Familia Brother: multifuncționala de acasă, de la birou, pentru magazinul online și meșteri (review)
Imprimantele Brother nu cer cloud, nu te pun să citești manualul și nici să cauți tutoriale pe YouTube, pur și simplu le bagi în priză și funcționează. De la work from home până la birou, magazin online sau cablare profesională, cele patru (5) modele testate aici par construite după aceeași filozofie simplă și sănătoasă, și anume să-ți rezolve problema. Nu să devină la rândul lor o problemă. Brother MFCL 2922 DW Primul produs pe care-l testăm astăzi va fi acest laser monocrom mic și vânjos aici de față, pe numele său MFCL 2922 DW. Acuma, seria asta 2000 este una de mijloc, gândită în general pentru acasă, iar 2922 este the king of the hill în această serie. Dar faptul că 2922 este vârf de gamă, adică măgarul între oi, o face potrivită și pentru afaceri mici, gen birouri de 2-3 oameni. Iar Brother au ținut să sublinieze treaba asta inclusiv prin culoare: dacă toate modelele din seria 2000 sunt negre, culoare pe care japonezii o rezervă pentru consumatorii casnici, 2922 este albă, tocmai pentru a scoate în evidență că „e bună” și pentru office. Alb e pentru persoane juridice, negru pentru persoane fizice. Sigur, nu te oprește nimeni și nimic să o achiziționezi pentru acasă, ea rămâne în mod fundamental o multifuncțională consumer, dar asta n-o împiedică să fie perfect adaptată și unui mediu office de mici dimensiuni. Dar ce este mai exact? Păi, cum spuneam, este un multifuncțional laser alb-negru complet. Ce naiba înseamnă asta? Că are și face de toate: imprimare, copiere, scanare, totul este duplex, și voi lămuri imediat ce înseamnă și asta, ba are până și fax, că tot ziceam despre japonezi că sunt tradiționaliști. În partea de sus are și ADF de 50 de pagini, adică feeder automat de documente, gen nu mai stai să ridici capacul, ci poți să imprimi, să scanezi sau să copiezi față-verso, introducând documentele direct în acel feeder de pe capac, de unde dispozitivul le ia automat, rând pe rând. Cât de repede imprimă și scanează? Ei bine, repede: 34 de pagini pe minut la imprimare, iar la scanare face 22-23 de pagini în modul mono și 45 în modul duplex. Cât despre volumul de imprimare, 2922 este și singurul model din seria 2000 care suportă toner de 5000 de pagini, ceea ce-l face și cel mai rentabil din întreaga gamă. Desigur, tonerul de 5000 îl cumperi separat, 2922 vine în pachet în mod default cu un toner de 1200 de pagini. Pe parte de conectivitate este full option, ca să zic așa, Wi-Fi inclusiv pe 5 GHz, USB și, bineînțeles, port Ethernet, dacă vrei să legi imprimanta prin cablu în rețea. Are și câteva aplicații extra binevenite, dar nimic care să fie inutil sau overkill. De exemplu funcția OCR, adică o capabilitate integrată a produsului, care transformă la scanare documentele fizice tipărite în documente digitale editabile. Și merge țiplă, mai bine decât cele mai multe dintre aplicațiile de OCR de pe telefon pe care le-am testat eu. Practic, transformă un document imprimat într-un Word, PPT, Excel sau PDF și o face foarte bine. Frumos! Adică… dacă tot am un astfel de multifuncțional acasă sau la birou, de ce să stau să mă chinui rudimentar cu telefonul și eventual să mai și dau bani pe o aplicație, că alea bune cam sunt pe bani, când am încorporată direct în scanner o astfel de capabilitate? Deci e „nice to have” și nu costă nimic în plus. Și apropo tot de scanare, dispozitivul poate scana direct către rețea, telefon sau mail. Ce vrea să însemne asta? Înseamnă, de exemplu, că atunci când scanezi, documentul se poate duce automat într-o locație din rețea sau direct ca atașament în mailul tău pe care îl înregistrezi pe dispozitiv, în ce format vrei tu, sau direct pe telefonul tău și, invers, poate de exemplu imprima automat documetele atașate din emailuri. Bineînțeles că este la zi cu toate standardele actuale de conectare directă, adică suportă AirPrint de pe dispozitivele Apple, are Wi-Fi Direct dacă vrei să te conectezi direct la imprimantă fără să mai treci prin rețeaua de acasă sau din birou și, tot apropo de Wi-Fi, suportă atât 5 GHz, adică standardul mai nou și mai rapid, dar și 2.4GHz, pentru compatibilitate cu dispozitive conectate mai vechi sau mai rudimentare. Aplicația mobilă care însoțește dispozitivul este cea nouă, Brother Mobile Connect, deci mai vechiul iPrint and Scan devine ușor, ușor obsolete, dar Mobile Connect păstrează simplitatea spartană a vechii aplicații. Câteva taburi de bază, printare de documente sau de fotografii, scanare, istoric, setări și update de firmware pentru „flota” de multifuncționale din dotare. Simplu și ușor de înțeles, aur curat în aceste vremuri. Din punct de vedere „fizic”, Brother MFCL 2922 DW este așa cum o vedeți: amprentă redusă, 41 cu 42 cu 31 cm, deci nu ocupă prea mult spațiu, are 12 kg, deci poate fi lesne mutată de colo-colo și, pentru asta, are și două fante laterale de tip mâner pentru a ușura fâțâiala cu ea prin acasă sau prin birou. Scula este foarte îndemânoasă și ergonomică. Și, tot apropo de simplitate, dacă nu vrei să-ți bați capul să o conectezi de pe laptop sau telefon, o poți face direct de pe ea, are și un ecran touch color de 9 cm diagonală, de pe care poți accesa toate meniurile și funcțiile. Bagi rețeaua, parola și „you’re good to go”, fără să ai nevoie de vreun alt dispozitiv suplimentar. Și tot de acolo poți să imprimi, să scanezi, să copiezi, simplu și la obiect. Și are inclusiv NFC pentru pairing rapid cu telefonul sau pentru autentificare securizată, dacă o folosești într-un birou și vrei să impui un anumit nivel de siguranță și control. Bun, deci în final, pentru ce este? Păi o văd excelentă pentru „work from home”, adică pentru cei care au biroul acasă sau pentru birouri mici de 2-3 oameni sau chiar și mai mari, dar care nu au volume enorme de documente de imprimat în fiecare zi. La acest
Am pus mâna pe noua serie de telefoane S26 de la Samsung. Iată câteva impresii la cald (hands-on)
S26-lea celor de la Samsung a fost așteptat cu mare interes de către … toată lumea în principiu pentru că Apple a cam aruncat mănușa în duelul schimbării. Iar acum toți ochii sunt pe Samsung să vedem reacția sa, odată cu lansarea seriei flagship de barphones, adică S26, s26+ și S26 Ultra. Și da, sunt diferite, dar trebuie să te uiți cu lupa ca să vezi unde și în ce fel. În ce sunt diferite la exterior? Păi toată seria are acum colțurile rotunjite în același fel și la aceleași unghiuri și toată seria are un extra strat decorativ care practic unește cele 3 camere principale, un fel de mască a camerelor, o peninsulă de camere dacă vreți. Mai țineți minte S22? Ceva de genul ăla doar că deconectat de marginea telefonului și rezervat doar pentru 3 camere. S26 Ultra care are mai mult de 3 se mulțumește cu ele parțial ridicate. Și S26 Ultra este „The Slimmest Ever” pentru că trebuia copiată până și exprimarea Apple. Atât. Da, atât. A, da! ne-am întors la cadru de Aluminiu, tot la fel ca Apple. Ca și culori disponibile pentru toată seria avem iar diferite nuanțe de spălăcit… err pardon: Cobalt Violet (Hero color), Sky Blue, Alb și Negru, iar disponibile doar la comenzi online sunt Silver Shadow dar și Pink Gold. Ecran Ecranul nu a suferit mari schimbări across the board. Sunt aceleași panouri cu aceleași caracteristici în materie de rezoluție și luminozitate. Nu sunt niște panouri slabe, nicidecum, dar mă așteptam la un mic progres în materie de luminozitate maximă măcar, dacă nu altceva. E drept că alți producători exagerează cu valori astronomice de niți maximi locali care nu reflectă neapărat luminozitatea uniform maximă a panoului și probabil în utilizare medie acest ecran se va comporta excelent în timp, așa că nu sunt neapărat îngrijorat. Poate singurul cel mai nou și interesant feature prezent în noul S26 Ultra și doar pe Ultra este un ecran complex care poate să-și transforme anumite bucăți, precum locația destinată notificărilor, sau chiar ecranul în totalitate în ceea ce Samsung numește Privacy Display. După cum intuiți după nume, este vorba de posibilitatea de a-ți ascunde ecranul împotriva celor care trag cu ochiul din mediul înconjurător. Adică exact ce fac foliile privacy care-ți obturează imaginea dacă nu te uiți fix central la telefon. Doar că de data asta este direct telefonul care face tot, fără să strice culorile, cel puțin nu pentru tine. Privitorii extra nici nu contează. Setările aferente pentru Privacy Display sunt atât de granulare că-ți permit inclusiv să-l activezi pentru anumite aplicații, lucru care mă bucură teribil. Poate fi, de exemplu, încă un strat de protecție pentru când îți accesezi Revolut-ul în public. Protecția ecranelor este asigurată de Gorilla Armor 2 glass pe s26 ultra, restul gamei are Gorilla Glass victus 2. Procesor Samsung nu reușește să mențină o idee mai mult de o generație sau două, ceea ce e foarte confusing. Acest lucru se reflectă clar în acest ping-pong care se face anual cu procesoarele pe diferite dispozitive Galaxy. Anu ăsta avem Snapdragon pe toate, la anu mai băgăm niște Exynos la Europeni. După ce fac scandal aceștia că plătesc mai mulți bani ca Americanii pe același dispozitiv dar mai slab în materie de performanță revenim cu tot line-up-ul la Snapdragon și lumea e fericită…. un an. Ei bine, 2026 este din nou anul în care ne întoarcem parțial la Exynos. Vom avea așadar Snapdragon 8 Elite Gen 5 for Galaxy (3 nm) pe toate versiunile de S26 pentru America, China sau Japonia, iar în restul lumii acest procesor este rezervat doar pentru Galaxy S26 Ultra, frații mai mici S26 Vanilla și S26+ vor avea în componență procesorul Exynos 2600 construit pe 2 nano. Este în mod evident cel mai puternic procesor, cel mai rapid etc, am mai avut contact cu Snapdragon 8 Elite Gen 5 când am testat noul Magic8 Pro al celor de la Honor. Dar teoria ca teoria, cum e cu practica? Păi deși n-am avut prea mult timp la dispoziție la hands-on-ul de câteva ore care ne-a fost permis ieri, la Samsung, am reușit totuși să instalăm un Geekbench, un 3D Mark și chiar un Asphalt 9, deci ne-am putut face o idee, chiar dacă vom reveni în săptămânile următoare cu un review detaliat. Dar până atunci, hai să vedem what’s what. În Geekbench 6 am scos un scor… absolut năucitor. 11.112 puncte întregi, și cred că la o temperatură ambientală mai scăzută decât în incinta aglomerată în care l-am filmat, merge și mai sus. A bătut Magic8 Pro-ul celor de la Honor cu vreo 100 de puncte, bate iPhone 17 Pro Max cu A19 Pro, care a scos 10.202, cu aproape 1000 mai puțin, deci mă gândesc că o conta la ceva acea denumire „for Galaxy”. Și în 3D Mark a rupt norii. În Wild Life Extreme a scos 7500 de puncte, și este fără doar și poate cel mai puternic telefon pe care l-am testat vreodată. Cât despre partea de răcire, i-am dat și un stress test în același Wild Life Extreme ca să văd stabilitatea, termica a scos un procent de 62.6%, care nu-i rău deloc. Am căutat prin arhivă și am găsit recenzia lui S25 Ultra, a cărui stabilitate termică era undeva între 50 și 60 de procente, deci Samsung nu mint când spun că răcirea a fost îmbunătățită. Este un procesor mare, puternic și flămând, deci e normal să se încingă, iar Samsung s-au întrebuințat ca să-l poată ține în frâu. Mă aștept ca pe versiunile mai mici de America sau China cu Snapdragon, pe modelul de bază cel puțin, procesorul ăsta să aibă un comportament mai fierbinte de atât, dat fiind spațiul mai limitat de disipare a căldurii. Prin urmare s-ar putea ca Exynos 2600 de 2 nano de producție proprie al celor de la Samsung să fie în mod paradoxal o opțiune mai bună, dar asta vom vedea la review-ul detaliat care va veni după o testare mai amplă de
Orange Office net 5G+, șah cu tura la regele fibră (review)
Pe tabla de șah a Internetului, regele este fibra optică. Este cea mai valoroasă piesă: stabilă și aproape imposibil de învins… atât timp cât ajunge până la tine. Doar că în viața reală partida nu se desfășoară pe un teren fix. Ai sediu nou, chiria curge, oamenii sunt la birou, POS-ul stă pe tejghea și exact atunci auzi replica clasică: cablul va fi tras… curând! Aici intervine The White Tower. Tura. Nu promite minuni și nu încearcă să fie regele. Apare exact acolo unde lipsește tabla și oferă internet fără cablu. Routerul acesta nu așteaptă să vină fibra. Ia rețeaua mobilă din aer și o transformă într-un birou funcțional în câteva minute. Îi pui cartela SIM, îl bagi în priză și, teoretic, ai internet imediat. Sună simplu. Aproape prea simplu. Unboxing, specificații și preț Așa că azi testăm Orange Office net 5G+, un serviciu de internet prin SIM destinat firmelor. Vine cu un router HUAWEI H153-381 5G Flybox, discret, alb, cu un design curat de birou, și promite conexiune gata în 5 minute. Și nu știu dacă e intenționat, dar arată exact ca o tură albă: simplu, vertical și pus acolo ca să rezolve poziția. Promisiune mare, hai să vedem dacă o ține! Cutia e simplă, minimalistă, HUAWEI știe că dacă ambalajul e prea extravagant oamenii se simt vinovați când îl aruncă. Și da, cartela SIM Orange vine lipită pe cutie. Semn că instalarea n-ar trebui să fie rocket science. În cutie găsești routerul, un cablu de alimentare, un cablu de rețea și documentația minimală. Cam atât. Nu e nimic complicat, e literally plug-and-play. HUAWEI H153-381 5G Flybox nu e un router clasic. Nu e hotspot pe telefon. Este fibră optică… dar prin aer. 5G-ul încearcă să înlocuiască internetul prin fibră folosind un spectru radio foarte larg. Adică Orange mută cablul de pe stâlp în antenă. Și ca să fie clar, pachetul Orange Office net 5G+ costă 11 euro pe lună fără TVA, cu abonament pe 24 de luni. Nu e un preț mic, dar nu e nici mare pentru ce oferă, trafic nelimitat fără throttling plus mobilitate. Există și varianta 4G+ la 5,5 euro pe lună, cu viteze de până la 355 Mbps download și 47 Mbps upload, cu un router Huawei B535. Dacă ești într-o zonă fără acoperire 5G încă, 4G+ e o opțiune rezonabilă la jumătate de preț. Ambele sunt oferte exclusiv online la contract pe 24 de luni. Comparativ cu fibra de business, care pornește de la 30-40 euro pe lună, plus costul instalării, plus timpul de așteptare al tehnicianului, aici vorbim de 11 euro pe lună și câteva minute până ai internet funcțional. Deși routerul are port WAN clasic, WAN-ul adevărat este rețeaua mobilă Orange. Antena din interior devine „priza de internet”. Nu conectăm cablul la internetul pe fir. Internetul vine singur la HUAWEI H153-381 5G Flybox prin cartela SIM de la Orange. Ca pisicile când aud cum desfaci pliculețul de mâncare. Și mă întorc la ideea că o conexiune fixă presupune instalarea în locație, cu programare și intervenție tehnică pentru a aduce linia până în birou. Cu Orange Office net 5G+ nu mai e nevoie de tragerea unui cablu dedicat către sediu, pentru că infrastructura există deja: routerul se conectează direct la rețeaua mobilă Orange prin antenele din zonă. Diferența reală e simplă: la fibră cineva vine fizic până la tine, la 5G tu te conectezi la o rețea care era deja prezentă în oraș înainte să deschizi ușa biroului. Asta explică de ce unul durează zile sau săptămâni, iar celălalt, minute. Datele de pe cutia HUAWEI H153-381 5G Flybox vorbesc despre 5G până la 3.6 Gbps rezultând un Wi-Fi 6 de 3000 Mbps. Dar nu, nu vei avea 3 Gbps în birou. Asta este viteza maximă a rețelei radio, nu a abonamentului și nici a mediului real. Pentru că ideea nu e să bată fibra, ci să fie suficient de rapid încât să nu conteze că nu ai fibră. Fibra excelează prin stabilitate absolută, ping foarte mic, download constant. Orange Office net 5G+, excelează prin instalare instant, mobilitate, locații imposibile pentru cablu sau backup când cade fibra. Fibra este cel mai bun internet din lume… acolo unde există. Orange Office Net 5G+, e cel mai bun internet atunci când „realitatea nu cooperează”. Un business mic nu are nevoie de 10 Gbps în majoritatea scenariilor. Are nevoie să meargă POS-ul, să dea emailuri, descarce / încarce documente (Excel-uri sau PDF-uri) și să nu se blocheze apelul cu clientul când îi spune prețul. Așa că, dacă ești pe șantier, la cabană, în depozit, la cabinetul medical sau în cafeneaua de la colț, dacă ai semnal Orange, ai birou. Instalarea routerului din pachetul Orange Office net 5G+ Orange zice că instalarea durează 5 minute „but I didn’t buy it”. Așa că haideți să numărăm.Pasul 1: introduci SIM-ul în router. Există un slot dedicat ca la telefon, nu trebuie să dezasamblezi nimic. 30 de secunde. Pasul 2: bagi routerul în priză. Atât. Fără cablu de date, fără cablu telefonic, fără să suni la un număr verde și să aștepți ascultând o muzică repetitivă. 10 secunde. Pasul 3: pe telefon sau laptop, cauți rețeaua Wi-Fi a routerului, numele și parola sunt pe fundul unității și te conectezi. 20 de secunde. Și gata. Internet. Funcțional. Fără tehnician. Fără programare. Fără tras cabluri. Puțin mai mult de 1 minut. Majoritatea oamenilor se pot opri aici pentru că vorba aia „it just works”. Dar, dacă vrei mai mult, scanezi qr-codul de pe cartonașul din cutie și descarci aplicația HUAWEI AI Life, de unde ai control complet asupra Orange Flybox H153-381 5G. Am instalat-o manual, ca APK. A găsit imediat routerul, am dat connect, mi-a cerut parola de Wi-Fi și parola routerului și m-a trimis direct în Internet Access Wizard, la configurarea inițială. Acolo vezi rețelele Wi-Fi ale routerului și te pune să-i schimbi parola apoi se restartează. Flybox-ul oferă implicit două rețele, una care combină 2,4 GHz și 5 GHz sub același nume, iar separat mai există încă o rețea
Corsair Galleon SD – O tastatură cu de toate, pentru toți
Acum sincer vorbind, pentru mult timp, domeniul tastaturilor a cam stagnat o perioadă bună de timp. Erau aceleași tastaturi an de an lansate, poate cu niște iluminat mai puternic sau vre-un update de soft și mai multă memorie on-board ca să poți stoca local setări și macro-uri. Nimic interesant. Dar zona de entuziaști, de tastaturi custom a prins avânt bine de tot. Doar că, îndată ce producătorul de switch-uri Cherry a pierdut patentul pentru switch-urile mecanice din componența oricărei tastaturi mecanice, cam după anul 2014, au apărut o tonă de copii sau de alte switch-uri compatibile. Asta a accelerat și zona de tastaturi custom și de pasionați pentru această zonă. Să nu mai zic de marea schimbare care a fost adusă de sistemul Hot Swap prin care poți schimba pur și simplu un switch care nu mai face față dintr-un motiv sau altul cu unul nou nouț, fără să fie nevoie să scoți letcon-ul de la naftalină sau să duci tastatura la service. Chiar și așa, producătorii mari nu păreau încă impresionați de avansurile pe care le aduceau în acest domeniu zona de entuziaști, o considerau o nișă mult prea scumpă și cu minim de profit. EI BINE, lucrurile au accelerat și cu adopția în masă asigurată de Keychron care a venit și a zis Ia stați puțin, voi clienți, puteți avea la prețuri cât de cât acceptabile, și taste lubrifiate pentru confort sporit în tastare și montare pe garnituri ca să mai atenueze din vibrații tastatura dar și straturi de spumă interioare ca să nu sune ca o tastatură de acum 50 de ani. Mai mult de atât, le mai facem și cu carcasă complet din aluminiu, dacă tot e treaba treabă. Și au început să vândă așa că ulterior toți producătorii mari au ciulit urechile. Unul din acești producători mari este și Corsair, care, trebuie să recunosc că și-a dus tastaturile la un alt nivel în ultima vreme. Da, pot fi considerate scumpe, e adevărat, în mare parte pentru că sunt abia primele iterații, dar trebuie admirat efortul. Un astfel de model avem pe banca de probe astăzi, nume complet Corsair Galleon 100 SD. De la ce vine SD? Standard Definition? Nu, că nu suntem la formate video și rezoluții aici. SD vine de la Stream Deck. Dar ce treabă are o tastatură cu un Stream Deck vă întrebați? EXACT! Let me explain. Corsair a decis să combine 2 gadgeturi într-unul, tocmai pentru a fi folosit în moduri cât mai creative. Avem așadar un Stream Deck care a fost importat practic în locul unde ar veni Numpadul la o tastatură normală, format Full Size. Așa s-a născut Corsair Galleon 100 SD, o tastatură care mi se pare că vine să rezolve redundanța pe care a început să o aibă Numpadul pentru majoritatea gamerilor. Dacă stau mai bine să mă gândesc, pentru majoritatea utilizatorilor de fapt. Pentru că dacă ești contabil sau lucrezi des cu cifre ai rămas cam ultima redută în favoarea păstrării acelui bloc de taste. Ceilalți utilizatori, printre care mă număr și eu, preferăm în general formele mai compacte de 75% sau chiar 65%, pentru a avea o poziție mai bună la birou și mai mult loc pentru a te desfășura cu mouse-ul. Să începem însă cu review-ul standard pentru partea de tastatură. Construcție și Performanță Bun, să revenim la tastatură. Privită de la distanță, Galleon 100 SD arată ca o tastatură Full Normală. Diferențele le vei observa îndată ce te apropii sau o legi la un Device ca să se aprindă tot ce are de aprins. Switch-urile MLX Pulse sunt liniare și vin pre-lubrifiate din fabrică. Alte caracteristici importante demne de menționat sunt: Puterea de apăsare necesară de 45g, exact sweet spotul dacă mă întrebi pe mine, punct de actuare care este la aproximativ 2mm din cei 3.6mm distanță totală până la bottom-out. Switch-urile sunt cotate la o durată de viață de 80 de milioane de apăsări, deci vei avea destul timp alături de tastatura ta. Când se strică totuși unul din aceste switch-uri, poți sta liniștit că-l vei schimba cu ușurință, tocmai pentru că PCB-ul din dotarea lui Galleon este Hot-Swappable, deci nu va fi nevoie de un drum la service sau să schimbi tastatura cu totul. Inclus în pachet ai și o ustensilă 2in1 pentru scoaterea keycap-urilor dar și pentru a sustrage respectivele switch-uri din PCB-ul Hot Swappable. Apreciez faptul că keycap puller-ul nu este de tip inel care zgârie tastele. Numărul de plăci de bază compatibile va fi puțin mai redus însă prin faptul că switch-urile sunt de tip 5-pin, nu 3-pin, un design mai comun. Nu ar trebui să fie asta o problemă cât timp nu vrei să ieși cu switch-urile MLX Pulse din grădina Corsair. Experiența de tastare pe Galleon este una fără îndoială deosebită. Forța necesară apăsării tastelor de 45g este exact sweet spotul care-mi place mie cel mai mult, deci aici voi fi subiectiv. Este oricum o apăsare medie, departe de 60-70g-ul cu care am fost obișnuiți de la primele tastaturi mecanice. Nivelul de rezistență impus de taste la 45g este exact ce a comandat doctorul ca să prevină greșeli, iar apăsarea în sine este foarte smooth datorită lubrifierii din fabrică uniformă. Comparat cu alte modele avute în trecut la review, tot de la Corsair, pot spune că au evoluat considerabil. Nu ar fi o experiență premium fără un top plate de aluminiu dar și fără un sistem de montare pe garnituri, așa numitul gasket mount system. Pentru cei care nu știu de ce ai nevoie de garnituri de cauciuc pentru o tastatură vă explic imediat. Sistemul tradițional de înșurubare a diferitelor straturi ale tastaturii în carcasa ei este foarte rigid. oplus_3145728 Trecerea la garnituri pe „coaja” tastaturii permite ca sendvișul de PCB + diferitele spume și top plate să flexeze puțin, absorbind din impacturile care intervin când tastezi rapid sau mai puternic. Perfect pentru când apeși ca nebunul în speranța să dai un Flash imediat ce s-a terminat stun-ul pe care de fapt trebuia să-l eviți.
Logitech Signature Slim Solar+ K980, tastatura wireless care se hrănește cu lumină (review)
Logitech Signature Slim Solar+ K980 a ajuns la redacție într-o cutie suplă și… aproape goală. Nici cablu, nici dongle. Doar tastatura în varianta Graphite și câteva „hârtiuțe rătăcite”. Motivul devine evident imediat ce o scoți din plicul alb imaculat, deasupra rândului de taste se află un panou fotovoltaic discret și totodată evident. K980 nu se încarcă la priză și nici nu depinde de baterii clasice, ci de lumină. Orice sursă de lumină: soare, bec, lampă de birou. Alex, colegul meu, gamer înrăit și colecționar oficial de tastaturi mecanice, a venit imediat s-o testeze. A apăsat câteva taste, a mai insistat o dată și verdictul a venit instant: nu e pentru el. Și avea dreptate. Logitech Signature Slim Solar+ K980 nu e deloc o tastatură pentru jocuri. Vrea să fie genul de tastatură pe care o uiți pe birou luni întregi pentru că pur și simplu funcționează. Fără cablu, fără baterii pe care să le schimbi, fără led roșu aprins care să strige că a venit vremea s-o încarci. În utilizare se comportă aproape ca o tastatură pe fir, doar că nu are fir. Acest review a fost scris chiar pe Logitech Signature Slim Solar+ K980. Am folosit-o zilnic, exact pentru ce a fost făcută, muncă de birou, nu doar câteva minute într-un test rapid. Poate merită precizat și că nu am un workflow tocmai obișnuit, nu folosesc un singur sistem de operare pe PC-ul de la birou sau pe cel de acasă. În funcție de ce am de făcut și de locul în care lucrez schimb între Windows și mai multe versiuni de Linux. Am configurat cele trei taste de comutare rapidă între dispozitive (Control Keys) astfel: pe tasta 1 am pus laptopul de birou cu Fedora, pe tasta 2 același laptop cu Windows. PC-ul de acasă cu Windows l-am pus tot pe tasta 2 (chiar dacă nu apare în Easy-Switch) , iar tasta 3 am rezervat-o pentru telefonul cu Android. Am conectat-o prin Bluetooth întâi pe laptopul de muncă cu sistemul de operare Fedora. S-a conectat imediat. Primele observații sunt că nu găsesc tasta PrtScreen sau cum să iluminez tastatura. În plus, LED-ul pentru CAPS Lock nu există, așa că nu știi niciodată sigur când e activ. Am petrecut apoi vreo 10-15 minute căutând o aplicație prin care s-o pot configura sau măcar înțelege mai bine. Am instalat câteva utilitare, atât din magazinul de aplicații, cât și din Terminal, dar niciunul nu vedea tastatura. Toate cereau conexiune prin cablu, iar Logitech Signature Slim Solar+ K980 nu are niciun port fizic. Doar un buton de pornire și tastele. Trec pe Windows, instalez Logi Option+ și văd în aplicație și mouse-ul meu care e tot Logitech. Folosesc aplicația fără să mă loghez cu contul. Tastatura e încărcată complet și următorul mesaj pe care-l primesc în aplicație este că iluminarea din birou nu e suficientă cât s-o alimenteze. E un februarie mohorât, în jur de 17:30, în cameră nu e decât un bec slab, deci nu mă miră. Tot în aplicație am descoperit și primele funcții speciale. Cele trei taste din partea superioară a NumPad-ului controlează direct apelurile video: Screen Share, pornit/oprit camera și pornit/oprit microfonul în aplicații precum Teams sau Zoom. Pe Windows, captura de ecran se obține prin combinația tastei Windows, marcată aici „opt | start”, împreună cu F7 sau clasicul Windows + Shift + S. Nu văd în aplicație nici o opțiune de iluminare, caut pe internet și ceea ce bănuiam se adeverește: tastatura nu e iluminată. Mister rezolvat, nu se poate. Și în acest punct realizez cât de importantă e pentru mine iluminarea, deși nu m-am gândit aproape deloc la acest lucru până acum. Am trecut treptat la tastaturi și laptopuri cu tastaturi luminate și azi totul în jurul meu strălucește. Iar când am dat peste Logitech Signature Slim Solar+ K980 care doar se hrănește cu lumină, nu o și emite, obișnuința mea și-a spus cuvântul. Acasă am conectat-o la fel pe Windows, am instalat Logi Option+, dar de data asta m-am logat și în cont. Cu aplicația instalată când activezi / dezactivezi CapsLock apare un mesaj pe ecran. În aplicație, una din primele opțiuni care-mi sare în ochi este „Enable AI Prompt Builder”. Adică să setez ca tasta AI Launch Key să deschidă asistentul AI disponibil pe PC, și-mi sugerează să lansez Copilot sau Open AI. N-am un asistent AI instalat așa că am alocat tasta AI Launch Key pentru Total Commander prin funcția Smart Actions. Configurarea nu e dificilă, dar cere câteva etape și un pic de răbdare. Am ales Total Commander la întâmplare, dar ironia e acolo: tasta pentru AI deschide un manager de fișiere din altă epocă. Aplicația Logitech îți permite mai mult decât să atribui tastelor diverse aplicații sau acțiuni rapide. Poți controla funcții simple precum volumul sau deschiderea unor programe, dar și scenarii predefinite, de tip Work Mode, Meeting Mode și nenumărate altele. Tastatura nu mai e doar un dispozitiv de scris ci se transformă într-o telecomandă pentru Windows. Mai târziu am trecut și pe telefon. Cum e să scrii pe smartphone cu o tastatură completă? Destul de ciudat, mai ales dacă te uiți la dimensiuni. Adică tastatura are o suprafață de aproximativ șase ori mai mare decât ecranul telefonului. Mai exact are o lungime de circa 43 cm și o lățime de circa 14 cm. Conectată la telefon, Logitech Signature Slim Solar+ K980 a fost probabil cel mai simplu, dar și cel mai extravagant scenariu de test. Am împerecheat-o prin Bluetooth ca orice alt dispozitiv. Telefonul a cerut un cod de șase cifre, l-am introdus și conexiunea a fost gata. Partea despre telefon am scris-o chiar pe telefon, în Google Keep, după ce am instalat din APKPure aplicația „More Keyboard Layouts”, care mi-a permis să scriu inclusiv cu diacritice. N-a mers chiar flawless, dar nu din vina tastaturii, ci a aplicației Google Keep, care a refuzat să se alinieze corect în modul orizontal. Când întorceam telefonul, dispărea textul și ecranul rămânea complet alb. Am repornit telefonul, iar după restart tastatura
Motorola Signature, echilibrul perfect între suplețe și funcționalitate? (review)
