Câți sateliți înconjoară Pământul. Cei mai mulți aparțin lui Musk și transformă spațiul într-un cimitir orbital în expansiune
Până nu demult, sateliții erau niște obiecte rare, sofisticate și menite să ne ajute să înțelegem mai bine planeta. Astăzi, în jurul Pământului gravitează aproape 12.000 de sateliți, dintre care o mare parte sunt deja inactivi sau riscă să se transforme în pericol pentru tot ce se mai lansează de la sol. Orbită după orbită, spațiul apropiat devine un adevărat cimitir de metal și plastic — unul în continuă expansiune, noteaza ILFScience. Potrivit Biroului pentru Afaceri Spațiale al Națiunilor Unite (UNOOSA), la data de 11 iunie 2025, nu mai puțin de 11.780 de sateliți se aflau pe orbita Pământului. Cei mai mulți se învârt în jurul planetei în așa-numita orbită joasă (LEO), adică la altitudini sub 2.000 de kilometri. Aproximativ 8.110 dintre ei sunt acolo, iar mai bine de 6.000 aparțin megaconstelației Starlink, proiectul companiei SpaceX, condusă de Elon Musk. Orbitele planetei, din ce în ce mai aglomerate LEO nu este singura zonă populată a spațiului apropiat. Există și orbita medie (MEO), folosită în special pentru sistemele de navigație globală (GPS, Galileo, GLONASS sau BeiDou), unde se află în prezent 199 de sateliți. Mai departe, la aproximativ 36.000 de kilometri deasupra ecuatorului, funcționează 552 de sateliți în orbita geostaționară (GEO), folosiți de regulă pentru comunicații și prognoze meteo. Problema este că, pe măsură ce tot mai multe dispozitive ajung în spațiu, șansele ca ele să se ciocnească sau să devină resturi necontrolabile cresc exponențial. Deja există aproape 3.000 de obiecte nefuncționale în orbită — sateliți stricați, componente rămase de la misiuni vechi sau fragmente provenite din ciocniri anterioare. Riscul sindromului Kessler: când haosul orbital scapă de sub control Fizicianul Donald Kessler a teoretizat în anii ’70 un scenariu sumbru: o coliziune majoră în spațiu poate produce o ploaie de resturi care, la rândul lor, vor lovi alți sateliți, creând o reacție în lanț. Acest „sindrom Kessler” este tot mai des invocat de specialiști, pe măsură ce numărul sateliților activi și inactivi crește amețitor. În prezent, SpaceX intenționează să ajungă la 12.000 de sateliți în rețeaua Starlink, iar planurile pe termen lung ar putea duce cifra până la 34.400 de sateliți. Deși aceste constelații oferă internet în zone greu accesibile, ele riscă să transforme spațiul într-un loc periculos pentru cercetare, astronomie și viitoarele lansări. Apariția și dezvoltarea megaconstelațiilor spațiale au și un alt efect: poluarea vizuală a cerului. Astronomii se plâng că observațiile lor sunt bruiate de sateliți care reflectă lumina soarelui, iar pasionații de cer înstelat spun că, în unele nopți, e mai ușor să vezi un satelit decât o stea.
Soarele furios distruge sateliții Starlink: Viitorul constelației lui Elon Musk
Ceva neașteptat și spectaculos se întâmplă pe orbita Pământului: sateliții Starlink ai lui Elon Musk, considerați până recent un simbol al progresului tehnologic și al internetului global, sunt atacați de o forță imposibil de controlat — activitatea solară. În loc să cadă pradă unor defecțiuni tehnice sau unor coliziuni spațiale, sute de sateliți Starlink sunt împinși prematur spre atmosfera Pământului de către particulele încărcate energetic provenite din exploziile solare. Acest fenomen, documentat recent de cercetători de la NASA și analizat de publicații de specialitate precum New Scientist, scoate la iveală cât de vulnerabili pot fi acești sateliți în fața forțelor cosmice. Iar odată cu apropierea maximului solar — cel mai activ punct al ciclului solar de 11 ani — riscurile cresc considerabil. Cu peste 7.000 de sateliți Starlink deja plasați pe orbită, avem acum ocazia unică de a observa în detaliu impactul pe care activitatea solară îl are asupra acestor constelații tehnologice minimaliste. Conform cercetătorului Denny Oliveira de la NASA Goddard Space Flight Center, în timpul furtunilor geomagnetice sateliții revin în atmosferă mai repede decât ar face-o în absența acestor evenimente solare. Aceasta este o problemă reală pentru SpaceX. În timpul maximului solar, durata de viață a unui satelit Starlink poate fi redusă cu până la zece zile. Deși pare puțin, efectul cumulativ asupra unei constelații de mii de unități poate fi dezastruos. În doar patru ani, între 2020 și 2024, au fost înregistrate 523 de reintrări ale sateliților în atmosferă, o cifră fără precedent în istoria spațială. Fenomenul este accentuat de faptul că aceasta este prima perioadă de maxim solar care are loc în „era megaconstelațiilor”, cum o numește astrofiziciana Samantha Lawler de la Universitatea din Regina. Astfel, învățăm pentru prima dată la scară largă cât de grav poate afecta Soarele aceste structuri spațiale artificiale. Ce se întâmplă cu sateliții când cad? Sateliții Starlink sunt proiectați să se autodistrugă la finalul duratei lor de viață, fie printr-o coborâre controlată, fie natural, atunci când apar defecțiuni. Totuși, furtunile solare accelerează acest proces necontrolat, iar acest lucru vine cu riscuri serioase. Denny Oliveira avertizează că, odată cu accelerarea reintrărilor, cresc și șansele ca fragmente din sateliți să supraviețuiască arderii atmosferice și să ajungă pe sol. În vara anului trecut, o bucată de satelit Starlink a fost găsită pe o fermă din Canada — un incident recunoscut oficial de SpaceX. Dar dacă s-a găsit un fragment, câte altele nu au fost observate? Este întrebarea pe care și-o pun tot mai mulți cercetători. Pe măsură ce numărul sateliților crește, iar intensitatea activității solare atinge cote maxime, pericolul ca fragmente din acești sateliți să ajungă necontrolat pe Pământ devine o realitate tot mai probabilă. Viitorul constelației Starlink: între inovație și fragilitate Când Elon Musk a anunțat Starlink, ideea părea revoluționară: internet de mare viteză oriunde pe glob, chiar și în cele mai izolate regiuni. Tehnologia funcționează, iar în multe zone serviciile Starlink s-au dovedit salvatoare. Totuși, pe măsură ce constelația crește — SpaceX plănuiește să lanseze alte mii de sateliți în anii următori — devine tot mai clar că spațiul apropiat Pământului este un ecosistem sensibil, iar soluțiile tehnice actuale nu iau întotdeauna în calcul capriciile naturii cosmice. Activitatea solară nu este un fenomen nou, dar intensitatea și frecvența reintrărilor sateliților sugerează că trebuie regândită rezistența acestora. În plus, lipsa unor standarde globale clare privind gestionarea deșeurilor spațiale adaugă o presiune suplimentară. Ce se întâmplă dacă fragmentele devin un pericol pentru siguranța pe Pământ? Cum vor răspunde companiile precum SpaceX dacă astfel de incidente devin mai dese? În acest moment, sateliții Starlink „cad ca muștele”, iar de vină este un Soare agitat, aflat în vârful puterii sale. Pentru omenire, e o lecție de umilință tehnologică: oricât de sofisticată ar fi o constelație artificială, ea rămâne vulnerabilă în fața forțelor naturale pe care nu le putem controla. Și poate e momentul să învățăm cum să construim mai bine — nu doar mai mult.
Soarele le face probleme sateliților lui Elon Musk: cum ajung bucăți din Starlink înapoi pe Pământ
Activitatea solară intensă, despre care auzim tot mai des în ultima perioadă, nu afectează doar comunicațiile sau rețelele electrice. Ea a început să le dea mari bătăi de cap și sateliților Starlink ai companiei SpaceX, care ajung să cadă de pe orbită mai repede decât era prevăzut. Un studiu recent realizat de NASA arată că vârful actualului ciclu solar produce furtuni geomagnetice suficient de puternice pentru a afecta traiectoria sateliților aflați pe orbita joasă a Pământului. Consecințele? Mai mulți sateliți reintră în atmosferă cu zile sau chiar săptămâni mai devreme, iar riscul ca fragmentele să ajungă la sol crește semnificativ. Cercetătorii de la Centrul Spațial Goddard al NASA au analizat modul în care furtunile geomagnetice afectează sateliții aflați sub 300 de kilometri altitudine. În timpul acestor fenomene solare, radiațiile intense încălzesc straturile superioare ale atmosferei, ceea ce duce la o expansiune a acesteia. Ca urmare, rezistența aerodinamică asupra sateliților crește, iar aceștia își pierd din viteză și sunt împinși treptat înapoi spre Pământ. Este un proces periculos, pentru că acești sateliți nu sunt concepuți să reziste unei reintrări necontrolate. În teorie, ei ar trebui să se dezintegreze complet la contactul cu atmosfera, dar în practică, nu toate componentele ard în totalitate. NASA avertizează că pe măsură ce astfel de cazuri devin mai frecvente, riscul ca fragmente metalice să atingă solul va deveni tot mai real. Un exemplu concret a avut loc în august 2024, când o bucată dintr-un satelit Starlink a fost descoperită pe o fermă din Canada. Din fericire, nu au existat victime, dar incidentul a stârnit numeroase semne de întrebare cu privire la siguranța pe termen lung a megaconstelației Starlink. SpaceX are peste 7.000 de sateliți în orbită, dar planurile sunt și mai ambițioase În prezent, rețeaua Starlink numără peste 7.000 de sateliți activi, dar SpaceX nu se oprește aici. Planul companiei este să ajungă la peste 30.000 de unități, pentru a asigura internet de mare viteză în cele mai izolate colțuri ale lumii. Fiecare satelit are o durată de viață de aproximativ cinci ani, după care reintră controlat în atmosferă și se presupune că se dezintegrează complet. Problema e că furtunile geomagnetice modifică acest plan. În februarie 2022, o furtună de intensitate moderată a dus la pierderea a 49 de sateliți Starlink lansați cu o rachetă Falcon 9. Aceștia au fost împinși înapoi în atmosferă la scurt timp după lansare și s-au distrus înainte de a-și putea îndeplini scopul. Dacă acest tip de evenimente devine tot mai frecvent – iar totul indică faptul că așa va fi, dat fiind vârful ciclului solar de 11 ani în care ne aflăm – atunci viitorul megaconstelațiilor devine mai puțin sigur decât și-ar fi dorit Elon Musk și echipa sa. Reintrările necontrolate ar putea deveni o problemă reală de siguranță Deși majoritatea sateliților Starlink reintră în atmosferă și ard complet, riscurile nu pot fi eliminate complet. NASA avertizează că în cazul unor reintrări necontrolate, fragmente din sateliți ar putea atinge solul și ar putea cauza pagube – în special în zone rurale sau în apropierea orașelor. Până acum, singurul caz confirmat este cel din Canada, dar pe măsură ce numărul sateliților activi crește și activitatea solară rămâne la cote înalte, astfel de incidente ar putea deveni mai frecvente. Chiar și o singură piesă metalică, căzută în locul nepotrivit, ar putea provoca pagube materiale serioase sau, în cel mai rău caz, victime umane. În acest context, agențiile spațiale internaționale ar putea fi nevoite să stabilească noi reguli privind lansarea și monitorizarea sateliților, în special a celor care orbitează la altitudini joase. Protejarea spațiului cibernetic nu mai înseamnă doar apărarea împotriva hackerilor, ci și gestionarea corectă a traficului orbital și a riscurilor aduse de fenomenele cosmice. În goana după conectivitate globală și progres tehnologic, uităm uneori că spațiul nu e un loc lipsit de pericole. Soarele – această stea care ne dă viață – poate deveni un factor de destabilizare pentru infrastructura noastră digitală. Sateliții care cad nu sunt doar un spectacol științific, ci un semnal de alarmă. Iar în era mega-lansărilor și a constelațiilor orbitale, este clar că trebuie să învățăm să conviețuim mai atent cu Universul care ne înconjoară.
Sateliții din jurul pământului, inclusiv cei pentru GPS sau meteo, motiv semnificativ de îngrijorare. Cum duc la încălzirea globală, distrug stratul de ozon
La prima vedere, sateliții care orbitează în jurul Pământului par a fi niște aliați incontestabili ai progresului. Ne oferă internet de mare viteză, sprijină navigația prin GPS, monitorizează clima și ajută la prognoza meteo. Cu toate acestea, un nou studiu avertizează că acești sateliți ar putea avea un impact nociv, pe termen lung, asupra atmosferei terestre și implicit asupra climei globale. O flotă de sateliți care crește exponențial În 2025, în jurul planetei orbitează peste 9.000 de sateliți. Până în 2040, acest număr ar putea depăși 60.000, potrivit estimărilor cercetătorilor citați de publicația The Guardian. În ciuda beneficiilor pe care le aduc, sateliții sunt concepuți cu o durată de viață limitată – în medie de aproximativ cinci ani. Odată ce își încheie misiunea, aceștia sunt adesea retrași din orbită prin reducerea altitudinii, ceea ce duce la arderea lor în atmosferă. Acest proces aparent banal ascunde însă o realitate problematică: arderea sateliților eliberează în atmosferă particule de metale, în special oxid de aluminiu, care pot perturba semnificativ echilibrul termic și chimic al straturilor superioare ale atmosferei. Oxidul de aluminiu, un pericol invizibil Studiul publicat recent în Journal of Geophysical Research Atmospheres analizează scenariul în care, anual, 3.000 de sateliți ar fi dezintegrați în atmosferă, eliberând în total aproximativ 10.000 de tone de oxid de aluminiu. Simulările arată că acest compus se acumulează mai ales la latitudini mari, unde poate cauza creșteri de temperatură cu până la 1,5 grade Celsius în atmosfera medie și superioară. Această încălzire localizată poate modifica viteza vântului și contribuie la subțierea stratului de ozon, afectând negativ eforturile internaționale de refacere a acestuia. De altfel, autorii studiului avertizează că dacă tendința de creștere a flotei de sateliți continuă, ne putem confrunta cu un nou factor destabilizator al climei, ignorat până acum în discuțiile despre schimbările climatice. Alte metale periculoase și impactul lor necunoscut Pe lângă oxidul de aluminiu, în atmosferă mai ajung și alte metale: titan, litiu, fier și cupru. Deși studiul actual s-a concentrat pe efectele oxidului de aluminiu, impactul acestor metale asupra atmosferei rămâne, deocamdată, insuficient cercetat. Problema este agravată de faptul că aceste materiale nu au nicio cale naturală de eliminare din atmosfera superioară, ceea ce înseamnă că ele pot rămâne acolo zeci de ani, influențând circulația aerului, reflexia radiației solare și echilibrul chimic al stratului de ozon. Soluții și semnale de alarmă Cercetătorii avertizează că, în lipsa unei reglementări stricte privind gestionarea sfârșitului de viață al sateliților, situația ar putea deveni de nesoluționat în câteva decenii. Posibile soluții includ dezvoltarea unor tehnologii de reintrare controlată care să minimizeze arderea în atmosferă sau recuperarea sateliților prin metode active, dar aceste soluții sunt costisitoare și tehnic dificile. Pe măsură ce rețelele de sateliți – inclusiv cele comerciale precum Starlink, Kuiper sau OneWeb – se dezvoltă în ritm accelerat, este esențial ca impactul ecologic al acestora să fie analizat și reglementat, nu doar la nivel național, ci în mod coordonat la nivel global.