explicat Băluță într-o conferință de presă. Pentru siguranța participanților la trafic, edilul a prezentat noile rute alternative, care includ traversarea pe lângă magazinul Unirea, pe drum provizoriu spre Parlament, precum și pe lângă Patriarhie și Splaiul Independenței. Șoferii și pietonii sunt sfătuiți să respecte semnalizarea și indicațiile polițiștilor rutieri. „Rutele alternative sunt după cum urmează: dinspre Piaţa Alba Iulia, dreapta, prin faţa magazinului Unirea, apoi, stânga, pe drumul provizoriu spre Parlament. Dinspre Bulevardul Dimitrie Cantemir, înainte, prin faţa magazinului Unirea şi, stânga, pe drumul provizoriu spre Parlament. Dinspre Parlament, dreapta, pe lângă Patriarhie, către restaurantul Horoscop şi tot înainte pe Splaiul Independenţei sau pe Bulevardul Unirii către sectorul 3. În aceste condiţii, vom muta utilajele pe care le-am avut până acum în parc, în zona fântânilor şi vom continua în acelaşi ritm alert munca pe care o derulăm de aproape patru luni”, a precizat Băluţă. Lucrările au ajuns deja la etapa a treia din patru, iar constructorii au finalizat 161 din cei 254 de piloni forați necesari susținerii noului planșeu. Până acum, au fost folosite peste 6.500 de tone de armătură și 4.000 de metri cubi de beton. Restricțiile temporare vor începe luni, 6 octombrie, la ora 6:00, și vizează zona traversului adiacent Fântânii Centrale și bulevardul Unirii spre Piața Constituției. Foto/Video: Facebook/ Daniel Băluță
Restricții de circulație în București de Florii. Vor avea loc două mari procesiuni religioase

Ministerul Afacerilor Interne anunță că în acest weekend în București se vor desfășura două procesiuni religioase de Florii, iar traficul rutier va fi afectat în anumite zone, și sâmbătă și duminică. În București se vor desfășura două mari procesiuni religioase de Florii. Sâmbătă, 12 aprilie, între orele 16:30 și 18:30, în București se va desfășura procesiunea religioasă organizată de Patriarhia Română. Participanții se vor deplasa pe traseul: Mănăstirea Radu Vodă – Bulevardul Mărășești, Bulevardul Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, Biserica Sfântul Anton, Curtea Veche, Crucea Brâncovenească, Catedrala Patriarhală. „Deplasarea participanților se va face pe stradă, iar traficul va fi afectat în zona Piața Unirii strada Radu Vodă și Bulevardul Mărășești”, spun reprezentanții MAI. Duminică are loc procesiunea catolică de Florii De asemenea, Duminică, 13 aprilie, începând cu 14:30, va avea loc procesiunea catolică de Florii. Traseul va fi următorul: Biserica franceză, Bulevardul Aviatorilor, Calea Victoriei, strada general Berhlot, Catedrala Sfântul Iosif. Participanții se vor deplasa pe banda 1 de circulație pe Aviatorilor și pe Calea Victoriei Vor fi restricții de circulație în intervalul 14:30 – 15:30, pe strada Căpitan Demetriade, strada pe Str. General Berthelot, gradual, în funcție de sosirea participanților la Catedrala „Sf. Iosif”. Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul … vezi toate articolele