De fiecare dată când apare un telefon foarte subțire știu exact ce urmează. Îl scoți din cutie, arată incredibil, îl pui pe masă și toată lumea spune „mamă ce frumos e!”Dar după două zile începi să iei încărcătorul după tine, ca pe un aparat medical. Industria face asta de peste 10 ani. Pentru că un telefon subțire e aproape un paradox fizic. Ai nevoie de baterie mare, camere bune, sistem de răcire, antene, difuzoare etc. Toate lucrurile astea vor spațiu. Mult spațiu. În 2025 Samsung și Apple au încercat. Dar Motorola a mai fost aici înaintea tuturor. În 2016 au lansat Moto Z, 5,2 milimetri grosime. Practic o foaie de sticlă și metal cu Android. Era impresionant… dar nu era soluția. Compromisurile erau acolo și trebuia să aplici accesorii pe telefon. Era cumva elegant și practic, dar în același timp contrazicea ideea de bază, de telefon subțire. Și apoi Motorola a dispărut complet din zona asta. Ani întregi n-au mai făcut nimic extrem de subțire. Până anul trecut, când după Samsung S25 Edge și iPhone Air a apărut Edge 70. Și atunci probabil cei de la Motorola s-au oprit o clipă și s-au întrebat: cât de subțire putem face un telefon care să fie totuși perfect funcțional, flagship level și fără compromisuri? Așa cred că a apărut Motorola Signature de 6,99 mm grosime. Și din punctul meu de vedere, telefonul este un succes. Poate nu de piață în acest moment, dar demonstrează ceva esențial, că poți avea un smartphone subțire fără să sacrifici funcționalitatea. Nu vrea să fie doar cel mai subțire telefon. Vrea să fie primul telefon subțire care nu te enervează după o săptămână de utilizare. Motorola Signature e ce ar fi trebuit să fie Samsung S25 Edge sau iPhone Air. Iar mai jos o să vedem dacă Motorola chiar a reușit imposibilul sau dacă și ei au făcut compromisuri care nu sunt evidente la prima vedere. Să începem! Construcție și design Motorola Signature a sosit la redacție în dublu exemplar, mai rar ca un producător să-ți trimită două telefoane identice doar pentru că sunt în culori diferite. Am primit unul verde auriu, cu denumirea oficială Martini Olive (Gold), și unul negru cu denumirea oficială Dark Blue. Cutiile telefoanelor sunt negre și includ unitățile, cablu de încărcare (fără brick), husă din plastic transparent cu magsafe, cheiță SIM și manuale de utilizare, garanție, cartonașul parfumat cu „Motorola Box” etc. Spatele pare realizat din același material pe ambele variante, un plastic neutru, nici ieftin, dar nici premium. La cel verde camuflaj se poate observa mai clar un fel de imprimeu ca de pânză. Nu e sticlă lucioasă clasică și nici piele vegană, dar oferă aderență și telefonul nu alunecă din mână, ai priză pe el. Prima chestie care te lovește nu e subțirimea ci că nu pare fragil. Creierul tău spune „telefon subțire = telefon delicat = pericol”, dar ăsta are ramă de aluminiu, ecran protejat cu Victus 2 și nu simți că îl rupi dacă răspunzi la WhatsApp mai nervos. Are 6.8 inch, deci pe hârtie e un telefon mare, dar fiind suplu și relativ ușor, 186 de grame, creierul îl percepe ca fiind mai mic decât este. Spatele este curbat ușor pe laterale, nu e edge-ul agresiv de acum câțiva ani, ci exact cât trebuie ca să se așeze bine în palmă. Iar camera nu mai e „Dealu Mare” pe care îți sprijini degetul, se ridică foarte puțin, doar câțiva milimetri. Modulul camerei e poziționat în așa fel încât telefonul nu devine bărcuță așezat pe masă sau birou, nici măcar când adaugi husa nu-și pierde stabilitatea. Tot la capitolul construcție, în afară de Gorilla Glass Victus 2 pe față și rama de aluminiu, Motorola Signature are și certificări IP68 și IP69. Asta înseamnă că nu doar rezistă la apă, ci și la jeturi de apă sub presiune. Plus certificare MIL-STD-810H, care nu înseamnă că e automat rugged, dar înseamnă că nu moare dacă îl tratezi ca pe un obiect comun și nu ca pe unul fragil. Adică poți să-l scapi în chiuvetă și telefonul va fi calm, tu probabil nu. Ecranul este exact unul de flagship în 2026. 6.8 inch LTPO AMOLED, Dolby Vision, HDR10+ și rată de refresh maximă de 165Hz în jocuri. În utilizarea normală plafonul e de 120 Hz, ceea ce e perfect logic pentru baterie. Ai fluiditate maximă când contează, nu când citești notificări. Și 120Hz se simte rapid, dar e cumva ceva obișnuit pe majoritatea telefoanelor, chiar și pe multe midrange. Nici rezoluția nu te dă pe spate (1264 x 2780 pixeli), dar este suficient de mare încât să nu vezi pixeli nici când citești text mic. În schimb luminozitatea e ridicolă, peak brightness fiind de 6200 niți. În exterior, în soare puternic, nu trebuie să cauți umbra ca să vezi ecranul. Sigur, acum în februarie soarele e o raritate, deci oricum nu cauți umbra. Dar în condiții normale, Motorola Signature câștigă lupta cu soarele. De asemenea, are și mod anti-flicker. Dacă pe unele telefoane te dor ochii noaptea, ăsta e mai prietenos. Panoul este pe 10-bit, cu acoperire completă DCI-P3 și validare Pantone pentru culori și tonurile pielii, suportă Always-on display și are touch sampling de până la 360Hz, inclusiv funcție Water Touch, astfel încât rămâne utilizabil chiar și cu degetele umede. Raportul ecran-corp e peste 95%, ceea ce e grozav, dar raportul de aspect 20:9 face ca video-urile de pe YouTube să aibă margini moarte, ceea ce e puțin ciudat pentru un telefon clasic. La capitolul sunet, telefonul vine cu difuzoare stereo și suport Dolby Atmos. Volumul este suficient de puternic pentru clipuri, jocuri sau un video pe YouTube fără căști, iar dialogurile se aud clar. Sunetul e ușor deformat la maximum, dar nimic grav. Are și bas și overall oferă o experiență audio foarte bună. Motorola a lucrat aici cu Bose, iar telefonul bifează și Hi-Res Audio, inclusiv pe wireless, plus suport Snapdragon Sound pentru căști compatibile. Are trei microfoane, iar în apeluri vocea se aude clar chiar și
MSI RTX 5090 Lightning Z, fița supremă în materie de gaming
N-am mai făcut de mult timp un build Zona Store pe Playground, așa că am decis să revenim cu unul special, că doar nu vă pierdem timpul cu mizilicuri. Astăzi răspundem la întrebarea „Ce se întâmplă la intersecția dintre cel mai rapid procesor de gaming și cea mai bengoasă implementare de RTX 5090?” Uite, minunăția asta. Știu, știu, suntem în plină criză în industria PC-urilor, și credeți-mă că și noi o resimțim la fel de mult ca și voi, dar hai să ignorăm pentru câteva clipe elefantul din cameră și să ne bucurăm de un build purist, cu accent pe performanță brută, că doar o viață avem, nu? Configurația sistemului Center piece-ul acestui build este nou-lansata placă RTX 5090 LIGHTNING Z de la MSI. Și încep cu o paranteză, mie îmi pare rău că MSI nu acordă mai multă importanță pieței românești, pentru că există un potențial de creștere consistent, dată fiind imaginea bună pe care o au produsele MSI în România. Revenind la placa video, RTX 5090 LIGHTNING Z este o placă dezvăluită la CES acum o lună, iar lansarea ei oficială tocmai a avut loc ieri. Placa va fi fabricată în 1300 exemplare, iar în România au ajuns până acum pe canale oficiale vreo 2-3. Noi am reușit să punem mâna pe exemplarul cu numărul 278 și să vă zic sincer, când ne-a ajuns am crezut că au greșit comanda și ne-au adus o carcasă, pentru că cutia acestei plăci este absolut gigantică. Placa în sine are dimensiuni relativ normale pentru o placă răcită pe lichid, dar evident că vine cu un miliard de accesorii. Breloc, card NFC, magneți de frigider (sau de ce nu, de carcasă), o bucată de PCB, primești inclusiv o replică a plăcii de dimensiunea unei brichete, cu ventilatoare ce se pot roti! Din păcate nu este funcțională și în rest, că ar fi fost perfectă pentru build-ul hamsterului meu. Fun fact, brelocul este în același timp folosit și pentru a schimba cu ușurință între BIOS-ul standard și cel de overclock la placă. Harfe, fițe, figuri. Revenind la placă, la prima vedere ies în evidență două lucruri: faptul că are două mufe de 12V High Power și display-ul gigantic, de 8 inch, care acoperă întreaga placă. Ce nu iese în evidență, dar e important, este că placa asta are un cold plate, adică elementul de răcire de sub capotă, integral din cupru, pe toata lungimea plăcii. Și ăsta e un detaliu important, pentru că placa, pe setarea ei standard, are o limită de putere de 800W. Dacă acționezi și switch-ul de overclock, placa singură consumă cât două sisteme de nivel mediu, adică o mie de wați. Etajul de alimentare al plăcii are nu mai puțin de 40 de faze, mai multe și decât ale unui ASUS Astral. Bine, dacă intrăm în detalii, întregul layout al plăcii este o capodoperă, cu faze care rulează în paralel, cu circuite de monitorizare complet izolate, care păstrează placa în siguranță, cu piese de calitate pe tot ce înseamnă control de voltaje și nu numai. Și ca să fiu sincer, mă bucur că o astfel de placă a ajuns la consumatori, fie ei și 1300 la număr. MSI RTX 5090 Lightning Z este nu atât un 5090 cu overclock, cât un studiu de caz sau un experiment dacă vreți legat de ce poți face cu un RTX 5090 dacă nu ai constrângeri de buget sau de design. Într-un fel, placa asta păstrează spiritul defunctei eVGA și pasiunea lor pentru plăci video nu doar performante, dar și excelent construite. Ajungem și la testarea propriu-zisă imediat, dar până atunci vă mai delectez și cu restul componentelor sistemului. Am zis că e păcat să nu adăugăm la build cel mai rapid procesor de gaming la ora actuală, așa că am pus un Ryzen 7 9850X3D, practic un 9800X3D pe steroizi. Avem aici un mini review la acest procesor, alături de performanțele în teste, deci vă recomand să treceți pe acolo dacă vreți să aflați mai multe. Totuși, ca idee, în esență vorbim de un 9800X3D cu un voltaj ceva mai mare și cu 400 de MHz în plus la frecvența maximă. Și dacă 9950X3D este indiscutabil superior în sarcinile de productivitate, 9850X3D are un mic, dar real avantaj în gaming mulțumită arhitecturii cu un singur CCD și frecvenței maxime apropiate de cea a lui 9950X3D. Procesorul l-am răcorit cu un cooler Tryx Panorama SE, dacă tot e festivalul ecranelor în carcasă. Este un cooler destul de silențios, eficient și absolut spectaculos, mulțumită ecranului AMOLED curbat. Placa de bază este un MSI MAG X870E Tomahawk WIFI. Placa asta o folosim în mod frecvent pe sistemele noastre de linie, deci am putut să stăm liniștiți cu privire la fiabilitate și configurare. Am fi putut merge pe o variantă Carbon, dar pentru un preț aproape dublu nu am considerat că merită feature-urile suplimentare. Iar în ceea ce privește performanța, cred că am stabilit deja că placa de bază are un rol absolut minuscul. Am mai pus în sistem și un salariu mediu net, adică un kit de memorie Kingston Fury RGB 64GB DDR5 la 6000 MT/s (da, 64GB RAM au ajuns să coste cât un salariu mediu), un SSD Samsung 9100 Pro de 1TB pentru sistemul de operare și un WD Black de 1TB pentru aplicații. Sursa folosită este un Seasonic PRIME de 1600W cu certificare Platinum, capabilă să livreze întreaga putere pe rail-ul de 12V. Puterea este suficientă pentru orice nebuneli – procesorul nu depășește 150W, placa video 1000W și restul sistemului maxim 50W. Îți mai rămân 400W pentru overclock, deși dacă vrei să ajungi în zona asta de consum, problema ta nu e sursa. Am dezbătut mult timp ce carcasă să alegem, și până la urmă am mers pe un HAVN HS 420, pentru că este spațioasă, are ventilatoarele „la vedere” și scoate în evidență ecranul plăcii video și al cooler-ului. Sigur, pentru clienții unui astfel de sistem, putem modifica configurația după preferințe, dar pentru showcase-ul de azi, HAVN HS 420 este
Tastatura mecanică Trust GXT 872 Xyra TKL, show RGB la un preț accesibil (review)
Există tastaturi care te cuceresc prin specificații și tastaturi care te câștigă din prima prin felul în care arată pe birou. Trust GXT 872 Xyra TKL este, pentru mine, clar din a doua categorie. O tastatură care îți atrage privirea înainte să apuci să îi numeri switch-urile sau să te gândești la forța de acționare (actuation force). Primul lucru pe care îl remarci este iluminarea. RGB-ul este frumos, intens și, sincer, extrem de satisfăcător vizual. Genul de tastatură care arată bine chiar și atunci când n-ai chef de gaming, dar vrei să îți bucuri puțin ziua la birou. Iar aplicația GXTrust este, fără exagerare, o mică jucărie pentru adulți. Am pierdut mai mult timp decât anticipam, inițial jucându-mă cu efectele de lumină. Rainbow Wave, Reactive, Ripple, ajustări de culoare, viteză, intensitate, totul e acolo și funcționează intuitiv. Nu e software de elită, dar îți dă senzația că deții controlul. Partea despre aplicație o s-o dezvolt și mai jos. Trust GXT 872 Xyra TKL, o frumusețe trădată de „praful de stele” Hai să fim sinceri, tastatura arată spectaculos când e curată și iluminată. Formatul TKL (fără numpad) e perfect pentru birourile mici sau pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu pentru mouse. Dar aici intervine problema mea principală cu designul Trust GXT 872 Xyra TKL. Suprafața albă domină construcția, iar asta înseamnă că fiecare fir de păr, fiecare geană care-mi cade pe ea devine imediat vizibilă. Dacă ești genul ordonat care își curăță zilnic biroul, probabil nu te va deranja, but I’m not! Finisajul mat nu reține amprentele, dar asta nu salvează Trust GXT 872 Xyra TKL de restul „detaliilor microscopice” care par atrase magnetic de suprafața deschisă. E frumoasă, dar necesită întreținere constantă dacă vrei să rămână așa. Într-o dimineață am vărsat cafea pe ea, în partea din stânga sus. Am înjurat, am deconectat-o de la PC și am început s-o șterg. Pentru siguranță, ca să nu rămână lichid în ea, am scos vreo 5 taste cu ustensila din pachet. Am șters-o bine cu hârtie și, contrar așteptărilor, după arată ca nouă. Deci, poate că până la urmă murdăria nu e o problemă atât de mare. Zgomot nedorit, dar până la urmă plăcut Pentru gustul meu, Trust GXT 872 Xyra TKL e zgomotoasă. Switch-urile Leobog linear, cu durabilitate declarată de 60 de milioane de apăsări, nu sunt cele mai silențioase din lume. Dar, și aici e partea interesantă, nu-mi displace. E un zgomot cumva satisfăcător, nu enervant. Dar, când Dan filmează în studio, mă opresc din tastat și fac altceva, pentru că am impresia că se va auzi pe înregistrare. Probabil că nu se va auzi, dar dacă eu aud bine sunetul tastelor când ascult muzică tare în căștile over-ear, mi-e frică de microfonul lui. Trust spune că e o tastatură „creamy” cu montaj gasket, care atenuează vibrațiile și face apăsarea mai moale, ceea ce e adevărat până la un punct. E mai silențioasă decât multe mecanice și nu se ridică până la nivelul unei mașini de scris din anii ’80. Dar dacă lucrezi într-un birou open-space sau noaptea târziu, când toți dorm sau ar vrea, colegii sau familia ta s-ar putea să nu aprecieze simfonia tastelor. Aplicație, funcționalitate, accesorii Aplicația GXTrust nu cere cont și e bine organizată pentru acest segment de preț. Interfața e clară, împărțită logic: Settings pentru configurări generale, Key assignment pentru remapping și macros, Light effect pentru RGB, și Macro edit panel pentru secvențe complexe. În Key assignment poți realoca tastele prin cele șase tab-uri disponibile (Keyboard, Mouse, Multimedia, Macro, Commands, Key combination). Secțiunea Commands oferă shortcut-uri pentru funcții de sistem, în timp ce tab-ul Macro îți permite să înregistrezi secvențe care se repetă până la release, până la următoarea apăsare sau de un număr specific de ori. Light effect e playground-ul RGB: 13 efecte pre-programate (de la Breathing la Rainbow Waterfall), control individual pentru brightness și speed, plus color picker complet pentru customizare pe fiecare tastă. Am petrecut mult timp jucându-mă cu luminile, până am ales Bloom. Partea tehnică e ce trebuie, anti-ghosting cu N-key rollover (recunoaște orice combinație de taste apăsate simultan), switch-uri hot-swappable cu 5 pini (compatibile și cu 3 pini), fără întârzieri la input, durabilitate de 60 de milioane de apăsări. Pentru gaming, tastatura se descurcă excelent, fie că joci FPS-uri antrenante sau titluri mai relaxate, feedback-ul e consistent și precis. Revenind la partea de creamy, da, asta e senzația, de sunet rotund, fără nuanță metalică sau aspră. Nu e o tastatură silențioasă, dar sunetul e plăcut și constant, mai apropiat de un „toc” moale decât de un click agresiv. În jocuri fast precum CS2 zgomotul nu m-a deranjat deloc, iar la scris poate deveni satisfăcător dacă ești singur în birou. Cursa tastelor este lină, apăsările sunt ușor de controlat, ceea ce face tastarea relaxată chiar și după sesiuni mai lungi. Nu e genul de tastatură care te obosește scriind, dar nici una ultra-ușoară care generează apăsări accidentale. Poziția tastaturii e oblică dacă ridici piciorușele din față, e foarte stabilă, tastele au wobble minim, keycaps-urile au profil OEM pe layout ANSI, sunt din ABS și, în timp, vor căpăta inevitabil acel luciu specific în zonele cel mai des folosite, cum ar fi WASD. Formatul TKL (fără numpad) e bun pentru birourile mici sau pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu pentru mouse. Cu dimensiunile de 365 x 143 x 33 mm, tastatura ocupă cu aproximativ 20% mai puțin spațiu decât o tastatură full-size. La 831 de grame, e suficient de stabilă încât să nu alunece pe birou, dar nu atât de grea încât să fie greoaie de mutat. În cutie vine cu un frumos cablu albastru USB-A la USB-C spiralat și un tool 2-in-1 pentru scos taste și switch-uri, deci ai putea să-ți personalizezi tastatura exact cum vrei, dacă vrei. De asemenea, în partea de sus ai taste F care, împreună cu FN, oferă funcții pentru gaming și lucru. Concluzie și preț TRUST GXT 872 Xyra TKL e o tastatură pentru cei care vor show RGB
HUAWEI Wi-Fi Mesh X3 Pro Suite, router Wi-Fi 7 cu antenă transparentă și tematică montană
Când am scos HUAWEI Wi-Fi Mesh X3 Pro Suite din cutie, pe holul de la redacție, și colegii au făcut WOW, brusc am realizat că există cel puțin două tipuri de routere pe lumea asta. Cele pe care le ascunzi rușinat după televizor, lângă prelungitor, și cele pe care le lași la vedere pentru că arată mai degrabă ca un obiect de design decât ca un network device. HUAWEI Wi-Fi Mesh X3 Pro Suite intră clar în a doua categorie și, fără exagerare, este cel mai „nerouter” router pe care l-am testat până acum. Interesant este că în pachet nu primești două device-uri identice, ci două obiecte cu personalități diferite. Routerul principal este „muntele”, piesa înaltă, transparentă, cu structura interioară iluminată, care atrage imediat atenția. Extenderul, în schimb, arată mai degrabă ca o lumânare parfumată, joasă, cu lumină difuză și design mai discret. Împreună, cele două nu par deloc un sistem mesh clasic, ci mai degrabă un set de obiecte decorative gândite să fie văzute și chiar admirate. Routerul principal joacă rolul de piesă „statement”, iar extenderul e companionul minimalist, genul de obiect pe care îl pui pe noptieră, pe birou sau pe o poliță fără să simți că „strici” estetica camerei. E primul sistem mesh pe care l-am testat care nu te face să cauți instinctiv un colț ascuns din casă unde să-l ascunzi. Huawei folosește ceea ce numește „transparent metal-mesh antenna”, adică circuite conductive gravate direct în materialul transparent, invizibile la prima vedere, dar parte din structura vizuală a produsului. Practic, nu mai ai acele antene externe clasice, ci un router care arată curat, minimalist, dar care ascunde în interior șase antene în total, două pe 2.4 GHz și patru pe 5 GHz. Și mai e partea de lumină, care nu e doar decorativă. Poți controla iluminarea direct, atingând „capacul” routerului. O apăsare aprinde lumina, a doua schimbă temperatura de culoare spre un ton mai cald, a treia o stinge complet. Din aplicație poți seta intensitatea, culoarea și chiar programarea în funcție de oră, gen să se aprindă seara și să se stingă automat noaptea. E un detaliu mic, dar care contribuie mult la senzația că nu ai de-a face cu un simplu router, ci cu un obiect „ambiental”. Partea amuzantă este că, la început, nici nu mi-am dat seama că partea de sus a routerului e tactilă. Prima dată când l-am apucat să-l mut pe birou și s-a stins lumina, am crezut că am scos din greșeală cablul de alimentare. M-am uitat din reflex în spate, am verificat mufa și era la locul ei. De fapt, tocmai descoperisem, fără să vreau, sistemul de control prin atingere. După câteva zile, însă, începe să devină natural. Ajungi să-l tratezi mai degrabă ca pe o lampă inteligentă decât ca pe un router. Îl atingi seara să-i mai domolești lumina, îl stingi complet noaptea, îl aprinzi dimineața dacă vrei. Dintr-un obiect pasiv devine ceva cu care poți interacționa. Până aici, X3 Pro câștigă detașat la estetică. E genul de produs pe care îl remarci chiar și dacă nu te interesează deloc tehnologia. Urmează partea cu adevărat importantă. Ce se întâmplă când trecem de la „arată bine” la „hai să vedem cum merge”. În acest punct intră mesh-ul, Wi-Fi 7 și testele reale, care sunt mai greu de impresionat doar de forme și lumini. Setup și aplicația HUAWEI AI Life Configurarea se face prin aplicația HUAWEI AI Life și, per total, experiența e genul „friendly pentru oameni normali”, nu pentru profesioniști. Deschizi aplicația, routerul e detectat automat în rețea și primești prompt-ul clasic: „An unconfigured router was found. Configure now?”. Apeși, urmezi pașii, îți setezi numele rețelei, parola și, în câteva minute, ești online. Aplicația te ține destul de mult de mână. Îți arată explicit cum să legi cablul dintre ONT și router, ce port să folosești, îți confirmă când instalarea e completă și, la final, îți afișează clar datele rețelei. După configurare în AI Life vezi clar cele două unități din sistemul mesh, una marcată ca Primary și cealaltă ca extender, îți arată ce device-uri sunt conectate, pe ce bandă, dacă sunt pe 5 GHz sau 2.4 GHz, poți să dai reboot individual fiecărui nod, să schimbi locația lui în casă, să-l redenumești și să vezi statusul în timp real. Partea simpatică este zona de Lighting effects, unde routerul e tratat literalmente ca un obiect smart de iluminat. Poți activa modul Golden Mountain, care ajustează automat lumina în funcție de momentul zilei, poți seta un mod custom cu temperatura de culoare preferată sau poți programa spre exemplu să se stingă singur după 30 de minute sau la o anumită oră. Pe scurt, aplicația îți permite să controlezi routerul ca pe o lampă inteligentă, nu doar ca pe un echipament de rețea. După ce treci de configurarea inițială, HUAWEI AI Life începe să se comporte ca un panou de control pentru rețeaua ta. Ai o vedere clară cu toate device-urile conectate, separate între Devices și Routers, vezi care e nodul principal, care e extenderul și pe ce bandă e conectat fiecare. Zona de Smart diagnosis îți permite să „desenezi” layout-ul casei așa cum e în realitate, să poziționezi virtual routerul și extenderul și să generezi o hartă de acoperire. În cazul meu, aplicația îmi marca toate camerele ca „Excellent”, inclusiv baia și balconul, locuri în care deseori semnalul e slab. Tot din aplicație poți verifica calitatea legăturii dintre noduri, iar aici apare una dintre cele mai interesante cifre: legătura dintre router și extender poate ajunge teoretic la peste 3 Gbps, combinând benzile de 2.4 GHz și 5 GHz. Evident, sunt valori interne de mesh, nu viteze de internet real, dar îți dau o idee despre cât de solidă e infrastructura dintre cele două unități. Există și o zonă separată pentru Port speed, unde vezi situația porturilor fizice. Routerul principal are porturi de 2.5 Gbps, iar aplicația îți confirmă în timp real dacă ele chiar negociază la viteza maximă sau dacă sunt limitate de cablu sau de echipamentul conectat. Extrem de utilă
Ryzen 7 9850X3D – Noul rege al gamingului de la AMD (review)
Zilele trecute ne-a ajuns prin redacție singurul procesor nou anunțat de AMD în cadrul CES 2026, unde speram că vom vedea cel puțin 2 modele noi, adică 9850X3D-ul cu care ne-am jucat deja dar și un posibil 9950X3D2. Nu am primit decât primul dintre ele așa că ne vom mulțumi cel puțin pentru începutul lui 2026 doar cu acesta. 9850X3D Ce este noul Ryzen 7 9850X3D? Este o evoluție a mult îndrăgitului best gamer CPU din portofoliul AMD, anume Ryzen 7 9800X3D, cel mai bine vândut procesor pentru gaming în general dar și la colegii de la zona.store în special. Ca să-l citez pe Tudor, „e cel mai vândut punct. de departe. Its not even close” închei citatul. Nu cred că mai are rost să vă explic de ce sunt atât de bune procesoarele AMD cu memorie 3D V-Cache în gaming, cred că știți cu toții deja și ați înțeles de ce Intel a pierdut cursa de mult la acest capitol și nu o va recupera până când nu va lansa probabil o implementare proprie similară. Ei bine, acest 9850X3D vine cu mici îmbunătățiri peste 9800X3D pe care nu-l înlocuiește complet în sensul că producția va continua pentru ambele modele. Aceste mici îmbunătățiri includ un boost de 400 de MegaHerzi pentru frecvențele maxim atinse de procesor dar și diferite îmbunătățiri în comportamentul procesorului în regim de Overclocking, în special prin PBO. Feature AMD Ryzen 7 9800X3D AMD Ryzen 7 9850X3D Launch Date November 2024 January 29, 2026 Architecture Zen 5 (Granite Ridge) Zen 5 (Granite Ridge) Cores / Threads 8 / 16 8 / 16 Base Clock Speed 4.7 GHz 4.7 GHz Max Boost Clock 5.2 GHz 5.6 GHz (+400MHz) L2 Cache 8 MB 8 MB L3 Cache (inc. 3D V-Cache) 96 MB (32MB + 64MB) 96 MB (32MB + 64MB) Total Cache (L2+L3) 104 MB 104 MB TDP (Thermal Design Power) 120 W 120 W PPT (Peak Power Tracking) ~162 W ~162 W Socket Support AM5 AM5 Launch MSRP $479 $499 Configurația de test folosită pentru chinuirea lui Ryzen 7 9850X3D a fost după cum urmează: Noua placă de bază chipset X870E Aorus X3D ICE a celor de la GIGABYTE în combinație cu 1 Tera de stocare ultra rapidă nVME Pci Express 5, model Samsung 9100 Pro, 32 de Giga de Memorie RAM G.Skill TridentZ5 Neo RGB la 6000 de MegaTransferuri pe secundă și ajutat de un RTX 5070. Răcirea lui 9850X3D a fost asigurată de noul AIO al celor de la ASUS Republic of Gamers, nume complet Ryuo IV ARGB de 360mm, un cooler absolut masiv care are în compoziție și acest impresionant ecran curbat de 6.67-Inch 2K AMOLED. Țin să menționez că ambele procesoare au fost testate cu PBO activ, pe 90 level 1. În mod evident că poți trece la alt nivel ca să mai storci extra performanță din oricare și inclusiv poți juca cu toate setările avansate ale PBO, dar am ales standard și la fel pentru amândouă ca să avem un baseline de performanță. PBO-ul poate fi o unealtă excelentă cu ajutorul căreia să storci multă performanță extra dar am pus mâna pe procesor de puțin timp așa că nu am avut răgaz să testez toate setările posibile. Voi reveni cu siguranță în materiale următoare cu adiții asupra comportamentului lui 9850X3D la anumite praguri de PBO. Acum nu vom face un review full pentru acest model, vom lua rapid câteva aplicații și jocuri la rând ca să ne facem o idee asupra diferențelor de performanță, dacă există, desigur. Zic asta pentru că inițial recunosc că am ridicat o sprânceană, 400de MHz extra pentru un minim de 20 de dolari MSRP la costul procesorului? Merită oare? Ei bine fix de asta am pornit rapid cele mai populare sisteme de forjat procesoare, anume Cinebench, în variantă R23 și cel mai nou 2026, care iar a schimbat scara în care arată scorurile obținute, ca să fie și mai confusing, dar și Geekbench 6. CPU Benchmark Ryzen 7 9850X3D Ryzen 7 9800X3D % vs 9800X3D Geekbench 6 MC 18521 18035 2.69% Geekbench 6 SC 3520 3225 9.15% Cinebench R23 MC 23550 22806 3.26% Cinebench R23 SC 2246 2064 8.82% Cinebench 2026 MC 5649 5538 2.00% Cinebench 2026 SC 768 732 4.92% Cinebench 2026 ST 572 533 7.32% V-Ray CPU 26733 25586 4.48% Diferențele obținute le puteți vedea și pe ecran, nu sunt foarte mari, după cum și intuiam, dar ce putem vedea însă este un boost destul de mare în materie de performanță Single Core sau chiar Single Thread, ceva ce mai nou putem testa în Cinebench 2026. Ce ne spune asta? Că aplicații sau jocuri care sunt optimizate să lucreze bine pe un singur nucleu vor funcționa considerabil mai bine. Acest rezultat este susținut și de diferența de 4.5% bonus rezultat în benchmarkul V-Ray. Și să trecem și la jocuri și aici trebuie să avem un mic detaliu de avut în vedere. E important de menționat faptul că da, grosul performanței sistemului va depinde de placa video, mai ales pe masură ce urci în rezoluție și în nivelul de calitate al setărilor grafice. Unde vei vedea într-adevăr aportul procesorului, și unde vor aparea si diferențe între 9800 și 9850X3D, este în scenarii și jocuri CPU-Heavy, jocuri precum World of Warcraft sau CS2, la rezoluții mici precum Full HD. Bineînțeles că în locul lui CS2 poți insera cam orice joc multiplayer competitiv și dependent de latență. În aceste jocuri engine-ul trebuie să proceseze foarte multe informații pe secundă. Aici un procesor rapid cu latențe mici și cu un cache generos contează enorm. Chiar dacă placa video ar putea scoate sute de FPS, procesorul este cel care dictează cât de repede se pot genera efectiv acele cadre, pentru că fiecare frame are nevoie de calculele CPU înainte să ajungă la GPU. Din acest motiv, când scazi rezoluția și detaliile, nu „câștigi” doar FPS de la placa video, ajungi să vezi direct limitele procesorului, adică exact ce vrem noi astăzi. Un CPU mai rapid, cu un cache mare, si