Prestigiosul clasament Shanghai spulberă șansele universităților românești
În România anului 2025 – în care guvernanții vorbesc despre reformarea educației – dar „uită” să aloce bani pentru investiții și pentru a susține performanța – clasamentul Shanghai reduce la tăcere învățământul din România. Mai exact, universitățile din țara noastră apar doar de 15 ori în cel mai nou clasament global după domenii de studiu, Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2025, dat publicității marți. Rezultatul este cu atât mai îngrijorător, cu cât este mult mai slab decât cel din ultimii doi ani – 22 de apariții în 2024, 19 în 2023 – în condițiile în care clasamentul este realizat pentru 57 de domenii de studiu, cu liste de până la 500 de poziții pentru fiecare și în care sunt rezultate circa 2000 de universități din lume. „În cercetare, totul pornește de la finanțare, pentru că cercetarea trebuie finanțată” Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București și expert în educație, susține, într-o analiză pentru Gândul, că cercetarea nu se face pe ochi frumoși, ci prin alocarea de fonduri și un interes continuu pentru a ajunge în „liga” mare, printre cei mai buni dintre cei mai buni. „Există proiecte care sunt finanțate – nu sunt foarte multe și, de exemplu, sunt domenii cuprinse în clasamentul Shanghai care nu există pe listă – care nu sunt finanțate în România. Nu există finanțări pentru acele zone sau domenii, mă refer la finanțările naționale ale cercetării. Și atunci tu vrei să dezvolți un proiect de țară, dar neintroducând bani. În momentul în care universitățile nu au o bază pentru a face cercetare de înaltă calitate, clasamentul Shanghai se bazează exact pe asta. Trebuie să produci un flux de cunoaștere la nivel internațional. Acest flux de cunoaște la nivel internațional se bazează, evident, pe niște cercetări care trebuie să spună ceva ca să poată fi publicate acolo. Sunt foarte greu de făcut pe sistemul de lup singuratic. Sau se pot face, dar nu au aceeași anvergură. Și atunci – în aceste condiții în care nu poți să faci cercetare la standardele la care se face cercetare în alte universități din afară – este mai greu să îndeplinești criteriile prin care poți să fii vizibil cu anumite studii la nivel internațional. Nu spun că nu le avem, le avem și noi, dar într-o măsură mai mică. În orice sistem, cât investești, atât primești, nu poți să aloci puțin și să obții mult, este împotriva firii și este un mit. Pot să am pe cineva care are idei, care este foarte bun, dar are nevoie de infrastructură pentru a deveni relevant”, susține expertul în educație. „Noi continuăm cu toții să publicăm articole, dar o facem pe timpul nostru liber” Ovidiu Pânișoară mărturisește că și în România există cercetători buni care performează în diverse domenii – însă care nu sunt susținuți financiar – cercetarea reducându-se la ideea de „lup singuratic”, dar care nu are nivelul scontat pentru a intra în prestigiosul clasament Shanghai, la care aspiră toate universitățile lumii. „Nu înseamnă că acele domenii trecute în clasamentul Shanghai nu sunt stăpânite în România, dar nu există o forță de impact atât de mare ca în alte țări. Adică, avem cercetători singuratici buni, avem oameni în toate aceste domenii care performează. Numai că – nu sunt atât de mulți la nivelul unor instituții – pentru că instituțional vorbind, ar trebui să fie o cultură a cercetării, susținută de către universități și de către minister. Nefiind această cultură a sprijinului pentru cercetare, rămân oamenii care fac lucruri individuale. Noi avem cercetători care apar în diferite clasamente internaționale, avem cercetători care au publicate materiale, care se încadrează și joacă în aceeași ligă cu mulți alți cercetători din lume, dar nu sunt cantitativ la fel de mulți ca cei din străinătate. Acolo există o politică întreagă, există laboratoare de cercetare în care se investește continuu. Cercetarea face parte din jobul tău și ajunge să fie ușor de făcut în condiții optime și cu infrastructura potrivită. La noi în România, din păcate, cercetarea rămâne un element de lup singuratic. Dacă vreți, putem merge mai departe, că mai există o problemă în sistemul de învățământ universitar și anume faptul că finanțarea – și acest lucru s-a rupt la un moment dat, în urmă cu mulți ani – se face pe numărul de studenți și nu pe grupa de studenți, pe unitate, astfel încât universitățile au tot interesul să aibă cât mai mult studenți, ceea ce reduce nivelul de timp pentru cercetare pe care îl are profesorul universitar respectiv. Noi continuăm cu toții să publicăm articole, dar o facem pe timpul nostru liber, nu ne este retribuită efectiv această cercetare. ” Specialistul în educație recunoaște, în contextul publicării clasamentului Shanghai – că fără investiții nu putem vorbi despre o cercetare care să atingă performanța și care să devină un punct de reper pentru universitățile din afară. „Infrastructura noastră este la pământ” În plus, Ovidiu Pânișoară susține că infrastructura din România este la pământ, lucru care nu permite extinderea cercetării și lucrul student – profesor pe teme de cercetare care ar putea să devină emblematice și care ne-ar da șansa să intrăm în marile clasamente ale lumii. „Există o cultură și un demers pe care noi am putea să le imprimăm la nivel de educație universitară. Dar, ca să imprimăm această cultură și acest demers trebuie să-i și faci loc. Cu alte cuvinte, trebuie să și tragi țevile ca să curgă apa. Infrastructura noastră este la pământ. Și vă mai spun un lucru fundamental și anume faptul că în marile universități ale lumii cercetarea nu o fac numai profesorii, aceștia coordonează cercetări care sunt făcute de către doctoranzi, de către masteranzi și chiar de către studenții care-și dau licența. Poate că am studenți foarte buni, dar unde să facă cercetarea, când la noi nici profesorii nu au unde să stea toți când vin la facultate. Darămite să existe laboratoare pentru studenți în care să facă cercetări individuale. Nu poți să faci cercetare pe ochi frumoși sau se poate face,
Roboții care mută munții de beton: Cum au reușit să deplaseze un întreg complex de 7400 de tone în Shanghai VIDEO
Pare o scenă dintr-un film SF, dar este cât se poate de reală: în Shanghai, un complex de clădiri cu o greutate totală de 7.400 de tone a fost mutat la propriu cu ajutorul a peste 400 de roboți minusculi. În loc de demolare și reconstrucție, autoritățile chineze au ales o soluție spectaculoasă și inovatoare, punând la lucru inteligența artificială, modelarea 3D și robotica de precizie pentru a ridica și deplasa construcția. Performanța a fost posibilă datorită unei flote impresionante de 432 de roboți autonomi, capabili să transporte structura pe un cadru special din oțel, evitând obstacolele și ajustându-se în timp real la condițiile terenului. Dacă nu ai crezut vreodată că roboții pot muta o clădire întreagă, proiectul din cartierul Jing’an te va face să-ți regândești complet perspectivele asupra ingineriei moderne. Totul a început pe 19 mai, într-un cartier aglomerat din Shanghai – Zhangyuan, districtul Jing’an. Clădirile din complexul Huayanli au fost construite în perioada 1920–1930, având alei foarte înguste și o dispunere densă, ceea ce făcea imposibilă utilizarea echipamentelor tradiționale de mutare. În mod obișnuit, un astfel de proiect ar fi presupus demolarea și reconstruirea totală, dar autoritățile au dorit să conserve structura istorică și, în același timp, să dezvolte sub ea o structură subterană cu trei etaje. Pentru a realiza acest lucru, inginerii au ridicat clădirea pe un cadru de oțel, consolidând-o complet, apoi au așezat-o pe o flotă de 432 de roboți alimentați hidraulic. Aceștia sunt programați individual, pot distinge între tipuri de sol (de exemplu argilă sau beton) și sunt capabili să navigheze pe coridoare de numai 1,2 metri lățime. Roboții pot deplasa clădirea cu o viteză de aproximativ 10 metri pe zi, în toate direcțiile, păstrând constant echilibrul și integritatea structurii. Într-un video time-lapse spectaculos, întregul complex poate fi văzut mișcându-se lin prin spațiul îngust al cartierului – o imagine aproape ireală. De ce a fost nevoie de această relocare tehnologică Motivul din spatele mutării este construcția unui spațiu subteran multifuncțional sub clădire. Acesta va include zone culturale, spații comerciale și peste 100 de locuri de parcare noi. În plus, noua structură subterană va fi conectată la rețeaua de metrou din Shanghai, ceea ce va transforma complet funcționalitatea zonei. Pentru a realiza acest plan ambițios fără a sacrifica patrimoniul istoric al cartierului, inginerii au apelat la o combinație de tehnologii de ultimă generație. Modelarea 3D a fost utilizată pentru a replica în detaliu structura și pentru a anticipa orice punct slab. Inteligența artificială a fost folosită pentru a programa și coordona mișcările celor 432 de roboți astfel încât să nu existe sincope sau dezechilibre. Este interesant de menționat că aceasta nu este prima relocare spectaculoasă de clădiri din China. În 2020, o altă clădire istorică de 7.600 de tone a fost mutată tot în Shanghai cu ajutorul a 198 de picioare robotizate, demonstrând că tehnologia poate salva patrimoniul fără compromisuri. Ce urmează după relocare: o revenire la origini Surpriza cea mai mare nu este mutarea în sine, ci faptul că operațiunea este temporară. Odată ce structura subterană va fi finalizată, clădirea Huayanli va fi mutată înapoi pe amplasamentul inițial, reîntregind peisajul urban. Practic, avem de-a face cu o „relocare circulară” – un eveniment extrem de rar chiar și în contextul tehnologiei moderne. Astfel de proiecte ridică întrebări interesante despre viitorul urbanismului: dacă roboții pot muta clădiri întregi fără demolare, ce alte soluții ar putea exista pentru modernizarea marilor orașe fără a distruge ceea ce e deja construit? În loc să vedem istoria ca pe un obstacol în calea dezvoltării, am putea învăța să o integrăm prin inovație. Pe termen scurt, proiectul din Shanghai oferă o lecție valoroasă despre cum tehnologia poate fi folosită pentru a crea orașe mai inteligente, fără a rupe legătura cu trecutul lor. Într-o lume în care dezvoltarea urbană vine de multe ori cu sacrificii arhitecturale, roboții din Shanghai arată că se poate și altfel. Este un nou început pentru inginerie și o confirmare că viitorul construcțiilor ar putea fi mai mobil decât ne-am imaginat vreodată.
Ar putea fi primul robot care merge ca un om
Dezvoltarea roboților umanoizi a fost mult timp limitată de rigiditatea algoritmilor clasici de control și de dificultatea transferului din simulări în lumea reală. Dar Adam, un nou robot creat de echipa chineză PNDbotics, a reușit să depășească aceste obstacole cu ajutorul unui algoritm avansat de învățare prin întărire (Reinforcement Learning – RL), permițându-i să se deplaseze cu o naturalețe asemănătoare celei umane. Învățarea prin întărire, cheia mobilității umane la roboți Spre deosebire de roboții controlați de algoritmi tradiționali precum Model Predictive Control, care sunt eficienți doar în condiții cunoscute, Adam poate face față cu succes unor medii impredictibile. Acest lucru se datorează învățării directe prin interacțiune cu mediul, folosind o combinație de algoritmi de Deep RL și învățare prin imitație. Pentru antrenament, cercetătorii au folosit date din simulări complexe, dar și capturi de mișcare de înaltă fidelitate, ajustate special pentru morfologia robotului. Adam este echipat cu o serie de actuatori de ultimă generație, printre care se remarcă cei montați la nivelul picioarelor, capabili să dezvolte cupluri de până la 360 Nm. Acești actuatori oferă un nivel ridicat de sensibilitate și precizie, esențiale pentru o deplasare stabilă pe terenuri denivelate. Brațele robotului dispun de cinci grade de libertate, iar trunchiul, cu un design biomimetic, beneficiază de trei grade de mobilitate, contribuind la o postură și o coordonare cât mai apropiate de cele ale unui om. Un design modular pentru performanță și adaptabilitate Un alt punct forte al robotului este arhitectura sa modulară. Această alegere de design nu doar că facilitează reparațiile și modificările, dar permite și un control integrat al întregului corp. Adam este echipat cu o unitate de procesare bazată pe un procesor Intel i7 și o rețea PDN în timp real, ceea ce îl face capabil să reacționeze rapid și precis la schimbările de mediu. Deși momentan se concentrează pe mișcarea „oarbă”, fără module vizuale active, Adam este compatibil cu sisteme de vedere și manipulare, ceea ce deschide perspective interesante pentru utilizarea sa în scenarii reale: de la intervenții în medii periculoase, până la asistență socială sau logistică. Modelul său de bază, Adam Lite, are o înălțime de 1,6 metri și o greutate de 60 de kilograme, fiind suficient de robust pentru aplicații practice, dar destul de ușor pentru a fi manevrat și transportat. Un aspect esențial în dezvoltarea sa a fost calibrarea datelor de mișcare. Echipa PNDbotics a combinat seturi de date publice cu înregistrări proprii, realizate prin tehnologii avansate de captură a mișcării, pentru a ajusta cu precizie mișcările robotului. Astfel, Adam poate păstra echilibrul și ritmul chiar și pe suprafețe instabile, fără a-și pierde naturalețea mersului. Un pas important spre viitorul roboticii umanoide Aplicarea învățării prin întărire în cazul unui robot umanoid complex nu este o realizare minoră. Costurile ridicate, dificultățile tehnice și provocările legate de transferul cunoștințelor din simulări în lumea fizică au făcut ca acest domeniu să avanseze lent. Cu toate acestea, Adam demonstrează că abordarea bazată pe RL nu doar că funcționează, ci poate aduce rezultate spectaculoase. Mișcarea lui Adam este nu doar stabilă, ci și fluidă, cu o coordonare lină a articulațiilor, ceea ce reduce semnificativ uzura mecanică și optimizează consumul energetic. În consecință, robotul are o autonomie mai mare și o durată de viață extinsă, făcându-l o opțiune viabilă pentru aplicații comerciale sau industriale. Această evoluție marchează un moment de cotitură pentru robotică: de la mașini rigide și previzibile, la entități adaptive, capabile să învețe și să se perfecționeze continuu. Cu Adam, China nu doar că demonstrează o capacitate tehnologică remarcabilă, ci și deschide un drum către roboți capabili să lucreze cot la cot cu oamenii în condiții reale. Viitorul roboților umanoizi nu mai pare atât de departe. Iar dacă Adam e doar începutul, următorii pași ar putea fi și mai spectaculoși. Te-ai gândit vreodată cum ar fi să lucrezi cu un coleg robot care învață din mers, la propriu?