Reacția de mare campion a lui Jannik Sinner despre rivalul Alcaraz. Ce a zis despre momentul viral cu șampania desfăcută în timpul finalei, în tribune
Sinner l-a învins pe Alcaraz în finală la Wimbledon, după ce spaniolul câștigase trofeul al precedentele două ediții, iar la final a avut o reacție de mare campion. În vârstă de 23 de ani, Jannik Sinner este primul reprezentant al Italiei care devine campion la Wimbledon, după un meci care a durat 3 ore și 6 minute. Ce a spus Sinner despre momentul viral cu șampania desfăcută în timpul finalei, în tribune Italianul, lider mondial și principalul favorit la Wimbledon, s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-4, 6-4 în fața lui Alcaraz, care cucerise trofeul pe iarba londoneză în 2023 și 2024. El are acum în palmares patru titluri de Mare Șlem, după cele de la Australian Open (2024, 2025) și US Open (2024), toate pe suprafață dură. „Felicitări lui Carlos pentru un turneu grozav. Ești un jucător grozav, e dificil să joc împotriva ta. Fără echipele noastre nu am avea această rivalitate. O să câștigi de mai multe ori acest trofeu. Ai, deja, două. Sunt aici membrii familiei, prietenii. Mulțumesc fratelui meu care a venit să mă vadă, probabil pentru că nu e cursă de formula 1 în acest weekend. La Paris am pierdut în fața acestui om. Nu contează cum câștigi sau pierzi. Nu contează dacă pierzi sau câștigi. Trebuie să ai o reacție. Am muncit mult și probabil acesta e motivul pentru care țin trofeul în mâini. Sunt recunoscător că sunt sănătos și am oameni grozavi în jurul meu. Am avut emoții la ultimul game, dar am servit bine. Au fost momente dificile în afara terenului. Orice putea schimba direcția în care mergea meciul și mă bucur că mi-am stăpânit emoțiile”, a spus el. Momentul viral cu șampania desfăcută în timpul finalei nu a fost singular la ediția din acest an de la Wimbledon Meciul a avut parte și de un moment aparte, chiar dacă în tribune se afla și Regele Spaniei. În setul secund, când Sinner se pregătea să servească la 3-1 pentru el, un spectator a deschis o sticlă de șampanie în tribune. Alcaraz a reacționat printr-o grimasă, ridicând brațele în semn de nemulțumire. Întreruperea a durat câteva zeci de secunde, până când Sinner a luat dopul de pe teren și i l-a dat unei fete de mingi. „E prima dată când se deschide o șampanie în tribune, dar tocmai de aceea e atât de frumos la Wimbledon. Este un turneu scump. Era un vis îndepărtat să câștig aici, dar sunt fericit. Mulțumesc echipei că m-a ajutat să devin un jucător mai bun, dar mai ales o persoană mai bună”, a mai transmis noul campion de la Wimbledon. Incidentul respectiv nu este singular. La meciul dintre americanca Amanda Anisimova și maghiara Dalma Galfi, care a contat pentru turul 3, s-a întâmplat același lucru, în setul decisiv. „Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor. Dacă puteți, evitați să deschideți sticlele de șampanie, când jucătorii sunt pe cale să servească”, a reacționat arbitrul de scaun. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult
Studiu: O nouă soluție în reducerea riscului de stop cardiac brusc. Sortimentul alcoolic care dă peste cap sfaturile existente
Un studiu publicat în Canadian Journal of Cardiology a concluzionat că factori precum un consum mai mare de șampanie și vin alb, un aport crescut de fructe, împreună cu menținerea unei perspective pozitive asupra vieții, gestionarea greutății, controlul tensiunii arteriale și îmbunătățirea educației ar putea contribui la reducerea riscului unui stop cardiac instalat brusc, scrie The Guardian. Cercetarea a avut la bază un eșantion de 500.000 de persoane, folosind date din UK Biobank. Ei au concluzionat că între 40 % și 63 % din cazurile de stop cardiac subit ar putea fi evitate dacă se iau în considerare toți cei 56 de factori de risc, care cuprind stilul de viață, măsurile fizice, factorii psihosociali, statutul socioeconomic și mediul local. Investigatorul principal al studiului, Huihuan Luo, de asemenea de la Universitatea Fudan, a declarat pentru sursa citată că modificările în stilul de viață au fost „cele mai influente în prevenirea cazurilor.” Beneficiile șampaniei constatate de studiu, în conflict cu sfaturile existente Un alt cercetător implicat în studiu a subliniat că o constatare reieșită a fost cea despre „efectul cardioprotector asociat cu consumul de șampanie și vin alb, punând la îndoială ipotezele îndelung susținute cu privire la specificitatea proprietăților cardioprotectoare ale vinului roșu”. Concluziile studiului în privința beneficiilor consumului șampaniei și a vinului alb ar putea fi de intră, totuși, în conflict cu sfaturile existente. British Heart Foundation afirmă că schimbările în stilul de viață pot reduce riscul de stop cardiac brusc. Acestea includ reducerea consumului de alcool – întocmai contrariu cu rezultatele studiului menționat -, renunțarea la fumat, o dietă sănătoasă, administrarea de medicamente și urmarea tratamentelor de la medic, precum și activitatea fizică. Anual, milioane de oameni din întreaga lume mor în urma unui stop cardiac brusc, situație în care inima încetează să mai pompeze sânge în organism fără semne prealabile.