Ana Bărbosu, salvată în dosarul pentru medalia de la Jocurile Olimpice de o avocată din dosarul Roșia Montană

Ana Bărbosu (19 ani), care luptă în instanță pentru a-și recupera medalia de la Jocurile Olimpice 2024, este salvată de o avocată din dosarul Roșia Montană, proces câștigat de România împotriva companiei canadiene Gabriel Resourses, care cerea despăgubiri uriașe, de 6,7 miliarde de dolari. Potrivit jurnaliștilor de la Golazo, avocata Mădălina Diaconu a fost cea care a plătit din banii săi suma necesară pentru începerea procesului la TAS, care este este de 100.000 de euro. Reamintim că în ianuarie 2026, după apelul făcut de Jordan Chiles (25 de ani) și US Gym (Federația Americană de Gimnastică), Tribunalul Federal Elvețian a luat o decizie controversată și a anulat hotărârea TAS, care era în favoarea româncei. Ana Bărbosu a fost salvată în dosarul medaliei de bronz de la JO 2024 de o avocată cu notorietate Mădălina Diaconu, o avocată din dosarul Roșia Montană, câștigat de România în urmă cu doi ani, este salvarea gimnastei Ana Bărbosu în cazul medaliei olimpice de la Paris. Potrivit celor de la Golazo, avocata a plătit suma necesară pentru demararea procesului de la TAS, unde dosarul a fost reîntors după apelul făcut de partea americană. „S-au întâlnit cu ea și au rugat-o să îi înțeleagă că au nevoie de puțin timp ca să finalizeze toate demersurile, dar au promisiuni că se vor primi toți banii. I-au spus că o să-și primească ulterior, așa cum e normal, banii înapoi. Mădălina nu a ezitat și a plătit”, susțin surse Golazo. Conform sursei menționate, avocata, care s-a aflat în țară în aceasă perioadă, s-a întâlnit cu reprezentanții forului olimpic român, aceștia fiind cei care au rugat-o să plătească suma necesară până la rezolvarea situației legislative care viza COSR și banii din conturile sale, care pot fi folosiți penru plata avocaților în litigiile internaționale, așa cum este „cazul Bărbosu”. „COSR e singura organizație care are dreptul să treacă de la un an la altul cu banii în cont, să-i păstreze. Tot ce nu cheltuie rămâne la ei, nu dispar banii aia. Dar aveau nevoie de anularea prevederii că nu-i pot cheltui pentru asistență judecată. Americanii abia așteptau ca partea română să nu depună banii necesari demarării procesului”, au mai spus sursele Golazo. Medalia olimpică, între Jordan Chiles și Ana Bărbosu Ana Bărbosu a câștigat medalia de bronz în finala de la sol la JO Paris, însă Jordan Chiles a contestat decizia juriului și a primit locul de pe podium. Forul român nu a acceptat decizia prin care Ana Bărbosu a fost deposedată de medalie și a atacat-o la TAS, motivând că americanii au făcut contestația după timpul regulamentar, iar TAS i-a dat dreptate României și a revenit asupra clasamentului. La rândul lor, americanii s-au declarat nemulțumiți de decizia TAS și au contestat-o. US Gym și Jordan Chiles au înaintat un apel la Tribunalul Federal Elvețian, care a decis ca dosarul să fie rejudecat de TAS. Astfel, la doi ani de la Jocurile Olimpice de la Paris, clasamentul este încă la mâna judecătorilor TAS.
Verdict final în cazul statul român vs. Gabriel Resources. ANAF pune sechestru de 9 milioane de euro pentru recuperarea cheltuielilor de judecată
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat astăzi verdictul final în procesul dintre Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și compania Gabriel Resources, firma implicată în controversatul proiect minier de la Roșia Montană. ICCJ a decis definitiv ca acțiunile Gabriel Resources să fie puse sub sechestru asigurator, ca măsură de garanție pentru recuperarea sumei de 46.779.769 lei, cheltuieli de arbitraj suportate de statul român. Măsura administrativă fusese dispusă de ANAF, dar contestată de companie în instanță. Recursul a fost respins astăzi, iar decizia este definitivă. „Efectul deciziei este acela că, în situația în care Gabriel Resources nu achită suma de 46.779.769 lei în termenele prevăzute de lege, acțiunile acestuia sechestrate pot fi executate silit și trecute în patrimoniul statului”, anunță ICCJ. AUTORUL RECOMANDĂ: Scandalul exploatării AURULUI de la Roșia Montană continuă. România respinge acuzațiile Gabriel Resources privind legăturile neadecvate între arbitri România poate executa silit Gabriel Resources în cazul Roșia Montană. Suspendarea executării hotărârii a încetat
Nicușor Dan la Roșia Montană: E un sit unic în lume și trebuie să-l facem să atragă 2 milioane de turiști
Președintele Nicușor Dan se află, miercuri, din nou la Roșia Montană, unde își petrece câteva zile de vacanță împreună cu familia. El a declarat tot miercuri că a gustat produse tradiționale pregătite în gospodării și a primit daruri din partea localnicilor din zonă. „Da, am mâncat compoturi, am băut diverse sucuri, slănină, șorici, toate făcute în casă, lapte muls direct de la vacă, toate lucrurile astea, și în special laptele de vacă, mi-au adus aminte de copilărie, când eram la bunica. Ei nu aveau vaci, bunicii mei, dar aduceau de la vecini”, a declarat Nicușor Dan. Președintele a spus că a primit din partea gazdei de la Roșia Montană o sticlă de țuică, iar copiii săi au primit un borcan cu miere. De asemenea, o reprezentantă a Bisericii Romano-Catolice i-a oferit lui Nicușor Dan un trifoi cu patru foi. „E o comunitate foarte caldă aici, în Roșia Montană, și o să revin cu plăcere”, a spus el. Președintele Nicușor Dan a declarat tot miercuri că se cunoaște cu unii locuitori din zona Roșiei Montane, din cadrul vizitelor sale pe care le-a mai avut în trecut. „Mă bucur că perspectivele de dezvoltare ale acestei localități sunt în creștere. Cred că pentru Roșia Montană, ca și pentru celelalte situri UNESCO pe care le avem în România, trebuie să avem un program special, în care să integrăm și privatul, pentru că sunt oportunități, astfel încât să fie o componentă importantă a turismului românesc. Roșia Montană e un sit unic în lume și trebuie să aducem specialiștii care să poată să facă din situl ăsta ceva care să atragă nu 20.000 de turiști, ci 2.000.000 de turiști”, a spus președintele.
Roșia Montana ar putea deveni o zonă turistică prin programul Adoptă o casă. Studenți la arhitectură lucrează la restaurarea caselor din comună
După 18 ani de minerit, Roșia Montana își caută viitorul. Președintele Nicușor Dan spune că aurul de acolo nu poate fi exploatat cu tehnologia actuală. Cu o vechime de 2.000 de ani, Roșia Montana ar putea deveni o destinație turistică. Comuna care și-a pierdut identitatea odată cu încheierea mineritului este locuită de oameni primitori. Problema e că locuințele au nevoie de renovare. Studenții din domeniul arhitecturii lucrează la restaurarea caselor din comună, prin programul „Adoptă o Casă la Roșia Montana”. Până acum, au fost restaurate mai multe case de către studenți voluntari care muncesc de zori. Mizânnd pe turism, Roșia Montana s-ar alătura și celorlalte localități turistice din Valea Arieșului. „Dacă vorbim de aur și de tehnologia de azi, e exclus mineritul. Pentru nivelul de resurse pe care îl avem aici și tehnologia de azi, nu se poate face minerit decât distrugând tot”, a declarat Nicușor Dan, președintele României, pentru TVR. Roșia Montana este inclusă în Patrimoniul UNESCO. Sursa Foto: Profimedia Sursa Video: TVR Autorul recomandă: Nicușor Dan, în CONCEDIU la Roșia Montană. „VIZITĂ surpriză azi, în pauza de prânz!”