Un tânăr care conducea o Dacia Sandero a fost prins de radar cu 189 km/h, viteză mai mare decât cea maximă din fabrică
Un tânăr din Franța, în vârstă de 22 de ani, care conducea o Dacia Sandero, a fost prins de radar în timp ce gonea cu 189 km/h. Surpriza polițiștilor, care au aplicat o măsură dură, pentru încălcarea limitei de viteză, a fost acea că mașina a depășit inclusiv viteza maximă din fabrică. Potrivit constructorului, chiar și cel mai nou model Dacia Sandero, prezentat recent, ar trebui să atingă viteza maximă de 183 km/h. De altfel, în urma acestui incident, presa italiană evidențiază faptul că încălcarea limitei de viteză, deși este o infracțiune sever pedepsită, este una dintre cele mai frecvente, fiind comisă chiar și de șoferi care nu se află la volanul unor mașini puternice. Un tânăr șofer din Franța i-a uimit pe polițiști când a fost prins de radar cu 189 km/h, o viteză mai mare decât cea maximă din fabrică. „Dispozitivele utilizate de poliție nu mint, iar dacă această viteză a fost înregistrată, atunci șoferul circula în mod clar cu aproape 190 km/h”, scriu cei de la auto.everyeye.it. Incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, unul extrem de aglomerat pentru zona Cher (centrul Franței), iar polițiștii rutieri au înregistrat zeci de infracțiuni de încălcare a limitei de viteză, dintre care 11 au fost cu peste 40 km/h. Potrivit sursei menționate, recordul de viteză surprinsă de radar a fost stabilit de un alt șofer de 22 de ani, care își conducea Mercedes-ul Clasa C cu 242 de km/h pe autostradă. În plus, tânărul nu avea permis de conducere, acesta fiindu-i deja suspendat. „Topul” vitezomanilor a fost completat de un șofer care conducea un BMW Seria 5 cu 194 km/h, de asemenea pe autostradă. În toate aceste trei cazuri menționate, poliția a luat măsuri dure împotriva șoferilor, cărora pe lângă faptul că li s-au reținut permisele – în cazul celui care îl avea deja suspendat s-a prelungit perioada, le-au fost confiscate mașinile, fiind și amendați substanțial. Potrivit căpitanului de la Brigada de Siguranță Rutieră din Cher, de la început anului au fost 588 de încălcări a limitei de viteză. „Având în vedere că sunt mai puține drumuri liniște și condițiile de trafic sunt din ce în ce mai dificile, autoritățile solicită prudență și respectarea strictă a limitelor de viteză”, susține căpitanul Robert. Dacia Sandero, un model de succes în Europa Modelul Dacia Sandero face furori în Europa, fiind o mașină accesibilă ca preț, dar și ușor de condus, înclusiv de persoanele care nu sunt familiarizate cu multitudinea de aplicații ale mașinilor moderne. Britanicii au descris Dacia Sandero ca pe „o gură de aer proaspăt”, iar în ciuda prețului mai mic, producătorul nu a făcut rabat de la calitate. În 2024, Dacia Sandero a fost cea mai populară mașină din Europa, cu peste 140.000 de exemplare vândute în primul semestru al anului.
Francezii anunță lovitura Dacia cu modelul Sandero din 2026: Giganții auto tremură!

Dacia a dominat ani la rând piața europeană la capitolul vânzări de autoturisme și își propune să facă același lucru și în 2026. Noul model Sandero este unul spectaculos, iar francezii anunță deja că giganții europeni tremură la decizia luată de constructorul din România. Dacia Sandero 2026 marchează un moment important în evoluția modelului, cu un nou design și, în premieră, o versiune hibridă, totul fără a renunța la filosofia brandului: calitate la un preț accesibil. După opt ani de succes continuu și peste 300.000 de unități vândute în 2024, Sandero se reinventează. Noul model preia elemente stilistice de la Duster, oferind un aspect mai modern și tehnologic. Interiorul este și el mult îmbunătățit. Modelul din 2026 va avea materiale textile, un design plăcut și un nou volan ergonomic. Versiunile mai echipate adaugă un ecran tactil de 10 inch, un panou de bord digital de 7 inch și încărcare wireless. La capitolul siguranță, Sandero primește tehnologii avansate precum frânare automată de urgență, detectare bicicliști și motocicliști, avertizare pentru oboseala șoferului, camere multiple și oglinzi electrice rabatabile. Presa din Franța a reacționat imediat la noul pariu al celor de la Dacia, lăudând inițiativa. „Iată noul model Sandero hibrid 2026, revoluția pregătită de Dacia care îi face pe giganții auto să tremure!”, au titrat jurnaliștii francezi de la motorsactu.com. Dacia vrea să dea lovitura cu modelul hibrid! Când vor fi anunțate prețurile pentru Sandero 2026 Gama de motorizări a noului model Sandero include: TCe 100, un motor pe benzină mai vioi și eficient Eco-G 120, o motorizare pe GPL cu transmisie automată în premieră, autonomie extinsă la aproape 1.600 km și emisii mai reduse Iar din 2026, va apărea și modelul cu care Dacia speră să dea lovitura: Stepway Hybrid 155, un sistem full-hybrid cu motor pe benzină, două motoare electrice și o baterie de 1,4 kWh, capabil să ruleze până la 80% din timp în regim electric în oraș Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, Dacia Sandero 2026 promite să rămână cea mai accesibilă citadină din Europa, dar cu un plus considerabil de tehnologie, eficiență și stil. Lansarea este programată pentru începutul lui 2026, iar prețurile vor fi anunțate în noiembrie 2025, pentru ca toți fanii brand-ului să știe la ce să se aștepte. Rămâne de văzut dacă modelul Sandero va fi din nou cel mai vândut în Europa, repetând astfel performanțele senzaționale reușite de constructorul român în anii trecuți.
Africanii se dau mari cu Dacia Sandero: Mașina construită în Maroc e cea mai vândută din Europa

Dacia Sandero a fost cea mai bine vândută mașină din Europa anul trecut, cu peste 300.000 de unități înmatriculate pe „Bătrânul Continent”. Modelul este construit în special în Maroc, unde Renault-Dacia are două fabrici, africanii devenind astfel un jucător cheie în industria auto europeană. Marocanii se laudă cu modelul Dacia Sandero: „Mașina construită aici e cea mai vândută din Europa” Potrivit Diariomotor, Sandero a fost cea mai bine vândută mașină din Europa anul trecut, cu peste 300.000 de unități înmatriculate pe „Bătrânul Continent”. Modelul este construit în special în Maroc, unde Renault-Dacia are două fabrici, în Casablanca și Tanger. O a treia unitate de producție se află la Mioveni, dar cea mai mare parte a aprovizionării provine de la uzinele marocane, care au devenit un jucător cheie în industria auto europeană. Aceștia din urmă ocupă acum primul loc în lista celor mai mari exportatori din Africa în 2024. În ciuda designului său modest, Sandero a devenit un fenomen de vânzări, mai scrie sursa citată. Dintre cele 300.000 de înmatriculări europene în 2024, 28.000 au fost numai în Spania. Aici a ocupat primul, de departe, depășind concurenți precum MG ZS, Seat Ibiza, Seat Arona și Toyota Corolla, potrivit moroccoworldnews.com. Publicația citată scrie că prețul să extrem de accesibil a făcut din Sandero o mașină extrem de vândută. Cu un preț de pornire de doar 13.490 de euro în Spania, Sandero este una dintre cele mai accesibile mașini de pe piață. O alegere practică pentru mulți cumpărători europeni, care se confruntă cu creșterea majoră a costurilor vieții. Guvernul marocan, investiții majore în programe de formare pentru forța de muncă din industria auto Marocul a devenit în ultimii mulți ani ani un hub important pentru producția de automobile, atrăgând astfel producători auto la nivel mondial, datorită locației sale strategice, costurilor competitive și infrastructurii industriale în creștere. Orașe precum Tanger și Casablanca dețin fabrici de mari dimensiuni pentru mărci precum Renault-Dacia și Peugeot. Toți acești factori, pe lângă apropierea de Europa, au adus Marocul în fruntea clasamentului ca principal exportator de automobile din Africa. Guvernul marocan a sprijinit total această creștere cu zone industriale, stimulente și investiții în programe de formare pentru forța de muncă din industria auto. Industria auto din Maroc produce acum sute de mii de vehicule în fiecare an, atât pentru vânzări interne, cât și în mod special pentru export către Europa și alte piețe din întreaga lume Cu investiții continue în tehnologie și sustenabilitate, Marocul își propune să își consolideze poziția de centru auto global.
Cum arată noul interior de la Dacia Sandero 2026! Au apărut primele imagini spion: Salt tehnologic evident!
Modelul 2026 de Dacia Sandero a fost scos pe asfalt pentru o serie de teste, iar cu această ocazie a fost surprins în premieră și în câteva fotografii. Presa de specialitate a izbutit să intre în posesia imaginilor, iar jurnaliștii se declară impresionați de saltul tehnologic pe care l-a înregistrat producătorul auto român. Dacia face ultimele teste cu Sandero 2026 și i-a impresionat pe jurnaliștii din sfera auto Dacia continuă să fie una dintre cele mai vândute mașini de buget din întreaga Uniune Europeană, iar producătorul auto român nu vrea să se dea jos de pe valul pe care a urcat deja de câțiva ani buni. Succesele bifate de Duster și Sandero au fost impresionante, iar până la lansarea Daciei Evader, care vrea să revoluționeze piața electricelor din Europa, constructorul intenționează să dea lovitura cu un nou model pe combustie. Este vorba despre Dacia Sandero 2026, care este la doar câteva luni distanță de momentul la care va putea fi comandat în întreaga Europă. Concret, producătorul român efectuează în aceste zile ultimele teste, iar un exemplar de Dacia Sandero 2026 a fost scos pe asfalt pentru a fi pus la treabă. Și, deși nu trebuia să ajungă pe internet, câteva „fotografii spion” au ajuns pe mâna jurnaliștilor de la publicația de specialitate Motor.es. Interiorul noii Dacia Sandero 2026 este dezvăluit în aceste fotografii spion. Cabina mașinii de buget care se vinde cel mai bine în Spania va face un salt tehnologic evident, odată cu implementarea multiplelor noi caracteristici. Dacia va face din Sandero o mașină mai digitală și mai conectată”, informează ibericii de la Motor.es. Așa cum am precizat deja, jurnaliștii au publicat și câteva fotografii exclusive cu exteriorul și interiorul care pot fi văzute AICI. Și exteriorul va fi mai atrăgător Pe de altă parte, Dacia va aduce și câteva modificări importante la exteriorul lui Sandero, deoarece pregătește, în premieră, un model „facelift”. Va debuta cu un model facelift. Această actualizare va aduce numeroase caracteristici noi în ceea ce privește designul exterior, echipamentele tehnologice și aspectele mecanice”, adaugă jurnaliștii. Revenind la interior, detaliu pe care cei mai mulți dintre cumpărători pun foarte mare preț, deoarece acolo își petrec timpul în trafic, Dacia Sandero 2026 va veni la pachet cu un ecran tactil de dimensiuni impresionante. Marea noutate din interiorul noului Sandero va fi, fără îndoială, noul ecran tactil. Acest nou ecran tactil este mult mai mare decât cel utilizat la modelul actual și va repreznta sistemul central al habitaclului. Va fi o componentă cheie pentru gestionarea celei mai recente versiuni a sistemului de infotainment”, se mai arată pe publicația menționată mai sus. În ceea ce privește motorizarea, producătorul român va continua să mizeze pe GPL pentru modelul Sandero, însă va introduce, tot în premieră, și versiuni hibride. Așadar, procesul de electrificare al Daciei continuă cu pași îndrăzneți, iar spaniolii cred că ar putea fi dată o nouă lovitură pe un segment de piață: Această variantă va da peste cap piața mașinilor hibride accesibile”, completează spaniolii. Dacia Sandero 2026 va fi arătată publicului larg în a doua jumătate a lui 2025, cel mai probabil la Salonul Auto de la Munchen, care e programat în septembrie. În schimb, primele comenzi vor fi livrate în debutul lui 2026. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de … citește mai mult