Marele campion a lăsat o avere uriașă moștenitorilor săi: 50 de milioane de euro și un imperiu financiar

marele-campion-a-lasat-o-avere-uriasa-mostenitorilor-sai:-50-de-milioane-de-euro-si-un-imperiu-financiar

Marele campion mondial, Ricky Hatton, decedat la numai 46 de ani, a lăsat o avere uriașă moșternitorilor săi: 50 de milioane de euro și un imperiu financiar, care le asigură viitorul celor trei copii ai săi, dintre care doi sunt minori. Hatton a fost desemnat „Luptătorul Anului 2015” în Marea Britanie, iar moartea sa, deși „nu a fost considerată suspectă”, a fost surprinzătoare, mai ales că nimic nu indica vreo problemă. Marele campion, avere uriașă pentru moștenitorii săi Regretatul Ricky Hatton, fost campion mondial, le-a lăsat o avere uriașă moștenitorilor săi, după ce și-a construit un adevărat imperiu financiar și imobiliar. Astfel, cei trei copii ai acestuia, Campbell (24 de ani), Millie (13 ani) și Fearne (12 ani) au viitorul financiar asigurat, prin câștigurile din box investite de Hatton, care au dus la o moștenire de 50 de milioane de euro. Potrivit The Sun, care citează documente financiare, Hatton și-a folosit câștigurile obținute din lupte pentru a finanța o serie de afaceri, iar cele mai multe dintre investiții au fost în domeniul imobiliar. Concret, Hatton a investit în apartamente, ansambluri rezidențiale și case, în zona orașului Hyde, orașul său natal, dar și în zone mai îndepărtate, precum Londra, Kent sau Leicestershire. „Mulți, foarte mulți boxeri se retrag din ring și ajung fie în faliment, fie descoperă că nu au atât de mulți bani pe cât credeau. Ricky era hotărât să se asigure că va lăsa o moștenire financiară din incredibila sa carieră și a investit cu inteligență. În timpul vieții sale, Ricky a făcut o treabă excelentă în a-i asigura un viitor celor pe care i-a iubit cel mai mult – copiii săi”, a declarat o sursă apropiată publicației britanice. Hatton a avut zeci de firme, inclusiv una de tip „bancar”, prin intermediul căreia a împrumutat bani altor afaceri de ale sale în vederea achiziționării de proprietăți. Însă, principalul  vehicul pentru veniturile sale din box a fost Punch Promotions Ltd, care avea un capital propriu de peste 18,4 milioane de euro la momentul decesului său. De asemenea, Hatton deținea o casă de 2 milioane de euro în Gee Cross (Great Manchester) și o sală de box ultramodernă în orașul natal. Hatton, adversari de calibru în cariera de boxer Ricky Hatton a câștigat titluri mondiale la categoriile semimijlocie și mijlocie și a avut adverdari de calibru în cei 15 ani de carieră. Hatton a reușit 45 de victorii, din care 32 prin KO, și a fost învins de trei ori, în toate prin KO. Între adversarii lui Hatton s-au aflat Kostya Tszyu și Jose Luis Castillo, pe care i-a învins în perioada de glorie, dar și Floyd Mayweather, care l-a făcut KO în 2007, sau Manny Pacquiao, care l-a învins, prin KO, în 2009.  Ultima luptă a lui Hatton a fost în 2012, încheiată cu o înfrângere, în fața lui Vyacheslav Senchenko. Hatton s-a luptat cu problemele de sănătate mintală, iar după moartea fostului campion, familia și prietenii acestuia au înființat o fundație care îi poartă numele, cu scopul de a ajuta și ale persoane care trec prin astfel de situații. Mai mult, Campbell, fiul lui Hatton, a devenit un puternic susținător al problemelor de sănătate mintală. Potrivit sursei menționate, cauza probabilă a decesului a fost spânzurarea, însă o anchetă completă asupra morții lui Hatton este programată să fie făcută publică în martie 2026. La înmormântarea lui Hatton au participat sute de vedete, atât din lumea boxului, cât și din cea artistică, toți dorind să îi aducă un ultim omagiu fostului campion.

Moștenitorul imperiului de 1 miliard de euro creat de tatăl său trage un serios semnal de alarmă după moartea subită a campionului

mostenitorul-imperiului-de-1-miliard-de-euro-creat-de-tatal-sau-trage-un-serios-semnal-de-alarma-dupa-moartea-subita-a-campionului

Tatăl său a ridicat un imperiu de peste 1 miliard de euro, însă decesul tragic al lui Ricky Hatton l-a dat cu totul peste cap. Eddie Hearn a vorbit despre sănătatea mintală după moartea subită a celebrului pugilist, care dovedește încă o dată că imaginea de duri a boxerilor este doar o mască. Semnal de alarmă după moartea fulgerătoare a campionului Ricky Hatton Tatăl său Barry a construit un adevărat colos de peste 1 miliard de euro, însă decesul intempestiv al lui Ricky Hatton l-a bulversat total. Eddie Hearn, președintele Matchroom, în vârstă de 46 de ani, a adus în discuție sănătatea mintală, după moartea subită a celebrului pugilist, care dovedește că imaginea de duri a boxerilor este doar o mască și că „toată lumea cedează la un moment dat”, scrie thesun.co.uk. „Nu sunt deloc ca tatăl meu când vine vorba de gânduri despre sănătatea mintală. Trăim într-o societate, în special în cazul bărbaților, care nu vorbesc suficient de mult, iar acum vedem luptători care se chinuiesc. Ricky Hatton, care a decedat recent, este un bun exemplu de a arăta o față curajoasă. Uneori este doar o mască. În sport, în general, este dificil să nu-ți arăți masculinitatea, dar mai ales în box, pentru că oamenii îl văd ca pe o slăbiciune sau o vulnerabilitate dacă nu ești macho sau dur, iar mulți dintre ei nu sunt, mai ales când un luptător este învins sau cariera sa se încheie. Oamenii nu își dau seama că, atunci când Anthony Joshua a pierdut în fața lui Daniel Dubois, i-a luat mult timp să se recupereze emoțional după aceea. Este genul de tip care, nici măcar pentru mine sau pentru cei mai apropiați prieteni ai lui, nu ar da semne că va ceda, dar în adâncul sufletului, l-a durut foarte mult, l-a durut foarte mult”, a spus Eddie Hearn într-un nou episod din serialul „The Greatest Showmen”, difuzat pe Netflix. Discuția bulversantă avută cu tatăl său. „Tot ce trebuie să faci este să te uiți în oglindă și să spui: Sunt fericit” Eddie a vorbit în serialul de pe cunoscuta platformă despre stresul și presiunea din industrie, dar și despre cum a fost taxat extrem de dur, pentru că a trăit din numele și averea tatălui său. Acesta dezvăluie o conversație avută cu tatăl său despre fericire și ce răspuns șocant a primit din partea acestuia. „Îmi amintesc că am avut o conversație cu tatăl meu despre cum să fii fericit și mi-a spus: «Tot ce trebuie să faci este să te uiți în oglindă și să spui: Sunt fericit». M-am gândit «Uau, nu pot să cred că spui asta cu adevărat». Sănătatea mintală este, desigur, reală, dar trebuie să fii dur și cu ea, dar el este doar pe un alt spectru. Nu văd nimic greșit în a merge la terapie, dar asta e o evoluție a mea, pentru că poate acum 10 ani nu aș fi mers la terapie. Mulți oameni vor spune: «Eddie nu arată nicio emoție, e rece», dar așa am fost crescut. Deși am fost extrem de iubit de părinții mei. Nu erau genul de părinți care să mă încurajeze să stau în poala lor ore întregi. Mi s-a arătat multă dragoste, dar și dragoste dură. Deși am crezut că educația mea a fost foarte normală în anumite privințe, de fapt nu a fost normală în altele”, a concluzionat Eddie Hearn.

A murit Ricky Hatton! Celebrul campion mondial la box avea doar 46 de ani

a-murit-ricky-hatton!-celebrul-campion-mondial-la-box-avea-doar-46-de-ani

Duminică, 14 septembrie 2025, fostul mare boxer Ricky Hatton a murit la vârsta de doar 46 de ani, șocând întreaga lume a sportului. Ex-pugilistul, care s-a luptat inclusiv cu Floyd Mayweather (48 de ani), a fost găsit fără suflare în locuința sa din Manchester, potrivit primelor informații. Ricky Hatton a murit la vârsta de 46 de ani, fix când se pregătea să revină în ring. Primele detalii despre decesul fostului campion mondial Ricky Hatton, ex campion mondial, declarat „Luptătorul Anului 2015” în Marea Britanie, a murit la vârsta de doar 46 de ani, fiind găsit fără suflare în propria casă din Manchester, potrivit The Sun. Din primele informații, decesul s-a produs din cauze naturale, iar poliția nu a deschis un dosar pentru moarte suspectă. „Putem confirma că am găsit un corp la o adresă de pe Bowlacre Road, în Gee Cross, la ora 6:45 în această dimineață, duminică, 14 septembrie. Decesul nu este considerat suspect”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției din Greater Manchester. Se pregătea să revină în ring Ricky Hatton s-a retras din boxul profesionist în 2012, iar ulterior s-a confruntat cu multiple dificultăți, inclusiv probleme de sănătate mintală și dependență de droguri. Hatton a vorbit deschis despre situația dramatică prin care a trecut, iar în ultimii ani părea că a renăscut. În plus, asemenea foștilor mari boxeri care au revenit în ring pentru lupte demonstrative sau nu, Ricky Hatton decisese și el să facă acest pas. Astfel, la data de 2 decembrie 2025, într-un eveniment organizat la Dubai, Ricky Hatton trebuia să îl înfrunte pe Eisa Al Dah, un pugilist din Emiratele Arabe Unite. Știre în curs de actualizare.

Mike Tyson va fi un sac uman de box!. Avertisment înaintea meciului cu Floyd Mayweather

mike-tyson-va-fi-un-sac-uman-de-box!.-avertisment-inaintea-meciului-cu-floyd-mayweather

Mike Tyson și Floyd Mayweather plănuiesc un meci demonstrativ, în primăvara anului următor, iar acum au apărut voci care îl avertizează pe fostul mare luptător, ajuns la vârsta de 59 de ani. Ricky Hatton consideră că Mike Tyson se va expune unui risc important în cazul în care va accepta să urce în ring și că va fi „un sac uman de box”. Mike Tyson și Floyd Mayweather au de gând să organizeze un meci demonstrativ în primăvara anului 2026, dar acest eveniment nu este văzut cu ochi buni de către toată lumea. Ricky Hatton consideră că Tyson poate deveni „un sac uman de box”, având în vedere că are 59 de ani și că adversarul lui este cu 11 ani mai tânăr, dar și într-o condiție fizică foarte bună. „În circumstanțe normale, având în vedere diferența de înălțime, de greutate, probabil că ați fi mai îngrijorați de bunăstarea lui Floyd. Dar eu cred exact opusul. Nu cred că Mike se va apropia de el și, ca să fiu sincer, va fi ca un sac de box uman. Mike se apropie de 60 de ani, iar din ultima lui luptă s-a văzut că vârsta își spune cuvântul. Cred că Mike s-ar putea accidenta serios. Ca să fiu sincer, ar fi dăunător pentru box dacă ar fi permis acest meci. Nu există un câștigător. Dacă Mike îl lovește cumva pe Floyd și îl învinge, atunci oamenii vor spune «Uitați-vă la diferența de greutate, nu ar fi trebuit să fie permis acest meci»”, a declarat Ricky Hatton, conform thesun.co.uk. Banii, singurul motiv pentru care lupta ca fi acceptată Chiar dacă este de părere că acest meci nu trebuie să existe, Ricky Hatton consideră că banii sunt principalul motiv pentru care lupta va fi acceptată. Chiar dacă nu s-a stabilit data și locul în care va fi organizat meciul, se pare că acesta va putea fi urmărit și online. Cei care vor dori să vadă meciul dintre Mike Tyson și Floyd Mayweather vor fi nevoiți să plătească o sumă de bani. „Dar dacă Floyd intră acolo și îl folosește pe post de sac de box, atunci oamenii vor spune «Știam că asta se va întâmpla». Deci nu există niciun aspect pozitiv, cu excepția unei sume mari de bani, care este, evident, singurul lucru la care se gândesc oamenii”, a mai spus Ricky Hatton, conform sursei menționate anterior.

Legendarul boxer şi-a scos la vânzare vila de 2.300.000 de euro: are 5 dormitoare, piscină interioară şi cinema privat

legendarul-boxer-si-a-scos-la-vanzare-vila-de-2300.000-de-euro:-are-5-dormitoare,-piscina-interioara-si-cinema-privat

Ricky Hatton, unul dintre cei mai mari pugiliști, și-a scos la vânzare impunătoarea vilă. Locuința fostului sportiv are 5 dormitoare, o piscină interioară, dar și un cinema. Conform The Sun, Ricky Hatton, un legendar pugilist, a hotărât să-și vândă vila extravagantă, care combină „un standard excepțional de modern cu lux, comfort și securitate”. Locuința din Manchester valorează o sumă uriașă, de aproape două milioane de lire sterline. Ricky Hatton, legenda boxului, își vinde vila de aproape două milioane de lire sterline Locuința a fost construită în urmă cu 15 ani, mai precis în anul 2010. Ricky Hatton a fost lăudat pentru bunul gust de care a dat dovadă în alegerea designului de interior. Locuința din Greater Manchester valorează 1.850.000 de lire sterline. Hatton a preferat mai multe culori naturale, lemnoase, culori clasice care se combină perfect cu natura din împrejurimi. Locuința are cinci dormitoare, o piscină interioară, un cinema privat, dar și un jacuzzi. Totodată, ea dispune și de o zonă de relaxare, cu multiple jocuri, precum și o sală de fitness și un bar. În interior, fostul pugilist a preferat mai multe culori cunoscute ca fiind de lux, printre care velvet, burgundi sau nuanțe mai închise de gri sau maro. Ce au spus fanii lui Ricky Hatton despre impunătoarea vilă din Manchester Fanii fostului pugilist sunt extrem de impresionați de modul în care locuința arată, după 15 ani de când a fost construită. Ricky Hatton a fost lăudat de mai mulți oameni pe rețelele de socializare, apreciindu-i bunul gust. „Nicidecum la fel de rea pe cât îmi închipuiam că va fi, în afară de dormitorul matrimonial”, „Nu o urăsc 100%, chiar arată destul de bine”. „Eu cred că foștii pugiliști au gusturi mai bune decât fotbaliștii. Îmi place, e modernă fără a ieși în evidență sau să arate industrial, și chiar arată ca o casă din photoshooting-urile pentru revista Hello!”, au spus câțiva fani despre locuința lui Ricky Hatton. Unul dintre oameni a lăudat cinematograful privat, spunând că „nu ai ce să spui, rămâi mut”. Un altul a lăudat designul interior al locuinței, spunând „chiar arată bine, deși eu aș redecora-o”. O altă persoană și-a imaginat cum ar fi „un grătar cu prietenii într-o seară de vară”. Ricky Hatton are o avere estimată de peste 40.000.000 de euro. Motivul pentru care-și vinde imensa locuință din Manchester nu este încă cunoscut publicului. Cel mai probabil, fostul pugilist, ajuns acum la 46 de ani, se va muta din zonă. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult