Ministrul Sănătății anunță un acces mai facil la tratament pentru pacienții cu boli rare. Indicațiile noului protocol
„Împreună cu specialiștii din sănătate și în dialog permanent cu asociațiile de pacienți, am decis actualizarea protocolului pentru DCI Ivacaftorum (…). Timp de prea mult timp, accesul la tratament a depins de o listă fixă de mutații. Copii și adulți cu mutații rare, deși aveau aceeași boală și aceleași complicații, erau excluși doar pentru că mutația lor nu apărea într-un tabel”, a transmis Rogobete, într-un mesaj publicat pe Facebook. El a anunțat că noul protocol stabilit de Ministerul Sănătății și CNAS introduce o nouă regulă: „Orice pacient cu cel puțin o mutație NON–clasa I devine eligibil pentru tratament compensat. Această modificare deschide accesul la tratament pentru zeci de pacienți cu mutații rare, pacienți care până acum nu aveau nicio opțiune modernă. Pentru unii dintre ei, schimbarea poate preveni un transplant pulmonar. Pentru alții, poate însemna o viață normală. Pentru toți, înseamnă speranță reală și încredere în sistemul de sănătate”, a declarat Rogobete. Acesta a mai inclus și indicații terapeutice specifice: monoterapie pentru copii mai mari de 12 luni și care cântăresc mai mult de 7 kg; adolescenți și adulți cu fibroză chistică și mutații de clasa III (G551D, G1244E, G1349D, G178R, G551S, S1251N, S1255P, S549N, S549R). monoterapie pentru adulți peste vârsta de 18 ani cu mutația R117H. asociere cu ivacaftor/tezacaftor/elexacaftor pentru pacienții cu vârste de 2 ani sau mai mari de 2 ani, cu cel puțin o mutație NON–clasa I.
23 de milioane lei pentru modernizarea și reabilitarea Centrului pentru Arși de la Floreasca, anunță Rogobete
Rogobete spune că a aprobat vineri indicatorii tehnico-economici și suma necesară pentru reorganizarea Centrului pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca. Urmează instalarea unui sistem HVAC care să asigure controlul microbiologic, al temperaturii și al umidității, refacerea și compartimentarea corectă a zonelor ATI, precum și introducerea filtrelor HEPA, pentru a reduce cât mai mult riscul de infecții nosocomiale. De asemenea, centrul va fi dotat cu aparatura de ultimǎ generație, spune ministrul Sănătății. „Vom avea patru paturi de terapie intensivă și cinci paturi de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și tratament pentru arși, organizate în 4 rezerve. Refacem structura exact așa cum a rezultat din constatările Corpului de Control, după adevăr, nu după aparențe. Reparăm ceea ce trebuia să funcționeze de mult și ne asigurăm că, de acum înainte, fiecare decizie are în centru siguranța pacientului și protejarea personalului medical. Prefer să avem un centru pentru arși cu mai puține paturi, dar dotat ireproșabil, unde pacienții sunt tratați cu demnitate și în condiții de siguranță, iar personalul medical nu este expus la riscuri”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Deficiențe majore constatate în urma unui control la Centrul pentru Arși La 1 august, ministerul Sănătății anunța că în urma unui control extins efectuat la Centrul pentru Arși din cadrul Spitalului Floreasca au fost constatate deficiențe majore de ordin sanitar și organizatoric, care au generat aplicarea unor sancțiuni și impunerea unor măsuri corective urgente. Verificările au fost realizate de către Corpul de Control al ministrului Sănătății și de Inspecția Sanitară de Stat. În urma acestora, s-au dispus amendă de 10.000 lei, conform HGR nr. 857/2011, reprezentantului societății de curățenie pentru nerespectarea procedurilor privind igienizarea și dezinfecția spațiilor medicale, amendă de 20.000 lei, conform aceleiași hotărâri, pentru utilizarea de produse biocide în absența unei autorizări corespunzătoare și amendă de 30.000 lei aplicată unității sanitare pentru lipsa ventilației conforme (HVAC) în Compartimentul pentru Arși, conform cerințelor minime obligatorii pentru acest tip de structură. Ulterior, în cadrul prelungirii controlului sanitar cu încă două zile, a fost confirmată prezența Candida auris la nivelul Centrului pentru Arși. Detectarea acestei tulpini fungice – recunoscută la nivel internațional ca o problemă emergentă în infecțiile asociate asistenței medicale.
10 ani de la tragedia din Colectiv. Rogobete: Zece ani de durere, de rușine, de neputință

„Au trecut 10 ani. Zece ani de durere, de rușine, de neputință. Zece ani de când sistemul medical din România a fost zguduit din cele mai fine temelii. De ce până acum 7 ani nu au fost începute centrele de arși? Nu știu… și uneori nici nu mai pot înțelege. Ce știu sigur este că în 2022 le-am început, împreună cu echipa de la Ministerul Sănătății. Le coordonez de 3 ani – atunci ca secretar de stat, acum ca ministru. Și nu e despre mine. E despre o echipă întreagă și despre toți cei care nu au renunțat să creadă că se poate și în România. Simt rușine uneori. O rușine grea, pentru nepăsare și indolențǎ. Simt durere când văd cum unii au privit ani la rând în altă parte, în timp ce medicii și asistentele își sacrificau zilele și nopțile în spitale, ținând sistemul pe umeri”, spune, joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Acesta amintește de medici, asistente, brancardieri, „cei care și-au făcut datoria cu inima, chiar și atunci când statul părea că i-a uitat”. Rogobete spune că lor li datorează respectul atât el, cât și întreaga țară, pentru că „au ținut vie flacăra speranței în sistemul de sănătate românesc”. „Astăzi, România are în construcție trei centre de arși, iar cel de la Timișoara se va finaliza chiar anul acesta. După 10 ani de așteptare și rușine, am început să construim ceea ce trebuia făcut demult. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au plecat prea devreme. Le promit că nu am uitat și că România va putea trata marii arși în centre moderne, construite cu grijă și demnitate. Și da… se poate! Pentru că atunci când credem, când muncim și când iubim oamenii, România vindecă”, mai spune Rogobete. În 30 octombrie 2025 se împlinesc 10 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65. La 10 ani de la incendiu, tragedia s-ar repeta. De fapt, s-a repetat cu două săptămâni înainte: un bloc a explodat și nici acum nu avem vinovați. În plus, cu o zi înainte de a se împlini 10 ani de la tragedia din „Clubul Morții”, doi medici de la Spitalul „Bagdasar Arseni” au fost reținuți pentru că au tratat superficial un pacient cu arsuri, iar această indolență a dus la decesul bărbatului. Timp de mai multe zile, internat la Craiova și București, a fost văzut de mai mulți medici, dar niciunul nu a văzut că are arsuri grave pe toracele anterior.
Ministrul Sănătății, către personalul ATI: Renunţaţi la verighetă sau plecaţi din ATI!

Invitat la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV, ministrul Rogobete a discutat despre infecțiile nosocomiale din spitalele din România, spunând că sunt necesare demersuri pentru ca acestea să fie raportate în timp util, pentru a fi limitate. „Toată lumea constată: avem infecţii nosocomiale, nu le raportăm, sau nu le raportăm suficient, sau le ascundem. Eu cred că a sosit momentul să acţionăm proactiv pentru a le controla şi pentru a le limita. De ce spun asta? Niciunde în lumea asta nu există spitale unde există activitate chirurgicală – ATI, bloc operator – unde să nu existe infecţii asociate activităţii medicale. Niciunde pe glob. Important este să le monitorizăm. Important este să le detectăm în timp util”, a subliniat Alexandru Rogobete. Ministrul le-a cerut, pe această cale, personalului angajat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), să nu mai poarte bijuterii, verighete sau unghii false, pentru că pot fi transmise bacterii pacienților internați. „Conform legislaţiei actuale din România, personalul ATI nu are voie să poarte bijuterii, verighete sau unghii false. Am spus asta public. (…) A început şi o grupare interesantă în zona de social media, care este evident împotriva mea şi care se numeşte „Nu renunţăm la verighetă”. Eu spun ferm: „Ba renunţaţi la verighetă sau plecaţi din ATI!”, pentru că acea verighetă poate omorî un om, pentru că e sursă de depozitare şi de transmitere”, a mai spus Rogobete.
Rogobete promite servicii medicale de prevenție chiar și în zonele rurale greu accesibile

„Servicii medicale de prevenție pentru toți românii, chiar și în zonele rurale greu accesibile. Aceasta nu este o aspirație, ci misiunea noastră primordială. De aici începem să construim punți de încredere și un sistem medical devotat în totalitate oamenilor și nevoilor lor. Extinderea rețelei caravanelor medicale și decontarea serviciilor oferite de acestea prin CNAS reprezintă următorul pas firesc în direcția potrivită. Mai exact, cabinetele medicale mobile de prevenție și screening pentru boli grave vor fi organizate de spitale în parteneriat cu asociații și organizații locale”, spune, joi seara, Alexandru Rogobete, pe Facebook. Potrivit ministrului Sănătății, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se vor deconta serviciile medicale de spitalizare de zi, consultațiile, cât și procedurile diagnostice și terapeutice. „Serviciile vor fi acordate de medici specialiști, prin asistență medicală mobilă, în baza relației contractuale a spitalelor cu casele de asigurări de sănătate. Mai mult, extindem rețeaua de autospeciale (cabinete medicale mobile) pentru screening oncologic, cu precădere în zone în care populația nu are acces la servicii medicale. Aceste investigații medicale sunt destinate atât pacienților asigurați, cât și celor neasigurați, indiferent de zona de reședință”, mai spune ministurl. Ministrul precizează că prin dezvoltarea acestor tipuri de servicii, este oferit acces la sănătate pentru toți românii, indiferent de locul în care trăiesc sau de situația materială. „Pentru că așa este echitabil și corect. Ai încredere în cei care te pot ajuta. Pentru că încrederea ne vindecă, ne apropie și ne face viața mai ușoară”, îi îndeamnă Alexandru Rogobete pe pacienți.
Rogobete: Dezvoltăm centre de arși și noi mecanisme de finanțare în parteneriat cu Banca Mondială

Ministrul Alexandru Rogobete a avut joi la Washington o întâlnire tehnică cu reprezentanții Băncii Mondiale, discuțiile vizând proiectele din sectorul sănătății derulate de Ministerul Sănătății. „Această colaborare reprezintă un pilon strategic în relația României cu Statele Unite ale Americii, prin intermediul Băncii Mondiale, o relație bazată pe încredere, transparență și rezultate concrete. Nu vorbim doar despre finanțare, ci despre viziune, expertiză și parteneriate care transformă sistemul de sănătate românesc”, scrie pe Facebook Alexandru Rogobete. Ministrul a prezentat proiectele centrelor de arși din România, detaliind stadiul fiecărui obiectiv: „Discuțiile au vizat în special cele trei centre de arși care prind contur în țară. La Timișoara, lucrările se apropie de final, iar centrul va fi gata până la sfârșitul acestui an. La Târgu Mureș, termenul estimat este primăvara anului viitor. Iar la Spitalul ‘Grigore Alexandrescu’ din București, centrul de arși pentru copii este deja în plină dezvoltare. Reprezentanții Băncii Mondiale au apreciat ritmul accelerat al acestor proiecte, confirmând că România discută astăzi despre realități, nu doar despre promisiuni”. Rogobete a vorbit și despre noile mecanisme de finanțare și acces la medicamente „Tot în cadrul acestei colaborări, lucrăm împreună cu Banca Mondială la un nou mecanism de finanțare pentru unitățile sanitare, bazat pe performanță, eficiență și nevoile reale ale pacienților. În paralel, dezvoltăm un mecanism mai rapid și mai predictibil de introducere a medicamentelor în lista de compensate – un pas concret pentru ca pacienții români să aibă acces mai rapid la tratamente moderne. Deja, pe site-ul Ministerului Sănătății se află publicat proiectul de Hotărâre de Guvern care include 35 de molecule noi în lista de compensare – rezultat al muncii de echipă și al acestei noi abordări bazate pe viteză, responsabilitate și transparență”, potrivit ministrului Sănătății. Ministrul a subliniat impactul strategic al parteneriatului cu Banca Mondială și cooperarea cu Statele Unite: „Parteneriatul cu Banca Mondială și cooperarea cu Statele Unite reprezintă o garanție de încredere și stabilitate pentru dezvoltarea durabilă a sistemului de sănătate din România. Pentru că încrederea ne face bine – și este motorul prin care transformăm promisiunile în fapte, iar faptele în speranță.”
Rogobete participă la Bruxelles la discuții despre rolul farmaciștilor în sănătate

„Astăzi am avut onoarea să particip la Brussels în cadrul Parlamentului European la un eveniment dedicat rolului esențial al farmaciștilor în ecosistemul de sănătate. Discuțiile au vizat extinderea serviciilor de prevenție, inclusiv la nivelul farmaciilor, mecanismele de includere rapidă a noilor molecule în sistemul compensat, precum și alinierea României la standardele europene privind accesul pacienților la tehnologie și inovație”, a notat Rogobete pe Facebook. Acesta a menționat că evenimentul a fost organizat de europarlamentarii români Ștefan Mușoiu și Victor Negrescu. Rogobete a menționat și reîntâlnirea cu Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene. În cadrul intervenției sale, Alexandru Rogobete a subliniat importanța reglementării serviciilor farmaceutice și a integrării farmaciștilor în activitățile de prevenție și educație pentru sănătate. Totodată, a vorbit despre nevoia adaptării curriculei universitare la cerințele actuale ale sistemului medical și despre necesitatea unor strategii clare pentru prevenirea și controlul bolilor. „Sunt mândru că, în doar 100 de zile de mandat, am reușit să introducem 37 de molecule noi în lista de medicamente compensate și să realizăm modificări legislative importante, care vin direct în sprijinul pacienților și al accesului lor la tratamente moderne și sigure”, a continuat ministrul. „Aceste rezultate arată că se poate atunci când există voință, profesionalism și colaborare reală între oameni care cred în schimbare. Toate aceste teme ne arată cât de important este să creștem încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, să fim uniți, să acționăm pentru oameni și nu pentru interese, să protejăm demnitatea pacienților și să nu îi mai lăsăm singuri”, a conchis Rogobete.
Ministrul Sănătății anunță noi proiecte în cadrul unui spital din județul Vaslui

Oficialul a lăudat unitatea medicală, dar și conduita personalului. Ministrul Sănătății a anunțat că va sprijini dezvoltarea spitalului. „Deși spitalul are statut municipal, nivelul dotărilor, competenței și adresabilității îl recomandă ca pe un spital de rang județean. Este motivul pentru care voi susține cât de mult voi putea dezvoltarea acestei unități medicale”, a declarat Rogobete. Rogobete a anunțat finanțarea a două noi proiecte: un Centru pentru tratarea și recuperarea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) – finanțat pentru achiziția unui angiograf, dar și un Centru pentru terapia durerii, în cadrul Ambulatoriului, care va aduce tratamente moderne pentru pacienții cu afecțiuni cronice. Acesta a mai precizat și că Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad are o bază de imagistică medicală completă. Ministrul Sănătății a încurajat echipa de administrație a spitalului să se orienteze și spre oferirea de screening mamar. Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad are parte de o finanțare totală de 45 de milioane de lei, dintre care 13 milioane lei – fonduri nerambursabile,16 milioane lei – contribuția Primăriei Bârlad,16 milioane lei – dotări finanțate de Ministerul Sănătății (CT, RMN, RX).
Rogobete: Vom contribui financiar la dotarea primului Centru de Psihiatrie Pediatrică din România

„Am participat la lansarea oficială a lucrărilor de construcţie pentru primul Centru de Psihiatrie Pediatrică din România, în cadrul Spitalului Prof. Dr. Alexandru Obregia din Bucureşti”, a transmis ministrul într-o postare pe Facebook. „Construcţia acestui centru va fi realizată cu sprijinul Fundaţiei Metropolis, căreia îi mulţumesc pentru implicare, determinare şi pentru gândul bun de a contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate din România. Ministerul Sănătăţii nu va rămâne doar spectator, ci va contribui financiar la dotarea cu echipamente medicale şi mobilier necesare pentru punerea în funcţiune a centrului”, a scris ministrul. El a felicitat echipa fundaţiei şi pe toţi donatorii implicaţi în proiect. „Îl felicit pe Codin Maticiuc şi echipa sa din cadrul Fundaţiei, precum şi pe toţi cei care au donat, oameni şi companii, şi care susţin cu încredere astfel de demersuri. Împreună putem schimba mai uşor înfăţişarea sistemului de sănătate din România şi putem veni mai aproape de oameni”, a precizat Rogobete. Ministrul a adăugat că implicarea societăţii civile în sănătate este „nu doar binevenită, ci benefică”, subliniind că „nu există două sisteme – unul public şi unul al organizaţiilor neguvernamentale. Există un singur sistem, acela al oamenilor care vor să facă bine”. Rogobete a menţionat şi sprijinul acordat proiectului de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. „Astfel de parteneriate – corecte, transparente şi de bună credinţă – între societatea civilă, administraţia locală şi Ministerul Sănătăţii pot şi trebuie să devină un mod normal de a face bine şi de a construi, împreună, un sistem de sănătate modern şi uman. Vă asigur de întregul sprijin al Ministerului Sănătăţii pentru finalizarea şi funcţionarea acestui centru dedicat copiilor care au nevoie de sprijin şi de speranţă. Încrederea ne face bine”, conchide ministrul. Construcţia spitalului a debutat oficial vineri, într-o zi cu semnificaţie aparte: Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale.
Rogobete cere demiteri la Spitalul Sf. Maria din Iași: O nerespectare gravă a protocoalelor

„Am solicitat demiterea managerului unității sanitare, pentru că nu pot să-l demit eu nefiind spital din subordinea Ministerului Sănătății. Am văzut că s-a întors în poziția de director medical, solicit public demiterea acestei doamne și din poziția de director medical pentru că nu cred că ne putem în această situație juca cu pozițiile de conducere. Și mai mult decât atât solicit demiterea și schimbarea din funcție a șefei ATI care ocupă această poziție în mod ilegal în momentul de față”, a declarat Alexandru Rogobete. El a prezentat raportul după ce mai mulți copii au murit din cauza infecțiilor nosocomiale. Rogobete arată că spitalul de la Iași a beneficiat de peste 30 de milioane de lei de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de echipamente și materiale sanitare pentru reducerea infecțiilor asociate a activității medicale. „Nu discutăm despre o subfinanțare, nu discutăm despre o lipsă de legislație sau de un vid legislativ. Discutăm despre o nerespectare gravă a protocoalelor și a bunului simț dacă doriți medical și administrativ”, a mai spus ministrul Sănătății.