Mi-a fost greu să mai joc, am plâng și am avut coșmaruri. Petra Kvitova a decis să se retragă și a vorbit despre episodul care i-a marcat viața

mi-a-fost-greu-sa-mai-joc,-am-plang-si-am-avut-cosmaruri.-petra-kvitova-a-decis-sa-se-retraga-si-a-vorbit-despre-episodul-care-i-a-marcat-viata

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, a spus, înainte de retragere, care este episodul care i-a marcat viața. Pentru Petra Kvitova, US Open va fi ultima competiție din cariera ei. Cehoaica a vorbit despre atacul cu cuțitul la care a fost supusă în propria casă. Campioană la Wimbledon în 2011 și 2014, Petra Kvitova se va retrage din activitate după US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, unde a ajuns în sferturile de finală în 2015 și 2017. În decembrie 2016, jucătoarea a avut parte de cel mai dur moment al vieții. Ea a fost atacată cu un cuțit în propria casă de un bărbat care pretindea a fi lucrător la o companie de utilități. Ea a încercat să se apere cu mâna stângă, cea în care ține racheta, dar palma i-a fost efectiv sfâșiată. A fost operată de urgență, iar intervenție chirurgicală i-a salvat cariera. Au urmat cinci luni de recuperare intensă, înainte ca Petra Kvitova să poată începe ceea ce numește a doua sa carieră, la Roland Garros, în 2017. „Știam că sunt o luptătoare grozavă pe teren, dar în acel moment mi-am dat seama că sunt o luptătoare și mai mare, într-o versiune total diferită a mea. A fost grozav, chiar dacă era foarte greu să joci tenis. Am plâns pe teren, am avut flashback-uri foarte urâte, aveam coșmaruri. Deci nu a fost chiar ușor. A durat ceva timp, dar acum totul e bine. Exista un mare semn de întrebare, pot juca tenis sau nu? Și am putut. A fost a doua mea carieră. A fost uimitor”, a spus ea, potrivit The Sun. Kvitova joacă în primul tur la US Open cu sportiva franceză Diane Parry Cehoaica s-a bucurat de o a doua carieră pe care majoritatea jucătorilor ar invidia-o. A ajuns în finală la Australian Open în 2019, pierzând la limită în trei seturi în fața unei inspirate Naomi Osaka. Japoneza s-a impus cu 7-6 (2), 5-7, 6-4. Anul următor, Petra se califica în semifinale la Roland Garros, unde era învinsă de americanca Sofia Kenin cu 4-6, 5-7. Kvitova a câștigat 31 de titluri în carieră, 12 dintre acestea după atacul traumatic. În 2024, a luat o pauză de la rigorile tenisului profesionist pentru a deveni mamă, născând un băiat, Petr, în iulie 2025. Ea a revenit pe teren la începutul acestui an, dar pune capăt strălucitei cariere la US Open. „Sunt complet pregătită (n.r. – de retragere). Nu regret nimic. Încă iubesc tenisul, dar orice altceva, așteptarea antrenamentelor, așteptarea mașinii, așteptarea unui meci, este pur și simplu obositor. Și având un fiu, e o viață complet diferită. Vreau doar să petrec mai mult timp cu el”, a mai transmis jucătoarea, care în octombrie 2011 ocupa locul doi în ierarhia WTA, cea mai bună a carierei. New York va avea săptămâna viitoare șansa de a-și lua rămas bun de la unul dintre cei mai mari jucători ai ultimului deceniu și, probabil, cel mai inspirațional. Aflată pe locul 540 în acest moment, cehoaica o va întâlni în primul tur pe sportiva franceză Diane Parry (106). Dacă se impune, va juca împotriva americancei Madison Keys (6 WTA, cs 6) sau a mexicancei Renata Zarazua (73 WTA).

S-a retras Jon Jones, campionul greilor din MMA și UFC. Decizie suprinzătoare. Ne-a sunat aseară

s-a-retras-jon-jones,-campionul-greilor-din-mma-si-ufc-decizie-suprinzatoare.-ne-a-sunat-aseara

Jon „Bones” Jones, legenda MMA și UFC, s-a retras la 37 de ani, iar anunțul a surprins pe toată lumea. Jones are 28 de lupte la nivel UFC, cu un record în dreptul victoriilor, 28, din care 11 au fost prin KO și alte șapte prin „submisie”. Șeful UFC, Dana White, a vorbit despre retragerea lui Jones, care l-a sunat să îi spună decizia pe care a luat-o, după „o analiză atentă”, după cum a confirmat într-o postare făcută pe social media. În urma retragerii lui Jon Jones, noul campion la categoria supergrea este Tom Aspinall (31 de ani). Jones are 16 lupte pentru titlul și deține recordul pentru cele mai multe victorii în luptele pentru titlu din istoria UFC, având 15. În 2011 a fost desemnat luptătorul anului, potrivit site-ului oficial UFC.  Jon Jones s-a retras din MMA și UFC Anunțul retragerii lui Jon Jones a fost făcut de șeful UFC, Dana White, în cadrul unei conferințe de presă la Baku, unde avea loc o seară de lupte UFC. „Jon Jones s-a retras oficial, Tom Aspinall este campionul UFC la categorie grea (120 kg)”, a declarat White, citat de The Guardian. La câteva ore după anunțul făcut de White, Jon Jones a confirmat acest lucru într-o postare pe platforma X. „Astăzi îmi anunț oficial retargerea din UFC. Această decizie vine după o analiză atentă și vreau să iau un moment pentru a-mi exprima cea mai profundă recunoștință pentru călătoria pe care am trăit-o de-a lungul anilor. De prima dată când am urcat în Octogon, scopul meu a fost să depășesc limitele a ceea ce era posibil în acest sport. Devenind cel mai tânăr campion UFC din istorie, apărându-mi titlul împotriva unora dintre cei mai buni luptători din lume și împărtășind momente de neuitat cu fanii din întreaga lume – acestea sunt amintiri pe care le voi prețui pentru totdeauna. M-am confruntat cu suișuri incredibile și cu unele coborâșuri dure, dar fiecare provocare m-a învățat ceva valoros și m-a făcut mai puternic, atât ca luptător, cât și ca persoană”, a scris Jon Jones pe social media. Donald Trump a asistat la o gală UFC unde s-a luptat cu titlul pe masă Joe Jones: „Ce e mai bun urmează să vină” Totodată, campionul greilor a ținut să le mulțumească celor care i-au fost alături de-a lungul carierei și vede retragerea sa ca pe o oportunitate pentru a descoperi noi „călătorii”. „Vreau să mulțumesc UFC, Dana, Hunter, Lorenzo, lui Dumnezeu, familiei mele, antrenorilor, coechipierilor și tuturor fanilor care au fost alături de mine în fiecare moment. Sprijinul vostru constant și încrederea în mine au fost temelia mea. Colegilor mei luptători, vă mulțumesc pentru că ați scos ce e mai bun din mine și pentru respectul pe care l-am împărtășit în «cușcă» și în afara ei. Pe măsură ce închei acest capitol al vieții mele, aștept cu nerăbdare noile oportunități și provocări. MMA va fi întotdeauna o parte din ce sunt și sunt încântat să văd cum pot continua să contribui la acest sport și să-i inspir pe alții în noi moduri. Vă mulțumesc tuturor pentru că ați făcut parte din această călătorie incredibilă alături de mine. Ce e mai bun urmează să vină”, a conchis fostul luptător MMA. Diana Belbiță, veste surprinzătoare. Luptătoarea UFC a făcut anunțul: „E timpul pentru un nou capitol”

Ziua în care handbalul mondial a pierdut o mare jucătoare! Copleșită de emoții, Cristina Neagu și-a încheiat cariera cu lacrimi în ochi

ziua-in-care-handbalul-mondial-a-pierdut-o-mare-jucatoare!-coplesita-de-emotii,-cristina-neagu-si-a-incheiat-cariera-cu-lacrimi-in-ochi

17:30 FINALUL ULTIMULUI MECI AL CRISTINEI NEAGU Fosta, de-acum, mare handbalistă este cu ochii în lacrimi, după ultimul fluier al arbitrilor. Neagu a aruncat mai multe mingi de handbal în tribune, după care a primit ovazțțile tutror jucătoarelor, care s-au adunat în jurul ei și au aplaudat-o. 17:19 JUCĂTOR SURPRIZĂ PE PARCHET Președintele Nicușor Dan a fost adus pe parchet de mai multe jucătoare. Șeful statului a inițiat o fază de atac pentru echipa Home Legends. Fostul primar al Bucureștiului a ratat, dar arbitrii au acordat aruncare de la… 6 metri. Până la urmă, mingea a intrat în poarta echipei Stelelor Lumii. 17:18 A ÎNCEPUT REPRIZA A TREIA Cristina Neagu joacă în echipa World Stars. Spectacolul continuă în Sala Polivalentă. O perioadă s-a jucat cu două mingi, iar unul dintre arbitri a intrat în poartă. 16:55 CRISTINA NEAGU FACE SPECTACOL Marea handbalistă a intrat în poartă la o aruncare de la 7 metri, dar a primit. Ulterior, a luat fluierul și a început să arbitreze partida. 16:45 A ÎNCEPUT REPRIZA A DOUA Partea a doua a meciului de retragere al Cristinei Neagude reia de la scorul Home Legends – World Stars 6-10. 16:31 IANIS HAGI ESTE ȘI EL ÎN TRIBUNE Internaționalul român Ianis Hagi asistă la meci împreună cu soția. Cei doi stau în tribune, alături de Ana Maria Brânză și George Boroi. 16:28 MIN. 5: RECUNOAȘTINȚĂ PENTRU CRISTINA NEAGU Suporterii au afișat un banner cu un mesaj superb la adresa marii handbaliste. 16:26 MIN. 1: PRIMUL GOL ESTE MARCAT DE CRISTINA NEAGU Home Legends deschide scorul, prin Cristina Neagu. Portărița Luminița Huțupan are doujă intervenții spectaculoase. 16:25 A ÎNCEPUT MECIUL DEMONSTRATIV S-a încheiat prezentarea fiecărei jucătoare și a început meciul demonstrativ dintre Home Legends și World Stars. 16:23 EMOȚII PENTRU NICUȘOR DAN Președintele României s-a dus pe parchet pentru a-i da o distincție Cristinei Neagu, dar s-a împiedicat pe scări înainte să coboare. 16:20 PREȘEDINTELE NICUȘOR DAN ESTE ȘI EL DE FAȚĂ Nicușor Dan, președintele ales al României, urmărește evenimentul de la lojă, fiind flancat de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și fosta mare handbalistă Narcisa Lecușanu. 16:19 MIHAI STOICA ESTE PREZENT ÎN SALĂ Președintele Consiliului de Administrație al echipei de fotbal FCSB, campioana României, nu putea rata ocazia de a fi de față la ultimul meci al Cristinei Neagu. Meciul de retragere al Cristinei Neagu intitulat „Retragerea unei legende” are loc la Sala Polivalentă din Capitală. Adversare vor fi echipele Home Legends și World Stars. Marea handbalistă a spus că nu are niciun regret la finalul carierei, mai ales datorită faptului că de-a lungul timpului a simțit aprecierea oamenilor. Cristina Neagu se retrage, oficial, din handbal Cea mai valoroasă handbalistă a României din toate timpurile își ia adio de la suporteri cu ocazia unui meci demonstrativ. Ea a declarat, înaintea evenimentului, că este foarte emoționată și fericită. „Cred că întreg sezonul a fost un tur de forță pentru mine, nu numai azi. Sunt sincer impresionată de ceea ce se întâmplă azi aici… nu îmi vine să cred că au venit atât de mulți oameni, sunt foarte mulți. Au stat acolo în soare pentru poze și autografe, simt emoția acestei zile. Sunt super emoționată și eu și fericită în același timp. Nici nu am putut să dorm azi-noapte, am fost agitată, deși îmi doream să mă odihnesc puțin pentru că știam că urmează o zi lungă. Sunt emoționată, sunt om și simt tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Azi nu e despre handbal, e despre emoție, este o sărbătoare și mă bucur că oamenii simt același lucru”, a spus ea. Marea sportivă este bucuroasă că bucurie că o să fie și președintele Nicușor Dan Cristina Neagu a fost declarată de 4 ori cea mai bună jucătoare din lume de către IHF. A jucat 17 ani la naţională, marcând cu 972 goluri. A evoluat la Rulmentul Braşov (2006-2009), Oltchim (2009-2013), Buducnost (2013-2017) şi CSM Bucureşti (2017-2025). Are în palmares 12 titluri de campioană (8 în România şi 4 în Muntenegru), Liga Campionilor (2015, cu Budunost), iar cu naţionala României, bronzul CM (2015) şi bronzul CE (2010). A fost de trei ori golgeter al Ligii Campionilor şi este cea mai bună marcatoare all-time a competiţiei (1.232 goluri). „Mă bucur foarte mult de ceea ce se întâmplă. Îmi transmite foarte multă emoție și foarte multă bucurie. Oamenii îmi arată cât de mare sunt, sau am fost, pentru că m-am retras practic de trei săptămâni. Pentru noi e o bucurie că o să fie și președintele Nicușor Dan în sală. Ne va face plăcere să-l avem alături”, a adăugat handbalista. „De când am venit la sală alerg dintr-o parte în alta, sper să nu lipsească nimic. Dacă jucătoarele sunt aici, eu sunt aici, oamenii sunt aici, sala e pregătită… deci cred că nu lipsește nimic. În proporție de 98% toate fetele pe care am vrut să le chem sunt aici. Iar cele câteva care lipsesc au avut motive obiective să o facă”, a mai transmis Neagu. Cele două loturi Home Legends: Luminița Dinu (Huțupan), Paula Ungureanu, Iulia Curea, Alice Elisei, Cristina Vărzaru, Adriana Nechita, Ionela Stanca, Oana Manea, Crina Pintea, Adina Meiroșu, Gabriela Perianu, Mica Brădeanu, Eliza Buceschi, Melinda Geiger, Vizitiu Patricia, Felicia Pârvu, Ana Luca, Cristina Neagu, Ionica Munteanu, Denisa Ștefania Șandru și Maria Covaci (antrenoare) World Stars: Jelena Grubisic, Siraba Dembele, Carmen Martin, Radmila Petrovic, Dragana Cvijic, Emilie Arntzen, Elizabeth Omoregie, Djurdjina Jaukovic, Andrea Lekic, Bella Gulden, Katarina Bulatovic, Linnea Torstenson, Bojana Popovic, Alexandrina Barbosa și Dragan Adzic (antrenor) Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter … citește mai mult

