Irina Baianț transformă 8 Martie într-o declarație de iubire. Un spectacol despre curajul de a simți

irina-baiant-transforma-8-martie-intr-o-declaratie-de-iubire.-un-spectacol-despre-curajul-de-a-simti

Evenimentul începe la ora 19.00 și este gândit ca o experiență, nu doar ca un concert. Artista propune tuturor o seară despre emoția sinceră, despre vulnerabilitate și despre acel curaj rar de a simți fără plasă de siguranță. „Pe 8 martie, la Sala Palatului, vom celebra femeia. Forța ei. Fragilitatea ei. Puterea de a iubi. Letters to Juliet este despre voi. Despre curajul de a simți. Despre poveștile pe care le purtați în inimă. Despre iubirea care ne transformă. Vă aștept cu drag”, a transmis Irina Baianț. Trei stări, o poveste Spectacolul este construit ca un parcurs emoțional în trei capitole, iar cele trei ipostaze prezentate nu țin de vârstă, ci de trăiri și transformări interioare. Primul capitol vorbește despre „femeia început” – ingenuă, visătoare, deschisă către iubire. Urmează „femeia mamă” – creatoare și hrănitoare, cea care adesea își pune propriile dorințe pe pauză pentru liniștea celor din jur. În final, publicul o întâlnește pe „femeia de după furtună” – cea care a trecut prin pierderi, prin dor și prin alegeri dificile, dar care a ajuns la echilibru și claritate. Confesiuni prin muzică Potrivit descrierii concertului, „fiecare piesă muzicală este o scrisoare. Unele sunt adresate cuiva. Altele sunt adresate propriei inimi. Scrisori despre dor, pierdere, alegere și liniștea care vine după. Poate acolo unde nimic nu este reparat, dar va fi cu siguranță recunoscut”. Irina Baianț este cunoscută pentru spectacolele sale care depășesc granița unui simplu recital. De-a lungul carierei, a construit proiecte în care muzica devine poveste, iar povestea devine oglindă pentru public. „Letters to Juliet” continuă această direcție, punând în centru iubirea de sine — considerată de artistă cea mai matură formă de prețuire. La Sala Palatului, „8 Martie va fi o seară în care femeia din public nu trebuie să demonstreze nimic. Doar să fie prezentă. Să asculte. Să își recunoască propria poveste în muzică”, spun organizatorii. „Doar prezență și bucuria de a fi femeie … sau a avea alături una demnă de cea mai frumoasă poveste!” Dress code Atmosfera va fi completată de un cod vestimentar „elegant romantic”, în ton cu conceptul spectacolului. Artista i-a invitat pe cei care vor fi prezenți să aleagă ținute în nuanțe deschise și materiale fluide, care să reflecte delicatețea și feminitatea temei. Sunt recomandate culorile alb, crem, bej, nude, roz pudrat, piersică și bordo, iar materialele propuse – mătase, satin, voal și dantelă – întregesc imaginea unei seri dedicate sensibilității și eleganței. Mai mult decât un concert În acest fel, „Letters to Juliet” propune, de Ziua Femeii, mai mult decât un concert. O invitație la sinceritate și la curaj, care amintește că, dincolo de toate formele iubirii, cea mai importantă rămâne iubirea de sine.

Visul Toboșarului, concert aniversar de excepție la Sala Palatului. Ovidiu Lipan Țăndărică, sărbătorit pe scenă și în aplauzele publicului

visul-tobosarului,-concert-aniversar-de-exceptie-la-sala-palatului.-ovidiu-lipan-tandarica,-sarbatorit-pe-scena-si-in-aplauzele-publicului

Sala Palatului a găzduit vineri seară, 30 ianuarie, concertul aniversar „Visul Toboșarului”, susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai scenei românești. Evenimentul a început la ora 20:00 și a oferit publicului un show grandios, în care rock-ul, ritmurile balcanice, muzica simfonică și momentele de improvizație s-au îmbinat armonios. Pe scenă au urcat artiști consacrați și colaboratori apropiați ai lui Țăndărică, printre care Mircea Baniciu, Iris, Iana Novac, Marius Mihalache, Fanfara Zece Prăjini, Stelu Enache și Miriam, solistă de pian și prietenă apropiată a artistului. Spectacolul a fost completat de Dream Fantasy Orchestra, dirijată de Simona Strungaru, care a adus o dimensiune simfonică aparte concertului. „Visul Toboșarului” a fost conceput ca o călătorie muzicală prin toate etapele importante ale vieții artistice ale lui Ovidiu Lipan Țăndărică, de la proiectele care l-au consacrat, până la colaborările recente. Un moment special l-a constituit interpretarea unor piese din „Cantafabule”, susținute de Mircea Baniciu, primite cu entuziasm de public. Concertul de la Sala Palatului a avut loc cu o zi înainte de aniversarea artistului. Astfel, pe 31 ianuarie, Ovidiu Lipan Țăndărică își sărbătorește ziua de naștere, după un eveniment care a confirmat, încă o dată, statutul său de reper al muzicii românești.

Balerina Ganna Muromtseva, în premieră la București, în Lacul lebedelor, pe 2 februarie la Sala Palatului

balerina-ganna-muromtseva,-in-premiera-la-bucuresti,-in-lacul-lebedelor,-pe-2-februarie-la-sala-palatului

Ganna Muromtseva va urca pe scena Sălii Palatului în rolul principal Odette/Odile, într-o apariție de excepție, așteptată cu emoție de publicul român. Cariera sa impresionantă include apariții pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, în țări precum Japonia, China, Germania, Italia. Formată la una dintre cele mai prestigioase școli de balet din Europa de Est, Ganna Muromtseva este apreciată pentru eleganța sa, forța dramatică și rafinamentul tehnic. Din 2022, artista face parte din Baletul Național al Ungariei, unde a interpretat roluri memorabile în producții precum „Lacul lebedelor”, „Don Quijote”, „Spărgătorul de nuci” și „5 Tangos”, demonstrând o versatilitate artistică remarcabilă. Repertoriul său cuprinde cele mai importante titluri ale baletului clasic, iar prezența sa a fost remarcată în publicații internaționale de prestigiu. De-a lungul carierei, a fost distinsă cu premii importante, printre care Crystal Shoe și Dance No Borders. Ganna Muromtseva va ajunge în București pentru spectacolul „Lacul lebedelor”, o feerie coregrafică și un reper al baletului romantic, ce va prinde viață în această iarnă. Pe 2 februarie, „Lacul lebedelor”, considerat de mulți cel mai emoționant balet al tuturor timpurilor, aduce tehnica și virtuozitatea soliștilor din Ukrainian Classical Ballet și muzica nemuritoare a lui Ceaikovski, într-o montare fabuloasă, pe scena Sălii Palatului. Spectacolul va prinde viață prin talentul remarcabil al soliștilor și al corpului de balet de la Ukrainian Classical Ballet, companie renumită pentru interpretările sale de înaltă ținută artistică. Publicul va fi transportat într-o lume magică, unde grația dansului se împletește cu puterea muzicii lui Ceaikovski. „Lacul lebedelor” este o poveste despre iubire, destin și sacrificiu, în care prințul Siegfried se îndrăgostește de frumoasa Odette, o prințesă transformată în lebădă de către un vrăjitor malefic. Povestea lor tragică este spusă prin mișcare, lumină și armonie, într-un regal vizual și sonor, cu costume somptuoase și decoruri spectaculoase.