Gabriela Ruse, ce păcat! A pierdut finala cu Elise Mertens, dar s-a umplut de bani

gabriela-ruse,-ce-pacat!-a-pierdut-finala-cu-elise-mertens,-dar-s-a-umplut-de-bani

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă în finala de la ‘s-Hertogenbosch de Elise Mertens, dar s-a umplut de bani. Pentru jucătoarea născută în București, a fost al 7-lea meci în 9 zile, în condițiile în care a fost nevoită să treacă și prin calificări. Ce sumă a câștigat Gabriela Ruse, după ce a fost învinsă în finală de Elise Mertens Mertens s-a impus cu 6-3, 7-6 (4), după o oră și 57 de minute, dar Ruse va intra în posesia unui cec de 18.685 de euro și a 163 de puncte WTA. Ca urmare, ea va fi, de luni, pe locul 58 WTA, foarte aproape de cea mai bună clasare a carierei, 51. Gabriela a început în forță meciul cu Elise și s-a desprins la 3-1. Ea a ratat două mingi de break, iar din acel moment nu a mai câștigat niciun game până la finalul manșei. Setul secund a fost echilibrat, cu doar două break-uri, unul după altul, la 3-3. Ruse a ratat două mingi de set, la 5-4, pe serviciul adversarei, când a condus cu 40-15, iar efectele s-au văzut în tie-break, când Mertens a avut 4-0 și 5-1. Pentru jucătoarea care va împlini 28 de ani pe 6 noiembrie a fost a patra finală WTA din carieră și prima pe iarbă. Ea a câștigat titlul la Hamburg (2021) și a atins ultimul act la Palermo (2021) și Transylvania Open (2023). Doar la turneul de la Cluj-Napoca a fost acceptată direct pe tabloul principal, în celelalte venind din calificări. Gabi Ruse a stârnit aplauzele şi râsetele publicului și ale adversarei prin declarațiile date după meci A fost a patra victorie a lui Mertens în meciurile directe, în tot atâtea confruntări. Anterior, s-a impus în 2022 în primul tur la Roland Garros, cu 6-3, 6-1, în 2023 în ultimul tur al calificărilor la Doha, cu 6-4, 2-6, 6-4, și tot în 2023 în optim la Monterrey, cu 6-3, 3-6, 6-2. „Elise, felicitări. Mă cam enervezi, mă învingi de fiecare dată, dar poate am mai mult noroc data viitoare. Elise, să nu uiţi, data viitoare mă voi răzbuna”, a spus Gabriela, stârnind aplauzele şi râsetele publicului, dar și ale adversarei ei. În calificările de la ‘s-Hertogenbosch, Gabi Ruse a fost desemnată a doua favorită, iar în runda de debut a învins-o cu 6-1, 6-2, pe compatrioata ei Mihaela Buzărnescu (fără clasament WTA). În meciul pentru un loc pe tabloul principal ea a trecut de poloneza Katarzyna Kawa (141 WTA, cs 9) cu 6-2, 6-1. Interesant este că Gabi Ruse a întâlnit în primele două meciuri de pe tabloul principal jucătoare venite din calificări: 6-2, 6-1 cu olandeza Isis Louise Van Den Broek (704 WTA) și 6-4, 6-3 cu sportiva canadiană Carson Branstine (231 WTA). Ulterior, le-a eliminat cu 6-2, 6-4 pe Bianca Vanessa Andreescu (Canada, 118 WTA) și cu 2-6, 6-4, 6-3 pe italianca Elisabetta Cocciaretto (123 WTA). Pentru belgiancă este al 10-lea titlu la simplu, după cele de la Hobart (2017 și 2018), Lugano, Rabat (ambele în 2018) Doha (2019), Gippsland Trophy (2021), Monastir (2022), Monastir (2023) și Singapore (2025). Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Gabriela Ruse a dat lovitura! Câți bani a câștigat după ce a ajuns în finală la s-Hertogenbosch

gabriela-ruse-a-dat-lovitura!-cati-bani-a-castigat-dupa-ce-a-ajuns-in-finala-la-s-hertogenbosch

Jucătoarea română de tenis traversează o perioadă execelentă, calificându-se în finală la ‘s-Hertogenbosch, motiv pentru care va primi o sumă mare. Jucătoarea aflată pe locul 80 în clasamentul mondial a avut nevoie de trei seturi pentrui a o elimina pe sportiva italiană Elisabetta Cocciaretto Câți bani și-a asigurat Gabriela Ruse, după calificarea în ultimul act la ‘s-Hertogenbosch Ploaia s-a abătut asupra orașului olandez ‘s-Hertogenbosch, motiv pentru care meciul dintre Gabriela Ruse și italianca Elisabetta Cocciaretto (123 WTA) a fost întrerupt de două ori. Românca a câștigat cu 2-6, 6-4, 6-3, după două ore şi 46 de minute de joc, iar pentru calificarea în finală va fi recompensată cu 18.685 de euro și 181 de puncte WTA. Venită din calificări, românca a pierdut pentru prima dată un set la actuala ediție a turneului. Ea a fost dominată clar în primul set, când și-a făcut serviciul o singură dată, la 1-5. În partea a doua a meciului, la scorul de 3-2 s-au consemnat doupă game-uri în care s-au jucat 18 puncte, ambele câștigate pe serviciul advers. La 4-4 românca a realizat un game alb, după care a convertit în punct a doua minge de set. Adversara din finală a Gabrielei Ruse, belgianca Elise Mertens, a salvat 11 mingi de meci în penultimul act Decisivul a avut-o în prim-plan tot pe Ruse, care s-a distanțat la 4-1. Ea a servit la 5-3 pentru calificarea în semifinale, dar a convertit în punct abia a patra minge de meci, ce a salvat tot atâtea de break. Pentru Gabriela Ruse va fi prima finală WTA din acest an. Adversara din ultimul act este belgianca Elise Mertens (25 WTA), a treia favorită. Ea a întrecut-o în semifinale pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (19 WTA, cs 2), campioana din 2022 și 2023, cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-4, după un meci de două ore și 49 de minute, în care a salvat nu mai puțin de 11 mingi de meci. În calificările de la ‘s-Hertogenbosch, Gabi Ruse a fost desemnată a doua favorită, iar în runda de debut a învins-o cu 6-1, 6-2, pe compatrioata ei Mihaela Buzărnescu (fără clasament WTA). În meciul pentru un loc pe tabloul principal ea a trecut de poloneza Katarzyna Kawa (141 WTA, cs 9) cu 6-2, 6-1. Interesant este că Gabi Ruse a întâlnit în primele două meciuri de pe tabloul principal jucătoare venite din calificări. Prima a fost olandeza Isis Louise Van Den Broek (704 WTA), pe care a învins-o 6-2, 6-1. A urmat jucătoarea canadiană Carson Branstine (231 WTA), care furnizase marea surpriză a competiției, prin eliminarea principalei favorite, Liudmila Samsonova. Ruse s-a impus cu 6-4, 6-3, iar în sferturile de finală a trecut cu 6-2, 6-4 de încă o reprezentantă a Canadei, Bianca Vanessa Andreescu (118 WTA). Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult