New York Times, elogiu pentru Sorana Cîrstea: Poate fi exemplul că vedetele din tenis se retrag și când sunt la înălțime

Recent, Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 27 WTA) a anunțat că acest an este ultimul pentru ea în tenis, iar celebra publicație New York Times, din SUA, și-a îndreptat atenția spre româncă. Joi, 14 mai, sportiva din țara noastră a fost eliminată în semifinalele turneului de la Roma. Coco Gauff (22 de ani, locul 4 WTA) i-a administrat eșecul în două seturi, scor 6-4, 6-3. Chiar și așa, Sorana Cîrstea a bifat un parcurs excepțional, în drum spre penultimul act al competiției reușind să o învingă chiar pe tenismena din fruntea clasamentului WTA, Aryna Sabalenka (28 de ani). De luni, românca va ocupa poziția cu numărul 21 în ierarhia mondială – cea mai bună clasare a sa. New York Times o apreciază la maximum pe Sorana Cîrstea: „Trece prin cea mai bună perioadă a carierei” După victoria obținută în fața Arynei Sabalenka, sportiva din România a anunțat că ar putea lua în calcul opțiunea de a nu-și încheia cariera, în cazul cuceririi trofeului. Din păcate, ea s-a oprit în semifinale la Roma – turneu WTA 1.000. Acum, New York Times a abordat subiectul reprezentat de situația acesteia: „Jucătoarea de 36 de ani din România trece prin cea mai bună perioadă a carierei în sezonul ei de final. De când a anunțat că 2026 va trage cortina peste o carieră de 20 de ani, Cîrstea a câștigat un turneu în țara natală – Transylvania Open – și a bătut un lider mondial în premieră, urmând să se claseze pe locul 21 în ierarhia WTA”. De asemenea, jurnaliștii din Statele Unite au făcut trimitere la o declarație dată recent de către Cîrstea, prin intermediul căreia aceasta a explicat că se simte „foarte, foarte bine și mai tânără decât arată vârsta din pașaport”. „Toate aceste aspecte ar putea să o determine să reconsidere retragerea. Totuși, dacă rezistă tentației, Cîrstea poate fi exemplul că vedetele din tenis se retrag și când sunt la înălțime”, au concluzionat americanii. Sorana Cîrstea le-a eliminat pe Tatjana Maria, Aryna Sabalenka, Linda Noskova și Jelena Ostapenko, înainte să se oprească în semifinale. Pentru performanța din Italia, va încasa un premiu de 289.115 euro. „Dacă mai există bucurie în competiție și curiozitate pentru încă un an, mulți dintre noi am vrea să o vedem continuând” Un fapt este incontestabil, acela că presa din străinătate începe să pună sub semnul întrebării retragerea anunțată de către româncă: „Nu se stinge încet. Nu se agață de circuit. Are parte de unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei”. Prestațiile de la Roma au fost convingătoare pentru jurnaliști. Ei sunt de părere că retragerea Soranei ar fi nedreaptă pentru fanii tenisului: „Sezoane ca acesta nu apar des. Uneori, jucătorii devin mai buni exact când nu mai simt presiunea de a demonstra ceva. Dacă mai există bucurie în competiție și curiozitate pentru încă un an, mulți dintre noi am vrea să o vedem continuând”.
