Spectacol total în Piața Constituției: peste 10.000 de spectatori, două zile de adrenalină și un nou campion național la drift

spectacol-total-in-piata-constitutiei:-peste-10.000-de-spectatori,-doua-zile-de-adrenalina-si-un-nou-campion-national-la-drift

Piața Constituției a fost, în acest weekend, scena unui spectacol total de drift, unde peste 10.000 de spectatori au urmărit, pe parcursul celor două zile de competiție, duelurile dintre cei mai buni piloți din România și concurenți din Bulgaria, Moldova, Italia și Ucraina, într-o finală de sezon plină de adrenalină. Motoare puternice, derapaje controlate și dueluri în care fiecare manșă putea decide soarta titlului au transformat centrul Capitalei într-o arenă de motorsport. Marea finală a Campionatului Național de Drift a adus în fața publicului atât piloți consacrați, cât și tineri de top din noua generație, inclusiv noul campion, care are numai 17 ani și 8 luni. „Etapa de la București a fost un eveniment senzațional, în care toți piloții și-au arătat măiestria în executarea derapajelor controlate. Sunt bucuros și de faptul că am avut din nou un public atât de numeros alături de noi”, a declarat Denis Manea, președintele RoDrift. Pe plan sportiv, finala din Piața Constituției a adus un moment istoric, bucureșteanul Cristian Tauru a devenit, la numai 17 ani și 8 luni, cel mai tânăr campion național absolut din istoria driftului românesc. Elev în clasa a XI-a, Tauru a cucerit titlul la clasa Pro după un sezon în care a strâns două victorii, dar și alte trei etape în care s-a clasat în Top 4. La București, Tauru a obținut cel mai bun punctaj în calificări dintre cei 21 de piloți înscriși la clasa Pro. În duelurile directe, a trecut de Radu Moise, apoi l-a învins în sferturile de finală pe principalul său rival la titlu, bulgarul Iskren Iliev. După ce a pierdut semifinala în fața lui Claudiu Adam, Tauru a câștigat finala mică împotriva lui Andrei Cristea, la volanul unui BMW M4.2 2JZ de 725 de cai putere. 29 de piloți au punctat în clasamentul Pro din acest sezon Victoria de etapă i-a revenit lui Gabi Imre Jr., cel care deținea până acum recordul de cel mai tânăr campion național, grație titlului cucerit în 2024, la 17 ani și 11 luni. Tauru a îmbunătățit astfel recordul cu trei luni. Noul campion a încheiat cele cinci etape ale sezonului 2026 cu 475 de puncte, urmat de Gabi Imre Jr, cu 402 puncte, iar Iskren Iliev a completat podiumul, cu 382 de puncte. În total, 29 de piloți au punctat în clasamentul Pro din acest sezon. Rezultatul lui Tauru vine după un parcurs care anunța deja potențialul tânărului pilot. În 2024, acesta a devenit vicecampion național la Semi Pro, iar în 2025 a încheiat pe locul al optulea în clasamentul Pro, cu 208 puncte acumulate în trei etape. Sezonul 2026 a început cu o demonstrație de forță la Ploiești, unde Tauru a câștigat prima etapă. Atunci, a obținut 94 de puncte din 100 în calificările desfășurate pe ploaie, iar în finală l-a învins pe Iskren Iliev. Victoria de la începutul campionatului a fost primul pas spre titlul confirmat în Piața Constituției. Titlul național a fost câștigat de bulgarul Boyan Marinov „Trăiesc un vis. Acum câțiva ani, nici nu îmi permiteam să mă gândesc că voi fi în această postură. Eram doar un copil care voia să fie la volanul unei mașini de drift. Să concurez împotriva idolilor mei și să și câștig campionatul este mai mult decât incredibil. Sunt convins că greul de-abia acum începe și va trebui să lupt în fiecare zi de competiție pentru a mă autodepăși”, a spus Tauru după câștigarea titlului. „Asistăm la un schimb de generații extraordinar. Cei care vin din urmă sunt extrem de talentați și sunt sigur că Cristian Tauru nu va fi ultimul care bate acest record”, a adăugat Denis Manea. La clasa Semi Pro, titlul național a fost câștigat de bulgarul Boyan Marinov, cu 417 puncte. Acesta a fost urmat de moldoveanul Efim Mazur, cu 389 de puncte, și de Cătălin Stănciulescu, cu 291 de puncte. Imediat după încheierea competiției, au început demontarea amenajărilor și curățarea zonei. Întregul spațiu folosit pentru eveniment a fost eliberat și curățat, iar traficul rutier a fost reluat încă din cursul nopții, în condiții excelente.

Claudiu Adam a ajuns pe podium la etapa a cincea a Campionatului Național RoDrift

claudiu-adam-a-ajuns-pe-podium-la-etapa-a-cincea-a-campionatului-national-rodrift

Cursă extrem de specraculoasă la etapa a cincea a Campionatului Național RoDrift, desfășurată în zilele de 3 și 4 octombrie, în fața Casei Poporului. Pilotul român Claudiu Adam, concurent la clasa Pro, a avut un parcurs spectaculos și a încheiat competiția pe podium. Weekendul competițional nu a început însă deloc ușor pentru Claudiu Adam. Ziua de sâmbătă a debutat cu probleme tehnice, care i-au limitat numărul de ture din sesiunile de antrenament. Cu ajutorul lui Cătălin Trifan, cel care a realizat softul mașinii, problemele de overboost au fost rezolvate, iar Claudiu a reușit să intre în calificări și să își demonstreze valoarea. În calificări, pilotul român a avut două ture solide, notate cu 83,67, respectiv 86,33 de puncte. Rezultatul i-a asigurat poziția a cincea și calificarea în Top 16. În primul battle, Claudiu Adam s-a întâlnit cu prietenul său, Miklós László. Duelul s-a încheiat în favoarea lui Claudiu, care a mers mai departe în Top 8, unde l-a întâlnit pe Levy Levente. După un nou battle spectaculos, pilotul român și-a continuat parcursul și s-a calificat în Top 4. Acolo avea să urmeze unul dintre cele mai spectaculoase dueluri ale etapei, împotriva lui Christian Tauru. Claudiu Adam a reușit două ture impecabile, iar prestația sa i-a adus calificarea în marea finală. În ultimul battle al zilei, Claudiu l-a întâlnit pe Gabi Imre Jr. Finala a fost una disputată, iar victoria i-a scăpat pilotului român la câteva detalii minore. Chiar și așa, Claudiu Adam a încheiat etapa pe podium, confirmând forma bună și determinarea de care a dat dovadă pe parcursul întregului weekend. „A fost o etapă spectaculoasă, plină de emoții și s-a terminat așa cum mi-am dorit, pe podium”, a transmis Claudiu Adam la finalul competiției. Au fost probleme tehnice, nu a fost simplu Rezultatul vine după un weekend în care problemele tehnice de la început nu l-au împiedicat pe pilotul român să revină și să lupte până la final pentru un loc pe podium. La final, Claudiu Adam a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au fost alături: sponsorilor, în special Cofetăriei Claus, familiei, prietenilor și întregului staff, format din Adam Claudiu Ștefan, Droasca Valentin, Piki, Toro și Pătrașcu Claudiu. Etapa de la București rămâne astfel una importantă pentru Claudiu Adam, care, în ciuda unui început dificil, a reușit să transforme problemele tehnice în determinare și să urce din nou pe podiumul Campionatului Național RoDrift.