Atenție, ieșeni! Joi și vineri se oprește circulația tramvaielor în fața Palatului Culturii

atentie,-ieseni!-joi-si-vineri-se-opreste-circulatia-tramvaielor-in-fata-palatului-culturii

În contextul repetițiilor și concertului organizat de Sărbătorile Iașului 2025, autoritățile au decis restricționarea temporară a circulației tramvaielor în zona Palatului Culturii, una dintre cele mai aglomerate artere ale municipiului. Conform anunțului transmis de CTP Iași, măsurile vor fi aplicate în două zile consecutive, după cum urmează: Joi, 16 octombrie 2025, circulația tramvaielor va fi închisă în fața Palatului Culturii, începând cu ora 14:00. Vineri, 17 octombrie 2025, restricțiile se mențin în aceeași zonă, tot de la ora 14:00, în funcție de programul repetițiilor și al concertului. Pe durata acestor restricții, echipele tehnice ale CTP vor fi prezente în teren pentru a dirija traficul și a sprijini călătorii care vor trebui să își modifice traseul obișnuit. Pentru a evita disconfortul călătorilor, CTP Iași a anunțat măsuri alternative de transport. -Pe traseul 9, tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze, care vor circula cu o frecvență adaptată cererii, astfel încât timpul de așteptare să fie minim. -Tramvaiele de pe traseele 1, 7 și 13 vor fi redirecționate prin zona Tudor Vladimirescu, o rută alternativă care va asigura conexiunea între cartierele mari ale orașului. Tot vineri, 17 octombrie, autobuzele de pe traseele 9b, 28 și 41 ar putea fi deviate pe strada Sfântul Lazăr, în funcție de necesitățile momentului și de fluxul de participanți din zona centrală. Please follow and like us:

Programul complet al evenimentelor din cadrul Sărbătorilor Iașului 2025

programul-complet-al-evenimentelor-din-cadrul-sarbatorilor-iasului-2025

În octombrie, Iașul se transformă într-un oraș al credinței și al tradițiilor. Sute de mii de pelerini din întreaga țară, dar și din străinătate, vor veni pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva – ocrotitoarea Moldovei. Anul acesta, credincioșii vor avea parte de un moment cu totul special: vor putea să se roage și la un fragment din moaștele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, aduse din Grecia. Organizatorii au anunțat detaliile desfășurării celor mai importante momente religioase din cadrul Sărbătorilor Iașului 2025: Miercuri, 8 octombrie, ora 6:30 – scoaterea în procesiune a sfintelor moaște și depunerea pe baldachinul din fața Catedralei Mitropolitane. Duminică, 12 octombrie, ora 19:00 – tradiționala procesiune „Calea Sfinților”, pe traseul: Catedrala Mitropolitană – str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă – str. Armeană – str. Costache Negri – pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Catedrala Mitropolitană. Marți, 14 octombrie, ora 9:30 – Sfânta Liturghie de Hram, oficiată pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în prezența ierarhilor, preoților și a zecilor de mii de credincioși. Manifestări tradiționale și târguri populare Pe lângă evenimentele religioase, municipalitatea pregătește o serie de târguri și manifestări care păstrează farmecul tradițiilor de toamnă: Târgul de Toamnă – pe bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt; Târgul de blănuri – Esplanada Costache Negri și Esplanada Hala Centrală; Sărbătoarea Vinului – Hala Centrală; Parcul de Distracții – amenajat la Ștrandul Municipal. Pentru a veni în întâmpinarea miilor de oameni care sosesc la Iași, organizatorii au pregătit acțiuni sociale menite să ofere sprijin și alinare: „Ceaiul pelerinilor” – distribuit zilnic între 11 și 15 octombrie; „Masa pelerinilor” – oferită marți, 14 octombrie, după Sfânta Liturghie. Evenimente culturale și artistice Sărbătorile Iașului nu înseamnă doar rugăciune și procesiuni, ci și cultură, recunoaștere și spectacol: „Seara Valorilor” – marți, 14 octombrie, la ora 17:00, la Palatul Roznovanu. Evenimentul premiază personalități ieșene remarcabile în diferite domenii. Concert de închidere – vineri, 17 octombrie, ora 19:00, în Piața Palatului Culturii. Pe scenă vor urca cei 3 Tenori Ieșeni, Ștefan Bănică jr., The Urs, Irina Baianț și alți invitați. Finalul va fi marcat de un spectacol impresionant de drone și focuri de artificii. Please follow and like us: