-20 grade Celsius în România. Meteorologii Accuweather anunță peste câte zile vine iarna secolului în țara noastră

România s-ar putea confrunta luna aceasta cu unul dintre cele mai dure episoade de iarnă din ultimele decenii. Prognoza Accuweather pentru finalul lunii decembrie 2025 indică temperaturi extreme. Astfel, în zonele depresionare din estul Transilvaniei se va ajunge la -20 de grade Celsius. „Iarna secolului”, cum i s-a pus eticheta, este tot mai aproape, iar datele meteorologilor confirmă că urmează zile destul de grele, din punct de vedere termic. Efectul unui vortex polar slăbit Toate aceste valori extrem de scăzute apar pe fondul avertismentelor meteorologilor europeni, care analizează de câteva săptămâni ce efect va avea asupra vremii slăbirea vortexului polar. Sunt așteptate perioade de ger năprasnic până la finalul acestei luni, în special după perioada sărbătorilor. Specialiștii în climatologie atrag atenția că în atmosferă se întâmplă ceva neobișnuit, care favorizează transportul maselor de aer arctic către Europa continentală. Vortexul polar, un ciclon uriaș de aer rece format în zonele polare, joacă un rol crucial în menținerea gerului în regiunea arctică. Dar când vortexul slăbește, aerul foarte rece începe să coboare rapid spre regiuni vaste din sud. Europa Centrală și de Est se află chiar pe traiectoria acestor valuri de frig, iar România este una dintre țările vizate de apariția unor fenomene extreme. Experții spun că episoadele cele mai dure ar putea apărea în centrul și estul țări. Prognoza pentru finalul lui decembrie Așa cum se vede în imaginea de mai jos, meteorologii Accuweather spun că în zilele de 29 și 30 decembrie vor fi temperaturi minime care coboară până la -20 de grade Celsius în Miercurea Ciuc. În acea perioadă sunt așteptate și episoade de ninsoare slabă. Dacă tendințele atmosferice se mențin, începutul lunii ianuarie ar putea marca intrarea într-o Dacă aceste temperaturi se confirmă, vorbim despre cea mai rece perioadă de iarnă din ultimii ani. Până atunci, meteorologii europeni că vom avea un Crăciun cu vreme relativ blândă, favorizată de temperaturi apropiate de media perioadei. După sărbători, însă, vortexul polar slăbit ar putea pune în mișcare un val de frig intens, iar treptat acesta va coborî spre centrul și sudul continentului. În acest an, fenomenul La Niña este, deja, activ și, potrivit specialiștilor, va persista până în februarie 2026. În general, acest fenomen aduce o răcire a vremii în Europa și apare atunci când temperaturile la suprafața Oceanului Pacific sub medie. Cu alte cuvinte, La Niña pot crea condițiile ideale pentru instalarea unei ierni severe. RECOMANDAREA AUTORULUI: Când vine iarna secolului în Europa. Meteorologii avertizează că vor fi perioade de ger provocate de vortexul polar Cod roșu de știri false despre meteo. Experții anunță că nu vor fi o furtună istorică și cea mai violentă iarnă din ultimii ani
România all-inclusive / Senatorul care e în cărți pentru Apărare / A fost consilier de dezvoltare personală și administrator la o fermă de porci

Candidat cu șanse mari să ajungă la Apărare în locul lui Moșteanu, Sorin-Gheorghe Șipoș, senator de Timiș, bate la ușa unuia dintre ministerele-cheie ale țării cu un CV care sfidează orice logică și care demonstrează că, în România, orice competențe se pretează la orice job. Un CV cu o versatilitate fascinantă scoate în evidență o personalitate de tip renascentist – știe de toate și e specialist în toate. De la iluminat public la iluminat spiritual Începutul profesional timid, dar promițător – inspector de specialitate în iluminat public în Timișoara – este continuat cu o funcție de șef la Serviciul Energetic din Primăria Timișoara, apoi director adjunct (și, ulterior, director plin) la un SRL al cărui domeniu de activitate sunt sistemele de securitate și comunicație (2006 – 2008), după care ajunge director de încălzire – climatizare. Un moment cu adevărat remarcabil în CV-ul lui Șipoș: în 2014 a fost consilier de dezvoltare personală la Adrenalin Mirific Concept, iar în 2015 – Formator la Structural Euro Fond & Training. De la ferma de porci, în Parlament – un traseu previzibil Momentul 2014 a fost, de altfel, unul de cotitură: Șipoș se dezvoltă nu doar personal, ci și profesional. Anul 2021 îl găsește în Consiliul de Administrație al SN Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia SA, pentru ca, de aici, peste trei ani, în 2024, să devină administrator al unei ferme de porci. De la porci, a ajuns, firesc, senator de Timiș în Parlamentul României și membru în comisia de control a SIE. O ascensiune profesională cum nu se poate mai firească: iluminat public, dezvoltare personală, Director la Aeroportul din Timișoara, porci, Parlament, iar acum, în cărți (cu șanse mari) pentru Ministerul Apărării.
Iarnă adevărată în România. Data de la care se răceşte brusc vremea, anunţată de ANM

România se pregătește pentru primele zile cu adevărat reci ale lunii decembrie, după ce Administrația Națională de Meteorologie a anunțat o schimbare bruscă a vremii. Intrarea unei mase de aer polar va transforma radical condițiile meteo, iar temperaturile vor înregistra scăderi accentuate într-un interval scurt, afectând în special regiunile din nord și centru, dar și restul țării în decurs de doar câteva ore. Conform prognozei, primii care vor resimți cu adevărat schimbarea sunt locuitorii din nordul, nord-estul și centrul României. În noaptea de 13 spre 14 decembrie 2025, masa de aer polar va pătrunde rapid în aceste regiuni, determinând o scădere accentuată a temperaturilor. Până în dimineața zilei de 14 decembrie, valul rece se va extinde și către sudul extrem al României, acoperind practic întreaga țară într-un timp scurt. Pe parcursul dimineților și nopților din intervalul 14 – 19 decembrie 2025, răcirea se va accentua pe întreg teritoriul, fiind resimțită cu precădere în zonele expuse curenților reci. Temperaturile minime negative în majoritatea regiunilor Modelul european ECMWF indică faptul că temperaturile minime vor fi, în general, negative pe tot parcursul intervalului 14 – 19 decembrie. Valorile cele mai scăzute vor fi înregistrate în zonele montane și în depresiunile din estul Transilvaniei, regiuni cunoscute pentru temperaturile reduse în perioadele de intrare a aerului polar. În același timp, nici temperaturile maxime nu vor depăși praguri confortabile. Între 14 și 18 decembrie, valorile diurne vor rămâne modeste în cea mai mare parte a țării, ceea ce va face ca senzația de frig să fie accentuată, în special în zonele unde vântul va avea intensificări. 15 decembrie: zi cu vreme schimbătoare și episoade de iarnă Ziua de 15 decembrie aduce un episod meteo complex și variat. Un sistem atmosferic activ va traversa România, generând un mix de fenomene, în funcție de regiune. În vest și centru, primele ore ale zilei vor aduce precipitații moderate, cu tendințe de extindere. În Transilvania, în special seara, ploaia poate trece rapid în lapoviță și ninsoare, semn al intensificării procesului de răcire. Sudul și estul țării se vor confrunta cu episoade de ploi, însă spre a doua parte a zilei vor apărea și momente cu precipitații mixte. Vântul va reprezenta un alt element important al zilei, cu intensificări ce vor amplifica senzația de frig, mai ales în zonele deschise. În ansamblu, 15 decembrie se conturează ca o zi cu vreme schimbătoare și surprize de iarnă, vizibile mai ales în zona intracarpatică, unde trecerea de la ploaie la ninsoare se poate produce rapid. Iarna se instalează complet până la finalul intervalului Odată cu trecerea sistemului atmosferic și menținerea aerului polar în regiune, vremea rece va domina întreaga țară. Temperaturile negative din timpul nopților și maximele scăzute din timpul zilelor vor confirma instalarea iernii autentice, în special în zonele montane și în regiunile unde vântul continuă să fie activ. Procesul de răcire anunțat de ANM marchează începutul unui episod de iarnă stabilă, în care variabilitatea vremii se va manifesta mai ales prin alternanța precipitațiilor și schimbările bruște ale condițiilor meteo.
Șeful FRT, luat prin surprindere după ce Yannick Alexandrescu a renunțat la România: I-am obținut 25.000 de dolari

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis (FRT), a oferit o primă reacție pentru ProSport după vestea care a zguduit tenisul românesc: Yannick Alexandrescu, numărul 5 mondial la juniori, a decis să reprezinte Franța. Considerat unul dintre cei mai talentați tineri jucători ai lumii, Yannick Alexandrescu a ales să joace sub alt drapel, iar mutarea s-a făcut în mare secret. George Cosac dezvăluie că nu a știut nimic despre intenția lui Yannick Alexandrescu de a-și schimba naționalitatea sportivă și mărturisește că vestea l-a surprins total. Cu atât mai mult cu cât, în acest an, FRT i-a obținut puștiului minune un grant în valoare de 25.000 de dolari. Yannick Alexandrescu a luat în secret decizia de a reprezenta altă țară! Dezvăluirile șefului FRT George Cosac este convins că principalul motiv din spatele deciziei luate de Yannick Alexandrescu este reprezentat de diferența uriașă dintre bugetul FRT și cel al Federației Franceze de Tenis. Acesta a dezvăluit și ultima discuție purtată cu tânărul de 17 ani: „Sigur că ne pare foarte rău pentru că am pierdut un jucător de excepție, cu performanțe deosebite la nivel de juniori. În al doilea rând, el are și pașaport francez de mai mult timp. Iar în al treilea rând, nu trebuie să omitem faptul că Federația Franceză de Tenis a avut buget pentru 2024, atenție, 460 de milioane de euro, în timp ce întreg Ministerul Sportului din România (n.r. – Agenția Națională pentru Sport) a avut vreo 25 de milioane de euro, pentru toate cele 73 de federatii. În timp ce Federația de tenis a avut 0 lei și, să nu uităm, în ultimii 8 ani, finanțarea sistată. În aceeste condiții, noi am obținut pentru el un grant de 25.000 de dolari de la Federația Internațională. Urma să accesăm și pentru 2026, iar când l-am întrebat dacă este de acord să accesăm un nou grant, astfel încât să-și poată desfășura competițiile internaționale, mi-a spus că nu dorește, că intenționează să facă altceva. Nu mi-a zis nimic personal. N-am știut absolut nimic, a fost o surpriză și pentru noi. Dar, având în vedere ce v-am spus, legat de buget, sigur că șansele lui de dezvoltare ca și sportiv sunt mai mari acolo. Îi doresc mult succes și în primul rând trebuie să fie sănătos pentru a putea obține performanțele pe care și le dorește”, a declarat Cosac pentru ProSport. „Unul dintre principalii lui sponsori era Fundația lui Ion Țiriac” Printre sponsorii care l-au ajutat pe Yannick Alexandrescu să ajungă la performanțe extraordinare se numără și Fundația Ion Țiriac. Chiar dacă susține că nu mai poate schimba decizia tânărului, președintele FRT intenționează să ia legătura cu Țiriac, în speranța că va afla mai multe despre contextul în care s-a produs mutarea: „Decizia este luată, ce să mai… Atâta timp cât el a făcut declarația și a zis tot ce a zis, sigur că da. Dar, repet, am pierdut un sportiv de valoare. (n.r. – ce îi oferă francezii?) Numai el știe, se va antrena la Centrul Național din Paris. El nu s-a antrenat în România la Centrul Național de Tenis, decât foarte rar. Din câte știu, Fundația lui Țiriac l-a ajutat, unul din principalii lui sponsori era Fundația Țiriac. Îl voi întreba pe domnul Țiriac, când voi avea șansa să mă văd cu domnia sa, dacă știe ceva legat de treaba asta, dar sunt convins că el nu a vorbit cu nimeni. A fost o decizie personală pe care probabil a luat-o cu mama lui. Eu îi doresc mult succes. N-ai cum să-i întorci pe copii. Și dacă ai vrea să le oferi ceva, din puținul ăsta n-ai ce să le oferi! Atenție, noi, ca federație, am organizat peste 75 de competiții internaționale, de la juniori, până la seniori. Practic, ăsta e un ajutor foarte mare. Pe lângă acest ajutor, am obținut granturi pentru el de la Federația Internațională să poată juca turneele. Cu siguranță l-ar fi obținut și anul acesta, dar a renunțat la el știind că urmează o altă etapă în viața lui. În 2025, pe lângă sponsorizări și altele, a avut și grantul de la Federația Internațională”, a conchis președintele FRT.