Flavius Biea și-a anunțat retragerea din boxul profesionist, după ce a pierdut rușinos meciul cu Josh Kelly

flavius-biea-si-a-anuntat-retragerea-din-boxul-profesionist,-dupa-ce-a-pierdut-rusinos-meciul-cu-josh-kelly

Flavius Biea a pus punct carierei sale în boxul profesionist oficial. Arădeanul de 35 de ani a decis să renunțe după ce a suferit o înfrângere rușinoasă la Newcastle, cu Josh Kelly, dar și după ce cariera sa o luase serios pe „tobogan” în ultimii ani. A rezistat doar 2 minute cu „Pretty Boy” Britanicul josh Kelly a dominat categoric lupta cu Biea, care ar fi trebuit să fie una de zece runde de câte trei minute, fără vreo centură pusă în joc. Kelly, poreclit „Pretty Boy” a fost cel care a atacat de la început și a reușit două lovituri bune la „ficat” și cap, în timp ce Biea era defensiv și nu prea reușea să puncteze deloc la englez. La un moment, după primul minut slab, a reușit și Biea două lovituri, după care a alunecat pe podea. Trecuseră doar două minute din prima rundă, și după ce arbitrul de ring a început să numere,  Biea a spus că nu va mai continua. Biea a decis să renunțe Anterior, Biea nu mai boxase oficial de peste un an de zile. El recunoaște că nu mai se afla în cea mai bună formă și modul în care s-a simțit dominat de Kelly l-a făcut să realizeze că e vremea să pună mănușile în cui. „Cu lacrimi în ochi, pun punct unei etape din viața mea. Din păcate, astăzi am suferit un eșec dureros – pentru mine, pentru familia mea și pentru toți cei care mă urmăresc și m-au susținut. A fost o zi grea, dar și un moment de conștientizare. Pentru mine începe un nou capitol în box. Voi rămâne aproape de acest sport, dar pun stop carierei mele de luptător. Mi-am dat seama că atât a fost pentru mine. Vârsta, nivelul actual și mulți alți factori m-au făcut să iau această decizie. O fac cu inima frântă, cu lacrimi în ochi, dar știu că dacă aș continua, n-aș mai putea fi cu adevărat prezent lângă familia mea, lângă copiii mei”, a anunțat Biea pe pagina sa oficială de Facebook. Va continua ca antrenor Biea este stabilit de mai mulți ani la Timișoara și vrea să continue cu sala sa de box, recent relocată la mică distanță de unde a deschis inițial. „Trec la o altă etapă. Cred că 28 de ani de box și-au spus cuvântul. Îmi cer iertare tuturor că nu am reușit mai mult. Poate unii au avut așteptări mai mari de la mine, dar atât am putut. A venit momentul să am grijă de familia mea și de cei care au fost mereu alături de mine. Voi rămâne în lumea boxului ca antrenor, lângă noile generații. Dar pentru mine, ca sportiv, e finalul. Nu am vrut niciodată să termin așa, dar simt că am dat tot ce am avut. Zarurile au fost aruncate. Cu lacrimi în ochi închei cariera cu o înfrângere, dar o înfrângere care mă face om, tată, soț și mentor. Nu vreau să ajung să vorbesc singur pe stradă. Am o familie , sotie , copii, părinți, prieteni și comunitatea Biea Boxing Gym – și trebuie să fiu acolo pentru ei”, mai spus Biea. În ultimii ani, Biea a boxat la categoria de greutate Super Welter. De când a trecut la profesioniști, a boxat de 26 de ori și de 24 de ori a câștigat. Doar Valentyn Golovko și Josh Kelly au reușit să-l învingă Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult

SĂPUNARU, ultimul meci în Giulești. Discurs cu greutate și promisiuni tăioase făcute de simbolul Rapidului: E dureros. Urmează schimbări!

sapunaru,-ultimul-meci-in-giulesti-discurs-cu-greutate-si-promisiuni-taioase-facute-de-simbolul-rapidului:-e-dureros.-urmeaza-schimbari!