Sorana Cîrstea, anunțul momentului: Pentru ultima dată
Aflată la ultimul sezon al carierei, tenismena Sorana Cîrstea, în vârstă de 35 de ani, a făcut un anunț extrem de important. Totul are legătură cu turneele la care aceasta va participa în perioada următoare. Vestea a fost dată prin intermediul rețelelor sociale. Sorana Cîrstea a transmis în mod clar: „Ne vedem la Linz, Rouen, Madrid, Roma și la Roland Garros” Anul 2026 îi priește sportivei din țara noastră. Jucătoarea a urcat în Top 30 WTA, clasându-se poziția cu numărul 29, după ce a ajuns în optimile de finală la Miami Open. În plus, Sorana Cîrstea ocupă locul trei într-un clasament impresionant. Despre topul așilor este vorba. Elena Rybakina (26 de ani, 2 WTA) conduce, având 183 de ași în 26 de meciuri, iar Victoria Mboko (19 ani, 9 WTA), cu 126 de ași în 25 de dueluri, se află pe poziția secundă. În 2026, Cîrstea a bifat 121 de ași în 20 de partide. Celelalte locuri sunt ocupate de: Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA) – 24 de meciuri, 119 ași; Clara Tauson (23 de ani, 17 WTA) – 16 meciuri, 118 ași; Jessica Pegula (32 de ani, 5 WTA) – 23 de meciuri, 114 ași; Linda Noskova (21 de ani, 14 WTA) – 15 meciuri, 110 ași; Alycia Parks (25 de ani, 97 WTA) – 13 meciuri, 98 de ași; Elina Svitolina (31 de ani, 7 WTA) – 25 de meciuri, 96 de ași; Peyton Stearns (24 de ani, 46 WTA) – 17 meciuri, 85 de ași. Gândul Soranei zboară la Roland Garros. Totuși, până la startul respectivei competiții, românca a anunțat care sunt evenimentele la care va lua parte în perioada următoare, odată cu debutul sezonului de zgură. „Voi juca turneul de la Linz, de 500, de la Rouen, 250, Madrid, Roma, turnee de 1.000 și apoi Roland Garros. Deci am patru turnee pregătitoare pe zgură înainte de Roland Garros”, a declarat sportiva acum câteva zile. În urmă cu doar patru ore, Sorana Cîrstea a punctat din nou acest detaliu, prin intermediul paginii personale de Instagram: „Înapoi pe zgură, pentru ultima dată. Ne vedem la Linz, Rouen, Madrid, Roma și la Roland Garros”. „Campioana noastră. Abia aștept să te văd la Roma” / „Hai cu Top 10” Postarea acesteia a adunat circa 3.500 de aprecieri și a generat 84 de comentarii din partea internauților. Iată câteva mesaje venite de la fanii Soranei Cîrstea: „Urăsc fiecare postare cu «pentru ultima dată»”; „Bucură-te de sezon! Ești uimitoare!”; „Abia aștept să te văd și să te susțin din nou la Roma!”; „Campioana noastră. Abia aștept să te văd la Roma!”; „Hai cu Top 10”; „Mult succes, Sorana! Păcat de retragere! Ai un an excepțional!”; „Te așteptăm la Madrid!”; „Mai câștigi un titlu înainte să te retragi”; „Te rog să nu fie pentru ultima dată, joci excelent, profită cel puțin încă un an de jocul acesta magnific pe care îl arăți!”.
S-a aflat! De ce a părăsit-o fiul lui Ion Țiriac pe Sorana Cîrstea

Au ieșit la iveală noi detalii despre despărțirea care a surprins România în februarie 2026, dintre fiul lui Ion Țiriac, Alexandru (49 de ani), și jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (35 de ani – 32 WTA). Afaceristul a confirmat că a părăsit-o pe faimoasa sportivă din Târgoviște, dar a transmis că s-au separat în condiții bune și au rămas amici. Ce planuri au Alexandru Țiriac și Sorana Cîrstea, după ce au devenit din nou 100% independenți emoțional Sâmbătă, 21 februarie 2026, Cancan.ro a anunțat că Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. și-au încheiat relația după aproximativ o jumătate de deceniu, iar informația a fost confirmată imediat de partea masculină a fostului cuplu, care a transmis scurt și la obiect: „Am rămas amici, însă cum bine știți nu vorbesc despre viața mea personală și nu pot să vă ofer mai multe detalii”, a declarat Ion Țiriac Jr., conform sursei citate. Fiul magnatului Ion Țiriac a preferat să rămână discret, așa cum s-a consacrat în ultimii mulți ani, însă Cancan.ro a aflat câteva detalii esențiale ce au dus la despărțirea afaceristului de Sorana Cîrstea. Conform sursei citate, Sorana Cîrstea a preferat să își mute focusul în proporție de 100% pe sport, deoarece anul 2026 reprezintă „ultimul ei dans” în circuitul WTA. De altfel, într-un interviu exclusiv pe care l-a acordat pentru ProSport în ianuarie, Sorana ne-a transmis că va trage tare în următoarele luni pentru a ieși din lumea tenisului „cu fruntea sus”: „Tot timpul am încercat să fac lucrurile corect, disciplinat și am știut că atunci când joc, joc 100%. Însă, în viață vine un moment în care e important să știi când să pui stop. Vreau să ies din tenis pe ușa din față și să termin cu fruntea sus, cât încă joc bine”, a transmis Sorana Cîrstea, printre altele, pentru ProSport. Și anul 2026 a început promițător pentru experimentata sportivă din Târgoviște. După două victorii în două seturi bifate în calificările de la Adelaide, Sorana a debutat cu dreptul și la Australian Open, însă ulterior a fost eliminată cu greu și controversat de Naomi Osaka, japoneză care a arătat lipsă de fair-play pe suprafața de joc, scor 3-6, 6-4, 2-6. A urmat Transylvania Open 2026, turneu din categoria WTA 250 găzduit de Cluj-Napoca, unde Sorana Cîrstea a profitat din plin de sprijinul fanilor și a defilat. Concret, fosta iubită a lui Ion Țiriac Jr. a înregistrat cinci victorii clare, toate fără set pierdut, iar în marea finală a spulberat-o pe Emma Răducanu, scor 6-0, 6-2 și și-a adjudecat trofeul. Nici la Dubai, ultimul turneu la care a luat parte, Sorana Cîrstea nu s-a descurcat rău și a ajuns până în optimile de finală, de unde a fost eliminată de filipineza Alexandra Eala (20 de ani – 47 WTA). Pentru Sorana Cîrstea urmează câteva zile de pauză, după care, cel mai probabil, se va deplasa în Statele Unite ale Americii pentru a concura la Indian Wells și Miami Open, două turnee foarte importante, ambele din categoria WTA 1000. Ce se întâmplă cu fiul lui Ion Țiriac Alexandru Țiriac este și el pasionat de sport, însă doar la nivel amator și de cele mai multe ori îl practică în sala de forță. Pe de altă parte, fiul magnatului Ion Țiriac este foarte preocupat de zona de business și vrea să finalizeze cu succes proiectele din afaceri în care este implicat. Un exemplu foarte cunoscut în acest caz este Spitalul de la Brașov, parte a unui proiect de 100.000.000 de euro, în care Ion Țiriac Jr. va investi prin intermediul fundației conduse de tatăl său. Este vorba despre un spital oncologic, care va fi amplasat strategic într-un complex rezidențial de amploare ridicat în orașul de suflet al fostului jucător de tenis. De întreg proiectul se va ocupa Grupul Țiriac, iar investiția totală estimată este, așa cum am precizat mai sus, de 100 de milioane de euro! Avantajat de vârstă și de dorința de afirmare foarte puternică, Ion Țiriac Jr. este în fruntea acestui proiect, iar atunci când au apărut primele detalii în spațiul public a declarat: „Noi nu ne dorim profit din proiectul de la Brașov, dar nu ne dorim nici să fim pe pierdere, așa că se lucrează în aceste zile la realizarea unui mix optim care să ne permită să construim spitalul oncologic. Am semnat un acord de înțelegere cu cu cei de la Regina Maria, care vor opera facilitatea medicală. Cu siguranță ne vom ocupa de acest proiect. Chiria pe care o vom percepe nu va intra în conturile fundației, ci se va transforma în susținerea tratării unor cazuri sociale, deoarece sunt mulți oameni care nu au posibilități financiare și suferă de această boală”, spunea Ion Țiriac Jr., potrivit Biz Brașov. Și cum familia Țiriac este una dintre cele mai bogate din România, Alexandru mai are și alte afaceri de care trebuie să se preocupe cu la fel de multă dăruire. Iar din acest motiv ar fi ajuns la concluzia că i-ar prinde bine o perioadă de singurătate emoțională în viitorul apropiat, au sugerat cei de la Cancan.ro.
Sorana Cîrstea: Îmi pare rău pentru România. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut anunțul

Sorana Cîrstea a discutat sincer despre ce viitor poate avea tenisul din România. Iubita lui Ion Țiriac jr. recunoaște că ar putea urma o perioadă de secetă pentru acest sport, care ne-a obișnuit să avem multiple jucătoare în TOP 100 WTA. La începutul anului s-a scris că Sorana Cîrstea ar putea renunța la cariera în tenis, la finalul anului 2025. Până la acest moment, sportiva a lăsat de înțeles că ar putea fi posibilă o astfel de decizie, dar nu este definitivă. Sorana Cîrstea, discurs sincer despre viitorul tenisului din România Prezentă la Iași Open, Sorana Cîrstea a discutat despre cum vede viitorul tenisului din România. Sportiva spune că nu prevede un viitor roz pentru viitoarele generații. În primul tur, Sorana a trecut de Mihaela Buzărnescu, scor 2-0. „Până la urmă vârsta din buletin nu minte, vine un moment în care un sportiv de top trebuie să se retragă. Normal că sunt foarte multe sentimente. Și eu sunt pe final, asta știu sigur, însă din nou, iubesc acest sport și în momentul de față o fac pur și simplu doar din dragoste și din plăcere. Sunt extrem de fericită să pot să mă antrenez, să pot să joc, să pot să concurez, să pot să mă bucur de tot ce am realizat în toți acești 31 de ani de muncă. Știu că vine și rândul meu. Îmi pare rău pentru România, pentru că se retrage o generație extraordinară. Nu știu dacă vom mai avea așa generație în care să avem atât de multe jucătoare în Top 100, cu multe rezultate. E normal, este generația mea de suflet și cu fiecare jucătoare care se retrage o parte din mine nu știu dacă neapărat plânge, dar e foarte tristă”, a spus Sorana Cîrstea, conform Digisport. Sorana Cîrstea a pierdut contactul cu TOP 100 WTA Sorana Cîrstea a pierdut ușor-ușor contactul cu TOP 100 WTA. La acest moment, sportiva se află pe poziția 168, după ce nu a avut rezultate foarte bune. În urmă cu puțin peste două luni, iubita lui Ion Țiriac jr. se afla pe poziția 101. Căderea a fost datorată ieșirilor rapide din competițiile la care a participat. De-a lungul carierei sale la profesioniști, Sorana a strâns un total de peste 10.000.000 de dolari. Cea mai bună poziție pe care a ocupat-o în clasamentul feminin a fost locul 21, în luna august 2013. La dublu, Sorana se află pe locul 76. „M-aș bucura să pun un umăr la tenisul românesc. Nu știu din ce postură voi face acest lucru, însă mi-aș dori să rămân în tenis. În același timp, sunt o persoană care are multe interese. Mi-a plăcut foarte mult școala, mi-ar plăcea să mai studiez anumite lucruri. Am anumite idei, dar în momentul în care voi spune stop, atunci se vor deschide portițele”, a mai spus Sorana Cîrstea, conform sursei de mai sus. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult
Sorana Cîrstea, discurs emoționant despre retragerea din tenis. Știu că vine și rândul meu. Nu mă sperie acest gând, dar mă întristează. Îmi pare rău pentru România, pentru că se retrage o generație extraordinară
Sorana Cîrstea, 35 de ani, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului UniCredit Iași Open, concurs WTA 250 dotat cu premii totale de 239.212 de euro. Sorana a învins-o în primul tur pe Miki Buzărnescu, scor 6-2, 6-2 și va juca în optimi cu Varvara Gracheva, din Franța (24 de ani, numărul 106 mondial), cea care a eliminat-o în primul tur pe Ana Bogdan. Sorana Cîrstea, discurs emoționant despre retragerea din tenis. „Îmi pare rău pentru România, pentru că se retrage o generație extraordinară” După meci, Sorana Cîrstea a vorbit nu doar despre prima ei evoluție la Iași, ci și despre apropiata retragere din tenisul profesionist. „M-am bucurat să văd foarte mulți copii în tribune, oamenii sunt foarte calzi la Iași, primitori. Am jucat cu mare plăcere în fața publicului. Iubesc acest sport și încerc să dau înapoi cât de mult pot. Sincer, cu fiecare jucătoare din generația mea care se retrage, o parte din mine parcă rămâne așa, goală, pentru că am crescut cu aceste fete, ne știm de când aveam 7-8 ani. Și știu că până la urmă vârsta din buletin nu minte, vine un moment în care un sportiv de top trebuie să se retragă. Normal că sunt foarte multe sentimente. Și eu sunt pe final, asta știu sigur, însă din nou, iubesc acest sport și în momentul de față o fac pur și simplu doar din dragoste și din plăcere. Sunt extrem de fericită să pot să mă antrenez, să pot să joc, să pot să concurez, să pot să mă bucur de tot ce am realizat în toți acești 31 de ani de muncă. Știu că vine și rândul meu. Îmi pare rău pentru România, pentru că se retrage o generație extraordinară. Nu știu dacă vom mai avea așa generație în care să avem atât de multe jucătoare în Top 100, cu multe rezultate. E normal, este generația mea de suflet și cu fiecare jucătoare care se retrage o parte din mine nu știu dacă neapărat plânge, dar e foarte tristă”, a declarat Sorana Cîrstea. „Mi-ar plăcea să ajut tenisul în continuare, dar nu știu din ce postură” Întrebată ce va face după retragere, Sorana Cîrstea a explicat că vrea să ofere tenisului ce a primit de la acest sport. Nu știe însă din ce postură va putea ajuta tenisul. Are mai multe proiecte și idei, dar o decizie va lua abia atunci când va spune stop carierei profesioniste. „Normal că în toți acești ani, mai ales când te apropii de o anumită vârstă, te gândești ce vei face după. Sunt o persoană care iubește acest sport și mi-aș dori să dau înapoi ce am primit de la acest sport. Când eu am crescut nu am avut persoane care să mă îndrume. Și dacă aș putea să ajut generațiile care vin din urmă, mi-ar făcea plăcere. Ar fi o bucurie sufletească. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât îmi doresc să ajut. M-aș bucura să pun un umăr la tenisul românesc. Nu știu din ce postură voi face acest lucru, însă mi-aș dori să rămân în tenis. În același timp, sunt o persoană care are multe interese. Mi-a plăcut foarte mult școala, mi-ar plăcea să mai studiez anumite lucruri. Am anumite idei, dar în momentul în care voi spune stop, atunci se vor deschide portițele”, a completat Sorana Cîrstea. „Nu știu dacă mă sperie gândul retragerii, dar mă întristează. O să-mi lipsească emoțiile și adrenalina” Jucătoarea noastră se simte împăcată în acești ultimi ani ai carierei. A dat totul tenisului și spune că îi vor lipsi emoțiile, adrenalina de la turnee. Nu o sperie neapărat gândul retragerii, dar o întristează și i-ar plăcea să joace ultimul meci chiar în România, în fața fanilor. „Pe o parte mă gândesc cu drag la perioada ce va urma, dar pe de altă parte e greu, pentru că de la patru ani tot ce știu este tenis. Nu știu dacă mă sperie gândul acesta. Anul trecut, când am stat șase luni pe margine, m-au ajutat din acest punct de vedere, să văd ce înseamnă viața fără tenis. În ultimii ani am dat sută la sută, m-am dedicat cât s-a putut, am fost extrem de disciplinată, extrem de ordonată, am investit enorm în cariera mea, am făcut tot ce s-a putut și cred că pentru ultimii ani plec cu sufletul împăcat. Nu mă sperie, dar mă întristează acest gând. Sunt sentimente normale, pentru că suntem și noi oameni. Îmi va fi dor de adrenalină, de emoțiile pe care ți le dă tenisul și tot ce înseamnă viața de sportiv. Ar fi frumos să mă retrag în România. Nu știu când va fi. Încerc să nu mă gândesc foarte mult, las rezultatele să vorbească. Dacă o să am rezultate, o să continui. Dacă nu, cred că am fost fost suficienți ani în Top 100 și doar să fiu prezentă la turnee nu este suficient pentru mine. Trebuie să știu că sunt capabilă să pot să câștig acele turnee. Nu știu unde, când, dar ideal ar fi să mă retrag în România”, a conchis Sorana Cîrstea. Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, … citește mai mult
Lovitură! Sorana Cîrstea s-a retras, în mod total neașteptat

Sorana Cîrstea, locul 131 WTA, s-a retras cu puțin timp înainte de meciul din turul inaugural al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.911.032 de dolari. Campioană de la Madrid, în proba de dublu, Sorana Cîrstea s-a accidentat la piciorul drept, motiv pentru care nu s-a mai prezentat la meciul împotriva Carolinei Dolehide (26 de ani, locul 73 WTA). În locul Soranei, Dolehide va juca cu australianca Olivia Gadeki (locul 91 WTA), care a intrat pe tabloul principal din postura de „lucky-loser”, după înfrângerea cu australianca Ajla Tomljanovic (locul 79 WTA). Sorana Cîrstea se afla la a noua participare la turneul de la Roma, unde a debutat în 2012, iar cele mai bune rezultate au fost obținute în 2012 și 2024, când ajungea în turul patru al turneului. Anul trecut a pierdut în fața lui Madison Keys, cu scorul 6-2, 6-1. Gabriela Ruse, pe tabloul principal România a avut două jucătoare pe tabloul de calificări, Gabriela Ruse (locul 88 WTA) și Anca Todoni (locul 91 WTA). În calificări, Ruse a trecut de argentinianca Solana Sierra (locul 111 WTA), cu scorul de 6-2, 7-5, iar în „finala” calificărilor a învins-o pe germanca Laura Siegemund (locul 101 WTA), cu scorul de 7-5, 6-2. Anca Todoni, favorita 13, a trecut de britanica Harriet Dart (locul 118 WTA), cu 6-2, 6-2, dar nu s-a mai prezentat la meciul cu Anna Blinkova, cel mai probabil din motive medicale, potrivit Eurosport. Pentru Todoni este a treia retragere în mai puțin de două luni. Astfel, pe tabloul principal a ajuns doar Ruse, care o va întâlni în turul inaugural pe Polina Kudermetova (locul 57 WTA), aceasta este a doua confruntare între cele două jucătoare. Ruse s-a impus, în primul tur de la Miami Open 2025, cu scorul de 6-1, 6-7 (5), 6-2. Pe tabloul principal România o mai are pe Jaqueline Cristian, locul 74 WTA, care s-a calificat în turul al doilea, după ce a învins-o pe Alycia Parks (SUA, locul 51 WTA), scor 6-2, 6-0. În turul secund, Cristian se va confrunta cu Yulia Putintseva (locul 29 WTA). Jucătoarea din Kazahstan conduce cu 1-0 în meciurile directe, succesul fiind înregistat în 2021, la Portoroz (hard). Irina Begu (locul 83 WTA) a fost a treia româncă intrată direct pe tabloul principal, însă nu i-a făcut față colegei de generație, cehoaica Petra Kvitova, care a învins-o pentru a șaptea oară din cele opt meciuri jucate împreună. Victoria cu 7-5, 6-1, a rupt seria înfrângerilor pe care Kvitova le-a avut de la revenirea în circuit după ce a născut. Campioana en-titre la Roma este Iga Swiatek, iar principala favorită a turneului este Aryna Sabalenka, finalista ediției din 2024, care are șansa să facă „dubla” pe zgura europeană, după ce a câștigat turneul de la Madrid.