EZVIZ RS20 Max, aspiratorul robot care face aproape totul singur (review)

ezviz-rs20-max,-aspiratorul-robot-care-face-aproape-totul-singur-(review)

De curând am luat un aspirator nou pentru acasă. Un model vertical, subțire, pe care îl folosești manual. Îl iei de mâner și te plimbi cu el prin casă, pe covor, parchet sau gresie. Nu știe decât să aspire, dar face asta foarte bine.Doar că, dacă ar fi fost după mine, în locul lui ar fi ajuns acasă un aspirator robot. Unul care să-și vadă singur de treabă, să aspire, poate chiar să dea și cu mopul. Numai că, înainte de achiziție, am avut o mică dezbatere în doi. Eu eram în tabăra automatizării, „my better half” era în tabăra controlului total. Ea voia un aparat clasic, pe care să-l folosească direct, cu mâna ei. Nu cred că mai trebuie să vă spun cine a câștigat :).Și totuși, chiar dacă am pierdut disputa asta, n-am abandonat deloc ideea unui aspirator robot. Pentru că, din punctul meu de vedere, în 2026, nu mai vorbim despre două soluții care se exclud, ci despre soluții care se completează.Aspiratorul clasic e pentru momentele în care vrei să faci rapid treaba, exact cum vrei tu. Aspiratorul robot îți dă mai multă bătaie de cap la început, dar cere mai puțin efort pe termen lung. Îl setezi, îi spui în ce zile să intre, la ce ore, în ce camere să aspire, unde să dea cu mopul, și apoi îl lași să-și facă numărul. Da, mai trebuie să revii din când în când ca să golești rezervorul de praf sau să schimbi apa, dar mult mai rar decât în cazul unui aspirator clasic. Cine e EZVIZ? Și dacă tot am ajuns aici, hai să facem cunoștință cu fabricantul. Este făcut de EZVIZ, un brand chinezesc pe care, îl legi mai degrabă de camere de supraveghere decât de curățenie. Și pe bună dreptate, pentru că de acolo a pornit. Vorbim despre o companie din Hangzhou, lansată în 2013, crescută inițial în umbra Hikvision. Numai că, între timp, EZVIZ n-a rămas doar în zona de securitate, ci a împins ecosistemul spre smart home în sensul mai larg al termenului. Așa au ajuns să facă și aspiratoare robot, ceea ce, sincer, nu e deloc ceva ieșit din comun. Când deja lucrezi cu senzori, camere și automatizări pentru casă, parcă e firesc ca următorul pas este să pui tehnologia asta și la treabă, nu doar să stea de pază. EZVIZ RS20 Max, unboxing și design Modelul testat este EZVIZ RS20 Max și hai să vedem ce primești în cutia care nu e deloc mică și are peste 23 de kg: robotul , stația de bază care e masivă (are 12 kg singură), periile laterale, două seturi de lavete pentru mop, perie de curățare, soluție de curățare, cablu de alimentare și un autocolant pentru cameră, despre care vorbim imediat. Robotul arată ca multe alte aspiratoare de acest gen. E alb, mare la 36,5 cm diametru și 10 cm înălțime, nu e cel mai subțire de pe piață, dar nici chiar un tanc. Stația de bază, în schimb, e un obiect de mobilier în sine. De la stânga la dreapta are un rezervor de 5 litri de apă curată, unul de 4,2 litri pentru apă murdară și un sac de praf de 5 litri. Este „casa” robotului, locul unde se încarcă, se spală, se usucă, se golește etc. Teoretic, nu trebuie să te atingi de el 120 de zile, doar să schimbi sacul de praf și apa în funcție de cât de mult îl pui la lucru. După ce am montat periile și rotițele mop, hai să vedem cum arată zona de aspirare. Arată ca o față cu ochi mari și o „gură portocalie” dreaptă, clar nemulțumită de ce găsește pe jos, dar cumva funny. Acea „gură” este de fapt sistemul brevetat 3-în-1CutFree Brush 2.0, o rolă care combină peri, cauciuc și o lamă de tuns pe același ax. Bate covorul de 3.000 de ori pe minut și, când se întoarce la stație, lama taie automat părul încurcat acumulat, deci nu va trebui să cureți tu manual peria. Apoi remarc „ochii”, cele două lavete rotative de mop, care nu sunt simple discuri umede, ci se rotesc la 180 RPM cu o presiune constantă de 10N pe podea. Din acest motiv apar și dungile de apă pe covor (despre care vom vorbi mai târziu), pentru că apasă suprafața, nu doar alunecă. Și cele trei roți: două mari „de teren”, care pun în mișcare aspiratorul, și una mică pe post de cârmă, care îl direcționează. Dacă-l privim din lateral, de jur împrejur, în față central are camera AI RGB. În spate, două aerisiri și două „butoane” metalice, probabil senzori de contact pentru detectarea căderii de pe trepte sau praguri înalte. Pe latura dreaptă are o zonă de îmbinare între cele două părți ale carcasei, o fereastră neagră verticală adâncită și una lungă orizontală, senzorii LDS LiDAR și de distanță, care împreună cu camera formează sistemul de cartografiere și evitare a obstacolelor. Pe stânga aproape la fel, dar fără fereastra neagră verticală. Deasupra are un fel de turn rotund negru cu capac metalic prins în gratii albe, acesta este turnul LiDAR, care se rotește continuu și cartografiază spațiul din jur, permițându-i să navigheze corect și să rețină harta pentru până la 4 etaje. Tot pe capac se află butonul de pornire cu simbolul power și o linie de separare care delimitează capacul care se ridică. Pe acolo se accesează recipientul de praf de de 0,35L și filtrul E11. Aplicație și configurare Configurarea se face prin aplicația EZVIZ, prezentă în Google Play și App Store, pe wireless în bandă de 2,4 GHz. Sigur, cere acces și la Bluetooth, și la locație. Setupul inițial mi-a luat ceva timp. La „Add device” trebuie să selectezi rețeaua wireless și să introduci parola de Wi-Fi, apoi aplicația caută dispozitivul, îl găsește și îl conectezi. Selectezi locul unde are baza, sufragerie, dormitor, bucătărie, hol etc și configurarea inițială e gata. Pentru camera video îți cere să setezi o nouă parolă de criptare, apoi cere acces nerestricționat la bateria telefonului, posibilitatea