Cristi Săpunaru a disputat, luni seară, ultimul său meci ca fotbalist profesionist pe stadionul „Giulești”, în fața suporterilor care i-au apreciat cariera timp de două decenii. Rapid a pierdut categoric, scor 1-4 cu CFR Cluj, în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii, însă ziua a fost despre retragerea simbolului „alb-vișiniu”. După fluierul final, Săpunaru a vorbit cu sinceritate și emoție, transmițând un mesaj puternic către vestiar, conducere și fani. Săpunaru promite un meci de retragere „A fost ultimul meci în Giulești. Meciul de retragere îl fac eu, sper anul acesta, tot pe «Giulești». Păcat, e un moment greu pentru orice fotbalist când se retrage! În viață, toate au un început și un sfârșit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut parte de accidentări grave. Am dat tot ce am avut mai bun pe teren. Am avut meciuri bune, mai slabe, am dat mereu totul, asta a contat cel mai mult în cariera mea”. Săpunaru nu s-a ferit să vorbească deschis despre greutatea momentului, afirmând că fotbalul a fost mereu mai mult decât un simplu sport: „Am avut emoții ca la 20 de ani. E normal. E o zi nefericită pentru toți fotbaliștii, atunci când vine. Asta facem de mici, era sportul pe care-l iubeam de mici. Acum, la sfârșit, e dureros că se termină un capitol. Ce e mai frumos decât să fii fotbalist? Nu e nimic mai frumos. Asta le-am spus și colegilor”. În discursul de final, „Săpun” a strecurat și o amintire cu umor din debutul său pe „Giulești”: „Debutul pe Giulești?! Era sfârșitul meciului, am salutat galeria. De la tribuna a II-a a strigat un suporter la mine «Săpunare, bravo, bă, ai debutat pe Giulești!». Au mai fost câteva cuvinte acolo, trebuie să punem bip dacă le spun… Așa ne iubim noi, rapidiștii”. „Suporterii merită mult mai mult” Fostul internațional a redevenit serios când a vorbit despre situația actuală a echipei și despre lipsa rezultatelor așteptate de fani: „Eu consider că oamenii și suporterii merită mult mai mult. Nu am fost noi obișnuiți cu trofee, dacă ne uităm la istorie, dar banii care se investesc… În patru ani de zile, nu am putut trece peste meciurile importante. Cine vrea să vină și să joace pentru Rapid, să o facă 100%! Dacă faci asta, indiferent de rezultat, suporterii nu te înjură. Efortul niciodată nu se discută”. Legat de planurile de viitor, Cristi Săpunaru a transmis că va rămâne implicat și hotărât să ajute clubul Rapid: „Suporterii știu că eu voi încerca să fac treabă cât voi fi aici, pentru Rapid. Și pentru mine, vreau să dovedesc că sunt bun să îmi duc treaba mai departe. Mâine am antrenament. A fost ultimul meci pe Giulești, mai avem unul. Nu am nimic programat după, nu sunt genul”. CITEȘTE ȘI: Marius Șumudică a cedat după umilința cu CFR Cluj. „Avea tensiunea 19 cu 10. Nu mai poate continua” Declarații neașteptate făcute de Marius Șumudică despre FCSB: „Un club foarte bine structurat din toate punctele de vedere” Dan Şucu i-a arătat Giuleștiul italianului adus să conducă RAPIDUL în sezonul viitor. Cine este înlocuitorul „Comisarului” Moldovan Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele

A venit mesajul Cristinei Neagu pe care toată lumea îl aştepta

a-venit-mesajul-cristinei-neagu-pe-care-toata-lumea-il-astepta

Cristina Neagu a transmis mesajul pe care toată lumea îl aștepta, la 24 de ore după ce a disputat ultimul meci din carieră, CSM București – Corona Brașov 35-33, în ultima etapă din Liga Florilor. Cea mai bună handbalistă a României și-a luat rămas bun de la fanii care au fost prezenți la meci, în Sala Polivalentă, și a reușit cu greu să își stăpânească emoțiile. Ce mesaj a postat Cristina Neagu Cristina Neagu a transmis mesajul pe care toată lumea îl aștepta, la 24 de ore după ce a disputat ultimul meci din carieră, CSM București – Corona Brașov 35-33, în ultima etapă din Liga Florilor. Cea mai bună handbalistă a României și-a luat rămas bun de la fanii care au fost prezenți la meci, în Sala Polivalentă, și a reușit cu greu să își stăpânească emoțiile. Acum, sportiva a revenit cu un mesaj, pe care l-a postat pe rețelele de socializare, prin care le mulțumești fanilor, dar și celor de la CSM București. „Campioane. Din nou. Pentru a 8-a oară. Sezonul acesta a însemnat totul pentru mine. Și nu cred că aș fi putut visa la un final mai frumos: titlul cu numărul 8, același număr care m-a însoțit de când eram copil. L-am purtat pe spate cu mândrie, încă de mică. L-am apărat, l-am crescut și, cumva, el m-a însoțit până la capătul drumului. Alături de CSM Bucuresti am trăit momente care mi-au rămas în suflet. Am luptat, am visat, am câștigat. Am ridicat trofee împreună și am simțit mereu forța unei echipe unite. Iar ieri, în fața a 5000 de oameni care ne-au susținut, am scris împreună ultimul capitol. Cu zâmbete, cu lacrimi, cu inimile pline. Povestea se încheie exact așa cum mi-am dorit: cu un titlu de campioană, al 8-lea. O cifră. Un simbol. O viață întreagă de handbal. Mulțumesc, CSM Bucuresti, pentru încredere și pentru toate bătăliile duse împreună! Mulțumesc vouă, celor din tribune, care ați fost acolo mereu!”, a transmis Cristina Neagu, pe pagina personală de Facebook. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Decizie de ultimă oră luată de CSM București. Ce se va întâmpla cu numărul de pe tricoul legendarei Cristinei Neagu. EXCLUSIV

decizie-de-ultima-ora-luata-de-csm-bucuresti-ce-se-va-intampla-cu-numarul-de-pe-tricoul-legendarei-cristinei-neagu.-exclusiv

CSM București se pregătește deja pentru ultimul meci oficial al Cristinei Neagu, care va avea loc pe 18 mai. Așa cum a aflat ProSport, CSM București a luat o măsură importantă, iar celebrul tricou cu numărul 8 al Cristinei Neagu va fi retras, decizia urmând să fie anunțată în ultima etapă a campionatului. CSM București retrage tricoul legendarei Cristina Neagu Următoarele săptămâni vor fi cu siguranță emoționante pentru Cristina Neagu, care în primă fază se va retrage oficial, iar apoi va avea parte de un meci de gală la București, alături de nume mari din handbal. Din informațiile noastre, interesul este deja mare pentru partida cu Corona Brașov, care se va juca în Sala Polivalentă. Fanii vor avea parte de multe surprize, iar cei de la CSM București au decis ca acesta să fie ultimul meci în care va fi folosit tricoul cu numărul 8. Prin urmare, sunt toate șansele ca Neagu să strângă 10.000 de oameni în cele două meciuri care vor fi găzduite de Sala Polivalentă, una probabil prea mică pentru o sportivă atât de mare. Pot doar să spun că vreau să închid un ciclu al carierei mele cu foste colege, cu care am început să joc și cu care am jucat în ultima perioadă a carierei mele. Sunt jucătoare legendare al României, dar și din străinătate – Cristina Neagu Ce meciuri au mai rămas de jucat pentru Cristina Neagu Eliminată cu CSM București din Liga Campionilor, Cristina Neagu speră să facă eventul pe plan intern în ultimul sezon al carierei sale. Pentru CSM București va urma Final Four-ul Cupei României, acolo unde este mare favorită la cucerirea trofeului. Poate tocmai de aceea, Neagu a subliniat că ar mai avea patru meciuri oficiale de jucat. Pe 10 mai, CSM București va juca semifinala cu Dunărea Brăila, în timp ce în celălalt meci se vor întâlni, în aceeași zi, Rapid și Bistrița. Prin urmare, pe 11 mai am putea avea parte de o finală a Cupei României între CSM București și Rapid, care au fost adversare și în Liga Campionilor. Apoi, CSM București o va întâlni pe Dunărea Brăila și în campionat, pentru ca pe 18 mai, la duelul cu Corona, echipa Cristinei Neagu să primească medaliile și trofeul pentru câștigarea campionatului. 58 de puncte a acumulat CSM București în campionat. Corona Brașov este pe locul 2, la 6 puncte distanță de prima poziție Vreau să fie o sărbătoare, să mă bucur împreună cu fostele mele colege, să sărbătorim alături de fani. O să fie o zi specială, care cu siguranță îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna. Sincer, nu știu cum o să mă simt în momentul ăla. Mă tot gândesc la asta, dar probabil că în ziua respectivă o să fiu copleșită de emoții. Încerc să mă concentrez în continuare pe ce mai am de făcut, mai am 4 meciuri oficiale de jucat. Iar pe 8 iunie, așa cum am spus, ne dorim să fie o sărbătoare a handbalului, să ne bucurăm împreună cu fanii și sigur că vă așteptăm și pe voi acolo”, a declarat Cristina Neagu, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Sala Polivalentă. Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult

Gimnasta s-a retras la 22 de ani. A făcut avere de milioane de euro din alte activități: Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat

gimnasta-s-a-retras-la-22-de-ani.-a-facut-avere-de-milioane-de-euro-din-alte-activitati:-barbatii-mi-au-cerut-apa-in-care-m-am-spalat

La doar 22 de ani, Olivia Dunne a spus adio gimnasticii, spre surprinderea fanilor. Decizia a fost luată imediat după ce echipa Universității din Louisiana, pe care a reprezentat-o, a ratat calificarea în ultimul act al Campionatelor Naționale din Statele Unite ale Americii. Când vine vorba despre latura financiară, blondina nu are de ce să-și facă griji. Celebritatea din mediul online i-a adus o sumedenie de contracte avantajoase. Datorită pozelor și videoclipurilor publicate pe Instagram sau TikTok – majoritatea în ipostaze fierbinți – , a reușit să se îmbogățească. În conturile sale se află peste patru milioane de euro. Olivia Dunne s-a retras din gimnastică, la doar 22 de ani Chiar dacă hotărârea de a renunța la gimnastică înseamnă despărțirea de „prima iubire”, întrucât a practicat această disciplină sportivă de când avea trei ani, tânăra originară din New Jersey a mărturisit că nu regretă. Va avea astfel mai mult timp pentru celelalte activități și, evident, pentru iubitul ei, jucătorul de baseball Paul Skenes, care îmbracă tricoul formației Pittsburgh Pirates. „Gimnastică, mi-ai umplut inima pentru totdeauna și vei fi mereu o parte din mine. M-ai făcut persoana care sunt astăzi și ai creat amintiri și legături care vor dura o viață întreagă dincolo de sport. Ești prima mea iubire. Voi avea mult mai mult timp liber. Fac gimnastică de când aveam trei ani. Abia aștept să petrec mai mult timp cu Paul (n.r. partenerul său, jucătorul de baseball Paul Skenes) în Pittsburgh”, a transmis Olivia Dunne. Asaltată de fani pe rețelele de socializare: „Mi-au cerut apa în care m-am spălat” Pe Instagram, fosta gimnastă se bucură de o popularitate ieșită din comun. Peste cinci milioane de fani îi urmăresc activitatea, unii având chiar curajul să vină cu diverse propuneri, care mai de care mai ciudate. Într-o apariție publică recentă, Olivia a vorbit despre comentariile primite de-a lungul timpului. Unele au amuzat-o, dar altele au deranjat-o, mai ales când i se spunea că succesul se datorează doar aspectului fizic. „Știți ce fel de comentarii am primit multă vreme? Oamenii mi-au cerut apa în care făceam baie. Mă gândeam: «Unde a ajuns viața mea?». Acei oameni mă implorau să le dau apa în care făceam baie. Între timp, s-au calmat, dar a fost un sentiment ciudat, pe care nu-l voi uita niciodată. Uneori am interpretat asta ca pe o glumă. A fost amuzant la acea vreme.Unul dintre lucrurile care mă deranjează cel mai mult este când oamenii spun: «Nu merită nimic din ceea ce are». Ori că «gimnastica nu este un sport adevărat» sau lucruri de genul acesta”, a spus Olivia Dunne.

Elon Musk se retrage de la Casa Albă după ce Tesla s-a dus în cap. Cât de grave sunt consecințele implicării în DOGE

elon-musk-se-retrage-de-la-casa-alba-dupa-ce-tesla-s-a-dus-in-cap.-cat-de-grave-sunt-consecintele-implicarii-in-doge

