Samsung a LANSAT oficial în România noul model Galaxy Z Fold 7. Care sunt prețurile și cu ce specificații vine
Samsung a anunțat miercuri, 9 iulie, lansarea noului său smartphone pliabil, Galaxy Z Fold7, fiind cea mai subțire și mai ușoară versiune din seria Galaxy Z Fold de până acum. Modelul combină designul mai elegant cu funcționalități avansate de cameră și inteligență artificială. Noul device oferă „performanța și experiența premium a unui smartphone Ultra, deblocând în același timp noi niveluri de eficiență și productivitate cu un ecran mai mare și mai captivant atunci când este deschis”, a comunicat Samsung, prin intermediul unui comunicat de presă, citat de Libertatea. Acesta cântărește doar 215 grame și are o grosime de 8,9 mm, pliat, și 4,2 mm când este deschis. De asemenea, are un ecran frontal de 6,5 inci și un ecran principal de 8 inci atunci când este deschis complet. Îmbunătățiri privind durabilitatea și performanța: O balama reproiectată, mai subțire și mai ușoară; Ecran exterior protejat de Corning Gorilla Glass Ceramic 2; Ramă și carcasă din Armor Aluminum îmbunătățit; Ecran principal restructurat, mai rezistent; Procesor Snapdragon 8 Elite pentru Galaxy, oferind performanțe superioare. Noul Z Fold 7 aduce pe un dispozitiv pliabil una dintre cele mai bune experiențe cu camerele Galaxy la acest nivel. Principalele caracteristici includ: Cameră principală de 200MP, captând de patru ori mai multe detalii; Cameră frontală de 10MP cu unghi larg de 100°; Motor ProVisual îmbunătățit pentru procesare mai rapidă a imaginilor; Funcție Night Video pentru filmări clare în condiții de lumină scăzută; Tehnologie HDR pe 10 biți pentru o gamă mai largă de culori. Noua interfață One UI 8, optimizată pentru formatul pliabil, integrează funcționalități AI avansate, precum: Gemini Live, un asistent AI multimodal; Circle to Search pentru căutări contextuale rapide; Instrumente de editare AI precum Photo Assist și Audio Eraser. De asemenea, Samsung a implementat noi măsuri de securitate, inclusiv Knox Enhanced Encrypted Protection (KEEP) și criptografie post-cuantică pentru Secure Wi-Fi. Compania a lansat și un serviciu de asistență rapidă în Europa pentru proprietarii de dispozitive din seria Galaxy Z. Galaxy Z Fold7 va fi disponibil pentru precomandă începând cu 9 iulie, iar disponibilitatea generală va începe pe 25 iulie. Va fi oferit în culorile Blue Shadow, Silver Shadow, Jetblack și Mint (exclusiv online). Clienții care precomandă vor beneficia de oferte speciale, inclusiv capacitate dublă de stocare și reduceri la asigurarea Samsung Care+. Prețuri Samsung Galaxy Z Fold7 În oferta pentru precomandă, cei interesați pot comanda varianta de 512GB spațiu de stocare la același preț cu cea de 256 GB stocare, la prețul de 10.549 de lei. Varianta mai mare, cu 1TB spațiu de stocare ajunge în România la costul de 11.899 de lei. FOTO – Profimedia
Galaxy Z Fold7 de la Samsung îți pune un computer în buzunar: am testat telefonul-vedetă al verii. Odată cu el, se lansează și Z Flip7 și Watch8
La invitația Samsung, Playtech a realizat un hands-on exclusiv cu Galaxy Z Fold7, cel mai nou pliabil premium al companiei, dar și cu Z Flip7 și Watch8, toate lansate azi. Cu un design mai subțire, un ecran impresionant și o doză serioasă de inteligență artificială, Fold7 pare că e construit pentru cei care vor maximum de tehnologie, într-un format care se pliază pe nevoile zilnice – la propriu și la figurat. De la camera foto uriașă de 200 MP, la multitasking fluid și AI care îți înțelege contextul, Fold7 e mai mult decât un smartphone: e o platformă de productivitate portabilă. Samsung Galaxy Z Fold7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Fold7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Fold7 Foto: Playtech Ultra subțire, ultra inteligent, ultra Samsung Galaxy Z Fold7 este cel mai ușor și mai subțire Fold de până acum, cu doar 215 grame și o grosime de 8,9 mm în format pliat. Ecranul exterior de 6,5 inch este perfect pentru utilizarea zilnică, în timp ce odată desfășurat, telefonul dezvăluie o experiență de 8 inch, cu un panou Dynamic AMOLED 2X ce aduce până la 2600 de nits de luminozitate – perfect pentru soarele arzător din iulie. În mâinile noastre, Fold7 s-a simțit neașteptat de compact pentru un pliabil cu ecran mare. Se deschide ferm și lin, cu o balama de tip “picătură de apă”, reproiectată pentru a dispersa presiunea și a ascunde mai bine pliu central. Armor Aluminum și Gorilla Glass Ceramic 2 fac ca dispozitivul să pară deopotrivă premium și rezistent – un detaliu important pentru un telefon care costă cât un laptop de top. Noua interfață One UI 8 pe Android 16 e gândită special pentru formatul pliabil: ai multitasking real în Split View, floating windows și instrumente bazate pe AI, care îți prezic nevoile și îți ușurează interacțiunea. Folosirea aplicațiilor în paralel, mutarea de conținut cu Drag & Drop AI sau răspunsurile contextuale oferite de Gemini Live te fac să simți că ai un asistent personal în palmă. Diferența de grosime dintre Z Fold6 si Z Fold7 Foto: Playtech Diferența de grosime dintre Z Fold6 si Z Fold7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Fold7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Fold7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Fold7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Fold7 Foto: Playtech Fotografii și clipuri video care nu mai au nevoie de filtre Camera de 200 MP este o premieră pentru seria Fold și impresionează de la prima captură. Detaliile sunt incredibile, culorile realiste, iar algoritmii AI reglează automat iluminarea și claritatea. În testele făcute de noi în lumină slabă, Fold7 a livrat imagini curate, cu zgomot redus, chiar și în cadrele nocturne. Funcția Night Video recunoaște mișcările din cadru și menține subiectul clar, iar HDR pe 10 biți aduce profunzime culorilor. Ne-au plăcut și opțiunile de editare direct pe telefon: cu Generative Edit poți șterge automat persoane din fundal sau adăuga părți lipsă din imagine – și funcționează surprinzător de bine. Photo Assist îți sugerează automat ce să corectezi, în timp ce Portrait Studio scoate în evidență expresiile subiecților. Editarea Side-by-Side e perfectă pe ecranul mare, unde poți compara originalul cu varianta modificată. Un bonus neașteptat: Audio Eraser, care elimină zgomotele de fundal (precum traficul sau vântul) direct din Galerie. Pentru vloggeri sau creatori de conținut, Galaxy Z Fold7 poate înlocui o parte serioasă din workflow. Putere, protecție și productivitate într-un singur dispozitiv Sub capotă, Fold7 vine cu procesorul Snapdragon 8 Elite pentru Galaxy, un chip optimizat pentru sarcini AI locale. E cu până la 41% mai rapid în procesare neurală și oferă multitasking fluid, fără sacadări. Modelele disponibile au până la 16 GB RAM și 1 TB de stocare, iar bateria de 4.400 mAh se încarcă rapid: 50% în aproximativ 30 de minute cu încărcătorul de 25W. Securitatea nu a fost uitată. Knox Enhanced Encrypted Protection creează spații criptate pentru aplicații, iar criptarea post-cuantică promite protecție chiar și în viitorul AI dominat de super-algoritmi. Mai mult, One UI 8 permite control AI personalizat, oferind opțiuni clare de activare/dezactivare a funcțiilor inteligente. Pentru utilizatorii din România, Samsung oferă și o experiență de service premium: asistență dedicată, dispozitive de înlocuire în caz de reparație și suport rapid în magazine. Plus, Galaxy Wallet vine preinstalat și îți permite să stochezi carduri, bilete, chei digitale – totul într-un sistem securizat, protejat cu PIN sau amprentă. Samsung Galaxy Z Flip7 și Galaxy Watch8 au fost lansate oficial Samsung Galaxy Z Flip7 și Galaxy Watch8 au fost lansate oficial, marcând un nou pas în inovația portabilă. Z Flip7 impresionează cu un design simbolic rafinat: are o ramă mai subțire cu 70%, un ecran exterior mai mare de 4,1” și o vizibilitate crescută datorită luminozității de până la 2600 niți. Este cel mai subțire telefon flip de la Samsung, cu doar 6,5 mm grosime când e deschis. Noul Flip integrează performanță solidă cu procesor Exynos 2500 3nm și o autonomie de 4300 mAh. Camera din Modul Flex folosește AI pentru declanșare automată și imagini mai clare ziua și noaptea, iar asistentul Gemini este integrat în Fereastra Flex pentru o interacțiune naturală și contextuală. Samsung Galaxy Z Flip7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Flip7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Flip7 Foto: Playtech Samsung Galaxy Z Flip7 Foto: Playtech Galaxy Z Flip7 FE Foto: Playtech Galaxy Watch8 și Watch8 Classic vin cu un design reconfigurat și confort îmbunătățit – Watch8 este cu 11% mai subțire, iar Watch8 Classic integrează o ramă rotativă și un buton rapid. Noile ceasuri devin antrenori personali, monitorizând somnul, sănătatea vasculară, condiția fizică și stresul oxidativ, oferind date precise datorită procesorului Exynos W1000 și unei autonomii extinse de până la 100 de ore. Pentru prima dată, AI-ul Gemini este disponibil direct pe ceas, permițând comenzi vocale, mesaje scrise cu sugestii AI și interacțiuni rapide prin One UI 8. Toate aceste funcții sunt optimizate pentru o experiență conectată și intuitivă, direct de la încheietura mâinii. Galaxy Watch8 Foto: Playtech Galaxy Watch8 Foto: Playtech Galaxy Watch8 Foto: Playtech Disponibilitate și oferte Galaxy Z Fold7 poate fi precomandat începând cu
Zile câștigate, nu pierdute: cum transformă Samsung rutina în relaxare

Viața modernă pare să fie o cursă contra cronometru, iar românii nu fac excepție. Un nou studiu realizat de Samsung arată că treburile casnice ne ocupă, în medie, peste 18 ore pe săptămână – adică echivalentul unui job part-time. Ceea ce înseamnă peste 58 de zile pe an consumate cu gătitul, curățenia și spălatul rufelor. Campania „AI timp pe plus+” vine cu un răspuns clar: inteligența artificială integrată în electrocasnice ne poate elibera timpul și ne poate reda echilibrul în viața personală. Sarcinile care îți mănâncă viața: de la mop la mașina de spălat Conform studiului realizat de Cult Research pentru Samsung în iunie 2025, cele mai mari „devoratoare” de timp sunt: curățenia – peste 33 zile pe an; gătitul și activitățile conexe – peste 15 zile pe an; spălatul rufelor – aproximativ 8 zile pe an. În paralel, românii alocă doar 40 de zile pe an pentru timpul în cuplu, 19 zile pentru animalul de companie și 6 zile pentru activități culturale precum cititul sau ascultatul de podcasturi. E clar că rutina zilnică acaparează viața personală, transformând timpul liber într-un lux. Foto: Samsung Simona Panait, Marketing Director Samsung Electronics România și Bulgaria, subliniază: „Studiul nostru scoate la iveală un paradox al vieții moderne: românii simt că rutina zilnică le răpește timpul valoros pe care ar dori să-l dedice familiei, hobby-urilor sau pur și simplu relaxării. Tehnologia AI aduce o schimbare semnificativă vieții de acasă”. AI-ul din electrocasnice – aliatul tău de zi cu zi Veștile bune vin însă tot de la tehnologie. Românii sunt tot mai deschiși la ideea de automatizare a rutinei, iar produsele Samsung cu funcții AI vin exact în întâmpinarea acestor nevoi. Conform studiului, iată ce electrocasnice sunt deja percepute ca fiind utile pentru economisirea timpului: 58% consideră aspiratoarele robot eficiente, 38% apreciază mașinile de spălat programabile, 28% folosesc frigiderele smart, 28% preferă cuptoarele cu programare automată. Foto: Samsung Platforma SmartThings reunește aceste produse într-un ecosistem inteligent care automatizează sarcinile casnice, de la curățenie până la monitorizarea alimentelor din frigider. Aplicația îți permite să controlezi de la distanță toată casa, dintr-un singur loc, și este compatibilă cu produse de la mai mulți producători, nu doar Samsung. Printre funcționalitățile concrete care fac diferența: Frigiderul Bespoke AI Family Hub™ îți arată conținutul din interior și îți sugerează rețete. Cuptorul AI Pro Cooking recunoaște automat ingredientele și ajustează temperatura. Aspiratorul BESPOKE Jet Bot Combo™ AI Steam mapează locuința și recunoaște petele dificile. Mașina de spălat cu uscător și AI Control adaptează automat ciclurile de spălare. Toate aceste soluții pot fi controlate vocal, prin aplicație sau chiar programate să funcționeze în lipsa ta, reducând drastic efortul fizic și timpul pierdut. Foto: Samsung Ce ai face cu 58 de zile în plus? Aparent, AI-ul nu adaugă doar tehnologie în viața ta, ci îți dă timpul înapoi. Dacă ai putea recupera cele 58 de zile consumate anual pe sarcini casnice, le-ai putea transforma în: Vacanțe mai lungi sau mai dese, Mai mult timp de calitate cu cei dragi, Relaxare autentică, lectură, sport sau pur și simplu pauze bine-meritate. Campania „AI timp pe plus+” nu propune doar cumpărarea unor produse, ci îți oferă un alt mod de a gândi rutina – unul în care eficiența înseamnă mai mult timp trăit, nu doar mai mult timp salvat. Dacă te regăsești în rutina copleșitoare a treburilor casnice, e momentul să vezi ce poate face tehnologia cu AI pentru tine. Poți descoperi mai multe despre ecosistemul Samsung și cum îți poate transforma viața accesând pagina oficială AI timp pe plus+. Într-o lume în care timpul e cea mai scumpă resursă, ai de ales: să-l pierzi sau să-l câștigi. Tu ce alegi?
AI gratuit sau cu plată? Samsung și dilema Galaxy AI în era abonamentelor

Într-o perioadă în care funcțiile de inteligență artificială devin moneda de schimb în ecosistemul mobil, Samsung ar putea face o mișcare surprinzătoare: menținerea gratuită a pachetului Galaxy AI, în ciuda tendinței globale de a transforma AI-ul într-un serviciu contra cost. Această decizie, încă neconfirmată oficial, ar putea diferenția semnificativ seria Galaxy S24 (și succesorii săi) de concurență, în special de Google, care deja și-a plasat funcțiile Gemini avansate în spatele unui paywall. Deși lansarea inițială a Galaxy AI a fost însoțită de o notă de subsol misterioasă — „gratuit pentru o perioadă limitată” — care a ridicat semne de întrebare, noile informații provenite de la tipsterul PandaFlash Pro sugerează o schimbare de strategie. Potrivit acestuia, Samsung ar renunța complet la ideea unui abonament AI, păstrând funcțiile actuale disponibile gratuit pentru utilizatorii săi. Dacă zvonurile se confirmă, Samsung ar putea da o lovitură importantă în lupta pentru supremație pe piața smartphone-urilor. Galaxy AI a debutat odată cu seria Galaxy S24, aducând un pachet impresionant de funcții: traducere live în apeluri, rezumate inteligente ale textelor, generare de răspunsuri automate și sugestii contextuale. Utilizatorii au fost impresionați de naturalețea și eficiența acestora, însă entuziasmul a fost umbrit de ambiguitatea mesajului legat de disponibilitatea gratuită limitată. Samsung nu a oferit nici până acum un răspuns oficial clar: va introduce sau nu un abonament AI în viitor? Într-o piață în care fiecare producător pare să încline spre monetizarea funcțiilor avansate – vezi exemplul Google cu Gemini Advanced – decizia de a păstra Galaxy AI gratuit ar fi o strategie de loializare, dar și un semnal puternic către rivali. Google apasă accelerația pe abonamente, Samsung ar putea frâna Tendința industriei este clară: AI devine o funcționalitate premium. Google a mutat deja multe dintre capabilitățile avansate ale Gemini (cum ar fi generarea de cod, analiza documentelor complexe sau răspunsurile personalizate) în abonamentul Gemini Advanced, cu un cost lunar consistent. Cu alte cuvinte, AI-ul pe mobil nu mai este un bonus, ci un serviciu la care trebuie să te abonezi. În acest context, Samsung ar putea puncta decisiv, menținându-și instrumentele Galaxy AI gratuite. Nu este doar o decizie de marketing, ci o mișcare strategică cu impact real: utilizatorii obișnuiți cu traducerea în timp real sau rezumarea automată nu vor fi nevoiți să plătească suplimentar pentru funcții deja integrate. Totodată, se vehiculează ideea că Samsung testează parteneriate alternative, printre care și cu compania Perplexity AI. Acest lucru ar putea însemna că, în viitor, o parte din funcțiile Galaxy AI vor fi furnizate prin intermediul unei platforme externe, fără a afecta gratuitatea pentru utilizator. Dacă acest scenariu se concretizează, Samsung ar deveni primul mare producător care oferă AI ca serviciu gratuit susținut de parteneriate, nu de abonamente directe. 2026, anul în care AI-ul pe mobil se decide Rămâne de văzut dacă zvonurile se vor concretiza, însă 2026 se conturează drept un an de cotitură pentru AI-ul pe mobil. Producătorii vor trebui să aleagă între două direcții: Modelul cu plată, adoptat de Google și, posibil, de alți giganți precum Apple sau Microsoft; Modelul gratuit, susținut prin optimizare, parteneriate și vânzări de dispozitive premium, așa cum pare să propună Samsung. Într-un peisaj unde utilizatorii sunt din ce în ce mai conștienți de valoarea datelor lor și de costurile recurente ascunse, alegerea unei experiențe AI gratuite ar putea fi un factor decisiv în alegerea unui brand sau altul. Samsung are ocazia de a capitaliza pe neîncrederea tot mai mare în „abonamentele nesfârșite” și de a-și consolida poziția de lider în inovație accesibilă. Pe măsură ce AI-ul devine standard pe smartphone-uri, întrebarea nu mai este „dacă” îl vom folosi, ci „cât ne va costa”. Dacă Samsung decide să mențină Galaxy AI gratuit, ar putea schimba regulile jocului – și să câștige un avantaj important într-o competiție tot mai tehnologică și mai comercială. Urmează să vedem dacă zvonurile devin realitate, dar direcția este clară: AI-ul mobil e viitorul, iar bătălia pentru accesibilitate abia începe.
Tineri, îngrijorați de confidențialitate, dar ignoră riscurile din casele inteligente, conform unui studiu
Un studiu Samsung realizat în aprilie 2025 pe un eșantion de peste 8.000 de tineri europeni din generațiile Millennial și Gen Z relevă că 88% dintre aceștia sunt preocupați de confidențialitatea digitală. Cu toate acestea, atenția lor se concentrează aproape exclusiv asupra telefoanelor mobile, în timp ce dispozitivele inteligente din locuință, precum frigiderele, televizoarele sau mașinile de spălat conectate sunt ignorate din punctul de vedere al securității. Ce a scos la iveală studiul cu pricina despre modul în care tinerii se raportează la securitatea device-urilor din casele lor Potrivit cercetării, 49% dintre respondenți spun că se gândesc zilnic la confidențialitatea telefonului, însă doar 36% iau în considerare protejarea dispozitivelor electrocasnice inteligente, deși acestea sunt conectate la internet, colectează date și pot fi vulnerabile la atacuri cibernetice. Doar 13% dintre cei chestionați afirmă că se simt „foarte bine informați” în ceea ce privește protecția vieții private în mediul digital, iar 64% spun că nu dețin control deplin asupra datelor personale distribuite pe diverse dispozitive. În același timp, 31% acceptă fără să citească setările implicite ale aplicațiilor, iar 67% afirmă că au nevoie de mai multă educație în privința securității digitale. Pentru 75% dintre participanți, protejarea confidențialității este un proces stresant, iar 20% îl consideră prea complex. Cele mai afectate țări sunt Spania (88%), Grecia (87%), Franța și Italia (75%). Cele mai mari temeri sunt de ordin financiar Printre cele mai mari temeri se numără furtul financiar (67%), folosirea datelor personale fără consimțământ (63%) și identificarea utilizatorilor prin metadate (56%). În aceste condiții, 18% dintre tineri declară că au evitat în mod intenționat partajarea datelor între dispozitive în ultimul an. În acest context, Samsung susține o abordare centrată pe protejarea confidențialității, prin tehnologii precum Samsung Knox, prezentă pe telefoane, televizoare și electrocasnice inteligente. În perspectivă, compania dezvoltă Knox Matrix, o soluție care va oferi protecție în timp real pe întregul ecosistem de dispozitive, cu ajutorul blockchainului privat și criptografiei post-cuantice. O altă componentă importantă este Knox Vault, un sistem hardware separat care stochează date sensibile (PIN-uri, parole, biometrie) chiar și în cazul unei compromiteri a sistemului principal. Pentru 62% dintre tineri, o mai bună înțelegere a beneficiilor AI ar crește deschiderea față de acest tip de tehnologie. În același timp, 64% afirmă că ar avea mai multă încredere dacă li s-ar garanta protecția datelor personale.
Din 31 iulie, toți cei cu telefoane Samsung intră sub incidența unei decizii radicale. Ce plan are compania cu anumite conturi
Samsung a anunțat o măsură radicală care intră în vigoare la 31 iulie 2025 și care vizează direct utilizatorii de telefoane și tablete produse de companie. Conform noii politici, toate conturile Samsung care nu au mai fost accesate în ultimii doi ani vor fi șterse definitiv, împreună cu toate datele asociate. Măsura, justificată de companie prin nevoia de a proteja datele personale, ar putea avea un impact semnificativ asupra utilizatorilor care au neglijat conturile sau au trecut între timp la alte mărci. Decizia se aplică la nivel global și vizează toate serviciile și dispozitivele Samsung care necesită autentificare, potrivit blogului companiei. Cei care nu doresc să-și piardă conturile trebuie să se conecteze măcar o dată înainte de termenul limită. În caz contrar, compania avertizează că ștergerea este ireversibilă și nu va exista posibilitatea recuperării fișierelor, aplicațiilor sau setărilor personale. Ce date sunt în pericol și cum poți preveni pierderea lor Potrivit anunțului oficial, orice cont Samsung inactiv de mai bine de 24 de luni va fi automat eliminat. Asta înseamnă că utilizatorii riscă să piardă accesul nu doar la cont, ci și la toate datele salvate în cloud, inclusiv fotografii, aplicații, backupuri de sistem, parole salvate, note sau setări personalizate. Pentru a evita această pierdere, singura măsură necesară este logarea în contul Samsung sau utilizarea unui serviciu asociat, precum Galaxy Store sau Samsung Cloud, înainte de 31 iulie. În cazul în care un utilizator are mai multe conturi Samsung, fiecare dintre ele trebuie verificat și activat separat, deoarece politica se aplică individual fiecărui cont. Măsura are și un scop strategic, dar poate afecta utilizatorii care au migrat la alt brand Reprezentanții Samsung spun că măsura este menită să reducă riscurile legate de stocarea îndelungată a datelor inactive și să crească securitatea generală a conturilor. Cu alte cuvinte, gigantul coreean încearcă să elimine conturile-fantomă care ar putea deveni vulnerabile în timp și să încurajeze utilizatorii să își mențină conturile active și actualizate. Totuși, analiștii atrag atenția că această politică poate avea efecte neplăcute în special pentru cei care au trecut de la un telefon Samsung la un alt brand, dar păstrează în cont date importante. Dacă aceștia nu revin la timp pentru a-și reactiva conturile, riscă să piardă tot. Este și cazul utilizatorilor care ar putea dori, la un moment dat, să revină la Samsung — dar care, odată cu ștergerea contului, pierd istoricul și personalizarea acumulată. Samsung a anunțat că va trimite notificări prin e-mail tuturor celor vizați, oferindu-le o ultimă șansă de a-și salva contul. Totuși, este recomandat ca utilizatorii să își verifice singuri statusul contului cât mai curând.
iPhone 16, cel mai bine vândut smartphone din primele trei luni

Apple continuă să domine industria smartphone-urilor la nivel global, iar primele trei luni ale anului confirmă fără echivoc această poziție. Conform unui raport recent realizat de Counterpoint Research, Apple ocupă nu mai puțin de cinci poziții în topul celor mai bine vândute telefoane mobile, cu modelul de bază iPhone 16 în fruntea clasamentului. Aceasta este o schimbare notabilă față de anii trecuți, când în mod tradițional primul loc era adjudecat de versiunile Pro sau Pro Max, destinate utilizatorilor premium. În 2025, iPhone 16, versiunea standard, s-a vândut cel mai bine, semnalând o orientare clară a consumatorilor către combinația dintre performanță de top și un preț mai accesibil în comparație cu modelele de vârf din aceeași serie. iPhone 16 domină topul și schimbă dinamica pieței Pe lângă iPhone 16, Apple a ocupat locurile următoare cu iPhone 16 Pro Max, iPhone 16 Pro și iPhone 15, consolidându-și poziția de lider global. Locul zece este ocupat tot de un model Apple, și anume iPhone 16 Plus, ceea ce arată că portofoliul diversificat al companiei reușește să acopere aproape toate segmentele de piață. O surpriză interesantă a fost iPhone 16e, lansat în luna martie. Deși este cel mai nou model din familie, acesta a intrat direct pe locul șase în topul pe luna respectivă, ceea ce demonstrează rapiditatea cu care un produs Apple poate cuceri piața odată ajuns în magazine. Raportul celor de la Counterpoint scoate în evidență un aspect important: versiunile mai accesibile ale iPhone au început să capteze mai mult interes din partea publicului, inclusiv în piețele emergente, unde consumatorii caută un echilibru între calitate, ecosistem și preț. Samsung și Xiaomi, principalii rivali în clasament Samsung, principalul competitor al Apple, are patru modele în topul vânzărilor. Totuși, doar unul dintre acestea este un flagship premium, restul provenind din seriile mai ieftine, orientate spre volum și piețele sensibile la preț. Aceasta întărește percepția că Samsung continuă să aibă un portofoliu fragmentat, mizând atât pe gama Galaxy S, cât și pe modelele mid-range și entry-level, precum cele din seria Galaxy A. În afară de Apple și Samsung, singurul alt producător care a reușit să își facă loc în acest top a fost Xiaomi, cu modelul Redmi 14C 4G, care a ocupat poziția a opta. Acest lucru nu este deloc surprinzător, dat fiind că Xiaomi rămâne extrem de competitiv în segmentul de buget, oferind dispozitive cu specificații impresionante la prețuri accesibile, mai ales pe piețele din Asia și Europa de Est. Ce semnifică aceste date pentru viitorul industriei Faptul că un model standard precum iPhone 16 a ajuns pe primul loc în topul global al vânzărilor ar putea semnala o schimbare în preferințele consumatorilor. Dacă în trecut dorința de a avea „cel mai bun telefon” însemna automat alegerea unui Pro sau Pro Max, acum mulți utilizatori se mulțumesc (sau chiar preferă) varianta de bază, care le oferă suficientă putere, calitate foto și integrare software pentru nevoile lor zilnice. Această schimbare de dinamică ar putea influența strategiile de lansare ale producătorilor. Am putea vedea mai multe modele de bază cu caracteristici premium în anii următori, mai ales în contextul în care inflația și creșterea costurilor de trai afectează preferințele de cumpărare ale utilizatorilor din multe regiuni. Pentru Samsung și Xiaomi, provocarea este dublă: pe de o parte, să rămână relevanți în segmentele de buget și mid-range, iar pe de altă parte, să încerce să câștige teren în zona premium, acolo unde Apple excelează fără concurență reală în acest moment. În final, aceste cifre demonstrează încă o dată că Apple nu doar că își cunoaște foarte bine publicul, dar reușește să livreze produse care nu doar impresionează tehnic, ci și stabilesc tendințe în întreaga industrie.
Așa faci televizorul Samsung mai bun – Setările care îți fac viața mai ușoară, experiența din fața ecranului, transformată la maxim
Mulți utilizatori păstrează setările din fabrică ale televizoarelor, însă câteva ajustări simple pot transforma radical experiența vizuală pe un model Samsung. Dacă tocmai ți-ai cumpărat un televizor Samsung nou sau ai deja unul în locuință de ceva timp, este foarte probabil să nu fi modificat nicio setare după ce l-ai instalat, scrie ZDNET. Mulți evită aceste setări pe televizoarele Samsung din pură comoditate Din comoditate sau din lipsă de informații, mulți utilizatori presupun că imaginea este optimizată din fabrică. În realitate, setările standard sunt gândite să se potrivească unor condiții generale și nu exploatează la maximum capacitățile tehnice ale televizorului. Primul pas important este dezactivarea modului de economisire a energiei. Chiar dacă pare o idee bună la prima vedere, acest mod reduce automat luminozitatea și contrastul, ceea ce afectează negativ calitatea imaginii. Economiile la factura de curent sunt minore, în timp ce pierderile la nivelul detaliilor vizuale sunt semnificative. Poți opri această funcție din meniul: Setări > General și Confidențialitate > Economisire Energie. Un alt aspect este optimizarea automată a luminozității, care ajustează imaginea în funcție de lumina ambientală. Din păcate, această funcție nu este mereu precisă, mai ales în camere cu iluminare variabilă. Pentru o experiență constantă, se recomandă dezactivarea acesteia. Moduri de imagine, luminozitate și claritate, dar tu ce alegi? Alegerea modului de imagine este esențială pentru o redare cât mai fidelă a filmelor și serialelor. Modurile precum Filmmaker, Cinema sau Movie sunt cele mai recomandate, deoarece respectă intenția vizuală a creatorilor de conținut și reduc procesările artificiale. De obicei, modul Standard are o temperatură de culoare rece, iar modul Dinamic (sau Vivid) este prea saturat, fiind destinat mai degrabă vitrinelor din magazine. Luminozitatea trebuie reglată în funcție de tipul de conținut. Pentru materialele în format SDR (standard dynamic range), o luminozitate medie este ideală. În schimb, pentru conținut HDR (high dynamic range), este recomandată o luminozitate mai ridicată pentru a evidenția detaliile. Setările se pot accesa din: Setări > Imagine > Setări Experți > Luminozitate. Funcția Local Dimming (dimming local) ajustează iluminarea pe zone ale ecranului pentru a spori contrastul. Pe televizoarele Samsung, opțiunile sunt Scăzut, Standard și Ridicat. Fiecare utilizator poate alege în funcție de preferințe, dar modul Ridicat oferă, în general, un plus de strălucire în zonele luminate fără a compromite întunericul de fundal. În cele din urmă, este indicat să dezactivezi Motion Smoothing (pe Samsung apare ca Claritate Imagine sau Auto Motion Plus), o funcție care adaugă cadre suplimentare pentru a reduce efectul de sacadare. Deși utilă pentru transmisiuni sportive sau jocuri video, această funcție oferă un efect artificial în filme, cunoscut ca „efectul de telenovelă”. Pentru o experiență cinematografică autentică, este mai bine să o oprești complet.
Noile tehnologii de la Samsung, testate prima dată pe telefoanele pliabile de la Apple: Galaxy Z Fold 6 nu va avea caracteristica, nu deocamdată
Apple lucrează activ la dezvoltarea primului său iPhone pliabil, iar ecranul acestuia va fi produs de Samsung Display. Deși colaborarea dintre cele două companii poate părea surprinzătoare, ea nu este nouă, Samsung furnizează deja panouri OLED pentru iPhone-urile actuale. De data aceasta, însă, ecranul pliabil destinat modelului Apple va include o inovație aparte: stratul tactil va fi integrat direct în panoul OLED, o tehnologie care lipsește de la flagship-ul pliabil al Samsung, Galaxy Z Fold 6, scrie GSMArena. Ce este Y-OCTA, de la Samsung, și la ce ajută Integrarea stratului tactil în panoul OLED, o soluție cunoscută sub denumirea Y-OCTA, permite reducerea grosimii ansamblului cu aproximativ 19%, ceea ce va contribui la un design mai subțire și la o greutate mai mică pentru dispozitivul final. În plus, ecranul va beneficia de o luminozitate de vârf mai ridicată și de o reproducere a culorilor îmbunătățită, datorită unui proces de fabricație nou adoptat de Samsung Display pentru a respecta specificațiile Apple. Interesant este că, în ciuda acestor îmbunătățiri, Samsung nu a implementat această tehnologie în propriul său Galaxy Z Fold 6. Această diferență poate fi pusă pe seama costurilor. Apple vizează segmentul premium și este dispusă să investească în tehnologii mai scumpe, în timp ce Samsung ar putea prioritiza optimizarea profitabilității în propriile produse. Întâi la concurență, un act de prudență din partea gigantului sud-coreean? Este posibil ca Samsung să adopte ulterior această tehnologie și pentru dispozitivele sale pliabile, însă nu ar fi prima oară când compania oferă Apple panouri mai avansate decât cele utilizate intern. De exemplu, iPhone-urile beneficiază de ani buni de ecrane cu margini simetrice, în timp ce telefoanele Samsung au avut mult timp margini inferioare mai groase. Sursele din industrie spun că Samsung Display a tratat câștigarea contractului pentru iPhone-ul pliabil ca o prioritate strategică, ceea ce explică eforturile semnificative pentru a livra un panou subțire, luminos și ușor. Având în vedere prețul ridicat estimat pentru iPhone-ul pliabil, Apple își poate permite să ceară cele mai bune componente fără compromisuri financiare care să usture la buzunare. Deși nu se cunosc încă toate specificațiile viitorului iPhone pliabil, avantajul tehnologic oferit de acest panou ar putea oferi Apple un atu important într-un segment dominat momentan de Samsung. Rămâne de văzut dacă tehnologia va redefini așteptările în materie de telefoane pliabile pentru toți producătorii.
Detaliile despre înțelegerea fabuloasă dintre Google și Samsung de dragul inteligenței artificiale Gemini
Într-un efort strategic de a-și consolida poziția pe piața inteligenței artificiale, Google a încheiat o înțelegere de proporții cu Samsung, una dintre cele mai mari companii de electronice din lume. Conform informațiilor dezvăluite în cadrul unui proces antitrust în Statele Unite, Google plătește sume uriașe companiei sud-coreene pentru a preinstala aplicația sa de inteligență artificială generativă, Gemini, pe toate dispozitivele Samsung. Acordul are implicații majore pentru competiția din industrie și pentru viitorul asistenților digitali. Contract pe doi ani și sume lunare fixe pentru fiecare dispozitiv Potrivit declarațiilor făcute de Peter Fitzgerald, vicepreședintele Google responsabil de parteneriate cu producătorii de dispozitive, acordul cu Samsung a intrat în vigoare în ianuarie 2025 și se va derula pe o perioadă de cel puțin doi ani. În cadrul acestuia, Google oferă plăți lunare fixe pentru fiecare telefon sau tabletă care vine cu Gemini preinstalat, dar și un procent din veniturile obținute din abonamentele plătite și viitoare reclame din aplicație. Chiar dacă Gemini nu include în prezent reclame, reprezentanții companiei au confirmat că monetizarea prin publicitate este luată în calcul. Într-o notă internă citată în cadrul procesului, se menționa că „monetizarea Gemini cu reclame trebuie făcută cât mai repede, scrisul e deja pe perete”. În aceeași direcție, Sissie Hsiao, directoarea diviziei Gemini, a subliniat că Google nu a pierdut încă trafic de căutare sau venituri din publicitate, dar că impactul AI asupra acestor fluxuri este „inevitabil”. O luptă între giganți pentru viitorul inteligenței artificiale Samsung nu a fost singura companie curtată pentru un astfel de parteneriat. Potrivit declarațiilor lui Fitzgerald, producătorul sud-coreean a primit „oferte competitive” și din partea unor rivali precum Microsoft, Meta și OpenAI. Google a fost însă compania care a venit cu pachetul cel mai convingător, adaptându-și oferta și în funcție de presiunile venite din partea acestor competitori. În cadrul aceluiași proces, Fitzgerald a mai precizat că acordul nu blochează Samsung să colaboreze și cu alte companii care dezvoltă aplicații AI, ceea ce lasă deschisă posibilitatea ca viitoarele modele Galaxy să includă și alte asistențe virtuale. Totodată, Google a modificat și vechiul contract de căutare cu Samsung. Începând cu aprilie 2025, compania nu mai impune ca Google Search și Google Assistant să fie singurele servicii preinstalate pe dispozitivele Samsung, semn că încearcă să se conformeze cerințelor impuse de autoritățile de reglementare și să evite noi sancțiuni antitrust. Controverse juridice și pericolul monopolului digital Acest acord vine într-un context juridic tensionat. Anterior, instanțele din SUA au constatat că Google a încălcat legislația antitrust plătind Samsung pentru ca Google Search să fie motorul de căutare implicit. Practica a fost considerată un abuz de poziție dominantă, iar acum Departamentul de Justiție încearcă să impună interdicții similare și pentru aplicațiile AI, inclusiv Gemini. Între 2020 și 2023, Google a plătit peste 8 miliarde de dolari pentru a-și asigura poziția dominantă pe dispozitivele Samsung, conform altor dosare aflate pe rol. Aceste sume colosale ridică semne de întrebare în legătură cu echitatea competiției în ecosistemul Android și pun presiune suplimentară pe deciziile instanței americane, care analizează în prezent posibile măsuri de remediere. În timp ce AI-ul devine din ce în ce mai central în interacțiunea digitală, înțelegerile dintre giganți precum Google și Samsung au potențialul de a remodela fundamental modul în care utilizatorii accesează și folosesc asistenții virtuali. Deși în aparență vorbim despre o simplă preinstalare de aplicații, în realitate este vorba despre o bătălie acerbă pentru controlul asupra viitorului interacțiunii om-mașină, conform Bloomberg.