Rețete vegetariene de Crăciun. Preparate alternative pentru meniul clasic de sărbători

retete-vegetariene-de-craciun.-preparate-alternative-pentru-meniul-clasic-de-sarbatori

Crăciunul nu trebuie întotdeauna să includă neapărat cârnați, caltaboș, friptură de porc sau chifteluțe. Tot mai mulți români aleg, de la an la an, un meniu vegetarian pentru masa festivă. Aceasta nu înseamnă că masa va fi mai săracă, ba chiar dimpotrivă. Majoritatea preparatelor tradiționale se pot pregăti fără carne. Există mereu un înlocuitor delicios. Friptura poate fi făcută din legume, iar sarmalele pot fi înlocuite, de la cele clasice din carne tocată, la cele din ciuperci. Iată câteva idei pentru un meniu vegetarian de Crăciun. Salată de vinete cu ardei copt Această salată delicioasă aduce gustul Crăciunului pe masa de sărbătoare. Se poate servi pe felii de pâine prăjită, roșii umplute sau alte aperitive. Ingrediente: 1 pachet vinete congelate 1 pachet ardei copt congelat 100 ml ulei 1 ceapă roșie sare Mod de preparare: Vinetele și ardeii se lasă la scurs după dezghețare. Vinetele se pun într-un bol, iar ardeii tocați se adaugă peste ele. Ceapa se toacă fin și se amestecă cu uleiul și legumele. Apoi se asezonează și se poate servi la masa de Crăciun. Feluri principale fără carne Mesele festive pot fi spectaculoase și fără carne. Bucătăria vegetariană devine tot mai populară, iar pe piață apar ingrediente noi care ușurează tot mai mult prepararea rețetelor. Pentru masa de Crăciun, felurile principale pot fi la fel de gustoase și fără carne. Sarmale de post cu ciuperci Sarmalele vegetariene sunt sățioase, iar adăugarea de semințe de floarea-soarelui măcinate le oferă un gust apropiat de cel al sarmalelor tradiționale. Pentru o seară festivă sunt numai bune. Ingrediente: 1 varză murată sau foi de viță 250 g orez 500 g ciuperci 250 g ceapă tocată 2 morcovi 50 ml ulei sare, piper, cimbru uscat 1-2 foi dafin 250 ml suc de roșii Mod de preparare: Legumele se tocă, se călesc pe rând în ulei, apoi se adaugă orezul și condimentele. Se pregătesc foile de varză și se umplu cu compoziția de legume. Sarmalele se pun în cratiță peste un strat de varză tocată, se adaugă foaia de dafin și sucul de roșii, apoi se coc la 180°C până se rumenesc. Chifteluțe de post din năut și legume Ingrediente: 2 conserve năut 2 cartofi fierți 2 fire ceapă verde 1 morcov fiert 1 ceapă ½ ardei gras 3-4 căței usturoi 1 legătură pătrunjel 3 linguri pesmet sare, piper Mod de preparare: Năutul și morcovul se mixează, apoi se amestecă cu cartofii sfărâmați și legumele tăiate cuburi. Se adaugă pesmetul și usturoiul, se formează chiftelele în forma pe care o doriți și se coc la cuptor până se rumenesc. Friptură de soia Ingrediente: 1 pachet felii de soia suc de roșii 3-4 căței usturoi 1 morcov 1 ceapă ½ țelină 1 păstârnac rozmarin, cimbru, busuioc sare, piper ulei de măsline Mod de preparare: Feliile de soia se fierb în apă cu legume, apoi se scurg și se pun într-o tavă. Se adaugă legume și verdețuri, se stropește cu ulei și suc de roșii, se acoperă cu folie și se dă la cuptor. După 20 de minute, se îndepărtează folia și se lasă să se rumenească. Se servește cu cartofi sau salată de cuscus cu roșii și castraveți tăiați fin, cu puțină sare și ulei de măsline.

Deserturi nelipsite de pe masa de Crăciun. Cele mai bune rețete pe care să le faci

deserturi-nelipsite-de-pe-masa-de-craciun.-cele-mai-bune-retete-pe-care-sa-le-faci

Pentru blat, albușurile se bat cu sarea, apoi zahărul se adaugă treptat, până la obținerea unei bezele ferme. Gălbenușurile se mixează separat cu cacao, după care se adaugă ciocolata topită la bain-marie. Cele două compoziții se unesc, iar făina și praful de copt se adaugă treptat, cu mișcări ușoare, de jos în sus. Compoziția obținută se toarnă într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt. Tava intră în cuptorul preîncălzit, unde blatul stă aproximativ 30 de minute la 180 de grade. După coacere, tortul mai rămâne 5-10 minute în cuptorul oprit, dar încă cald. Pentru cremă, ciocolata se topește la bain-marie și se amestecă cu smântâna și zahărul, până la un rezultat fin și lucios. Forma se scoate din cuptor, pereții detașabili se îndepărtează, iar blatul se așază pe un grătar sau pe un platou. Blatul se taie în două părți egale, iar trei sferturi din cremă se întind între ele. Deasupra se pune restul de cremă, apoi afinele spălate și bine scurse. Pentru un plus de prospețime, se pot adăuga frunze de mentă, care se potrivesc foarte bine cu ciocolata neagră. Tortul cu ciocolată și afine este gata și promite un desert aromat, potrivit pentru momente de răsfăț și bucurie. Timp de pregătire: 1 oră