Elon Musk a anunțat că își va reduce semnificativ rolul în administrația lui Donald Trump, după ce Tesla a raportat o scădere abruptă a veniturilor și a profitului în primul trimestru al anului 2025. Decizia vine pe fondul unei perioade deja tensionate pentru compania producătoare de vehicule electrice, care a înregistrat un declin de 20% în veniturile din segmentul auto comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net s-a prăbușit cu peste 70%, potrivit datelor publicate marți. Ce se întâmplă cu Tesla și ce vină poartă chiar Elon Musk În cadrul unei declarații adresate investitorilor, Tesla a avertizat că dificultățile financiare ar putea continua, invocând „schimbările de percepție politică” ca un posibil factor de descurajare pentru cererea viitoare, potrivit BBC. Mai mult decât atât, compania a ales să nu furnizeze estimări privind creșterea în următoarele luni. Implicarea tot mai vizibilă a lui Elon Musk în politica americană, în special prin colaborarea sa cu administrația Trump, a generat proteste și boicoturi internaționale împotriva Tesla. Musk conduce inițiativa guvernamentală denumită „Department of Government Efficiency” (DOGE), axată pe reducerea cheltuielilor publice și restructurarea aparatului administrativ federal. El a contribuit cu peste 250 de milioane de dolari la campania de realegere a președintelui Trump. Elon Musk a declarat că, începând cu luna viitoare, își va limita activitatea în cadrul proiectului DOGE la una-două zile pe săptămână, „atât timp cât va fi de folos și președintele va dori acest lucru”. Totuși, el a subliniat că reforma administrativă este „în mare parte finalizată”. Presiunea tarifelor, dar și lipsa unei strategii clare, parte din problemă Printre dificultățile recente ale companiei se numără inclusiv impactul noilor tarife impuse de administrația Trump asupra produselor chinezești. Deși mașinile vândute de Tesla în SUA sunt asamblate local, multe componente provin din China, iar incertitudinile legate de politica comercială pot afecta negativ lanțul de aprovizionare și pot crește costurile de producție. În încercarea de a menține competitivitatea, Tesla a redus prețurile, însă efortul nu a fost suficient pentru a stimula vânzările. În primul trimestru, compania a vândut cu 13% mai puține automobile decât în aceeași perioadă din 2024, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Acțiunile Tesla au scăzut cu aproximativ 37% de la începutul anului, însă au recuperat peste 5% în tranzacțiile de după publicarea rezultatelor financiare. Georg Ell, fost director Tesla pentru Europa de Vest, este de părere că Musk ar trebui să se concentreze mai mult pe companiile pe care le conduce, deoarece „atunci când își dedică atenția produselor, rezultatele sunt remarcabile”. Tot el a subliniat că Elon Musk este o persoană care rareori acceptă opinii contrare, ceea ce poate îngreuna procesul decizional în perioade de criză. În raportul trimestrial, Tesla a reiterat că dezvoltarea inteligenței artificiale va rămâne o prioritate strategică, deși investitorii rămân sceptici cu privire la impactul pe termen scurt al acestei direcții.

Sorana Cîrstea, uimită de ce i se întâmplă la 35 de ani

sorana-cirstea,-uimita-de-ce-i-se-intampla-la-35-de-ani

Sorana Cîrstea, sportivă ajunsă la vârsta de 35 de ani, a dezvăluit recent care este cheia longevității în circuitul WTA și a povestit despre cum reușește să se mențină în formă. Astfel, sportiva din Târgoviște pare că stă cu gândul mai mult la prelungirea carierei decât la retragere, chiar dacă a recunoscut că nu visa să joace la nivel înalt atât de mult timp. Care este cheia succesului pentru Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea a dezvăluit recent care este cheia longevității în circuitul WTA. Sportiva, ajunsă la vârsta de 35 de ani, pare că nu se gândește deloc la retragere. Mai mult de atât, a dat de înțeles că principalul ei scot este prelungirea carierei, având în vedere că se bucură de tenis din toate punctele de vedere. Chiar dacă nu visa să aibă un parcurs atât de lung în tenisul profesionist, sportiva din Târgoviște a recunoscut că pasiunea pentru sportul care a consacrat-o este tot mai mare. Totodată, rutina și disciplina sunt alte două elemente importante pentru Sorana Cîrstea, care susține că este într-o formă fizică destul de bună. „Când m-am apucat de tenis, nu am crezut niciodată că o să joc după treizeci de ani, însă lucrul de care sunt cea mai mândră în ultimii ani este longevitatea. Pasiunea pentru tenis a crescut, la fel și bucuria de a juca. Iubesc să muncesc, să am o rutină, să am o disciplină. Motivul pentru care încă joc e că simt că pot să am rezultate, simt că am nivelul necesar și că pot să mă bat cu jucătoarele de top. Probabil mă ajută și condiția fizică, sunt într-o formă destul de bună. N-aș fi zis niciodată că la 35 de ani o să pot să fiu în această formă, dar toate aceste lucruri au venit după foarte multă muncă și seriozitate. Sunt într-un punct al carierei în care mă bucur de orice, inclusiv de antrenamente”, a precizat Sorana Cîrstea, conform arcprotenis.ro. Cea mai bună clasare obținută de Sorana Cîrstea Sorana Cîrstea este convinsă că mai are multe de arătat în tenisul profesionist. Astfel, nu se gândește deloc la retragere și pare extrem de motivată să participe, în continuare, la cele mai importante turnee WTA. În clasamentul mondial, cea mai bună poziție ocupată de Sorana Cîrstea rămâne locul 21, pe care a ajuns în vara anului 2013. De-a lungul anilor, sportiva din Târgoviște a reușit să își treacă în palmares două titluri WTA, cucerite la Tashkent, în 2008, și la Istanbul, în anul 2021. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult