România, medalie istorică! Naționala masculină a luat argintul la Campionatul European

Naționala masculină de tenis de masă a României a câștigat medalia de argint la Campionatul European, după finala cu Franța. „Tricolorii” au avut un parcurs excepțional la competiția din Croația, dar visul frumos s-a stricat în ultimul act, câștigat de Franța cu 3-0. Argint istoric pentru echipa masculină a României la CE de tenis de masă 4 victorii cu 3-0 și una cu 3-2 au obținut „tricolorii” ca să se califice în finala Campionatului European de tenis de masă de la Zadar, în Croația, eliminând inclusiv deținătoarea titlului, puternica echipă a Suediei. În finală au dat peste Franța, echipa aflată pe locul al doilea în clasamentul mondial și au jucat exact ca și până atunci, fără emoții, punându-și în valoare tot ce aveau mai bun. Primii care au intrat la masa de joc au fost Iulian Chirița și Alexis Lebrun. A fost un duel de intensitate maximă, câștigat foarte clar de sportivul francez, care a pierdut doar 15 pu8ncte de-a lungul celor 3 seturi. Edi Ionescu a început dificil confruntarea cu Felix Lebrun, cedând primul set cu 3-11, dar l-a câștigat pe următorul cu 11-9. În următoarele, însă, francezul a variat jocul, a folosit de multe ori lovituri surprinzătoare și s-a impus fără prea mari emoții. În ceea ce avea să fie urltima partidă, Ovidiu Ionescu a cedat primele două seturi în fața lui Simon Gauzy cu 11-9, a redus din diferență după un spectaculos 11-3, dar în ultimul a cedat cu același scor. Rezultatele înregistrate în finala Campionatului European: Iulian Chirița – Alexis Lebrun 0-3 (-2, -6, -7), Eduard Ionescu – Felix Lebrun 1-3 (-3, 9, -5, -4), Ovidiu Ionescu – Simon Gauzy 1-3 (-9, -9, 3, -3). „Tricolorii” au eliminat în sferturile de finală Suedia, campioana continentală la ora meciului România, cap de serie numărul 6 la Campionatul European din 2025, a disputat până acum șase semifinale, la edițiile din 1958, 1964, 1966, 2005, 2007 și 2009. Eduard Ionescu, Iulian Chirița, Ovidiu Ionescu, Darius Movileanu și Andrei Istrate au fost pregătiți de antrenorul principal Andrei Filimon și secunzii Ionuț Seni, Anamaria Sebe, Mădălin Ionașcu și Adrian Crișan. Meciul care va rămâne mult timp în memoria iubitorilor de tenis din România este sfertul de finală cu Suedia, deținătoarea trofeului. A fost genul de confruntare plăcută spectatorilor neutri, dar neinterzisă celor care au probleme cu inima. Anton Kallberg a deschis confruntarea cu un succes în fața lui Edi Ionescu, dar Iulian Chiriță și Ovidiu Ionescu au adus România în avataj. Același Kallberg l-a învins pe Chiriță cu 3-2, iar în meciul care s-a disputat cu calificarea pe masă Edi Ionescu a trecut în set decisiv de Kristian Karlsson, deși suedezul avea 2-1. Rezultatele complete din meciul istoric câștigat în fața Suediei: Eduard Ionescu – Anton Kallberg 1-3 (-3, -7, 14, -7), Iulian Chirița – Kristian Karlsson 3-1 (7, -8, 5, 11), Ovidiu Ionescu – Elias Ranefur 3-1 (12, -7, 9, 6), Iulian Chirița – Anton Kallberg 2-3 (-2, -9, 9, 7, -8), Eduard Ionescu – Kristian Karlsson 3-2 (9, -4, -10, 9, 9).
România a pierdut cu Franța. Suntem departe de campioanele mondiale

Naționala feminină a României a întâlnit Franța, campioana mondială, aceasta impunându-se clar, demonstrând că „tricolorele” sunt la mare distanță. În perspectiva participării la Campionatul Mondial care va avea loc peste două luni, handbalistele românce au pierdut cu 27-32 în fața deținătoarelor titlului. Învinsă categoric de Franța, România este departe de campioanele mondiale Formația pregătită de Florentin Pera nici nu a contat în meciul împotriva Franței, campioana mondială în exercițiu. Partida, prima dintre cele două de pregătire, a avut loc la Oradea, iar oaspetele au condus permanent pe tabela de marcaj. „Echipa națională a Franței a început al doilea an al erei Sébastien Gardillou cu o victorie răsunătoare în România, joi, la Oradea (27-32). Conduse de Grace Zaadi, noul căpitan după vacanța de maternitate a Estellei Nze Minko, Les Bleues au făcut primii pași interesanți cu două luni înainte de a-și apăra titlul la competiția din Germania și Olanda (26 noiembrie – 14 decembrie). În ciuda absențelor mai multor jucătoare cheie aflate în concediu de maternitate (Nze Minko, Flippes, Valentini) sau accidentate (Foppa), vicecampioana olimpică de la Paris 2024 a dominat clar una dintre cele mai puternice națiuni din campionatul european, care se pregătește pentru Euro 2026 de pe teren propriu. Cele două echipe se vor întâlni din nou sâmbătă pentru un al doilea meci amical pe aceeași arenă din Oradea”, a scris publicația L’Equipe. Cristian Gaţu a fost omagiat înaintea confruntării de la Oradea În debutul partidei, legenda handbalului, Cristian Gaţu, fost președinte al federației române, a primit de la căpitanul Lorena Ostase un tricou al naţionalei semnat de toate jucătoarele. La rândul său, campionul mondial din 1970 și 1974 a oferit plachete de onoare lui Rémy Lévy, vicepreşedinte al federaţiei franceze, şi lui Sébastien Gardillou, antrenorul advers. Principalele marcatoare ale partidei au fost Grozav 6 goluri, Boiciuc 4, Popa 3, Gogîrlă 3, pentru România, respectiv Bouktit 5, Zaadi 4, Nocandy 3, Toublanc 3, O. Kanor 3, Ondono 3, Granier 3. Cele două confruntări cu puternica echipă a Franței fac parte din programul de pregătire al celor două formații pentru participarea la Campionatul Mondial. Întrecerea este programată între 28 noiembrie – 14 decembrie, în Germania şi Olanda. „Tricolorele” antrenate de Florentin Pera vor juca în Grupa A, la Rotterdam, împotriva primelor reprezentative ale Croaţiei (27 noiembrie), Japoniei (29 noiembrie) şi Danemarcei (1 decembrie). Următorul stagiu al României va avea loc la Craiova, din 10 octombrie, pentru primele meciuri din EHF Euro Cup, cu Norvegia (Larvik, 15 octombrie) şi cu Polonia (Craiova, 19 octombrie). De precizat că echipa țării noastre este calificată direct la turneul final al CE2026, în calitate de gazdă, la fel ca Polonia, Cehia, Slovacia şi Turcia. Pe cale de consecință, nu va juca preliminarii, ci doar meciuri în Grupa 1 a EHF Euro Cup. Până la CM care începe peste două luni, România va găzdui „Trofeul Carpaţi”, la Bistriţa, între 17 și 24 noiembrie, unde va întâlni Portugalia (pe 20), Cehia (22) şi Austria (23).
Am bătut Franța și am devenit campioane europene U16 la tenis de câmp! 2-0 pentru tricolore în meciul decisiv
Echipa României U16 feminin, formată din sportivele Popa Giulia Safina, Burcescu Maia Ilinca și Pop Maria Valentina, a reușit o nouă performanță de excepție. Tricolorele au cucerit titlul de campioane europene U16 și calificarea la Campionatul Mondial din Chile. După ce în 2023 au cucerit titlul de Campioane Europene U14, iar anul trecut au devenit vicecampioane europene la categoria U16, cele trei tinere talente demonstrează continuitate în performanță și determinare de campioane. „Mulțumim acestor fete extraordinare pentru dăruirea și sacrificiile făcute. Le suntem profund recunoscători și le dorim mult succes în continuare. România are cu adevărat un viitor strălucit în tenisul feminin!”, a declarat Ady Avram, antrenor federal al Federației Române de Tenis, care le-a felicitat pe sportive. Campionatul European de Tenis- Summer Cup/2025 Faza finală 4-6 August Marianske Lazne, Czechia Finala: România-Franța 2-0 Maia Ilinca BURCESCU – Cindy LANGLAIS 3-6 6-3 6-2 (158 de minute) Giulia Safina POPA – Ksenia EFREMOVA 6-4 6-2 (110 minute) Emma Răducanu are un nou antrenor Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu l-a angajat pe Francisco Roig, fostul antrenor al lui Rafael Nadal şi Matteo Berrettini. Roig este un tehnician renumit, după ce l-a secondat pe Toni Nadal în echipa lui „Rafa” din 2005 până în 2022. Fostul jucător de pe locul 60 ATP l-a antrenat pe Matteo Berrettini în sezonul 2024. Răducanu a lucrat cu Mark Petchey care i-a permis jucătoarei britanice să revină în Top 40, parteneriatul nu era menit să dureze prea mult. Englezul, care este şi consultant, a lucrat cu a 33-a jucătoare a lumii încă de la turneul de la Miami, dar atât antrenorul, cât şi jucătoarea au anunțat că parteneriatul lor va fi doar temporar. Au copiat modelul Mircea Lucescu de la FRF! Șefii FR Tenis au numit un antrenor cu mare experiență la conducerea echipei de Cupa Davis a României. EXCLUSIV Boitan s-a impus la Cluj Tenismanul român Gabi Adrian Boitan, al treilea favorit, a câștigat turneul de tenis ITF de la Pitești (M25), dotat cu premii totale de 30.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe uruguayanul Franco Roncadelli, al patrulea oficial, cu 7-6 (7/1), 6-3. Boitan (26 ani, 398 ATP) s-a impus după aproape două ore de joc (1 h 55 min), la primul său duel cu Roncadelli (25 ani, 392 ATP). Pentru Boitan este al optulea titlu ITF din carieră și al doilea din acest an, după cel de la Satu Mare (tot M25), de acum două luni.