Simona Halep, pusă să aleagă între titlul revendicat de Serena Williams și cel de la Roland Garros
Simona Halep (34 de ani), campioana tenisului care s-a retras din activitate în acest an, a primit o întrebare de baraj în cadrul unei conferințe la care a participat recent. Simona Halep a fost pusă să aleagă între titlul de la Wimbledon 2019, revedicat de Serena Williams în timpul cazului de dopaj al româncei, și trofeul de la Roland Garros 2018. Sportiva din Constanța a răspuns fără să stea pe gânduri! În ciuda faptului că triumful reușit pe zgura pariziană a fost primul din carieră în turneele de Grand Slam, „Simo” prețuiește mai mult trofeul de la Wimbledon. Simona Halep,pusă să aleagă între titlul de la Wimbledon și cel de la Roland Garros! Românca a răspuns fără ezitare: „Cel mai bun meci din viața mea” Întrebată care dintre cele două momente este mai important pentru ea, Simona Halep l-a ales pe cel de la Wimbledon, unde a făcut instrucție cu Serena Williams în meciul pentru trofeu, scor 6-2, 6-2. „Aș spune Wimbledon, finala, pentru că a fost cel mai bun meci din viața mea. Nu am avut emoții negative, nu am avut stres înainte de meci. Am fost foarte stabilă mental și am reușit să pun în joc tot ce știam”, a fost răspunsul oferit de Simona, în cadrul evenimentului Impact Bucharest 2025. Serena Williams ar fi vrut să intre în posesia titlului de la Wimbledon 2019, după ce Simona Halep a fost suspendată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA): „8 e un număr mai bun!”, a fost reacția Serenei Williams, care și-a încheiat cariera cu 7 trofee pe iarba londoneză. Simona Halep dezvăluie că a învățat mai multe din înfrângeri decât din victorii Halep a mai primit o întrebare inedită în cadrul evenimentului la care a luat parte ca speaker: „Ai învățat mai multe din victorii sau din înfrângeri de-a lungul carierei?” Iar Simona a răspuns și de această dată fără ezitare: „Cred că înveți mai mult din înfrângeri, pentru că după meci analizezi totul împreună cu antrenorul și echipa ta. Analizezi ce ai făcut bine și ce trebuie să îmbunătățești. Foarte rar, după un meci câștigat, m-am întors pe teren să exersez ceea ce nu a funcționat. După victorie, sărbătorești. După înfrângere, te întorci la muncă și te antrenezi mai tare”, a precizat Simona Halep, sportivă care a strâns 40,2 milioane de dolari din premiile la turnee.
Simona Halep a spus adevărul despre operația la sâni, după 16 ani: Am început să plâng

Simona Halep (34 de ani) a vorbit sincer despre operația de reducție mamară, după 16 ani de la decizia care i-a schimbat cu adevărat viața și cariera. În noua campanie realizată de Banca Transilvania, Simona Halep vorbește deschis despre una dintre cele mai grele decizii ale carierei sale: operația de micșorare a sânilor. Intervenția a devenit necesară din cauza durerilor puternice de spate provocate de bustul voluminos, iar sportiva mărturisește că fără operație nu ar fi putut ajunge în elita tenisului. Halep mărturisește că momentul a fost extrem de dificil. După ce medicii i-au confirmat că este nevoie de operație pentru a putea juca tenis la cel mai înalt nivel, fosta campioană a izbucnit în plâns. Episodul s-a petrecut după turneul câștigat la Roland Garros în proba junioarelor, scor 6-4, 6-7(3), 6-2 în fața conaționalei Elena Bogdan. După 16 ani, Simona Halep a povestit că durerile i-au afectat foarte tare coloana, iar alegerea de a face operația de micșorare a sânilor a fost luată sub un stres uriaș: „Am ajuns la Roland Garros juniori 2008, pe un vârf de formă, și am câștigat. A fost un vis împlinit. Deodată, nu știu dacă eram la antrenament sau ceva de genul, am rămas blocată complet. Adică nu mai puteam să mă mișc, cu coloana. Am început să plâng, m-am speriat. Am fost în București și mi s-a zis că trebuie să fac operație. A fost cu siguranță o alegere da sau nu. Coloana mea deja avea de suferit. Aveam 17 ani, era foarte prematură treaba și nu a fost ușor ca să fac ceva extrem ca să îmi rezolv problema și să pot juca tenis. Am avut încredere și am știut că acel sacrificiu merită ca să ajung la cel mai înalt nivel. Viitorul ți-l construiești singur, iar primul pas este să ai încredere și să crezi că poți să ajungi acolo unde îți dorești”, spune Simona Halep, în clipul postat pe rețelele de socializare de către sponsorul ei. Simona Halep a cucerit primul titlul WTA după patru ani de la operație Simona Halep a fost operată în 2009, iar patru ani mai târziu își trecea în palmares primul titlu WTA, la Nurnberg. Ascensiunea ei a devenit fulgerătoare, iar în sezonul următor a pătruns în Top 10 WTA. Inclusiv jurnaliștii străini au fost impresionați de sacrificiul Simonei: „După mai mulţi ani, s-a dezvoltat fizic, poate prea mult: la 18 ani a trebuit să facă o operaţie de micşorare a sânilor. A fost cel mai mare sacrificiu pe care a trebuit să îl facă, dar a fost absolut necesar pentru a-şi îmbunătăţi performanţa, în special la serviciu. De fapt, după operaţie a avut o ascensiune fantastică în carieră, iar compatrioţii ei au proclamat-o pe Halep un idol, la fel ca Gheorghe Hagi sau Nadia Comăneci”, au scris ziariștii de la MondoSportivo despre decizia Simonei Halep.
Au dat-o la pace! Anunț de ultim moment despre procesul deschis de Asociația lui Novak Djokovic împotriva ITIA
După ce Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) a deschis un proces colectiv împotriva forurile de conducere ale tenisului, una dintre părțile implicate este foarte aproape de a ajunge la o înțelegere cu organizația fondată de Novak Djokovic. Asociația lui Novak Djokovic a dat în judecată, în urmă cu 8 luni, cele mai importante organisme din tenisul mondial, respectiv Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), Asociația Tenismenilor Profesioniști (ATP), Asociația Tenisului Feminin (WTA) și Federația Internațională de Tenis (ITF), procesul fiind extins în septembrie împotriva celor patru turnee de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open). PTPA a depus o plângere de 163 de pagini, în care acuză ITIA, organismul ce a suspendat-o pe Simona Halep pentru dopaj, că „arată o ignoranță flagrantă față de bunăstarea jucătorilor”. De asemenea, ATP și WTA sunt acuzate că acționează precum un „cartel” care încearcă să obțină monopolul absolut. Asociația lui Novak Djokovic o dă la pace cu Tennis Australia, una dintre organizațiile implicate în procesul colectiv Una dintre organizațiile implicate în procesul colectiv deschis de Asociația lui Novak Djokovic, Tennis Australia, a decis să gestioneze separat conflictul. Avocații PTPA au solicitat Curții Districtuale din New York să suspende termenele împotriva federației australiene, care organizează primul Grand Slam al anului, Australian Open: „Părțile reclamante și Tennis Australia se află în discuții bilaterale substanțiale și productive privind o eventuală înțelegere și consideră că un acord în privința pretențiilor împotriva Tennis Australia este foarte probabil în viitorul apropiat. În consecință, părțile reclamante și Tennis Australia solicită respectuos instanței suspendarea tuturor procedurilor și termenelor care privesc Tennis Australia, până la finalizarea acordului”, se arată în dosar. ATP respinge ferm acuzațiile PTPA Potrivit publicației The First Serve, ITF a discutat vineri, într-o ședință de șapte ore și jumătate, mai multe subiecte, inclusiv negocierile în curs dintre Tennis Australia și PTPA. Cele mai multe dintre doleanțele PTPA se referă la îngrijorările privind calendarul competițional și diferențele mari de premii în bani. În schimb, ca reacție la poziția PTPA, ATP a emis un comunicat în respinge acuzațiile, refuzând orice negociere cu Asociația lui Novak Djokovic:„Respingem ferm premisa acuzațiilor PTPA, considerăm că acest caz este complet lipsit de fundament și ne vom apăra poziția cu fermitate. ATP rămâne angajată să lucreze în interesul jocului pentru creșterea continuă, stabilitatea financiară și cel mai bun viitor posibil pentru jucători, turnee și fani”, a transmis forul care conduce tenisul profesionist masculin.
Rivala româncă din adolescența Simonei Halep, apariție uimitoare în Maldive alături de fostul lider ATP
Elena Bogdan (33 de ani), jucătoarea de tenis din România care a disputat finala junioarelor de la Roland Garros în compania Simonei Halep, s-a afișat acum alături de un campion din circuitul ATP. Deși mulți o vedeau scriind istorie în circuitul WTA, la fel ca Simona Halep, cariera Emei Bogdan a luat o turnură neașteptată, sportiva retrăgându-se din activitate în anul 2023. Accidentările, dar și lipsa sponsorilor au pus capăt ascensiunii lui Bogdan, cea care îi făcea concurență Simonei Halep în perioada junioratului. Cele două e s-au întâlnit în finala junioarelor de la Roland Garros 2008, câștigată de „Simo” cu 6-4, 6-7(3), 6-2. Elena Bogdan, apariție de milioane alături de Daniil Medvedev în Maldive Cu toate acestea, Elena Bogdan nu a putut renunța la pasiunea pentru sportul alb, în prezent fiind instructor de tenis în Maldive. Din această postură, „Ema” l-a cunoscut pe rusul Daniil Medvedev, fost lider mondial, actualmente pe locul 12 ATP. Românca a publicat un selfie pe rețelele de socializare alături de Medvedev, arătându-se entuziasmată de întâlnirea cu Medvedev: „O după-amiază atât de distractivă alături de Daniil”, a scris Ema. Se pare că Daniil Medvedev a preferat să se relaxeze, dar să se și recupereze în exoticele insule Maldive, la final de sezon. Așa a ajuns să se antreneze alături de Elena Bogdan. Rusul a fost învins de Alexander Zverev în sferturile de finală ale Mastersului de la Paris, scor 2-6, 6-3, 7-6(5). Câți bani a strâns din tenis în toată cariera Elena Bogdan s-a reprofilat după ce a agățat racheta în cui și a devenit profesoară de tenis în Maldive. Elena este cu un an mai mică decât Simona Halep (34 de ani. „Căutând să-ți îmbunătățească jocul sau tehnicile de sparring, profesoara noastră de tenis Elena Bogdan a creat lecții de tenis personalizate, concepute pentru începători și pentru cei care caută o nouă provocare”, spuneau reprezentanții complexului în care lucrează „Ema”. Elena Bogdan a cucerit un singur titlu WTA în carieră, în circuitul de dublu, chiar la turneul de la București 2014, alături de Alexandra Cadanțu. Ea a strâns 255.436 de dolari din premiile obținute la turneele de tenis.
Patrick Mouratoglou a dezvăluit ce i-a cerut fosta lui jucătoare după ce a câștigat Roland Garros. Ieșiseră în club să se distreze
Patrick Mouratoglou a dezvăluit recent ce i-a cerut Serena Williams, sportivă pe care a pregătit-o o lungă perioadă de timp, după ce a reușit să câștige Roland Garros. Cei doi, împreună cu întreg staff-ul legendarei jucătoare de tenis, ieșiseră în club să se distreze, dar Serena Williams a luat o decizie care i-a șocat pe toți cei prezenți la fața locului. Patrick Mouratoglou, șocat de mentalitatea Serenei Williams De-a lungul anilor, Serena Williams a scris pagini de istorie datorită performanțelor uriașe pe care le-a obținut. Aceasta a dominat tenisul ani la rând, iar din povestea ei a făcut parte, pentru o lungă perioadă de timp, și Patrick Mouratoglou. Recent, antrenorul și-a amintit de ceea ce a trăit după ce, în 2013, Serena Williams a reușit să se impună la Roland Garros, turneu pe care nu îl mai câștigase de 11 ani. Cei doi, împreună cu întreg staff-ul legendarei jucătoare de tenis, ieșiseră în club să se distreze, dar Serena Williams a luat o decizie care i-a șocat pe toți cei prezenți la fața locului: nu a mai vrut să petreacă după performanța pe care a obținut-o și a decis să plece acasă, pentru a începe pregătirile pentru Wimbledon, următorul turneu de Grand Slam pe care își dorea să îl cucerească. „Seara, toată lumea voia să meargă la dans, iar când am ajuns în fața clubului de noapte, ea s-a uitat la mine și mi-a spus: «Hai să mergem acasă», fără să sărbătorească. Se gândea deja la Wimbledon. Exista o ceremonie de premiere, iar când iese de pe teren, vine la mine și spune: «Bine, hai să facem o perioadă de relaxare». Așa că intrăm în sala de fitness și, după cinci minute, se uită la mine și spune: «Acum trebuie să câștigăm Wimbledon». Aceasta este mentalitatea campioanei. De îndată ce realizează ceva, se gândește imediat la un nou obiectiv, la altul”, a scris Patrick Mouratoglou, pe contul personal de Instagram. Cum s-a descurcat Serena Williams la Wimbledon, în 2013 În anul 2002, Serena Williams reușea să se impună pentru prima dată la Roland Garros. După 11 ani de încercări repetate, în 2013, sportiva punea din nou mâna pe trofeu, după ce o învingea, în finală, pe Maria Sharapova. Tot în acel an, Serena își propunea, așa cum a povestit Patrick Mouratoglou, să se impună și la Wimbledon. În ciuda eforturilor mari pe care le-a făcut, aceasta s-a oprit în optimile de finală, fiind învinsă de către Sabine Lisicki.
Ion Țiriac, decizie de magnat. A plecat din loja pe care a plătit 120.000 de euro, exact la evenimentul anului, pentru a nu rata culoarul de zbor: Ar trebui să-l achit iar
Ion Țiriac a luat o decizie de miliardar în timpul marelui meci de la Roland Garros dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner. Ibericul s-a impus în acel meci istoric în 5 seturi, însă magnatul român nu a mai văzut finalul meciului de pe arena Philippe Chatrier. Ion Țiriac, decizie de magnat. A plecat din loja pe care a plătit 120.000 de euro, exact la evenimentul anului, pentru a nu rata culoarul de zbor: „Ar trebui să-l achit iar” Celebrul om de afaceri român a fost prezent la Roland Garros în ziua marelui meci dintre Alcaraz și Sinner, însă avea să ia o decizie importantă chiar înainte de setul decisiv al finalei. Deși s-a bucurat de spectacolul primelor 4 seturi dintr-o lojă VIP, pe care a plătit 120.000 de euro, Ion Țiriac a fost nevoit să părăsească capitala Franței dintr-un motiv incredibil. Omul de afaceri ar fi pierdut culoarul de zbor din cauza duratei meciului de tenis, astfel că a preferat să piardă deznodământul duelului din finală pentru a reuși să decoleze din Paris la timp. Informația a fost oferită de jurnalistul Cosmin Băleanu, care a explicat cum a ajuns Ion Țiriac la decizia de a abandona meciul de tenis, chiar în punctul său culminant. „A fost cea mai mare nebunie de finală. A fost spectacol total. 2–2 la seturi și vine decisivul. Domnul Țiriac iese să bea un suc, era pauză. Domnul Țiriac se uită la ceas și zice: «Eu am plecat. Plec acasă. Nu mă interesează. Pierd culoarul de zbor. Nu știi nimic. Dacă pierd culoarul de zbor, trebuie să plătesc altul». A plecat la 2–2 acasă. Nu a văzut setul decisiv”, a povestit Cosmin Băleanu la Prima Sport. E de precizat faptul că un culoar de zbor reprezintă o autorizație oficială pe care o primește un avion pentru a decola sau a ateriza într-un anumit interval orar, stabilit anterior. Prețul unui culoar de zbor depinde de mai mulți factori, inclusiv cerere, infrastructură, dar și costuri de administrare. Suma aproximativă pentru un asemenea culoar de zbor este de 1.000 de euro. Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au produs cel mai spectaculos meci de tenis de până acum în 2025 Fanii sportului s-au bucurat de un spectacol adevărat în marea finală de la Roland Garros în 2025. Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au contrat în execuții splendide care vor rămâne cu siguranță în istoria tenisului. Totuși, meciul s-a remarcat prin mai mult decât atât. Carlos Alcaraz a produs una dintre cele mai mai reveniri din istoria sportului, nu doar a tenisului. Ibericul era condus clar de Jannik Sinner în setul al 4-lea, italianul având 2-1 la seturi, 5-4 și 40-0. Totuși, din acel moment, Alcaraz a jucat absolut senzațional și a întors meciul în favoarea sa, devenind campion la Roland Garros și în 2025 după un meci extraordinar de 5 ore și 29 de minute.
Simona Halep e un mit pentru România. Junioara Teodora Maria Niță vrea să îi calce pe urmă fostului lider WTA
Bucureșteanca Teodora Maria Niță a devenit deja la vârsta de 9 ani campioană națională la dublu și vicecampionă la simplu. Simona Halep, fostul lider WTA și câștigătoare de Roland Garros și Wimbledon, s-a retras din activitate în urmă cu câteva luni, dar tot mai mulți copii de la noi din țară doresc să practice tenisul și să îi calce pe urme celei mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile din România. Teodora Maria Niță, 9 ani, legitimată la Clubul Sportiv Universitar Stiinta Bucuresti este unul dintre copiii care practică tenis cu succes, iar rezultate foarte bune au început să apară înainte de a împlini 10 ani. La Campionatele Nationale Individuale U10 organizate ireproșabil sub egida FRT în perioada 16 – 21.06.2025, Teodora a intrat in concurs fiind favorita nr. 4. A ajuns până în finală, devenind vicecampioană națională. Simona Halep e un mit pentru România. Teodora Niță vrea să îi calce pe urme fostului lider WTA În cadrul aceleași competiții, Teodora Maria Niță, în echipă cu prietena ei și totodată partenera sa constantă Roxana Florian, cea care este legitimată la Clubul Sportiv Văideanu Brașov, a devenit campioană națională. De remarcat este faptul că ambele fete au evoluat la categoria U 12, unde au câștigat mai multe turnee importante din circuitul FRT, printre care și un turneu de categoria A. Cele două formează deja un cuplu redutabil. Teodora va împlini 10 ani în luna iulie a acestui an. Teodora Niță este pregătită la Clubul Sportiv Universitar Stiinta București de către Ciprian Săvulescu și de Alexandru Grigore. Înainte de a participa la turneele organizate de FRT, încă de la împlinirea vârstei de 7 ani, Teodora Maria Niță a câștigat locul 1 și titlul de campioană în cadrul mai multor competiții din circuitul Tenis 10 pentru juniori, unde se vedea clar că este de mare perspectivă. Pe parcursul Campionatelor Naționale individuale U10 s-au putut remarca fair play-ul participanților (sportivi, părinți si spectatori), nivelul competițional ridicat, spiritul de echipă la proba de dublu și implicarea organizatorilor. Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 – 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, … citește mai mult
Patrick Mouratoglou a intrat în forță în controversa legată de Rafael Nadal și Carlos Alcaraz: Nu știu dacă ar fi făcut asta
Francezul Patrick Mouratoglou a intrat în forță în controversa legată de Rafael Nadal și Carlos Alcaraz și a făcut ravagii. Antrenorul lui Naomi Osaka a auzit ce a spus John McEnroe și a respins categoric afirmația fostului jucător născut în Germania. Patrick Mouratoglou îl contrazice pe John McEnroe Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner și s-a impus în finala Roland Garros. John McEnroe a venit cu o declarație controversată. Fostul jucător născut în Germania a spus că oricare dintre ei, la capacitate maximă, l-ar fi bătut chiar și pe marele Rafa Nadal. Patrick Mouratoglou nu e de acord cu John McEnroe și a explicat de ce Nadal, care a câștigat 14 titluri la French Open, va fi mereu în top. „McEnroe spune că Sinner sau Alcaraz l-ar învinge pe Nadal într-o finală de la Roland Garros în cea mai bună formă a sa… Dar putem ști cu adevărat asta? În sport, nimic nu este sigur, mai ales când vorbim despre Nadal la Roland Garros. Nu cred că Alcaraz sau Sinner ar fi favoriți împotriva lui Nadal la Roland-Garros, deoarece Nadal are un joc atât de diferit de toți ceilalți. Nu