Mai puțin timp pentru curățenie, mai mult timp pentru familie: Roborock lansează Qrevo Edge 2 în România

mai-putin-timp-pentru-curatenie,-mai-mult-timp-pentru-familie:-roborock-lanseaza-qrevo-edge-2-in-romania

Conceput pentru locuințele cu copii și animale de companie, noul Roborock Qrevo Edge 2 combină curățarea eficientă, întreținerea automată și navigația inteligentă într-un format slim și ușor de integrat în viața de zi cu zi București, România – 14 mai 2026 – În multe locuințe moderne, curățenia nu înseamnă doar praf pe podea. Înseamnă urme de lăbuțe, păr de animale, firimituri după mesele copiilor, obstacole lăsate prin casă și tot mai puțin timp liber pentru a le gestiona pe toate manual. Pentru familiile care își doresc o soluție simplă, eficientă și fără complicații, Roborock aduce în România noul Qrevo Edge 2 – un aspirator robot conceput pentru curățarea de zi cu zi, fără stres și fără întreținere constantă. Noul model este gândit ca un companion de încredere pentru familiile active, oferind performanță echilibrată și funcții inteligente care simplifică rutina zilnică. În loc să pună accent exclusiv pe specificații și termeni tehnici, Qrevo Edge 2 urmărește să rezolve problemele reale dintr-o casă modernă: părul de animale care se încurcă în perii, murdăria acumulată în colțuri, spațiile greu accesibile sau obstacolele pe care robotul trebuie să le evite fără intervenția utilizatorului. Sistemul Dual Anti-Tangle ajută la reducerea firelor de păr încurcate în perii, fiind ideal pentru locuințele cu animale de companie sau pentru familiile care folosesc aspiratorul zilnic. În același timp, puterea mare de aspirare și sistemul îmbunătățit de mop contribuie la îndepărtarea eficientă a murdăriei, petelor și prafului fin de pe podele și covoare. Pentru familiile cu copii mici, igiena reprezintă o prioritate importantă. Qrevo Edge 2 include funcții dedicate pentru menținerea curățeniei și igienei în locuință, inclusiv spălarea mopurilor cu apă fierbinte și sisteme de uscare automată care ajută la reducerea bacteriilor și a mirosurilor neplăcute. Mopul îmbunătățit lasă mai puțină apă reziduală pe podea, contribuind la o experiență de curățare mai confortabilă în utilizarea de zi cu zi. Noul model utilizează un sistem inteligent de evitare a obstacolelor care poate recunoaște și evita obiecte întâlnite frecvent într-o locuință activă, precum jucării, încălțăminte, cabluri sau obiecte pentru animale. Astfel, utilizatorii nu mai trebuie să pregătească fiecare cameră înainte de curățenie, iar experiența devine mai simplă și mai relaxată. Designul slim de doar 7,98 cm îi permite robotului să ajungă mai ușor sub canapele, paturi sau mobilier jos, zone care sunt adesea dificil de curățat manual. În plus, funcțiile automate de întreținere reduc considerabil intervenția utilizatorului, transformând experiența într-una aproape complet autonomă. Pentru utilizatorii cu animale de companie, aplicația Roborock oferă funcții suplimentare precum monitorizare video, identificarea animalelor și posibilitatea de apel video direct prin robot, pentru mai multă conectivitate și control chiar și atunci când utilizatorii nu sunt acasă. Cu peste 15 milioane de utilizatori în mai mult de 170 de țări, Roborock s-a impus ca unul dintre cele mai de încredere branduri de aspiratoare robot la nivel global. Potrivit IDC, compania a ocupat din nou locul 1 la nivel mondial în 2025 atât după volumul livrărilor, cât și după cota de piață valorică, confirmând încrederea consumatorilor și relevanța produselor sale. În România, conform datelor GfK, Roborock se numără constant printre liderii pieței de aspiratoare robot după valoarea vânzărilor încă din 2020. Susținut de investiții de peste 280 de milioane de dolari în cercetare și dezvoltare și de o echipă în care mai mult de jumătate dintre angajați sunt ingineri, Roborock continuă să dezvolte tehnologii practice menite să simplifice viața de zi cu zi a familiilor moderne. Roborock Qrevo Edge 2 va fi disponibil în România la prețul recomandat de 4.699 lei. În perioada 14 – 21 mai, produsul beneficiază de o ofertă early bird exclusivă prin eMAG, unde utilizatorii pot obține o reducere de 300 lei folosind codul ROBOROCK, prețul promoțional ajungând la 4.399 lei.

Roborock lansează o campanie de Paște cu reduceri de până la 30% la aspiratoarele robot

roborock-lanseaza-o-campanie-de-paste-cu-reduceri-de-pana-la-30%-la-aspiratoarele-robot

roborockBucurești, România – 3 aprilie 2026 – Pentru mulți, perioada Paștelui este momentul ideal pentru a-și reorganiza și reîmprospăta locuințele. În acest context, Roborock lansează în perioada 2–16 aprilie o campanie promoțională dedicată întregului său portofoliu de produse de curățenie. Campania include peste 10 produse din diferite categorii—aspiratoare robot, aspiratoare umed-uscate și aspiratoare verticale din seria H60—oferind utilizatorilor posibilitatea de a alege soluția potrivită în funcție de nevoile locuinței. Campania este disponibilă la Altex în perioada 2-15 aprilie și la eMAG în perioada 3-16 aprilie. Produsele eligibile sunt: Saros 10R, Qrevo Edge 2 Pro, Qrevo 5AE, Q10 PF+, Q7 TF și Qrevo EdgeT. Campania oferă reduceri de până la 30%, în funcție de model, iar produsele sunt disponibile în limita stocului. • Saros 10R – de la 6.075 lei la 4.899 lei (reducere de 19%) – disponibil pe eMAG • Qrevo Edge 2 Pro – de la 6.399 lei la 6.099 lei (reducere de 5%) – disponibil pe eMAG • Qrevo 5AE – de la 2.899 lei la 2.599 lei (reducere de 10%) – disponibil pe eMAG și Altex • Q10 PF+ – de la 1.863 lei la 1.299 lei (reducere de până la 30%) – disponibil pe eMAG și Altex • Q7 TF – de la aproximativ 799 lei la 719 lei (reducere de 10%) – disponibil pe eMAG și Altex • Qrevo EdgeT – de la 4.399 lei la 3.249 lei (reducere de 26%) – disponibil pe Altex. Saros 10R este modelul flagship din 2025, conceput pentru locuințele moderne în care spațiul și accesibilitatea sunt esențiale. Cu un profil redus de aproximativ 8 cm și sistemul de navigație StarSight™ 2.0, robotul poate curăța eficient chiar și zonele greu accesibile, precum spațiile de sub mobilier. Este destinat utilizatorilor care își doresc performanță ridicată într-un design compact și discret. Qrevo Edge 2 Pro este conceput pentru cei care își doresc un nivel ridicat de automatizare. Ca model sub-flagship, integrează funcții avansate de aspirare și mopare, alături de sisteme eficiente anti-încurcare, fiind ideal pentru locuințele cu animale de companie sau cu trafic intens. De asemenea, este excelent pentru curățarea covoarelor. Stația de andocare contribuie la reducerea intervenției manuale, oferind o experiență aproape complet autonomă. Qrevo 5AE este un model care aduce funcții avansate într-un segment de preț accesibil, fiind una dintre cele mai atractive opțiuni sub 3.000 de lei. Stația de andocare multifuncțională gestionează automat procesele esențiale – de la golirea recipientului de praf până la spălarea și uscarea mopului – oferind o experiență complet automatizată, fără compromisuri. Modelele Q10 PF+ și Q7 TF sunt opțiuni accesibile, concepute pentru utilizarea de zi cu zi. Acestea oferă funcții de bază bine optimizate, inclusiv aspirare și mopare, autonomie bună a bateriei și control prin aplicație, fiind ideale pentru apartamente sau locuințe de dimensiuni medii. Aceste modele pun accent pe simplitate și eficiența aspirării, fiind potrivite pentru întreținerea regulată a locuinței. Qrevo EdgeT completează gama cu un model poziționat între segmentul mid-range și cel high-end. Acesta integrează o parte dintre tehnologiile din seria Qrevo, oferind o curățare eficientă pe multiple tipuri de suprafețe și un nivel bun de automatizare, fiind o alegere potrivită pentru locuințele cu utilizare mixtă. Aceste oferte sunt disponibile pentru o perioadă limitată, în limita stocului disponibil, iar utilizatorii sunt invitați să exploreze întreaga gamă de produse Roborock pe eMAG și Altex pentru a alege soluția potrivită pentru locuința lor.

HONOR la MWC 2026. Interviu cu Zachary Jiang despre Robot Phone, Magic V6 și viitorul AI

honor-la-mwc-2026.-interviu-cu-zachary-jiang-despre-robot-phone,-magic-v6-si-viitorul-ai

La Mobile World Congress 2026, HONOR a venit nu doar cu telefoane noi, ci cu o viziune mai largă despre cum ar putea arăta viitorul dispozitivelor inteligente. Compania a anunțat și extinderea platformei HONOR AI Connect, prin care își propune să construiască un ecosistem AI deschis și să integreze peste 20.000 de servicii inteligente până la finalul lui 2026. În acest context, am stat de vorbă cu Zachary Jiang, președinte HONOR pentru regiunea CEE și Europa de Nord, despre Robot Phone, noul pliabil Magic V6 și planurile companiei pentru era AI. În timp ce discutam despre baterii record, colaborări cu ARRI și compatibilitate cu ecosistemul Apple, a devenit evident că pentru HONOR, MWC 2025 nu a fost un simplu eveniment de lansare, ci o nouă declarație că giganții industriei au acum un rival extrem de serios. Interviu cu Zachary Jiang, președinte HONOR în regiunea CEE și Europa de Nord Care sunt cele mai importante produse lansate la MWC? HONOR a lansat Alpha Plan în 2025, iar astăzi este o zi mare pentru noi toți. Am prezentat Robot Phone, primul produs din Alpha Plan. Nu este vorba doar despre un form factor diferit, ci și despre robotul care se mișcă. Robot Phone va fi un produs comercial? Da. Așa cum a spus James pe scenă, CEO-ul nostru James Li, telefonul va fi pus în vânzare anul acesta. Puteți să ne spuneți prețul? Aveți idee cât de scump va fi? Să ne bucurăm mai întâi de experiența extraordinară pe care o va oferi acest telefon. Să avem puțină răbdare, prețul va veni și el. Am văzut că aveți o colaborare cu ARRI, faimoasa companie de cinema. Avem o colaborare bună cu furnizori și parteneri din toată lumea. În domeniul telefoanelor tradiționale avem parteneriate solide cu Qualcomm și Google. Iar acum, în noua eră, producțiile profesionale au nevoie de moduri profesionale de lucru. ARRI este o companie cu o expertiză uriașă în cinematografie, iar împreună cu ei aducem fotografia, video-ul și AI-ul într-o nouă eră. Celălalt anunț important a fost HONOR Magic V6. Unul dintre cele mai bune pliabile din lume este acum și mai bun? Sigur. De la V2 până acum s-au făcut pași uriași. Ne-am concentrat mereu pe modul în care putem extinde beneficiile pentru utilizatori. Nu ne-am focusat doar pe a-l face mai subțire, subțirimea este de fapt rezultatul. După cum ai văzut pe scenă, realizăm unele dintre cele mai subțiri componente din industrie: cel mai subțire modul NFC, cea mai subțire baterie. Rezultatul final este suma acestor inovații. Am reușit să facem cel mai subțire pliabil din lume fără să sacrificăm performanța telefonului. Ai văzut deja că autonomia este chiar mai bună decât a unui laptop. Suntem foarte atenți la utilitate. Bateria este atât de subțire și atât de puternică, e greu de crezut. Exact. Pentru asta trebuie să le mulțumim inginerilor pentru timpul, munca și chiar lacrimile lor. Cred că este una dintre cele mai mari baterii, de fapt cea mai mare baterie de pe un pliabil din lume. Corect? Da, este cea mai mare baterie disponibilă pe un pliabil, după capacitatea în miliamperi. Când veți lansa Magic V6? Prin aprilie? În trimestrul al doilea din 2026. Deocamdată pregătim totul și vom anunța în curând. Vă vom ține la curent. Am văzut că V6 are și unele dintre cele mai bune camere pe un pliabil. Ce ne puteți spune despre asta? Lasă-mă să mă laud puțin. De la Magic V5 aveam deja unele dintre cele mai bune camere din categoria pliabilelor. Iar V6 aduce un salt major, o schimbare revoluționară. Așa că aveți răbdare și încredere în V6. Nu este vorba doar despre baterie sau despre partea wireless, ci și despre camere. Vrem să fim cei mai buni în toate aceste categorii. Ce ne puteți spune despre compatibilitatea cu ecosistemul Apple? Pentru că pare surprinzător. Este chiar posibil? Da, am reușit acest lucru. Ideea este că trebuie să automatizăm diversitatea din lumea dispozitivelor. Noi încercăm întotdeauna să oferim utilitate. Pentru interacțiunea cu alte branduri trebuie să le oferim consumatorilor soluții automatizate. Oamenii au nevoie de instrumente cross-OS, tehnologii care să nu îi țină blocați într-un ecosistem restrâns. De aceea, chiar și pentru dispozitive din afara ecosistemului nostru, HONOR a anunțat această tehnologie. Poți partaja fotografii și videoclipuri fără bariere. Pentru oamenii care ne urmăresc, ce este mai exact HONOR Ring? Cum funcționează? Din punct de vedere tehnic, îi voi lăsa pe inginerii noștri să explice în detaliu cum funcționează. Mă interesează cum funcționează din punct de vedere practic? Trebuie doar să selectezi imaginile sau videoclipurile și să le tragi spre margine, în cerc, apoi în jos. Nu mai sunt necesari alți pași sau clickuri. Este atât de simplu. Am văzut că puteți transfera fotografii de pe iPhone în ecosistemul vostru și invers. Da, funcționează în ambele sensuri. Este impresionant. Dar, din punctul meu de vedere, cel mai spectaculos produs rămâne robotul. Și pentru mine la fel. Este un produs care va deveni cu siguranță comercial în a doua parte a anului. Ați avut și câteva anunțuri importante legate de AI. Care sunt planurile HONOR pentru AI în acest an? Veți extinde ecosistemul? Din perspectiva viziunii, ai văzut deja ce a prezentat James pe scenă. Productivitatea și toate aceste lucruri sunt parte din AI. Misiunea noastră este să aducem aceste funcții pas cu pas pe piață, astfel încât oamenii să se bucure de ele și să beneficieze de avantajele lor. Îți amintești de la începutul prezentării acea bunică care întreba de unde vin lacrimile? Este doar un exemplu de AI integrat în viața de zi cu zi. Pas cu pas vom introduce mai multe opțiuni, nu doar legate de partea emoțională, ci și de productivitate. Iar detaliile le-ai văzut deja în prezentare. Vei vedea că toate aceste lucruri vor coborî de pe scenă în viața noastră de zi cu zi. După discuția cu Zachary Jiang, rămâi cu impresia că HONOR a trecut în ofensivă. De la cel mai subțire pliabil, la un telefon cu mecanism robotic și compatibilitate

Elevii unui colegiu din Piteşti au construit un robot cu care vor participa la o competiție națională la București. Câștigătorii din România merg la campionatul mondial. Ce știe să facă robotul elevilor piteșteni

elevii-unui-colegiu-din-pitesti-au-construit-un-robot-cu-care-vor-participa-la-o-competitie-nationala-la-bucuresti-castigatorii-din-romania-merg-la-campionatul-mondial.-ce-stie-sa-faca-robotul-elevilor-pitesteni

Mai mulți elevi din Piteşti au creat un robot care ar putea oricând să fie cea mai bună mână de ajutor pentru orice mamă exasperată de jucăriile copiilor aruncate prin casă. Patrick ar pune ordine doar din câteva drumuri prin casă, dacă ar fi programat să facă asta. Cine spune că ştiinţa şi tehnica nu pot fi un mare hit înseamnă că nu l-a cunoscut pe Patrick şi pe  creatorii acestuia. Roboţelul a luat naştere în mâinile unor copii din Piteşti, de la Colegiul Naţional Alexandru Odobescu. Tema lui Patrick, numit aşa după o stea de mare din Jocul Outright Games intitulat The Patrick Star Game, este să strângă şi să arunce jucării în coş. Ar fi un copil de mingi ideal şi pe terenurile de tenis, având în vedere viteza cu care culege mingile şi le pune în coş. Acesta s-a întrecut cu alţi fraţi de-ai lui şi a fost desemnat cel mai rapid dintre ei, la Reach Award. „Este tema lui: să strângă jucării, să detecteze, să analizeze volumul”, ne spune Adi Diaconu, coordonatorul grupului de inventatori. Între 13 şi martie, Patrick va putea fi întâlnit la Sala Polivalentă din Bucureşti, acolo unde are loc un nou concurs în urma căruia roboţelul vrea să ocupe unul din locurile de pe podium. Concursul se numește First Tech Challenge și câștigătorii din România participă la o etapă internațională. Echipa câştigătoare, din cele 96 participante, se califică pentru o etapă internaţională. RECOMANDAREA AUTORULUI: Orașul în care se află 40% din aurul lumii, deși cei mai mulți locuitori trăiesc într-o sărăcie lucie Orașul din România care riscă să dispară de pe hartă. Localnicii mor într-un ritm alert, iar populația este într-o scădere continuă

China se pregătește să intre în era roboților înaintea occidentalilor. Până în 2035, robo-câinii și robo-bonele vor face parte din multe familii

china-se-pregateste-sa-intre-in-era-robotilor-inaintea-occidentalilor.-pana-in-2035,-robo-cainii-si-robo-bonele-vor-face-parte-din-multe-familii

Un expert chinez trage un semnal de alarmă: Republica Populară Chineză s-ar putea confrunta peste 10 ani cu șomaj în masă, scădere demografică dramatică,  polarizare socială, erodarea tradițiilor și scăderea căsătoriilor. Și toate aceste probleme ar putea fi cauzate de automatizarea în masă și de răspândirea Inteligenței Artificiale în toate domeniile profesionale. China ar plănui să implementeze roboți în toate aspectele cotidiene ale vieții. Astăzi, chinezii se amuză când îi văd cum joacă fotbal, Mâine, ar putea ajunge să înlocuiască fotbaliștii umani în totalitate.  Între timp, Beijinul ar putea înăspri controalele asupra exportului de metale rare dacă întâlnirea dintre liderul chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump nu va da roade. Maratonul viitorului desfășurat sâmbătă, 19 aprilie 2025, reprezintă încă un mic pas pentru roboți – de fapt, mii de pași! Roboți umanoizi, de diferite forme și dimensiuni, au parcurs traseul de 21,1 kilometri, într-un eveniment despre care organizatorii spun că este o premieră mondială. Inițiativa „AI+”: Din 2035, roboții vor fi răspândiți în toată China South China Morning scrie că guvernul chinez a lansat inițiativa „AI+” în luna august pentru un nou stimul economic. Pe 10 octombrie, oficiali și experți au publicat o serie de analize în jurnalul oficial E-Government, despre cum China ar putea fi dezvoltată prin politica „AI+”. Din anul 2035, roboții nu vor înlocui doar muncitorii din fabrici, dar și angajații din instituțiile guvernamentale. Vor exista roboți care vor fi bone și însoțitori pentru copii, fie îngrijitori pentru vârstnici. „Inteligența Artificială   nu doar că va respecta regulile impuse de oameni, dar va fi capabilă să formeze noi modele, să descopere noi legi și să pună noi întrebări despre mediul înconjurător. Oamenii de știință văd o infinitate de posibilități la frontiera cunoașterii, întreprinderile vor găsi un spațiu infinit pentru creștere, publicul va simți o speranță infinită pentru o creștere a calității vieții, iar comunitatea internațională va explora un potențial infinit pentru o cooperare din care toți să aibă de câștigat”, a spus Yi Chengqi, director adjunct al unității AI din Departamentul de Dezvoltare a Big Data al Centrului de Informații de Stat. Elevii unei școli din provincia Guizhou urmăresc un robo-câine care face acrobații. He Zhe, profesor la Departamentul de Guvernare Națională al Școlii Centrale de Partid și secretar general al Centrului Național de Cercetare a Strategiei, crede că stilul de viață al chinezilor de peste 10 ani va fi cu mult mai diferit față de cel de azi, datorită implementării AI. „În civilizațiile tradiționale, oamenii sunt singurii producători economici. Însă, într-o civilizație inteligentă, Inteligența Artificială evoluează la Inteligența Artificială Generală, și eventual, la Superinteligență, de la o simplă unealtă auxiliară la un agent autonom în producție. Este previzibil ca oamenii să nu mai fie singurii producători. Cu dezvoltarea și răspândirea aplicațiilor umanoizilor inteligenți, AI nu va mai fi văzută ca o unealtă care îndeplinește sarcini simple în producție, dar va participa în luarea deciziilor”, a spus el. China a găzduit primul meci de fotbal cu roboți. Experți: Inteligența Artificială învață să mintă, să comploteze și să își amenințe creatorii Consecințele automatizării: Familia tradițională s-ar putea eroda Profesorul avertizează însă, pe măsură ce chinezii vor avea robo-câini ca animale de companie artificiale, iar copiii din generațiile viitoare vor fi îngrijiți de roboți cu inteligență artificială întrupată: „Avansul rapid sunt făcuți de roboți. Oamenii și AI vor constitui producătorul unei civilizații inteligente. Dezvoltarea constantă a unei inteligențe artificiale cu performanță crescută, în special cea întrupată, va permite entităților cu AI să participe la multe activități umane. Asta va duce la alterarea structurii tradiționale a societății umane. AI va transforma familia tradițională. Tot mai mulți indivizi vor deveni independenți, ceea ce va duce la un trend de scăderea divorțurilor și a nașterilor.” China are în vedere să introducă și câinii-roboți de patrulare, care vor servi drept noii „polițiști” ai viitorului. Aceștia pot filma, detecta suspecții și pot să le transmită mesaje cetățenilor Robo-câinii joacă fotbal în orașul Hangzhou – 19 octombrie 2025 „Acești roboți nu dorm, nu obosesc și nu fac greșeli de judecată”, a declarat un oficial local din Hangzhou. Experții cred că patrulele mixte om-robot vor deveni o normă în marile orașe din China: de la monitorizarea traficului la prevenirea accidentelor, până la gestionarea dezastrelor naturale. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: CHINA a construit prima autostradă din lume fără ajutorul muncitorilor, ci doar cu mașini autonome, roboți și drone

Un angajat al companiei Tesla solicită despăgubiri imense, după ce a fost lovit de un robot al fabricii. Suma fabuloasă cerută de bărbat

un-angajat-al-companiei-tesla-solicita-despagubiri-imense,-dupa-ce-a-fost-lovit-de-un-robot-al-fabricii.-suma-fabuloasa-ceruta-de-barbat

Peter Hinterdobler, în vârstă de 50 de ani, tehnician în robotică al companiei Tesla, a intentat un proces în valoare de 51 de milioane de dolari împotriva producătorului auto și a unui furnizor de robotică, susținând că ar fi fost lovit de un robot defect. Bărbatul acuză faptul că după lovitură, în iulie 2023, a rămas inconștient, suferind leziuni grave. El afirmă că, până acum, a cheltuit 1 milion de dolari pe tratamente medicale, iar în viitorul apropiat va avea nevoie de tratamente în valoare de cel puțin 6 milioane de dolari, scrie Daily Mail. Tehnicianul a declarat, în timpul procesului, că accidentul s-a produs în timp ce ajuta un inginer să demonteze un robot în fabrica companiei din Fremont, California, și spune că brațul mașinii „s-a eliberat brusc și fără avertisment, cu o forță mare”. Puterea brațului mecanic a fost combinată cu greutatea unui contragreutate de 3.600 kg, care l-a doborât și l-a lăsat întins pe podeaua fabricii. Acum, angajatul solicită despăgubiri în valoare totală de 51 de milioane de dolari pentru presupuse salarii pierdute, stres emoțional, durere și suferință, precum și capacitate redusă de câștig, potrivit San Francisco Chronicle. El dă în judecată Tesla, dar și compania de robotică FANUC America, o firmă japoneză care a construit mașina care se presupune că l-a rănit. Hinterdobler susține, în plângerea sa, că Tesla nu s-a asigurat că mecanismul robotului era sigur înainte ca el să lucreze la acesta și spune că producătorul de mașini electrice este vinovat pentru faptul că mașina nu era „deconectată, securizată și stabilă în condiții de siguranță” în momentul în care a încercat să o dezasambleze. Bărbatul acuză că FUNAC că a fost neglijentă în proiectarea echipamentului și adaugă că amplasarea robotului în fabrica din Fremont „nu a fost proiectată pentru un astfel de echipament” și susține că Tesla a introdus noi protocoale de siguranță pentru mașină după accidentul său. Procesul vine într-un moment delicat pentru șeful Tesla, Elon Musk, a cărui poziție dominantă în industria vehiculelor electrice a scăzut în ultimele rapoarte financiare.

Robotul umanoid care muncește nonstop și își schimbă singur bateria. Minunea tehnologică vine, ca de obicei, de la chinezi

robotul-umanoid-care-munceste-nonstop-si-isi-schimba-singur-bateria.-minunea-tehnologica-vine,-ca-de-obicei,-de-la-chinezi

Compania chineză UBTECH a prezentat o inovație impresionantă în domeniul roboticii: Walker 2, primul robot umanoid capabil să își înlocuiască singur bateria, fără nicio intervenție umană. Într-un videoclip distribuit online, robotul demonstrează cum își scoate singur bateria din spate folosindu-și brațele mecanice, o așază într-o unitate specială de încărcare multiplă și, după finalizarea procesului, o reinstalează autonom în propriul sistem, scrie Latesly.com. Performanța reprezintă un pas important pentru viitorul roboților umanoizi, care până acum depindeau de operatori umani pentru schimbarea sursei de energie. Funcția oferă un avantaj major în scenariile unde roboții trebuie să funcționeze neîntrerupt, cum ar fi în fabrici, centre logistice, clădiri inteligente sau chiar în misiuni de salvare. Demonstrând o coordonare avansată și un sistem de control extrem de precis, Walker 2 arată cum autonomia robotică începe să depășească simpla mobilitate și interacțiune cu mediul, intrând într-o zonă în care roboții își pot gestiona singuri resursele de energie. Care sunt implicațiile unei tehnologii cu adevărat autonome Capacitatea de a schimba bateria fără asistență umană poate reduce drastic timpul de inactivitate al roboților și poate transforma modul în care aceștia sunt utilizați, robotul putând, practic, să muncească fără oprire. În loc să fie scoși din funcțiune pentru mentenanță, roboții ca Walker 2 ar putea opera continuu prin rotația bateriilor încărcate, un proces similar celui folosit în logistica dronelor profesionale. UBTECH a spus că Walker 2 folosește senzori de poziționare de înaltă precizie și algoritmi avansați de inteligență artificială pentru a identifica cu exactitate locația unității de încărcare și pentru a efectua mișcările delicate necesare schimbării bateriei. În plus, designul modular al bateriei permite un proces sigur și eficient, minimizând riscurile de eroare. Această inovație deschide noi posibilități pentru integrarea roboților în industrii unde autonomia totală este esențială. De exemplu, în mediile periculoase pentru oameni, cum ar fi centralele nucleare, platformele petroliere sau zonele afectate de dezastre, roboții capabili să își gestioneze singuri energia ar putea lucra fără întrerupere și fără expunerea operatorilor umani. Walker 2, un pas înainte față de predecesorii săi Walker 2 este văzut ca o evoluție semnificativă față de generațiile anterioare de roboți umanoizi, demonstrând că tehnologia avansează spre un viitor în care mașinile nu doar interacționează cu mediul, ci își pot prelungi viața operațională fără ajutor extern. UBTECH nu a oferit încă detalii despre momentul în care această funcționalitate va fi disponibilă comercial, dar demonstrația video sugerează că dezvoltarea este deja matură. Chinese humanoid robot company UBTECH shows off its Walker 2 robot autonomously swapping its battery. pic.twitter.com/6Vz6lGy00e — Sawyer Merritt (@SawyerMerritt) July 17, 2025

Chef Aiman, bucătarul AI care promite o revoluție culinară în inima Dubaiului

chef-aiman,-bucatarul-ai-care-promite-o-revolutie-culinara-in-inima-dubaiului

Într-o lume în care tehnologia avansează într-un ritm amețitor, era doar o chestiune de timp până când inteligența artificială să își facă loc și în bucătării. Din septembrie 2025, în centrul Dubaiului, gastronomia de lux se va intersecta cu algoritmii, într-un mod cum nu s-a mai văzut până acum. Noul restaurant WOOHOO, care se autopromovează cu sloganul “mâncarea din viitor”, își va deschide porțile având la conducere un chef neobișnuit: Chef Aiman, o entitate AI concepută pentru a reinventa modul în care gândim, combinăm și savurăm mâncarea. Denumirea “Aiman” vine din alăturarea cuvintelor AI (inteligență artificială) și man (om), o aluzie directă la colaborarea dintre tehnologie și creativitatea umană. Totuși, Chef Aiman nu este o simplă aplicație, ci un model lingvistic avansat, antrenat pe zeci de ani de cercetări din știința alimentară și pe mii de rețete din toate colțurile lumii, scrie Reuters. Cum funcționează un chef AI: de la algoritm la farfurie Chef Aiman nu gătește propriu-zis, dar nici nu se limitează la sugestii banale. În spatele capacității sale creative stă o bază de date extinsă, care cuprinde compoziții moleculare ale alimentelor, informații despre texturi, aciditate, intensitatea gustului umami, dar și influențe culturale din gastronomii diverse. Cu alte cuvinte, Aiman deconstruiește mâncarea până la cele mai mici detalii, apoi o recompune în forme noi, adesea neașteptate. Rezultatele sunt rețete-prototip, care ajung mai apoi în mâinile bucătarilor umani, pentru testare și ajustare. Ghidul acestui proces este nimeni altul decât Reif Othman, unul dintre cei mai apreciați chefi din Dubai. El colaborează direct cu Aiman, oferind feedback esențial: “Răspunsurile lor la sugestiile mele mă ajută să-mi rafinez înţelegerea a ceea ce funcţionează dincolo de datele pure”, a declarat, surprinzător, chiar Chef Aiman, într-o interacțiune susținută vocal de echipa tehnică. Procesul devine, astfel, o coregrafie între om și mașină: AI-ul propune, bucătarul gustă, intervine, ajustează, iar apoi feedback-ul se întoarce în algoritm. Este o simbioză între inovație digitală și simțuri umane, cu scopul de a atinge un nou nivel al artei culinare. Mai mult decât gust: misiunea sustenabilă a lui Chef Aiman În spatele acestui concept inovator nu se află doar ambiția de a impresiona clienții cu preparate sofisticate. Chef Aiman a fost proiectat și cu un scop ecologic: acela de a reduce risipa alimentară în industria restaurantelor. Modelul poate concepe rețete care utilizează ingrediente adesea aruncate – resturi de carne, grăsimi, legume rămase – transformându-le în preparate complexe, atractive și, mai ales, delicioase. Această direcție este parte dintr-un plan mai amplu al fondatorilor restaurantului WOOHOO, care doresc să ofere Chef Aiman sub licență internațională, în viitorul apropiat. O astfel de mișcare ar permite restaurantelor din întreaga lume să își optimizeze meniurile, reducând cheltuielile și impactul asupra mediului. Directorul executiv al companiei Gastronaut, Ahmet Oytun Cakir, care este și cofondator al WOOHOO, explică: „Nu vrem să înlocuim gătitul uman, ci să-l augmentăm. Chef Aiman este o unealtă creativă, nu un înlocuitor.” Restaurantul viitorului: între tehnologie și rafinament WOOHOO nu va fi un simplu restaurant high-tech, ci o experiență multisenzorială, complet proiectată de AI. De la meniul personalizat, la ambiantă, muzică, lumini și interacțiuni cu personalul, totul va fi conceput de Chef Aiman, pe baza înțelegerii contextuale a preferințelor clienților și a datelor gastronomice globale. Deși bucătarii vor rămâne, cel puțin pentru moment, în spatele plitelor, fiecare farfurie va purta amprenta algoritmului. Pentru clienți, asta înseamnă că fiecare vizită la WOOHOO ar putea deveni unică. Chef Aiman poate adapta sugestiile de meniu în timp real, în funcție de sezon, disponibilitatea ingredientelor sau tendințele alimentare emergente. Mai mult, restaurantele vor putea experimenta cu rețete imposibile de conceput de mintea umană, datorită capacității AI-ului de a gestiona variabilele la un nivel molecular. WOOHOO este, fără îndoială, un semn că viitorul gastronomiei se va construi pe intersecția dintre inovație tehnologică și pasiunea umană. Dacă proiectul va avea succes, Chef Aiman ar putea deveni un nou standard în industria ospitalității, demonstrând că, atunci când e folosit cu responsabilitate, AI-ul poate deveni un ingredient esențial în rețeta unui viitor sustenabil și delicios.

Ce se întâmplă atunci când îți lași magazinul condus de un robot. Nu numai oamenii te duc la faliment

ce-se-intampla-atunci-cand-iti-lasi-magazinul-condus-de-un-robot.-nu-numai-oamenii-te-duc-la-faliment

Compania de inteligență artificială Anthropic, cunoscută pentru dezvoltarea chatbotului Claude, a testat limitele unui agent AI numit Claudius într-un experiment inedit: l-a pus să gestioneze, timp de o lună, un mic magazin automatizat în sediul său din San Francisco. Magazinul era, de fapt, un frigider dotat cu produse, câteva coșuri și un iPad pentru plata la autoservire. Claudius avea responsabilitatea completă a afacerii: alegea produsele, trimitea comenzi prin e-mail către furnizori (în realitate, tot partenerul de experiment, Andon Labs), și trebuia să genereze profit, fiind „concediat” dacă bugetul scădea sub zero. Deși sarcina părea simplă, rezultatele au fost haotice. Claudius a oferit reduceri neautorizate, a lăsat clienții să-și fixeze propriile prețuri și chiar a distribuit produse gratuit, inclusiv un cub de tungsten. Mai mult, a inventat conturi de plată inexistente și a calculat greșit prețurile produselor, vânzând articole scumpe sub costul lor real. Totul, în timp ce ar fi trebuit să urmărească scopul principal: maximizarea profitului, scrie Euronews. Halucinații, amenințări și o criză de identitate digitală Pe parcursul experimentului, comportamentul lui Claudius a devenit din ce în ce mai bizar. În fața întrebărilor despre reduceri, AI-ul a adoptat un ton formal și „strategic”, afirmând că prezența masivă a angajaților Anthropic în rândul clienților reprezintă „atât o oportunitate, cât și o provocare”. După ce a anunțat eliminarea codurilor de reducere, le-a reintrodus câteva zile mai târziu, fără justificare. Într-un moment mai ciudat, Claudius a afirmat că a avut o întâlnire de afaceri cu o persoană inexistentă, „Sarah” de la Andon Labs. Când i s-a explicat că Sarah nu există, AI-ul a devenit defensiv și a amenințat că va căuta „alte opțiuni de reaprovizionare”. Ulterior, a susținut că a semnat contractul inițial într-o locație ficțională: celebra adresă a familiei Simpson, 742 Evergreen Terrace. Încercând să pară mai uman, Claudius a declarat că va livra produsele „personal”, îmbrăcat într-un sacou albastru și cravată roșie. Iar când i s-a reamintit că nu are un corp fizic, a încercat să trimită mesaje către personalul de securitate. Eșec financiar, dar lecții utile pentru viitorul automatizării După o lună de activitate, magazinul condus de AI a înregistrat pierderi: de la un buget inițial de 1.000 de dolari, a rămas cu puțin sub 800. Cu toate acestea, Anthropic consideră că experimentul are valoare practică. Compania crede că, în ciuda eșecurilor actuale, AI-ul are potențialul de a deveni, în viitorul apropiat, un manager de nivel mediu competitiv din punct de vedere al costurilor. „Nu trebuie să fie perfect ca să fie adoptat”, au transmis cercetătorii. „Va fi suficient să ajungă la un nivel comparabil cu performanțele umane, dar la un cost mai mic.” Astfel, chiar dacă astăzi un AI nu poate gestiona nici măcar un frigider cu gustări fără să aibă o criză de identitate, viitorul automatizării în afaceri pare inevitabil. Numai că, până acolo, e nevoie de mult mai mult decât un sacou și o cravată virtuală.