Sponsorizat de Ion Țiriac și comparat cu Ilie Năstase, puștiul minune al României va reprezenta altă țară

Tenisul românesc primește o lovitură incredibilă la final de an, după ce Yannick Alexandrescu (17 ani), cel mai bun junior al României, a anunțat că și-a schimbat naționalitatea și va reprezenta Franța. Yannick Alexandrescu, cel care a obținut numeroase performanțe fantastice sub steagul României în perioada junioratului, printre care titlul european Under 16 sau locul 2 la Campionatele Europene Under 18 de anul acesta, va juca pentru Franța! Yannick este fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu, iar datorită talentului său ieșit din comun și-a atras până la doar 17 ani sponsori importanți, precum Wilson, Lotto și Fundația Țiriac, care aparține magnatului român Ion Țiriac. Puștiul minune al tenisului românesc și-a schimbat naționalitatea și va reprezenta Franța: „Cultura franceză face parte din mine” Yannick Alexandrescu, juniorul considerat salvarea tenisului masculin românesc, a luat decizia-șoc de a juca pentru Franța! Este bine cunoscut faptul că în România tinerii jucători nu beneficiază de aceleași condiții ca adversarii lor străini, astfel că Alexandrescu a ales să reprezinte o altă țară pentru a-și spori șansele de a ajunge în top și la profesioniști: „Sunt încântat să împărtășesc că acum voi reprezenta Franța. Dincolo de a avea naționalitatea, cultura franceză face parte din mine de când mă știu. Mă voi antrena acum la Paris, la Centrul Național de Instruire. Mândru și entuziasmat pentru următorul capitol. Mulțumesc frumos Federației Române de Tenis și tuturor persoanelor implicate in dezvoltarea mea de-a lungul anilor”, a transmis Yannick Alexandrescu pe pagina sa de Facebook. Yannick Alexandrescu se află pe locul 5 în clasamentul mondial al juniorilor, iar Adriano Panatta l-a comparat cu Ilie Năstase Tânărul Yannick Alexandrescu a făcut deja istorie, devenind primul jucător care a câștigat atât Campionatul European pentru juniori, cât și Masterul pentru juniori. De asemenea, el este proaspăt finalist al World Tennis Tour Junior Finals, echivalentul Turneului Campionilor din circuitul ATP. Alexandrescu se află pe locul 5 în clasamentul mondial al juniorilor, iar legendarul tenismen italian Adriano Panatta l-a comparat cu Ilie Năstase: „De la Ilie Năstase nu-mi amintesc să fi văzut un tenismen român cu o asemenea personalitate în joc”, a spus Panatta, fost finalist la Roland Garros, citat de Deșteptarea.ro. Când locuia în România, Yannick Alexandrescu se antrena la Stejarii Country Club, complexul deținut de Ion Țiriac. Odată cu schimbarea naționalității, el se va pregăti la Centrul Național de Instruire de la Paris.
Reacția francezilor după ce l-au luat pe cel mai bun junior al României, Yannick Alexandrescu

Din marea speranță a tenisului românesc, Yannick Alexandrescu (17 ani) s-a transformat peste noapte în „bijuteria” Franței, după ce tânărul a decis să își schimbe naționalitatea. Campion european la U16, câștigător al Mastersului pentru juniori, vicecampion european la categoria U18 și finalist la World Tennis Tour Junior Finals, acestea sunt doar câteva dintre performanțele extraordinare obținute de Yannick Alexandrescu sub steagul României. Francezii au remarcat imediat talentul lui Yannick, iar după naturalizarea fiului fostului comentator de Formula 1, Miki Alexandrescu, au transmis că îl vor sprijini pentru a deveni un viitor campion în circuitul ATP. Francezii au reacționat la scurt timp după naturalizarea românului Yannik Alexandrescu: „A obținut cetățenia după ce a ajuns în sferturi la Roland Garros” La câteva ore după ce Yannick Alexandrescu a anunțat că și-a schimbat naționalitatea și se va pregăti de acum încolo la Paris, un cunoscut influencer francez din lumea tenisului a comentat vestea cu entuziasm: „Numărul 5 mondial la juniori a devenit francez! Yannick Alexandrescu, născut în 2008, tocmai a obținut cetățenia franceză și a anunțat acest lucru ieri pe Instagram. Până ieri, el reprezenta România. De acum înainte se va antrena la Centrul Național de Antrenament (CNE) din Paris. Deși are un fizic firav, joacă un tenis foarte curat și s-a făcut remarcat în special la turneul juniorilor de la Roland Garros, unde a ajuns în sferturile de finală. Interesant. Vom miza puternic pe el!”, a scris influencerul Romain NexGen, pe X, despre decizia românului de a reprezenta Franța. Le numéro 5 Junior devient FRANÇAIS 🇫🇷 ! Yannick Alexandrescu 2008, vient d’obtenir sa nationalité française 🇫🇷 et l’a annoncé hier sur Instagram. Il jouait pour la Roumanie jusqu’à hier. Il s’entraînera au CNE à Paris. Petit gabarit, tennis très propre, il s’est fait… pic.twitter.com/dEcx7YMazp — Romain 🎾🇫🇷 (@RomainNextGen) December 7, 2025 Pierdere uriașă pentru tenisul românesc: Yannick Alexandrescu ocupă locul 5 mondial la juniori Pierderea lui Yannick Alexandrescu este una uriașă pentru România, în condițiile în care situația se prezintă dezastruos în circuitul ATP: nu avem niciun jucător în Top 200 ATP! Cel mai bine poziționat român în ierarhia de simplu este Filip Jianu, locul 279 ATP. Yannick se află pe locul 5 în clasamentul mondial al juniorilor și promite să ajungă în top și la seniori: „Sunt încântat să împărtășesc că acum voi reprezenta Franța. Dincolo de a avea naționalitatea, cultura franceză face parte din mine de când mă știu. Mă voi antrena acum la Paris, la Centrul Național de Antrenament. Mândru și entuziasmat pentru următorul capitol. Mulțumesc frumos Federației Române de Tenis și tuturor persoanelor implicate in dezvoltarea mea de-a lungul anilor”, a transmis Yannick Alexandrescu, sâmbătă seară.
Republica Moldova solicită ajutor energetic din România. Moldelectrica face apel la consum rațional

Operatorul sistemului de transport al energiei electrice din Republica Moldova, Moldelectrica, a anunțat că a solicitat României ajutor de avarie pentru câteva ore. Moldelectrica a anunțat că, în urma atacurilor asupra sistemului energetic al Ucrainei, un grup energetic important a fost deconectat, iar liniile de interconexiune sunt încărcate aproape de limită. „Urmare a atacurilor asupra sistemului energetic a Ucrainei în regiunea aferentă Republicii Moldova, a fost deconectat un grup energetic important, iar liniile de interconexiune sunt încărcate aproape de limită”, a transmis Moldelectrica. Operatorul a solicitat energie de avarie, pentru următoarele ore, din România. „Urmare depășirii fluxului planificat, Moldelectrica a solicitat ajutor de avarie din România, preventiv pe următoarele câteva ore. Aceasta va menține funcționarea sigură a sistemului electroenergetic și va preveni eventuale suprasarcini”, a precizat operatorul. Republica Moldova face apel la consum rațional Moldelectrica face apel la consumatori pentru utilizarea rațională a energiei în această perioadă. „Îndemnăm cetățenii Republicii Moldova să consume energia electrică în mod rațional, în special în orele de vârf, pentru a reduce riscul de suprasarcină și eventuale deconectări. Monitorizăm în permanență evoluțiile și vom reveni cu informații suplimentare atunci când situația o va impune”, se mai arată în mesaj. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ministerul Energiei anunță când va fi repornită centrala OMV Petrom de la Brazi. Ce s-a decis în ședința de urgență Metodele care te ajută să reduci facturile la energie electrică și gaze naturale. Cum diminuezi costurile lunare Radiografia unui moment istoric care a scindat România în două. Cum arată țara noastră la un an de la anularea alegerilor prezidențiale de către CCR: „Ciopârțirea democrației cu satârul” / „Anularea a apărat procesul democratic” Magistratul Cătălin Pițu dezvăluie la Gândul Exclusiv tenebrele Revoluției din ’89 și premisele unor noi revolte. “Românii, în prezent, se urăsc atât de mult încât ar fi în stare să se și împuște unii pe ceilalți”
Localitatea din România care a ajuns să găzduiască cel mai mare adăpost din lume pentru animalele fără stăpân

La numai câțiva kilometri de Pitești, în satul Smeura, se află cel mai mare adăpost de câini din lume. Acesta a intrat în anul 2004 în Cartea Recordurilor, când acolo erau 3.000 de câini. Acest adăpost, deschis în 2000, se întinde acum pe 4,5 hectare și găzduiește 6.000 de câini și 200 de pisici. A fost înființat de Ute Langenkamp, o nemțoaică impresionată de dramele în lanț ale câinilor fără stăpân din România. Afacerea este finanțată de Organizaţia Tierhilfe Hoffnung din Germania, cea care în 2005 a achiziționat terenul din Smeura, unde anterior a funcționat o fermă de vulpi. La ora actuală, „orașul câinilor” are 142 de angajați. Potrivit Libertatea, centrul dispune de o clădire ultramodernă cu toate dotările medicale necesare, iar zeci de mii de câini sunt sterilizați anual gratuit aici. Adăpostul care se află la doar câțiva kilometri de Pitești a intrat în Cartea Recordurilor. Imediat cum treci poarta, prima impresie este cea a organizării specifice nemțești a adăpostului. Toate clădirile sunt foarte bine compartimentate și marcate cu plăcuțe descriptive în română și germană, de la cea pentru birouri sau cea distinctă pentru puii de câini, până la Casa Pisicilor sau depozitul unde este adusă constant hrană cu TIR-uri din Germania. Câinii și pisicile de acolo consumă trei tone de hrană pe zi Câinii și pisicile de la Smeura consumă 3 tone de hrană în fiecare zi, iar cheltuielile lunare ale adăpostului se ridică la zeci de mii de euro. Eforturile umane și logistice sunt uriașe. „În 2004, când adăpostul a intrat în Cartea Recordurilor, avea 3.000 de câini. Acum sunt 6.000 de câini și 200 de pisici. Suntem deja cumva suprapopulați și soluția pentru ca populația canină să nu mai crească este evident sterilizarea. Pe partea de finanțare, totul este asigurat de cei de la Tierhilfe Hoffnung din Germania. Și tot în Germania sunt zeci de puncte de colectare a hranei pentru adăpostul de aici de la Smeura. Sunt și numeroși voluntari în Germania care fac colectare de hrană pentru Smeura. În Germania, voluntariatul e ceva normal, o uzanță, iar pe noi ne ajută foarte mult”, povestește Ana-Maria Voicu, pentru sursa citată. Recomandările autorului:
Ce a apărut pe site-ul Federației Internaționale de Handbal după România Ungaria. Verdictul e nemilos
Federația Internațională de Handbal a reacționat pe site-ul oficial imediat după România – Ungaria, iar verdictul este nemilos. Naționala feminină de handbal a României a fost învins de Ungaria la 5 goluri diferență și doar printr-o minune se mai poate califica în sferturile CM. Concluzia categorică a specialiștilor de de la IHF, venită după România – Ungaria Naționala țării noastre a plătit tribut ratărilor de pe extremă, fiind irosite nu mai puțin de 9 aruncări. În plus, de multe ori jucătoarele au dat senzația că nu dețin bagajul minim de cunoștințe, dând foarte multe pase greșite pe contraatac. Federația Internațională de Handbal a scos în evidență, pe site-ul oficial, imediat după terminarea partidei dintre România și Ungaria, că maghiarele și-au mărit avântul în Grupa I a Rundei Principale, pentru a-și consolida ocul în sferturile de finală, în timp ce naționala țării noastre este aproape eliminată din cursa pentru un loc în faza următoare. „Un meci foarte interesant încă de la primul fluier, plin de faze interesante și goluri. Ungaria a avut un ușor avantaj la început, provenit dintr-o citire inteligentă a apărării României, care a scos constant fundașii din poziții, dar asta a produs spații libere pentru goluri ușor marcate de maghiare. România, pe de altă parte, a avut dificultăți în ofensivă, în special pe aripa dreaptă, doar Elena Roșu marcând de mai mult de două ori în timpul deficitului inițial. Între minutele 9 și 15, România nu a reușit deloc să marcheze, iar cu Zsófi Szemerey în formă, Ungaria a profitat de această perioadă pentru a se desprinde la 9-5”, se scrie, printre altele, pe site-ul oficial al forului mondial. Șansele României de a ajunge în top 8 sunt doar matematice Apărarea Ungariei a pus și mai multe probleme pentru România și doar Sorina Grozav a reușit să pună presiune, fie prin șuturi de la 9 metri, fie prin pase decisive bine calculate. Schimbarea de portar i-a dat României un suflu de stabilitate odată cu intrarea Biancăi Curmenț, împiedicând Ungaria să se distanțeze. Paradele ei au scăzut eficiența Ungariei la 58% până la sfârșitul primei reprize. „România a avut dificultăți în pararea șuturilor, dar conexiunea cu Lorena Ostase a funcționat de minune, golurile ei menținându-i în avantaj. Echipa lui Mihăilă a refuzat să cedeze și a ajuns la 28-30 în 4 minute, sperând la o revenire târzie. Însă pasele slabe și greșelile, combinate cu paradele lui Kinga Janurik, au contat enorm. Ungaria s-a desprins încă o dată, la 32-28, și a pecetluit practic victoria. Golul 7 al zilei pentru Katrin Klujber a stabilit scorul final. Cu această victorie, Ungaria a deschis larg ușa spre sferturile de finală, având un palmares perfect de 6 puncte. România rămâne cu cele două acumulate din faza grupelor și va trebui să se revanșeze împotriva Senegalului și Elveției în următoarele meciuri, dar șansele de a ajunge în top 8 sunt doar virtuale”, mai transmite IHF.
Oana Țoiu afirmă că NATO trebuie să-și întărească prezența pe flancul estic, în pofida presiunilor Rusiei
„Postura de descurajare și apărare a NATO pe flancul estic trebuie întărită, nu redusă”, a afirmat ministra de Externe într-un interviu acordat Bloomberg, miercuri, la Bruxelles. Putin vrea ca NATO să-și reducă prezența în regiune Cererea lui Vladimir Putin, prin care acesta solicită Alianței Nord-Atlantice să-și reducă prezența în regiune, a reapărut în contextul negocierilor dintre SUA, Rusia și Ucraina privind încheierea războiului. De asemenea, Kievul a fost supus unor presiuni să renunțe la ambițiile sale de a adera la NATO, ca parte a unui plan de pace în 28 de puncte propus de Statele Unite. Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner nu au reușit să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului după aproape cinci ore de discuții pe care Kremlinul le-a descris drept „foarte reușite”, marți, la Moscova. Țoiu: Ucraina are nevoie de un acord detaliat, cu garanții de securitate Ucraina are nevoie de „un acord de pace detaliat, negociat, cu garanții de securitate”, nu doar de un armistițiu, a spus Țoiu. „Este inacceptabil să luăm în calcul un scenariu în care Rusia ar avea în continuare stimulentele și libertatea de a-și crește capacitatea militaro-industrială, în timp ce Ucraina ar avea limite în dezvoltarea propriei armate”, a adăugat ministrul. România, care are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina din UE, a înregistrat în ultimele luni mai multe încălcări ale spațiului aerian de către drone. România a fost, de asemenea, afectată de decizia Washingtonului de a-și reduce prezența militară în țară. Aliații NATO vor trebui să decidă dacă vor înlocui aceste trupe, a spus Oana Țoiu. Ea a precizat și că Statele Unite vor compensa retragerea militarilor prin furnizarea de capacități de monitorizare aeriană.