știu cum ar gestiona asta. Nu există nicio modalitate prin care să știm și, având în vedere că acest tip a câștigat de 14 ori Roland-Garros, este dificil să ne gândim că anul următor oricare dintre cei doi finaliști l-ar putea învinge”, a transmis Mouratoglou. Acești doi băieți (n.r. Sinner și Alcaraz), din punctul meu de vedere – dacă te uiți la ei când joacă la cel mai înalt nivel al lor și îi pui să joace împotriva lui Rafael Nadal pe zgură… ai putea argumenta serios că ambii ar fi favoriți să-l învingă pe Nadal, la cel mai bun nivel al lui”, a spus John McEnroe, potrivit TNT Sports. Reacția lui Richard Gasquet Richard Gasquet a comentat declarația lui John McEnroe și a ținut să-l contrazică: „E greu de spus. Nadal a avut un nivel deosebit. Cred că pe zgură, la Roland-Garros, Nadal, în cea mai bună formă a sa, este încă peste Sinner și Alcaraz. Împotriva lui Sinner nu am fost ridicol, la 39 de ani. Cred că dacă aș fi avut același nivel contra lui Rafa în vremea sa de apogeu, aș fi câștigat două game-uri”, a spus francezul. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult
Rafael Nadal a dat verdictul despre Jannik Sinner, după ce l-a văzut cum a pierdut cu Carlos Alcaraz
Rafael Nadal (39 de ani) a fost pus în postura de a comenta finala masculină de la Roland Garros 2025, ediție de Grand Slam care nu l-a mai avut și pe el pe tabloul principal. În ultimul act de la Paris, Jannik Sinner (23 de ani – 1 ATP) și Carlos Alcaraz (22 de ani – 2 ATP) s-au luptat pentru marele trofeu și au fost protagoniștii unei confruntări istorice. S-a bucurat pentru Carlos Alcaraz, dar în același timp i-a părut rău pentru Jannik Sinner. Reacția lui Rafael Nadal despre finala Roland Garros 2025 Carlos Alcaraz a câștigat Roland Garros 2025, după ce l-a învins pe Jannik Sinner la capătul unei finale istorice, care a durat 5 ore și 29 de minute. Însă, nu durata în sine a atras atenția, ci felul în care s-a desfășurat confruntarea. Aflat într-o formă de senzație înaintea ultimului act, italianul Jannik Sinner a pășit dezlănțuit pe teren și și-a adjudecat primele două seturi în puțin peste două ore, scor 6-4, 7-6(4). Ulterior, Alcaraz a câștigat setul 3, scor 6-4, iar în setul 4 au urmat clipe incredibile. Sinner a început din nou mai bine și a dus scorul până la 5-3 în favoarea lui, asigurându-și și 3 mingi de meci pe serviciul adversarului. Însă, Alcaraz le-a salvat pe toate și a revenit incredibil, izbutind să câștige și setul 4, scor 7-6(3), moment în care a dus confruntarea în decisiv. În ultimul set, același Carlos Alcaraz s-a impus cu 7-6 (2) și a ridicat trofeul deasupra capului. Finala dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner de la Roland Garros 2025 va rămâne în istoria tenisului profesionist drept una dintre cele mai frumoase și disputate din toate timpurile. În mod evident, Rafael Nadal s-a bucurat pentru triumful conaționalului său, Carlos Alcaraz, însă în același timp, legenda tenisului iberic a mărturisit că a fost încercat de sentimente de tristețe pentru Jannik Sinner, deoarece italianul a dat dovadă de „o atitudine impecabilă” pe tot parcursul duelului de la Paris. Finala de la Roland Garros a fost palpitantă și spectaculoasă. Carlos a terminat cu un trofeu în mâini, după ce Jannik a fost la un pas de victorie. A fost un meci pe care ni-l vom aminti cu toții toată viața. Îmi pare rău pentru Jannik pentru că, în ciuda dificultăților cu care s-a confruntat în timpul meciului, a avut o atitudine impecabilă și aproape a câștigat”, a declarat Rafael Nadal, citat de TennisWorldUSA. Jannik Sinner, noi declarații după eșecul de la Roland Garros 2025 Jannik Sinner va reveni pe teren în săptămâna 16-22 iunie, cu ocazia turneului ATP de la Halle, din Germania. Italianul va participa atât pe tabloul de dublu, unde va face echipă cu conaționalul Lorenzo Sonego, cât și pe cel de simplu. Înaintea confruntărilor de la Halle, Jannik Sinner le-a vorbit din nou reporterilor despre finala pierdută la Roland Garros 2025. Roland Garros nu s-a încheiat așa cum mi-aș fi dorit. Dar sunt motive pentru a fi satisfăcut. E vorba de perspectivă. O poți privi din unghiul celor 3 mingi de meci pe care le-am pierdut sau a faptului că a fost cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată pe zgură. Carlos Alcaraz e un jucător foarte puternic, până la urmă”, a declarat Jannik Sinner, printre altele. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult
Coco Gauff, șocată de comentariile deloc fair-play pe care Aryna Sabalenka le-a făcut după eșecul de la Roland Garros: Am fost surprinsă
Coco Gauff a reacționat după ce a văzut comentariile lipsite de fair-play ale adversarei sale din finala de la Roland Garros. Americanca în vârstă de 21 de ani a dat lovitura la Openul Francez în fața mult mai experimentatei jucătoare, Aryna Sabalenka. Coco Gauff a revenit spectaculos în meci și s-a impus la capătul unei finale maraton de aproape trei ore. La conferința după meci, Sabalenka a avut o „remarcă” la adresa adversarei care a șocat-o pe Coco Gauff, dar americanca nu pare să aibă resentimente, înțelegând frustrarea finalistei de la Roland Garros. Coco Gauff, despre comentariile răutăcoase ale Arynei Sabalenka: „Am fost surprinsă” Cel de-al patrulea turneu de Grand Slam al anului a oferit două finale de senzație. La masculin, Carlos Alcaraz a avut o revenire spectaculoasă în fața liderului ATP, Jannik Sinner. În finala feminină, Aryna Sabalenka a câștigat primul set, dar Coco Gauff a întors soarta meciului în favoarea sa și s-a impus cu 6-7, 6-2, 6-4, după două ore și 38 de minute. Aryna Salalenka a pierdut prima finală din carieră la Roland Garros. În cadrul Openului Francez, sportiva bielorusă a fost în formă maximă, dar a întâlnit o adversară extrem de bine motivată în marea finală. La scurt timp după meci, Sabalenka nu și-a putut stăpâni frustrarea și a spus despre Coco Gauff că „nu a jucat incredibil”. A mai precizat și că americanca nu ar fi câștigat această finală dacă de cealaltă parte a fileului se afla Iga Swiatek. Liderul mondial WTA a cedat în semifinale în fața bielorusei, scor 7-6, 4-6, 6-0. Coco Gauff s-a arătat surprinsă de reacția adversarei sale de la Paris, dar pune totul pe seama stării emoționale de după meci. „Am fost puțin surprinsă de comentarii și de tot ce s-a spus, dar o să-i dau prezumția de nevinovăție. Sunt sigură că a fost o zi emoționantă, un meci emoționant. Știu că probabil era destul de afectată după acel meci, a fost o înfrângere dureroasă”, a declarat noua dublă campioană de Grand Slam la emisiunea Good Morning America. Aryna Sabalenka a revenit la gânduri mai bune: „Îi recunosc meritele” Tripa câștigătoare de Grand Slam a revenit a doua zi cu un nou mesaj pe rețelele de socializare. Și-a dat seama că reacția ei nu a fost potrivită și de această dată a felicitat-o pe Coco Gauff. „Coco s-a adaptat mult mai bine condițiilor decât mine și a meritat pe deplin victoria. A fost jucătoarea mai bună ieri și vreau să îi recunosc meritele”, a scris jucătoarea din Belarus. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult