Grecia, mai scumpă, dar tot mai ieftină decât litoralul românesc. Turist: În 2019 luam două gyros-uri și două beri cu 10 euro. Acum e dublu
„În 2019 luam două gyros-uri și două beri cu 10 euro. Acum e dublu. Dar tot e mai ieftin decât pe litoralul românesc”, se plânge un turist. Însă, în ciuda scumpirilor din ultimii 5 ani, să faci o vacanță în Grecia tot este în continuare mai ieftin decât în România. În „satele mai izolate sau pe insule mai puțin comerciale, plătești 6 euro pe o masă completă. În stațiuni, dai 20 de euro fără să-ți dai seama”, continuă să scrie un utilizator. În ciuda numărului mare de plângeri, sunt și turiști care scriu că restaurantele Greciei au meniuri mai ieftine față de localurile din stațiuni de pe litoralul românesc, precum Mamaia. „Prețuri la jumătate față de Mamaia”. „Acum 4-5 ani, preţurile în România şi Bulgaria erau mult mai mici faţă de Grecia, însă vedem că în acest moment prețurile sunt echilibrate, nu mai sunt atât de multe diferenţe între supermarketurile din România și cele din Grecia”, a precizat Dan Adrian Drăgan pentru Antena 3 CNN, anul trecut. În ciuda scumpirilor, Grecia este o destinație preferată de mulți turiști Click.ro a citat câteva dintre plângerile unor utilizatori de pe grupul de Facebook, „Forum Grecia”. Turiștii susțin că Grecia continuă să fie o destinație preferată în ciuda costurilor crescute la mâncare. Într-o fotografie publicată este meniul unei taverne grecești. „Prețurile nu sunt exagerate”, scrie Click.ro, „dar nici nu mai sunt ce erau odată”. o porție de salată grecească – 10 euro salată cu ton – 14 euro musaca – 10 euro cartofii prăjiți – 5,50 euro dakosul cretan (pâine uscată cu roșii și brânză) – 10 euro, chiftelele în sos de roșii – 11 euro. caracarița la grătar sau macroul afumat – 16 euro porția Taramosalata – 5 euro Pizza Salami – 11 euro Pizza Margherita – 20 euro Pastele Carbonara – 10 euro Burger – 10 euro Berea la halbă – 4-5 euro/500 ml Vin – 4-10 euro/500 ml carafa O sticlă cu apă – 1 euro/500 ml Cât a ajuns să coste un circuit complet în Grecia, în 2025 Scumpirile din ultima vreme au împărțit turiștii români în două tabere: cei care le consideră corecte din pricina produselor de calitate mai crescută și cei care consideră că Grecia și-a pierdut farmecul meselor accesibile turiștilor cu buget modest. „La ce porție de salată primești aici, poți hrăni doi oameni. Nu e ca în România, unde ți se dă o frunză de salată cu o roșie tăiată”, comentează o utilizatoare. Potrivit Eurotravel, costă 469 de euro de persoană un circuit complet cu autocarul de 7 zile în Grecia. În această călătorie, turiștii pot vizita Poarta Athosului, Salonic, mânăstirile suspendate de la Meteora, Acropole din Atena, ruinele cetății Micene și ruinele templului și amfiteatrul de la Delfi. Nu sunt incluse în preț intrarea la obiectivele turistice la Acropole (20 euro/adult), Delfi (12 euro/adult) sau Micene (12 euro/adult), precum și excursiile opționale sau croaziera Athos (35 euro/persoană). Sursa Foto: Profimedia Citește și: O ciorbă, o limonadă și o porție de hamsii pe litoralul românesc: 70 LEI. Turiștii se reorientează către Bulgaria sau Grecia din cauza scumpirilor Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele
Ce ingrediente nu se pun niciodată în salata grecească. Autoare de rețete culinare: Ar fi dezgustător!
Cea mai delicioasă și populară salată din Europa este cea grecească, considerată una dintre preparatele naționale ale Greciei alături de gyros, frigăruile souvlaki și moussaka. Puțini știu că salata grecească este un preparat relativ nou – a apărut în anii 1960, în Plaka, în perioada de boom turistic a Greciei. Savoarea salatei nu este dată de oțet, sucul de lămâie și uleiul de măsline, ci de roșiile suculente, ingredientul principal al salatei, nici măcar nu existaseră în Grecia în secolul al XIX-lea, potrivit Capital. Vedeta unei salate grecești preparată în mod profesionist trebuie să fie măslinul. Salata grecească mai include castraveți, ceapă roșie și măsline. Expertul în bucătăria grecească a spus că sucul de lămâie nu are ce căuta într-o salată grecească. ”Suc de lămâie? Nici vorbă! Ar fi dezgustător”, a spus Diana Moutsopoulos, autoare de rețete culinare și director editorial la Allrecipes. Cât despre roșii, ea a recomandat: „Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să le tăiați bucăți, nu perfecte, ci bucăți neregulate, mari. Eventual o felie sau poate două, așa, întregi, dar niciodată sfărâmițate”, recomandă Diana Moutsopoulos. Pentru ca o salată grecească autentică să aibă savoare, sunt îndeajuns sucul din roșii și uleiul de măsline. Nu sunt necesare oțetul, sucul de lămâie și niciun alt tip de ulei.Nu se recomandă nici salata verde. Salata grecească este preparat de vară, așadar, grecii nu pun niciodată salată verde în preparat pentru că aceasta crește în lunile de iarnă. Așadat, evitați să puneți salată verde, oțet și suc de lămâie într-o salată grecească. Rețeta unei salate grecești perfecte Ingrediente: Cinci roșii mari O ceapă roșie mică, feliată subțire Un vârf de cuțit sare de mare după gust O linguriță 1/2 de oregano uscat O conservă de brânză feta sfărâmată (115 grame) Un sfert de castravete, feliat Un arde gras verde mic, feliat O cană de măsline grecești Trei linguri de ulei de măsline extravirgin Instrucțiuni: Pasul 1: Tăiați roșiile în felii deasupra bolului în care serviți salata pentru ca sucul în exces să ajungă în bol. Adăugați feliile de ceapă. Condimentați din abundență cu sare și oregano. Amestecați și lăsați roșiile să stea la temperatura camerei timp de 30 minute-2 ore, pentru ca sarea să elibereze sucurile roșiilor. Adăugați brânza feta, castravetele, ardeiul gras și măslinele. Amestecați și stropiți salata cu uleiul de măsline. Poftă bună sau „Kalí órexi”, așa cum s-ar spune în limba greacă. Sursa Foto: Shutterstock Citește și: Rețeta veche de salată de boeuf a regretatului Radu Anton Roman. Ingredientul secret care oferă un gust unic Salata sățioasă care taie pofta de dulce. Rețetă de salată coleslaw cu varză, morcov, mere și sos de iaurt Istoria salatei de boeuf: Preparatul preferat al românilor, consumat cu ocazia ANULUI NOU, nu este de origine franțuzească Iulian Constantin are o experiență de peste 4 ani în presă după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2019. A lucrat ca reporter TV, fotograf și a colaborat cu mai multe reviste și ziare. Hobby-urile … vezi toate articolele