Ioana Tamaş, super hot la sală. Soția lui Gabi Tamaş e într-o formă fizică spectaculoasă

ioana-tamas,-super-hot-la-sala.-sotia-lui-gabi-tamas-e-intr-o-forma-fizica-spectaculoasa

Ioana Tamaș (37 de ani), soția fostului internațional Gabi Tamaș (42), a fost de curând protagonista unei apariții super hot la sala de fitness. În timp ce ex-fundașul central din Premier League face senzație pe sticlă, la Survivor România 2026, Ioana are grijă să se mențină într-o formă fizică cel puțin la fel de bună. Gabi Tamaș e rege la Survivor România, Ioana Tamaș e regină în sala de fitness. Apariție super hot a soției fostului internațional Gabriel Tamaş e rege la Survivor România 2026, iar potrivit clasamentului realizat în cadrul show-ului de la Antena 1 a înregistrat cele mai bune statistici. Deși are 42 de ani și mulți l-au suspectat că nu a dus cea mai profesionistă viață de sportiv, fostul fundaș central este în continuare într-o formă de invidiat și din cele 49 de dueluri în care a fost implicat pe 33 le-a câștigat. Asta se traduce într-o eficacitate de 67.4%, ceea ce l-a plasat pe Tamaș la peste 3 procente în fața principalului urmăritor. În timp ce Gabi Tamaș luptă să câștige un nou show TV, după Asia Express 2025, Ioana Tamaș, soția fostului fotbalist, are grijă să se mențină într-o formă fizică cel puțin la fel de bună. În vârstă de 37 de ani, Ioana petrece multe zile din săptămână în sala de fitness, iar de curând a distribuit câteva imagini cu urmăritorii. Este vorba despre poze realizate într-o sesiune de pregătire, care pot fi văzute în galeria foto a articolului, la final. Îmbrăcată doar cu o bustieră albă și cu colanți roz, Ioana Tamaș efectuează genuflexiuni cu haltera și câteva greutăți, încercând să își tonifieze astfel musculatura de pe picioare și fese. „Relaxare”, a scris Ioana Tamaș, care în dreptul imaginilor cu talia de viespe a etichetat-o și pe antrenoarea care o ajută să efectueze exercițiile corect. Ioana și Gabi Tamaș sunt împreună de peste 20 de ani! Ioana și Gabi Tamaș formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc, iar acest detaliu nu miră pe nimeni, având în vedere că se cunosc de o viață. Atunci când au început să iasă împreună, soția fostului fotbalist nu apucase nici măcar să își serbeze majoratul, după cum a dezvăluit chiar ea într-un interviu mai vechi. „Noi ne-am cunoscut pe vremea când nu erau așa multe rețele de socializare, cum este acum. Ne-am cunoscut când eu aveam 16 ani şi el 20… ne-am cunoscut printr-o prietenă comună. Eu eram copilă, mică, a avut grijă de mine. Am crescut alături de el. L-am aşteptat întodeauna acasă. Îmi face cadouri mereu, Gabi nu este un tip romantic. (Reporter: Nu e Gabi gelos? S-a pus vreodată problema să îți împartă el timpul, să te organizeze?) Niciodată! Întotdeauna Gabi a avut încredere în mine, mi-a lăsat mână liberă. Tocmai de aceea am avut o limită, niciodată nu a exagerat”, declara Ioana Tamaș, într-un interviu acordat pentru Antena Stars în 2016.

Ce fac diferit oamenii care obțin rezultate rapide în fitness – 8 trucuri simple (P)

ce-fac-diferit-oamenii-care-obtin-rezultate-rapide-in-fitness-–-8-trucuri-simple-(p)

De cele mai multe ori, rezultatele rapide apar atunci când antrenamentul, alimentația, recuperarea și chiar echipamentul sunt parte dintr-un plan coerent. Hai să descoperi opt lucruri pe care le fac diferit oamenii care progresează rapid în fitness și pe care le poți face și tu. Cum arată rutina unei persoane cu rezultate în sala de fitness Rutina unei persoane care obține rezultate vizibile în sala de fitness nu este haotică și nici bazată pe impuls de moment, ci pe structură și consecvență. Totul începe cu un plan săptămânal clar, în care sunt stabilite zilele de antrenament, grupele musculare vizate și tipul de efort. Fiecare sesiune are un scop precis, iar progresul este urmărit atent, fie prin creșterea greutăților, fie prin îmbunătățirea execuției și a rezistenței. Dincolo de timpul petrecut în sală, rutina continuă acasă prin alimentație echilibrată, hidratare și somn suficient. Persoanele care progresează rapid își pregătesc echipamentul din timp, aleg treninguri de femei sau bărbați care le oferă libertate de mișcare și nu lasă la voia întâmplării niciun detaliu. Aleg echipamentul potrivit pentru performanță și confort Poate părea un detaliu minor, dar echipamentul influențează calitatea antrenamentului. Un trening confortabil, care oferă libertate de mișcare și respirabilitate, te ajută să te concentrezi pe exerciții, nu pe disconfort. De exemplu, un trening de bărbați realizat din materiale flexibile este ideal pentru antrenamentele de forță sau cardio, iar un trening de damă din bumbac poate fi o alegere excelentă pentru sesiunile de intensitate scăzută sau pentru încălzire. Își stabilesc obiective clare și măsurabile Cei care evoluează rapid nu spun „vreau să slăbesc” sau „vreau să fiu în formă”. Ci își stabilesc obiective concrete: „vreau să slăbesc X kg în Y săptămâni” sau „vreau să cresc greutatea la genuflexiuni cu 20% în 3 luni”. Obiectivele îți oferă o direcție clară și te ajută să îți măsori progresul. În plus, își împart obiectivul mare în pași mici, ușor de urmărit. Fiecare etapă atinsă devine un boost de motivație și un semn că sunt pe drumul cel bun. Își planifică antrenamentele Unul dintre cele mai mari motive pentru stagnare este lipsa unui plan. Sportivii care văd rezultate rapide urmează un program bine structurat, adaptat nivelului lor și progresiv. Ei combină antrenamentele de forță cu cele cardio, lucrează grupele musculare echilibrat și cresc treptat intensitatea. Nu repetă la nesfârșit aceleași exerciții, ci introduc variații pentru a stimula constant musculatura și sistemul cardiovascular. Combină antrenamentul cu o alimentație corectă Poți avea cel mai bun program de antrenament, dar fără o nutriție potrivită rezultatele vor întârzia. Cei care progresează rapid acordă atenție aportului de proteine, carbohidrați și grăsimi sănătoase. Își adaptează alimentația în funcție de obiectiv, fie că vor să slăbească sau să crească masa musculară și înțeleg că mesele regulate și hidratarea corectă sunt la fel de importante ca antrenamentul în sine. Nu neglijează recuperarea Un alt secret al celor care obțin rezultate rapide este respectarea zilelor de odihnă. Mușchii cresc și se refac în perioadele de recuperare, nu în timpul antrenamentului. Somnul de calitate, stretchingul și mobilitatea fac parte din rutina săptămânală. În loc să forțeze zilnic corpul până la epuizare, aleg o abordare inteligentă, care previne accidentările și susține progresul pe termen lung. Urmează un program variat și progresiv Corpul se adaptează rapid la stimuli constanți. De aceea, sportivii care evoluează repede includ variații în antrenamente: schimbă tipul de exerciții, tempo-ul, intervalele sau greutățile folosite. Cheia este etapizarea: fie cresc greutatea, fie intensitatea sau volumul de lucru. Această strategie menține corpul într-o provocare constantă și accelerează nevoia acestuia de a se adapta. Își monitorizează constant progresul Cei care obțin rezultate rapide nu se bazează doar pe ceea ce văd în oglindă. Își măsoară corpul, își notează greutățile folosite la antrenamente și își urmăresc evoluția în timp. Monitorizarea constantă îi ajută să identifice rapid eventualele blocaje și să ajusteze strategia, fie că este vorba despre alimentație, volum de antrenament sau intensitate. Se bazează pe motivație și disciplină Motivația este importantă, dar disciplina face diferența pe termen lung. Cei care reușesc își creează rutine clare și își pregătesc totul din timp, de la mesele zilnice până la echipamentul pentru antrenament. De exemplu, dacă îți pregătești treningul seara pentru antrenamentul de dimineață, elimini scuzele și devine mai ușor să respecți programul. Când totul este la îndemână consecvența devine mai simplă. Diferența dintre stagnare și progres nu ține de noroc. Ține de claritate, planificare, echilibru între antrenament și alimentație, recuperare și alegerea unui echipament care susține performanța. Începe cu alegerea unui trening de bărbați sau un trening de damă, aplică sfaturile de mai sus și vei observa că rezultatele nu întârzie să apară.

Cum a apărut Sorana Cîrstea la o sală din București. FOTO

cum-a-aparut-sorana-cirstea-la-o-sala-din-bucuresti.-foto

Sorana Cîrstea (35 de ani) a revenit în România, după multe luni petrecute departe de țara natală. Sportiva din Târgoviște, stabilită la Dubai (Emiratele Arabe Unite), a îmbinat utilul cu plăcutul în locul ei preferat. Sorana Cîrstea și-a făcut apariția la o sală de fitness din București, unde a efectuat antrenamente de Pilates. Cîrstea radiază de fericire după ce a încheiat sezonul pe locul 44 mondial. Deși la începutul anului se gândea serios la retragere, forma excelentă în care se află a făcut-o pe Cîrstea să se răzgânească, astfel că în curând va începe antrenamentele în vederea noului sezon. Sorana Cîrstea și-a făcut apariția în „locul ei preferat” din București Sorana Cîrstea își petrece cea mai mare parte a timpului la Dubai, atunci când nu se află la turneele de tenis, dar sportiva nu a uitat de unde a plecat. „Sori” a revenit în România și, ca o adevărată pasionată de fitness, a preferat să meargă la sală, în loc să se odihnească: „În locul meu preferat din oraș”, a scris Cîrstea în descrierea imaginii publicate pe rețelele de socializare.  Sorana Cîrstea obișnuiește să se antreneze la sală chiar și atunci când se află acasă, nu doar în timpul turneelor oficiale, iar această disciplină o ajută enorm în carieră. Românca se află într-o formă fizică excelentă la 35 de ani. Sorana Cîrstea s-a răzgândit și nu se mai retrage din tenis Eliminată în sferturile de finală ale turneuui de la Hong Kong, după 4-6, 4-6 cu canadianca Leylah Fernandez, Sorana Cîrstea a luat decizia de a-și continua aventura în circuitul de tenis profesionist. Asta în condițiile în care, nu cu mult timp în urmă, mărturisea că se gândește serios la retragere la finalul acestui sezon. „La începutul anului am crezut că acesta va fi ultimul meu sezon, dar după felul în care am jucat, voi continua și în 2026”, a declarat Sorana pentru publicația South China Morning Post.  „Cu cât am înaintat în vârstă, cu atât am găsit mai multă bucurie în tenis. De aceea sunt încă aici și pot juca la un nivel bun. Nu aș putea face ceea ce fac la vârsta mea dacă nu aș iubi atât de mult acest sport”, a adăugat Sorana Cîrstea.

Ștefan Gheorghiță, fost mare luptător și coordonatorul secției de lupte de la Rapid, a găsit calea pentru a-i aduce pe copii la sport

stefan-gheorghita,-fost-mare-luptator-si-coordonatorul-sectiei-de-lupte-de-la-rapid,-a-gasit-calea-pentru-a-i-aduce-pe-copii-la-sport

Ștefan Gheorghiță, medaliat cu bronz la lupte libere, la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, conduce de mai bine de doi ani secția de lupte a clubului Rapid în calitate de antrenor coordonator. Iar rezultatele nu au încetat să apară pentru fostul campion în acest sport care, cândva,  aducea medalii pentru sportul românesc. Ștefan Gheorghiță vine cu o idee revoluționară pentru a duce pe cei mici la sport „În prezent avem 40 de sportivi legitimați la lupte și peste 30 la lupte greco-romane. Chiar în aceste zile avem un reprezentant al clubului nostru la Campionatele Europene de seniori de la Bratislava. Avem medaliați la Campionatele Europene de U 23, ceea ce ne dă mari speranțe pentru viitor. Singura mare problemă cu care ne confruntăm, nu doar noi dar și multe alte alte discipline individuale este legată de faptul că tot mai puțini copii vin către sport. Este și motivul pentru care am găsit o soluție. Merg eu la ei, pentru a-i selecționa și antrena”, a precizat Ștefan Gheorghiță pentru ProSport. Tărtășești o zonă dedicată luptelor Așa se face că la 35 de kilometri distanță de București, mai precis la Tărtășești, medaliatul olimpic de la Beijing merge de câteva ori pe săptămână pentru a-i pregăti pe viitorii „Hercule” ai României. „Sala de antrenament este una foarte bună. Avem copii care vin la antrenamente atât din Tărtășești cât și din localitățile limitrofe. Sunt copii talentați, mare parte dintre ei intenționez să-i legitimăm la clubul Rapid. Faptul că eu merg la ei este, cred eu, modalitatea cea mai bună de a crește bazinul de selecție pentru lupte”, a mai declarat Ștefan Gheorghiță. Sala Rapid, o bijuterie pentru lupte Gheorghiță a ținut să precizeze că sala de antrenament de la Rapid București va fi una dintre cele mai moderne săli din România. „Încă se mai lucrează la ea. Peste puțin timp va fi gata.  Sunt convins că nu va mai trece multă vreme până când vom vorbi de performanțe notabile ale luptătorilor rapidiști. Lucrurile nu se pot face peste noapte. E nevoie de răbdare și multă muncă”, a încheiat Gheorghiță. În 2008, a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing, în competiția din limitele categoriei 74 kg, unde s-a clasat pe locul 5. În 2016, medaliatul cu argint Soslan Tigiev din Uzbekistan a fost descalificat, pe motiv de doping, iar Gheorghiță Ștefan a urcat în clasament pe locul 3. În 2016, a primit distincția „Cheia Orașului” Lugoj, în ziua căsătoriei sale cu Corina Căprioriu, medaliată cu argint la judo la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. A început să practice luptele la vârstă de 12 ani, alegând stilul liber. A fost legitimat la Clubul Sportiv Rapid București, în 2008 a avut dublă legitimare la Rapid și CSA Steaua București, iar din 2012, pentru concursurile naționale pe echipe, a avut dublă legitimare Rapid și la Clubul Sportiv Municipal Lugoj. Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special … citește mai mult