Anunț despre bijuteria pe care bucureștenii o așteaptă de decenii. Promite că noua Sală Polivalentă de zeci de milioane de euro va fi strălucitoare
Ciprian Ciucu, primarul PNL la Sectorul 6 și candidat la alegerile parțiale la Primăria Generală, a făcut un anunț important despre „bijuteria” pe care bucureștenii o așteaptă de decenii, Sala Polivalentă care să permită Bucureștiului să fie pus pe harta sportivă a lumii. În acest moment Capitala nu are o Polivalentă modernă, alte orașe din țară, precum Cluj-Napoca, fiind cu câțiva pași înainte în acest sens, motiv pentru care multe dintre evenimentele sportive de anvergură au loc în Transilvania, iar printre aceastea putem enumera seria de confruntări din cadrul Fed Cup, în prezent Billie Jean King Cup, campionate mondiale de gimnastică ritmică sau competiții la nivel european. Ciucu promite o „bijuterie” de Polivalentă care poate „pune orașul pe harta mondială” Ciprian Ciucu, unul dintre candidații la Primăria Municipiului București la alegerile parțiale de la finalul acestei săptămâni, susține că primarii trebuie să se implice mai mult în dezvoltarea sportului de masă din fiecare oraș, însă în cazul Bucureștiului nu este de ajuns să se facă acest lucru la nivel de sector și trebuie gândit la un nivel mai larg, inclusiv prin construirea de săli polivalente. În opinia sa, o astfel de „bijuterie”, care este așteptată de bucureșteni de decenii, poate „pune orașul pe harta mondială”. „Un primar general poate să facă mult mai mult. Să pună Bucureștiul pe harta sporturilor, campionate mondiale. Nu avem Sală Polivalentă. Trebuie neapărat să facem. Ne-a luat Clujul fața. Era un proiect MApN să facă Sala Polivalentă în Sectorul 6, dar e puțin prea departe”, a declarat Ciprian Ciucu, pentru Fanatik. Ciucu: „Am rămas cu o nostalgie” În vârstă de 47 de ani, Ciprian Ciucu face parte din generația copiilor care s-au jucat pe terenurile de sport de la școli sau pe cele de printre blocuri. Însă vremurile s-au schimbat, iar multe dintre terenurile de sport din incinta școlilor au fost închise, astfel că adolescenții și tinerii au avut tot mai puține opțiuni pentru a petrece timpul alături de prieteni, la un meci, fie de baschet sau de fotbal. Din fericire, Ciprian Ciucu a reușit să deschidă aceste spații, dar nu sunt de ajuns. „Eu am crescut în curtea școlii și era tare fain. Eram pe terenul de fotbal, de handbal, și am rămas cu o nostalgie. Îi văd pe cei mici că sunt tot timpul pe telefon. Am deschis curțile școlilor și am făcut terenuri de fotbal, baschet, handbal, la standarde de Sport Arena. Ele sunt deschise non-stop. Comunitatea are acces vara, când e vacanță, seara, după ce pleacă copiii acasă, duminica. Pot practic diferite sporturi. Am făcut noi terenuri de sport în parcurile pe care le-am făcut. Am făcut primul mare parc după 1989, parcul Liniei, acolo se dă ora exactă în baschet în București. Plec de acasă, îmi iau tramvaiul, mă duc la baschet, băieții nu știu de multe ori că joacă cu primarul. Mai spune unu, altul, și dau cu cotul, vreau să nu știe, să joc pe bune. Am făcut o bază sportivă a unei școli, baza sportivă Cristina Neagu. Un primar ce face. Investește în sportul de masă. Poate să creeze competiții”, a mai spus candidatul la funcția de primar general, funcție care a rămas vacantă după alegerea lui Nicușor Dan la Cotroceni. Polivalenta din București, veche de peste 50 de ani Sala Polivalentă din București a fost inaugurată în urmă cu peste 50 de ani, în 1974, și pare depășită de nevoile actuale. De altfel, autoritățile locale pendulează între modernizarea acestei structuri și construirea unei săli noi, cu o capacitate mult mai mare decât cea din Parcul Tineretului, care are doar 5.300 de locuri. Asta în timp ce BT Arena are 10.000 de locuri, iar viitoarea Sala Polivalentă de la Brașov o va depăși cu puțin pe cea din Cluj-Napoca. Până în acest moment nu a fost prezentat un proiect concret, dar mai ales finanțabil, cu privire la construcția unei noi săli polivalente, cea mai recentă propunere fiind de modernizare a sălii vechi, cu costuri care ajung la aproximativ 12 milioane de euro. De exemplu, în „OZN”-ul de la Brașov s-au investit 73 de milioane de euro.
Băluță promite sală polivalentă în București, dar nu înainte de 2028

Proiectarea și studiile de fezabilitate pentru o sală polivalentă vor consuma timp. Construcția ar putea dura până în 2030-2031 pentru a crea un „obiectiv de referință” pentru oraș. Întrebat la DC News dacă Bucureștiul va avea o sală polivalentă, Băluță a răspuns ferm: „Garantat o să avem o sală polivalentă”. Candidatul PSD a explicat însă că este imposibil ca sala să fie gata până în 2028 din cauza timpului necesar pentru proiectare și autorizații. „Modul în care se proiectează, se face studiul de fezabilitate și toate lucrurile acestea consumă timp, mai ales că trebuie să creăm un obiectiv de referință pentru acest oraș”, a spus Băluță. Sală polivalentă: Trebuie aduși cei mai buni arhitecți El a subliniat că trebuie aduși cei mai buni arhitecți pentru a concepe sala polivalentă și cei mai buni executanți pentru construcție. Din experiența sa, Băluță estimează că proiectul poate începe în 2028, iar construcția ar dura 2-2,5 ani pentru o sală de 10.000-20.000 de locuri. Lucrurile bune durează „Lucrurile bune durează. Deci asta este o realitate. Lucrându-se, susținându-se, poate să dureze 2 ani, 2 ani și jumătate să construiești o sală”, a declarat candidatul PSD, sugerând că sala ar putea fi gata în jurul anilor 2030-2031. Întrebat de unde vor veni banii pentru proiect, în contextul în care România traversează o perioadă de austeritate, Băluță a subliniat că Bucureștiul este în top la venituri și că „e o rușine să venim să spunem că nu avem bani”.
Fugită de zeci de ani în SUA, Nadia Comăneci a avut o surpriză imensă când a văzut cum arată acum Brașovul. Ce a descoperit legendara sportivă: Cea mai mare din România
Nadia Comăneci (63 de ani), multiplă campioană olimpică la gimnastică, este fugită de zeci de ani din România în Statele Unite ale Americii și a avut o surpriză imensă atunci când a văzut cum arată Brașovul în prezent. „Zeița de la Montreal” s-a deplasat în orașul de sub Tâmpa, unde în 2026 va lua parte la un eveniment foarte important pentru sportul local. Brașovul a cucerit-o instant pe Nadia Comăneci. Ce a spus campioana olimpică, după aproape 40 de ani trăiți în SUA În 1989, cu doar câteva luni înainte de căderea regimului opresiv condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu, Nadia Comăneci a fugit din țară și a ales drept destinație SUA. Multipla campioană olimpică, legendă a gimnasticii internaționale, a devenit ulterior americancă în acte și s-a căsătorit cu Bart Conner, de asemenea multiplu medaliat olimpic. De mulți ani de zile, Nadia Comăneci trăiește într-o casă de aproximativ 400.000 de dolari care este situată în Norman, un oraș de circa 100.000 de locuitori din statul Oklahoma. „Zeița de la Montreal” își petrece majoritatea timpului în Statele Unite ale Americii, însă ia în continuare parte și la o mulțime de evenimente din Europa. Spre exemplu, în vara anului trecut, ea a fost prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris în calitate de invitată specială a Comitetului Internațional Olimpic. Pe de altă parte, așa cum era de așteptat, România este în continuare o destinație des frecventată de Nadia Comăneci, iar recent a făcut o vizită la Brașov. În 2026, prima gimnastă de 10 din istoria omenirii va lua parte la un eveniment important în orașul de sub Tâmpa, iar momentan a mers acolo doar pentru a se pune la punct cu ultimele detalii. Însă, ce a găsit a lăsat-o fără replică: „Am revenit după câțiva ani la Brașov și sunt extrem de impresionată de această priveliște fantastică. L-am întâlnit pe domnul primar, care are un proiect fabulos, cea mai mare sală polivalentă din România. Abia aștept să o deschidem anul viitor, să tăiem panglica și să sărbătorim anul 2026, «Anul Nadia Comăneci»”, a declarat Nadia Comăneci, conform HitFm.ro. La ce s-a referit când a spus că va tăia panglica În 2026, la Brașov va fi inaugurată o nouă Sală Polivalentă, care va avea o capacitate de aproximativ 10.000 de locuri și va fi printre cele mai mari din țară. Proiectul este unul extrem de important pentru brașoveni, care doresc astfel să ducă sportul local la un cu totul alt nivel. Iar pentru a marca importanța deschiderii noii Săli Polivalente, autoritățile locale au decis să o invite pe Nadia Comăneci la tăierea panglicii. „Zeița de la Montreal” a acceptat fără să ezite, detaliu ce l-a bucurat enorm pe edilul din Brașov: „2026, anul Nadia Comăneci, e ceva incredibil, în perspectiva festivalului olimpic-european FOTE 2027”, a declarat și George Scripcaru, primarul Brașovului, potrivit sursei citate mai sus. Detalii despre proiectul Sălii Polivalente din Brașov mai jos: Investiție totală: 72 de milioane de euro Subsol: acces la terenuri, vestiare, zone VIP, spații pentru presă și administrație, parcare, cabine pentru artiști și spații tehnice Parter: acces public, spații comerciale, baruri și grupuri sanitare Mezanin: spații pentru public, săli de conferințe, bucătărie și spații tehnice Etajul 1: zone pentru public, VIP și presă, restaurant cu terasă și spații de depozitare
E gata opera de artă de 35.000.000 de euro din orașul istoric al României. Noua Sală Polivalentă din inima Moldovei arată impecabil la interior
Noua Sală Polivalentă din Suceava, oraș istoric al României, este aproape gata, iar imaginile postate pe platformele de socializare demonstrează acest lucru. „Opera de artă”, care a avut la bază o investiție de 35.000.000 de euro, are mai nou și scaunele montate. Practic, după cum se poate vedea în fotografii, ar mai trebui pusă doar pardoseala. Imagini noi de la Sala Polivalentă din Suceava. Investiția de 35.000.000, aproape de momentul inaugurării Lucrările de construcție de la noua Sală Polivalentă din Suceava au mers la capacitate maximă pe parcursul anului 2025, iar cei care se ocupă de șantier au prezentat publicului larg și actualizări frecvente cu privire la evoluție. Dacă în primăvară încă se lucra la ridicarea scheletului, în vară clădirea a fost gata și s-a trecut la finisajele interioare și exterioare. Încă din august se specula că lucrările de construcție au ajuns la 90%, iar acum, procentele se îndreaptă cu pași repezi către 100%. Cel puțin asta sugerează ultimele imagini postate pe pagina de Facebook cu numele Sala Polivalentă Suceava, joi, 16 octombrie 2025, în care se poate vedea că inclusiv scaunele au fost montate. La interior, finisajele pare că au ajuns aproape de punctul final și singura care ar mai trebui montată este pardoseala. În schimb, la exterior încă se lucrează la ultimele detalii. „Așa arată, în acest moment, interiorul Sălii Polivalente din Suceava”, a transmis sursa citată, în dreptul unor fotografii care pot fi văzute și în galeria foto a acestui articol. Fanii sunt încântați de progres și abia așteaptă deschiderea Postarea a adunat rapid câteva zeci de aprecieri și aproape 1.000 de vizualizări. De asemenea, internauții cu domiciliul în Suceava nu și-au putut ascunde entuziasmul și au reacționat în secțiunea de comentarii: „Bravo” / „Arată bestial! Felicitări! Să vină și videobox-ul!!!”, sunt două dintre comentariile disponibile. Detalii despre proiect Noua Sală Polivalentă din Suceava este situată la marginea orașului, la ieșirea spre Fălticeni, iar lucrările de construcție au început în primăvara lui 2023. Însă, așa cum am precizat deja, abia în 2025 proiectul a demarat în trombă. Doar Sala Polivalentă va avea o capacitate de 5.000 de locuri, însă aceasta va fi încadrată într-un complex sportiv mai amplu. Acesta se întinde pe 12 hectare, iar în viitor va fi ridicat în zonă și un Aqua Park, dar și o bază sportivă la standarde actuale. Alte detalii despre proiect: Capacitate sală încălzire (mică): 300 locuri Locuri de parcare: 715 Spații verzi: 7.100 metri pătrați Zonă de recuperare medicală Spații pentru expoziții și activități culturale 6 piste de bowling Zone VIP Zonă media Spații tehnice, de depozitare și comerciale Valoare construcție: 35 milioane euro Competiții sportive și evenimente: tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, volei, gimnastică, scrimă, arte marțiale, judo, concerte, congrese, simpozioane, vernisaje Terenul va fi dotat cu un sistem de parchet demontabil, adaptabil la diferite sporturi. Pentru handbal, va exista o pardoseală specială din PVC Construcția e structurată pe patru niveluri: subsol, parter și două etaje, suprafață totală desfășurată – 42.850 mp
Timișoara mai are de așteptat pentru o sală nouă de sport. SCM Poli nu va avea unde să joace în cupele europene
Sala polivalentă începută acum 15 ani în Timișoara nu se va finaliza nici în 2026. Iar într-un viitor apropiat, după ce nivelul echipei a crescut semnificativ vara aceasta, SCM Poli nu ar putea să-și dispute partidele eventuale de cupe europene acasă. Craiova a avut nevoie de zece ani pentru noua polivalentă, dar în Timișoara sunt peste 15 ani de șantier pentru sala de pe strada Aurel Popescu Podeanu, situată nu departe de locația Stadionului „Dan Păltinișanu”. Începută de Universitatea Politehnica din Timișoara, sala a fost preluată în 2014 și de primărie, cu miza încheierii ei pentru Eurobasket Women 2015. Nu s-a întâmplat mai nimic și au fost diverse întreruperi, fie pentru firmele intrau în insolvență, fie pentru că proiectul a fost modificat pentru a avea măcar 3000 de locuri și apoi pentru a corespunde noilor norme de securitate la incendii de după Colectiv. Astăzi, sala are acoperiș, dar nu are intrarea finalizată și e plină de igrasie. Timișoara nu va avea sală polivalentă nici în viitorul apropiat În martie anul acesta, președintele Consiliului Județean Timiș Alfred Simonis a anunțat că și instituția va da bani să se termine sala. Primăria Timișoara a prevăzut și ea o sumă în buget, și s-a promis că la final de 2026, sala nouă va fi gata. Însă Politehnica trebuia să facă licitația, Acum directorul SCM Timișoara, Cătălin Costinaș, a recunoscut că sala nu va fi gata prea curând. „Șansele sunt relativ mici să se termine până la sfârșitul anului viitor. Există un caiet de sarcini momentan”, a spus Costinaș, care conduce clubul ce are echipe de baschet și handbal ce vor trebuie să se mulțumească doar cu bătrâna Sală „Constantin Jude”(fosta Olimpia). Dedu: „Este ok să jucăm în alt oraș?” Altfel, conducătorul echipei de handbal, Alexandru Dedu, a pus și problema sălii. „E dreptul fiecăruia să viseze. Eu visez să jucăm cupele europene anul viitor. Unde jucăm? Condiția este să avem cel puțin două tribune și mi-e greu să cred că se vor mai da astfel de dispense. Este ok să jucăm în alt oraș?”, a precizat Dedu. SCM Poli a câștigat primele două jocuri din Liga Zimbrilor, cu Potaissa Turda și CSM București. Echipa are șanse să prindă locurile de cupe europene.
Un an de întârziere a lucrărilor la cea mai mare sală polivalentă din România! E 58% gata

Sala Polivalentă din Brașov, un amplu proiect, în valoare de 73 milioane de euro, este gata în proporție de aproape 60%! Sala este finanțată în proporție de 96,5% de Compania Națională de Investiții (CNI), restul de 3,5% fiind asigurat de Primăria Brașov. Lucrările sunt executate de un consorțiu format din companii românești și turcești, condus de MIS Grup din Bistrița. Potrivit datelor furnizate de Primăria Brașov, au fost finalizate: 95% din structura principală, 96% din acoperișul sălii mari și 95% din cel al sălii mici. Zidăria este realizată în proporție de 90%, compartimentările sunt la 40%, instalațiile interioare la 30%, iar fațadele la 40%. În total, constructorul a executat 58% din lucrările prevăzute. Se estimează că sala va fi funcțională spre finalul lui 2026, deși inițial, termenul de finalizare era în 2025! „Nu sunt lucrări simple” Șeful de proiect, inginerul Călin Janță, spune că vremea favorabilă a ajutat la reducerea unor întârzieri. „În momentul de față, datorită vremii favorabile, lucrăm inclusiv la partea de exterioare, este un volum foarte mare de umpluturi. La partea de interioare suntem în faza în care se întrepătrund toate instalațiile. Nu sunt lucrări simple, sunt complicate. Avem în derulare inclusiv partea de fațadă. Este o fațadă, să zic așa, atipică, în sensul că nu este o fațadă comună, are o formă, elicoidală luată în prelungirea muntelui Tâmpa. Sau, cum mi-a spus un coleg, este Colosseum-ul din Brașov. Dar, suntem pe drumul bun și încercăm să ne ținem de țintele propuse. Trebuie să finalizăm acest proiect anul viitor și îl vom finaliza”, a spus Janță. Primarul, în inspecție șantier Primarul Brașovului, George Scripcaru, a fost, miercuri, în vizită pe șantierul noii săli polivalente din Brașov. Edilul recunoaște că au fost probleme, care au fost depășite. „Au fost momente importante și lucruri foarte dificile care au trebuit depășite. Din câte am constatat, suntem pe un drum bun. Abia aștept să vedem tribunele pline cu oameni și aici să derulăm activități competiționale, concerte, evenimente culturale, publice, sportive, întâlniri de orice fel, aici la Sala Polivalentă din Brașov. Este cea mai mare sală polivalentă din România care se află în lucru. Creăm acel pol de infrastructură sportivă al municipiului Brașov, care va fi dezvoltat și va fi pus la dispoziția brașovenilor și nu numai. Aici, România va putea să organizeze competiții internaționale, europene și mondiale”, a spus Scripcaru. Sala Polivalentă din Brașov este construită pe terenul fostului Stadion Municipal și, conform proiectului tehnic, va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile. Aici vor putea fi organizate competiții sportive, concerte, conferințe, congrese, activități culturale, cu respectarea normelor în domeniu care să permită omologarea ei la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții. Polivalenta va include și o sală de încălzire, care este de asemenea dotată cu tribune, cu 1.152 locuri. Descrierea funcțională Sala va permite desfășurarea următoarelor activități: – sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, haltere, scrimă, karate, judo, aikido etc. – posibile datorită modularității și mobilității suprafeței de joc și a spațiilor anexe. Terenul de sport va avea un sistem de pardoseală din parchet demontabil, multisport, agrementată FIBA. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet se va instala o pardoseală demontabilă din PVC. – evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiții internaționale de dans, congrese, simpozioane, vernisaje, adunări religioase etc. Construcția va fi organizată funcțional pe patru niveluri: Subsolul (cota -5.70m) este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La același nivel sunt căile de acces la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de căile de acces ale publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice, de depozitare, adăpost de protecție civilă, depozite pentru deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice. Parterul este nivelul unde se realizează accesul publicului în clădire, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, accesul la grupurile sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1. Mezaninul (cota +3.62) este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, iar la cota +3.30 se află patru săli de conferințe – două de 129 locuri și două de 60 locuri – având ca spații anexă baruri, garderobe și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zonă de bucătărie care deservește restaurantul de la etajul următor. Etajul 1 (cota +7.24m) este alocat atât publicului, cât și persoanelor VIP și reprezentanților presei, aceștia din urmă beneficiind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabile, aflată peste sala secundară. Atașată zonei de alimentație se află zona de bucătărie, cu spații de depozitare și spații tehnice.
Aşa arată nestemata din Tulcea! Imagini noi cu Sala Polivalentă de 24.000.000 de euro

Sala Polivalentă de 24.000.000 de euro din Tulcea, finalizată în proporție de 85 la sută, aduce România în rândul lumii civilizate. Cu o capacitate de 4.670 de locuri, Sala Polivalentă de 24.000.000 de euro din Tulcea este aproape gata, lucrările începând în ziua de 31 martie 2022. Firma care construiește Sala Polivalentă din Tulcea a dat noi detalii cu privire la stadiul lucrărilor „nestematei” în care sunt investite 24.000.000 de euro. Astfel, a fost finalizat montajul cubului multimedia, al tribunelor retractabile și al sistemelor de iluminat și sonorizare. În prezent, se lucrează la montarea scaunelelor și, în paralel, se pregătește suprafața pentru parchetul sportiv. De asemenea, lucrările de finisaje, instalații și amenajările exterioare avansează rapid. „Sala va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de până la 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe și oficiali, spații pentru presă și sală de conferințe. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea. Suntem recunoscători tuturor celor care au pus suflet în realizarea acestui proiect”, au transmis cei de la Construcții Erbașu, pe pagina de facebook. Nestemata din Tulcea este ridicată cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții În ceea ce îl privește, Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, anunța că bijuteria de 24 de milioane de euro este o construcție impresionantă și o investiție-etalon nu doar pentru municipiu, ci și pentru întreg județul Tulcea. „Am primit semnale din întreg județul privind importanța investițiilor în infrastructura sportivă și am reușit să fim beneficiarii unei astfel de săli, ridicată cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții. Sunt convins că toți tulcenii au urmărit cu atenție evoluția proiectului privind construcția Sălii Polivalente și pot să vă spun că modul profesionist în care a fost implementată această investiție constituie un real motiv de mândrie pentru mine, dar și pentru colegii din Consiliul Județean Tulcea. Este o lucrare de aproximativ 120 de milioane de lei, care prevede realizarea, la Tulcea, a unei săli polivalente la standarde europene, o construcție impresionantă, o investiție – etalon pentru municipiul și județul Tulcea”, spunea șeful CJ Tulcea în luna mai, când lucrările nu erau atât de avansate. Interesant este că județul Tulcea nu are nicio echipă din cadrul sporturilor de sală, baschet, handbal și volei, în prima divizie, indiferent că este vorba despre fete sau băieți.
Fanii lui Dinamo au luat decizia de ultimă oră! Căpitanul e în al nouălea cer și anunță: O să fie un infern!. EXCLUSIV
Dinamo este gata pentru o nouă aventură la cel mai înalt nivel, iar „dulăii” sunt convinși că pot să treacă iar de faza grupelor, de această dată sub comanda lui Paulo Pereira. Ultrașii vor fi la datorie, după ce o parte dintre aceștia au fost deranjați de comunicatul dat de club în urma partidei cu Csikszereda. Cum în „Ștefan cel Mare” va fi liniște și pace, Robert Militaru promite un adevărat „infern” pentru toate adversarele lui Dinamo, chiar dacă la București va veni și Veszprem, una dintre echipele care vor să câștige Liga Campionilor. Fanii lui Dinamo, gata să facă iar spectacol în Liga Campionilor: „O să fie un infern pentru toată lumea!” Fanii lui Dinamo vor avea o toamnă plină de meciuri tari. Cei mai mulți dintre ei se vor împărți între duelurile pe muchie de cuțit din Superligă și partidele pe care echipa de handbal le va juca în cupele europene, la cel mai înalt nivel. Sporting este prima adversară a „dulăilor” în Liga Campionilor! Favoriți pe hârtie, portughezii vor da peste un adevărat „infern” în Ștefan cel Mare, așa cum a subliniat Robert Militaru. Ultrașii au revenit la sentimente mai bune față de cei de la CS Dinamo și nu vor lipsi din tribune. Căpitanul lui Dinamo este încântat de modul în care handbaliștii lucrează cu experimentatul Paulo Pereira, venit în locul lui David Davis. „Dulăii” au luat Supercupa României și promit iar să nu aibă emoții pe plan intern. „A venit (n.n. Paulo Pereira) cu o mentalitate puțin diferită, cu un alt sistem de joc. Ne-am adaptat destul de repede, iar jocul arată bine. Totuși, avem o grupă infernală (n.n. în Champions League). Dar de aceea este frumos handbalul. Oricine vine aici o să aibă o misiune foarte grea și putem să batem orice echipă. Noi promitem că o să ne luptăm cu toată lumea. Chiar dacă este o grupă foarte grea, o să încercăm să ieșim din ea”, a spus Robert Militaru, pentru ProSport. În urmă cu aproape un an, Sporting a pierdut la București după un meci excelent făcut de Dinamo, care s-a impus cu 33-29. „Ne gândim să obținem cât mai multe victorii acasă alături de fanii noștri. Sunt convins că o să fie un infern pentru toată lumea”, promite handbalistul „dulăilor”, om de bază și pentru naționala României. Dinamo, eforturi „imense” pentru a găzdui meciurile de Liga Campionilor: „Condițiile sunt stricte!” Robert Militaru a mărturisit că oamenii de la CS Dinamo au făcut eforturi mari pentru ca echipa să poată juca în „Ștefan cel Mare”, în condițiile în care formația preluată în această vară de Paulo Pereira n-a mai putut evolua în Sala Polivalentă. În jur de 3.000 de spectatori sunt așteptați la fiecare meci pe care Dinamo îl va juca în Liga Campionilor. „O să fie mai puțin spectatori (n.n. în comparație cu Sala Polivalentă), dar este sala noastră, îi simțim mai aproape de noi și o să jucăm mult mai bine. Ne împing de la spate și o să ne batem de la egal la egal. Iar apoi, în dublele eliminatorii, se poate întâmpla orice”, este convins Militaru. „Pentru Champions League, condițiile sunt destul de stricte, așa că s-a depus un efort imens în aceste luni”, a punctat handbalistul, cu referire la faptul că roș-albii au făcut tot posibilul pentru a omologa sala din „Ștefan cel Mare”. În sezonul trecut, Dinamo a avut un start foarte bun, mai ales pe teren propriu, reușind să treacă de faza grupelor. „Dulăii” au ieșit din competiție după dubla cu Magdeburg, nemții reușind apoi să producă surpriza și să câștige cel mai important trofeu european. Sub comanda lui Xavi Pascual, Dinamo a ajuns între cele mai bune patru echipe din European League.
Tăierile de fonduri nu îi sperie! O nouă Sală Polivalentă va fi construită la ieșirea din Brăila, iar primele imagini sunt spectaculoase
Tăierile de fonduri anunțate de guvernul condus de premierul Ilie Bolojan (56 de ani) nu îi sperie pe brăileni, care visează în continuare la momentul care în care vor putea asista la evenimente sportive dintr-o nouă Sală Polivalentă. Se pare că proiectul arenei va merge mai departe, aceasta urmând să fie ridicată la ieșirea din oraș. Primele imagini cu planul au fost împărtășite deja de echipa locală HD Dunărea Brăila, iar acestea sunt spectaculoase. O nouă Sală Polivalentă în România. Proiectul din Brăila merge mai departe chiar și cu tăierile de fonduri Austeritatea impusă în România de Ilie Bolojan nu sperie pe toată lumea, drept dovadă că proiectul de 30 de milioane de euro al stadionului din Satu Mare va continua, după cum a anunțat primarul municipiului. Un caz similar se petrece și în Brăila, unde sportul este foarte iubit și locuitorii visează de ani buni să beneficieze de o nouă Sală Polivalentă. Actuala arenă din oraș, Danubius, pe care Brăila joacă în Liga Florilor, este depășită de timp și nu e nici pe aproape de standardele moderne. Concret, tribuna a doua nu poate fi folosită, la fel ca peluzele, astfel că suporterii pot asista la evenimente doar dintr-o tribună. Însă, acest lucru este pe punctul de a se schimba, deoarece primarul din Brăila, Francisc Iulian Chiriac, a anunțat că studiul de fezabilitate pentru noua Sală Polivalentă a fost finalizat: „S-a finalizat studiul de fezabilitate pentru noua Sală Polivalentă de la ieșirea din Brăila, spre Galați! Proiectul pentru noua Sală Polivalentă a făcut un nou pas înainte. Studiul de fezabilitate este acum finalizat, iar randările proiectului sunt gata și impresionante. Suntem pregătiți pentru etapa următoare! Această construcție, realizată la standarde europene, va fi amplasată strategic pe DN 22B (km 4 + 520), la ieșirea din municipiul Brăila, spre Galați. Proiectul, coordonat de Consiliul Județean Brăila, în colaborare cu Primăria Municipiului Brăila și susținut prin finanțare CNI, a fost avizat în Planul Urbanistic Zonal și are în vedere amenajarea unui teren de peste 78.000 mp. Noua sală va fi una multifuncțională, cu o capacitate estimată la 5.800 de locuri, dublând numărul actual al Sălii «Danubius» (capabilă pentru aproximativ 2.000 de spectatori)”, a scris edilul din Brăila, pe Facebook. În continuare, Francisc Iulian Chiriac a prezentat și detalii din spatele proiectului, care va încadra „spații exterioare pentru sporturi diverse — terenuri de baschet, handbal de plajă, tenis, pistă de alergare, minifotbal – și parcări generoase”. Speră să beneficieze în continuare de sprijinul statului Mai departe, primarul Brăilei a spus că proiectul va avea în continuare la bază „bani guvernamentali”: „Am convingerea că, în ciuda vremurilor dificile, brăilenii și sportul brăilean merită acest proiect care nu doar că va întări viața sportivă locală, ci va oferi și un pol cultural și economic regional. Sala poate găzdui competiții naționale și internaționale, concerte, conferințe și expoziții, având o deschidere clară și spre Galați. Rămân dedicat pentru finanțarea acestui proiect din bani guvernamentali prin Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții și să aducem pentru brăileni acest proiect la viață!”, a încheiat Francisc Iulian Chiriac. Anunțul edilului a fost primit cu entuziasm și de HC Dunărea Brăila, care a postat mai multe imagini spectaculoase cu proiectul, imagini ce pot fi văzute și în galeria foto a articolului: „Suntem bucuroși să aflăm că studiul de fezabilitate pentru noua Sală Polivalentă din Brăila a fost finalizat, iar proiectul intră într-o nouă etapă! Noua arenă, cu o capacitate de 5.800 de locuri, va oferi condiții moderne pentru handbal și alte sporturi, dar și pentru evenimente culturale și sociale de amploare. O investiție majoră care va transforma Brăila într-un punct de atracție sportiv și cultural la nivel regional”, a transmis clubul brăilean.
Nestemata din Tulcea e aproape gata! Cea mai frumoasă sală polivalentă din România a costat 24.000.000 de euro
Polivalenta din Tulcea, considerată de proiectanți cea mai frumoasă din România, a intrat în faza finală a lucrărilor. Investiția a costat 120 de milioane de lei, echivalentul a 24 de milioane de euro. Arena va avea puțin sub 5.000 de locuri. „Nestemata din Tulcea” e aproape gata! Cea mai frumoasă sală polivalentă din România a costat 24.000.000 de euro Construcția Polivalentei din Tulcea a intrat pe ultima sută de metri și acum a început montarea scaunelor. „E un pas important în execuție, care ne apropie de momentul în care sala va fi pregătită să găzduiască competiții și evenimente sportive, la nivel național și internațional”, potrivit constructorului, compania Erbașu. Terenul principal va fi înconjurat de tribune cu o capacitate de 4.670 de locuri. Polivalenta din Tulcea va beneficia și de un teren de antrenament situat la subsol. Lucrările au început pe 31 martie 2022, iar investiția a costat 120 de milioane de lei, echivalentul a 24 de milioane de euro. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin CNI, iar beneficiarul final este Consiliul Județean Tulcea. Reacția lui Horia Teodorescu Horia Teodorescu a spus că bijuteria de 24 de milioane de euro e o construcție impresionantă și o investiție – etalon pentru municipiul și județul Tulcea. „Am primit semnale din întreg județul privind importanța investițiilor în infrastructura sportivă și am reușit să fim beneficiarii unei astfel de săli, ridicată cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții. Sunt convins că toți tulcenii au urmărit cu atenție evoluția proiectului privind construcția Sălii Polivalente și pot să vă spun că modul profesionist în care a fost implementată această investiție constituie un real motiv de mândrie pentru mine, dar și pentru colegii din Consiliul Județean Tulcea. Este o lucrare de aproximativ 120 de milioane de lei, care prevede realizarea, la Tulcea, a unei săli polivalente la standarde europene, o construcție impresionantă, o investiție – etalon pentru municipiul și județul Tulcea”, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult