La Sinaia s-ar putea schia și de 1 Mai. Pârtiile rămân deocamdată deschise la cota 2000

La Sinaia s-ar putea schia și de 1 Mai. Duminică pârtiile situate la 2000 de metri altitudine în munţii Bucegi erau amenajate şi deschise. Instalaţiile de transport pe cablu funcţionează conform programului normal. Sute de persoane au urcat la Cota 2000 pentru a profita de ultima coborâre, pe schiuri sau săniuță În acest weekend, la Sinaia sunt amenajate şi deschise toate pârtiile din golul alpin. Administratorii domeniului schiabil al staţiunii anunţă că mijloacele de transport pe cablu funcţionează după programul normal, telescaunele având program de funcţionare până la ora 16:00. Iar ultima cursă a telegondolei fiind programată la ora 17:00. La cota 2000 în Bucegi s-au înregistrat temperaturi negative. Sute de iubitori ai sporturilor de iarnă se află pe pârtiile din Sinaia, bucurându-se de schi şi snowboarding în mijloc de primăvară. Toate pârtiile din golul alpin sunt funcționale Transportul pe cablu funcționează după programul normal Mijloacele de transport pe cablu funcționează conform programului obișnuit: telescaunele – până la ora 16:00 telegondola – ultima cursă la ora 17:00 Potrivit Agerpres, la Cota 2000 s‑au înregistrat temperaturi negative, ceea ce a contribuit la menținerea calității zăpezii. În Poiana Brașov pârtiile au fost declarate oficial închise odată cu închiderea sezonului. Deși în partea superioară a masivului Postăvarul (Kanzel, Ruia) zăpada este foarte bună pentru schiori. Recomandarea autorului: Polul zăpezii din România: Care este singurul oraș românesc unde iarna ține 6 luni în fiecare an
Suma astronomică pe care o țară o oferă oricărui sportiv care ia medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Milano

În această perioadă, în Italia, la Milano-Cortina, se desfășoară Jocurile Olimpice de iarnă 2026, iar o țară este gata să ofere o sumă incredibilă de bani singurului ei sportiv, în cazul în care va reuși să obțină o medalie de aur. Conform informațiilor apărute, se pare că Singapore este gata să îl plătească regește pe schiorul Faiz Basha, dacă acesta va reuși să pună mâna pe aurul olimpic. Ce sumă poate primi singurul sportiv care reprezintă Singapore în Italia Cea de-a XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă are loc în perioada 6–22 februarie 2026, în Italia la Cortina-Milano. Acolo, peste 3.500 de sportivi din 93 de țări concurează pentru 195 de medalii, la 16 discipline sportive olimpice. Pentru unii dintre ei, miza este una uriașă, întrucât o medalie de aur le poate aduce în cont sume astronomice de bani. Singapore este gata să îl plătească regește pe singurul sportiv care reprezintă țara în Italia, în cazul în care va reuși să obțină o medalie de aur. Conform informațiilor oferite de USA Today, se pare ca Singapore conduce clasamentul țărilor care vor plăti cele mai mari bonusuri sportivilor care obțin rezultate importante în Italia. În cazul în care va obține aurul olimpic, Faiz Basha, schior care concurează în probele de slalom și slalom uriaș, va încasa nu mai puțin de 788.000 de dolari, mai precizează sursa menționată anterior. Cu toate acestea, totul pare doar un vis pentru acesta, având în vedere că este primul schior din Singapore care concurează într-o probă pe zăpadă la Jocurile Olimpice de iarnă. Alte țări care plătesc sume uriașe Pe lângă Singapore, mai există și alte țări care sunt gata să își răsplătească sportivii cu sume uriașe de bani. De exemplu, Hong Kond oferă 767.000 de dolari pentru o medalie de aur, Italia oferă 213.000 de dolari, Polonia plătește 211.000 de dolari, în timp ce Slovenia le oferă sportivilor medaliați cu aur câte 162.000 de dolari. Chiar și bulgarii bagă mâna adânc în buzunare și oferă câte 152.000 de dolari celor care obțin medalii de aur. Cele mai mici bonusuri vor fi primite de campionii din Noua Zeelandă (3.000 de dolari), Australia (14.000 de dolari), Danemarca (15.000 de dolari), Canada (18.000 de dolari), Austria (23.000 de dolari), Olanda (35.000 de dolari), Germania (35.000 de dolari) și SUA (37.000 de dolari). Întrecerile Milano Cortina 2026 se dispută în opt localități – Antholz (biathlon), Bormio (schi alpin și schi alpinism, care își va face debutul olimpic), Cortina d’Ampezzo (bob, curling, skeleton, schi alpin, sanie), Livigno (schi freestyle, snowboarding), Milano (patinaj artistic, hochei pe gheață, patinaj viteză, short-track), Predazzo (schi sărituri, combinată nordică), Tesero (schi fond, combinată nordică). Ceremonia de deschidere a avut loc la Milano, iar cea de închidere va avea loc la Verona.
Scandal de dopaj la Jocurile Olimpice! Le-au prins într-un mod inedit și le-au exclus pe loc

Două schioare au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, după ce au fost prinse că au folosit o substanță care este interzisă de mai mulți ani. Concret, Han Dasom și Leoo Eui-jin au fost excluse din competiție din cauza faptului că pe schiurile lor au fost descoperită ceară fluorurată, substanță care este interzisă începând cu sezonul 2023-2024. Descalificate după ce au folosit o substanță interzisă Surprize neplăcute la Jocurile Olimpice de iarnă 2026. Sportivele Han Dasom și Lee Eui-jin au fost descalificate din competiție din cauza faptului că pe schiurile lor a fost descoperită o substanță interzisă. Concret, este vorba despre ceara fluorurată, o substanță care a fost interzisă de Federația Internațională de Schi și Snowboard (FIS), începând cu sezonul 2023-2024. Substanța respectivă mai este cunoscută și sub numele de fluor. Astfel, după această descoperire, cele două sportive au fost excluse din competiție încă din runda de calificare pentru proba de sprint de la schi de fond. „Echipamentul a fost testat pozitiv pentru fluor”, a precizat FIS, conform bbc.com. Federația mai menționată că cele două sportive au încălcat regula prin care se interzice ceara fluorurată, substanță care poate constitui un avantaj în competiție. Fluorul a fost introdus în schi în anii ’80, dar s-a descoperit că are un impact negativ asupra mediului, fiind vorba despre o substanță chimică care nu este biodegradabilă, dar care facilitează alunecarea. Clasate pe locurile 157 și 158 la Cupa Mondială de Schi, Han Dasom și Lee Eui-jin nu erau considerate favorite pentru câștigarea unor medalii la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, care se desfășoară în Italia. Ce transmite Asociația Coreeană de Schi Un reprezentat al Asociației Coreene de Schi a vorbit despre informațiile care au apărut în spațiul public și a negat faptul că cele două sportive ar fi utilizat substanțe interzise pentru a obține rezultate mai bune la Jocurile Olimpice de iarnă 2026. „Produsele utilizate de sportive nu conțin ceară cu fluor. Au fost testate negativ în toate competițiile internaționale anterioare, fără a fi semnalate probleme. Și noi suntem nedumeriți. Vom consulta experți din industria producătorilor de ceară și schiuri pentru a investiga dacă problema ține de ceară sau de schiuri”, a spus acesta pentru agenția de știri sud-coreeană Newsis, citat de nytimes.com.
Românca șocată de prețurile din St.Moritz. Cât a dat pe o felie de pizza

O româncă a mers în excursie cu iubitul și câțiva prieteni în St. Moritz, cea mai luxoasă stațiune montană din Evleția. Ea a rămas surprinsă de prețurile de acolo și a povestit experiența pe TikTok, unde a dezvăluit prețul pe care l-a plătit pentru parcare, dar și pentru o felie de pizza, relatează Adevărul. Cât a plătit o româncă pe o felie de pizza în stațiunea St. Moritz „Cât costă o pizza în St. Moritz, unul dintre cele mai scumpe orașe din lume? Am fost o zi întreagă în orașul bogaților și mi-a cam ajuns. Pentru trei ore și jumătate de parcare am plătit 50 de lei și a meritat pentru că orașul e frumos, dar clar nu e ceea ce vedem pe Instagram”, a spus Mihaela în videoclipul distribuit pe rețelele sociale. St. Moritz este celebru pentru că anual atrage turiști din întreaga lume, inclusiv oameni foarte bogați, afaceriști, vedete și membri ai familiilor regale. Stațiunea este cunoscută pentru peisajele spectaculoase, aerul curat și facilitățile de lux, iar asta explică și costurile ridicate pentru vizitatori. Mihaela a povestit că și-a început ziua cu o plimbare pentru a cumpăra suveniruri, însă prețurile au oprit-o. „Am vrut să îmi cumpăr o ciocolată ca suvenir pentru că sunt renumiți pentru ea, dar o ciocolată de 100 de grame costa 150 de lei, așa că mi-am luat un magnet”, a explicat tânăra. La ora mesei, grupul a găsit o pizzerie și a comandat câteva felii. „Când am vrut să mâncăm, am realizat că nu prea sunt restaurante. Până la urmă, am găsit o pizzerie și ne-am luat o felie de pizza chiar bunicică. Pizza margherita costa 5 franci elvețieni, adică aproximativ 26 de lei, iar pizza cu pui 7 franci, adică aproximativ 36 de lei”, a povestit Mihaela pe TikTok. Recomandările autorului:
Legendara campioană a ajuns să ceară ajutorul pe internet: Dacă îl vedeți, scrieți-mi

Una dintre cele mai valoroase sportive din toate timpurile a ajuns în neplăcuta situație de a cere ajutor persoanelor care-i urmăresc activitatea pe internet. Vedeta americană a schiului alpin, Lindsey Vonn, și-a anunțat urmăritorii de pe rețelele de socializare că și-a pierdut unul dintre bețe în Tarvisio, Italia. Cu doar câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de iarnă, vedeta americană le-a dezvăluit admiratorilor că are nevoie de ajutor Înaintea etapei de Cupă Mondială care va avea loc la finalul acestei săptămâni, marea schioare americană Lindsey Vonn a anunțat că și-a pierdut bățul de schi în Tarvisio, Italia. „Cineva mi-a luat bățul astăzi în parcarea din Tarvisi. Dacă l-ați văzut, vă rog să mă anunțați”, a transmis Lindsey Vonn, pe platforma „X”, alăturând o fotografie a celui de-al doilea băț al perechii, în care se văd clar inițialele ei pe curea. Considerată favorită la medalii în probele de viteză de la Jocurile Olimpice Milano-Cortina, ea s-a retras din activitate în 2019. După o operație complicată la genunchi în aprilie 2024, s-a întors în competiții mai târziu în acel an, având o revenire remarcabilă, care a sfidat vârsta și toate așteptările. Cea mai în vârstă câștigătoare din istoria Cupei Mondiale a triumfat săptămâna trecută în proba de coborâre de la Cauhenze, Austria. Victoria reprezintă al patrulea podium al ei la rând, confirmându-i în continuare poziția de lider în clasamentul general al Cupei Mondiale și statutul de favorită principală la JO din februarie. Lindsey Vonn folosește respectivele bețe de un deceniu Un admirator, care probabil nu realizează ce înseamnă respectiva bucată de echipament, a întrebat-o pe Vonn de ce este decisă să găsească bățul dispărut. La urma urmei, schioarea nu ar trebui să aibă probleme în a găsi echipament nou. „Au 10 ani. Sunt speciale pentru mine”, a răspuns Vonn. După ce a revenit în circuit, iarna trecută, la vârsta de 40 de ani, sezonul ei s-a încheiat în Sun Valley, în Idaho, unde s-a clasat pe locul doi la super-G, devenind cea mai în vârstă femeie care a urcat pe un podium al Cupei Mondiale. De asemenea, a fost prima dată când a ajuns în top 3 în Cupa Mondială iarna trecută. Au urmat mai multe succese în acest sezon, unde, după ce a concurat în șase probe, Vonn a obținut 5 podiumuri. Cel mai slab rezultat al ei de până acum este un loc 4. Lindsey Vonn are o fundație, al cărei scop este să ofere fetelor din comunitățile defavorizate o atmosferă pozitivă și constructivă. Principalul scop este de a ajuta fetele să își dezvolte aptitudinile, indiferent de pasiunile pe care le au ca eleve, sportive sau artiste.
Sorana Cîrstea, apariție alături de Lindsey Vonn! Moment special după Cupa Mondială de schi alpin

Sorana Cîrstea (35 de ani) s-a fotografiat alături de sportiva momentului, Lindsey Vonn (41 de ani), la finalul Cupei Mondiale de schi alpin de la St. Moritz (Elveția), unde americanca a făcut spectacol. Aflată în vacanță la St.Moritz, Sorana Cîrstea a mers să vadă concursul disputat în acest weekend în Elveția, unde Lindsey Vonn a devenit cea mai vârstnică sportivă victorioasă într-o etapă de Cupă Mondială de schi alpin. După ce s-a impus în prima coborâre de vineri, vedeta americană s-a clasat pe poziția secundă sâmbătă, pentru ca în proba de slalom super-uriaș, câștigată de noezeelandeza Alice Robinson, duminică, Vonn să ocupe locul al patrulea. Sorana Cîrstea, imagine de colecție alături de Lindsey Vonn și Belinda Bencic După ce și-a arătat susținerea față de Lindsey Vonn, românca aflată pe locul 43 WTA s-a fotografiat împreună cu americanca la finalul competiției de la St. Moritz. În imagine apare și Belinda Bencic (11 WTA), colega Soranei Cîrstea din circuitul de tenis profesionist. Cele trei au fost surprinse într-o ipostază relaxată, toate fiind zâmbitoare. Sorana Cîrstea și Belinda Bencic și-au pus și ele la încercare abilitățile la schi, însă s-au confruntat cu unele dificultăți pe pârtie, după cum reiese dintr-un filmuleț postat de sportiva elvețiană pe contul ei de Instagram. Lindsey Vonn a scris istorie la St. Moritz Legendara Lindsey Vonn a scris istorie, vineri, la St. Moritz., obținând prima victorie după 7 ani și jumătate într-o etapă de Cupă Mondială la schi alpin. Americanca a revenit în competiții după cinci sezoane de absență și după implantarea unei proteze din titan, menită să îi înlocuiască parțial genunchiul drept. „Asta mă face foarte fericită și foarte entuziasmată, nu am încetat niciodată să cred în mine. Am muncit din greu în ultimele 12 luni pentru a redescoperi ceea ce știam că sunt capabilă și astăzi cred că le-am arătat tuturor”, a declarat Lindsey.
Sorana Cîrstea și fiul lui Ion Țiriac, surprinși de Belinda Bencic la St. Moritz! Ce probleme au urmat

Sorana Cîrstea (35 de ani) a avut parte de o surpriză în vacanța pe care o petrece alături de Ion Țiriac Jr. (49 de ani), în luxoasa stațiune elvețiană St. Moritz. Sorana Cîrstea și partenerul ei, fiul miliardarului Ion Țiriac, s-au întâlnit la St. Moritz cu o colegă din circuitul WTA a lui „Sori”, semifinalista de la Wimbledon Belinda Bencic (28 de ani). Deși nu este clar dacă întâlnirea a fost una întâmplătoare sau stabilită dinainte, cert este că, la scurt timp, cele două sportive au trecut prin câteva peripeții. Sorana Cîrstea s-a întâlnit cu Belinda Bencic la St. Moritz, iar cele două au avut parte de peripeții pe pârtie Sorana Cîrstea, jucătoare aflată pe locul 43 WTA are parte de adrenalină cât cuprinde, în stațiunea milionarilor, aflată în inima Alpilor elvețieni. După ce a mers la Cupa Mondială de schi alpin, pentru a o vedea în acțiune pe Lindsey Vonn, românca s-a întâlnit cu Belinda Bencic, o cunoscută jucătoare din circuitul WTA. Bencic s-a bucurat să o vadă pe Cîrstea în țara ei, astfel că cele două au decis să marcheze întâlnirea cu o sesiune de schi. Sorana și Belinda s-au confruntat însă cu probleme pe pârtie, în momentul în care încercau să urce, fiind la un pas de a-și pierde echilibrul. Momentul a fost filmat și postat chiar de Belinda Bencic pe contul ei oficial de Instagram: „Las și eu asta aici. Atât!”, a scris elvețianca în descrierea clipului, făcând haz de necaz. Sorana Cîrstea a mărturisit că experiența trăită la St. Moritz a fost unică Chiar dacă se observă că nu este foarte experimentată la schi, Sorana Cîrstea a mărturisit că experiența trăită la St. Moritz a fost cea mai frumoasă din toate vacanțele sale: „Am fost în multe locuri, dar acesta este, fără îndoială, preferatul meu”, le-a transmis urmăritorilor sportiva care a decis să se retragă din activitate la finalul următorului sezon. Pe lângă sporturile de iarnă practicate pe celebra pârtie de la St. Moritz, Sorana Cîrstea a vizitat și târgul de Crăciun din stațiunea elvețiană, frecventat adesea de celebrități și membri ai familiilor regale.
Schiorul italian Matteo Franzoso a murit la vârsta de 25 de ani după un accident la antrenament, în Chile
După ce a suferit „un traumatism cranian major” în accidentul de sâmbătă de pe pista La Parva, Franzoso a fost transportat cu elicopterul la unitatea de terapie intensivă a unei clinici din Santiago și plasat în comă indusă. FISI a confirmat luni că acesta nu și-a revenit după „traumatismul cranian”. „Este o tragedie pentru familie și pentru sportul nostru”, a declarat președintele FISI, Flavio Roda, într-un comunicat de luni. „Este absolut necesar să facem tot posibilul pentru a ne asigura că astfel de episoade nu se vor mai întâmpla.” „În aceste momente triste și dureroase, vreau să le transmit tuturor sportivilor și antrenorilor, din toate sporturile, că federația este alături de ei și că vor găsi tot sprijinul de care au nevoie”, a adăugat Roda. „Cer respect deplin pentru familia lui Matteo, pe care o vom susține atât timp cât va fi necesar.” Franzoso a trecut prin două rânduri de gard de siguranță și a lovit un alt tip de gard poziționat la șase până la șapte metri în afara traseului, a anunțat FISI. El este al doilea schior italian de elită care a murit într-un incident la antrenament în ultimul an, după moartea campioanei junioare Matilde Lorenzi la Val Senales. Parte a echipei Italiei pentru Cupa Mondială din 2021, Franzoso se antrena alături de alți schiori italieni, printre care Dominik Paris, Christof Innerhofer și Mattia Casse, în Chile. Echipa se pregătește să concureze pe zăpada proprie la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina din februarie, dar aceste pregătiri au fost marcate acum de o tragedie. Franzoso a participat la 17 Cupe Mondiale și a terminat pe locul 28 în proba de Super-G de la Cortina d’Ampezzo, gazda Jocurilor Olimpice, în 2023 – cea mai bună performanță a sa la cel mai înalt nivel din schiul alpin. De asemenea, a câștigat o cursă de super-G în circuitul Cupei Europa, categoria a doua, în 2021, după ce a terminat pe locul patru la coborâre la Campionatele Mondiale de Juniori din 2020.
Tripleții de 17 ani care vor să scrie istorie la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026. Pentru ce țară exotică vor să concureze
Tripleții de 17 ani, un fenomen absolut, schiază de la vârsta de 5 ani și visează să scrie istorie la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026. Helaina, Henniyah și Henri Rivers IV luptă pentru a reprezenta Jamaica, țara de origine a mamei lor, la JO din Italia, după ce au participat la JO de Tineret din Coreea de Sud în 2024. Helaina, Henniyah și Henri Rivers IV schiază de la frageda vârstă de 5 ani, urmând exemplul părinților lor, care activează în prezent ca antrenori de curse alpine și instructori certificați de schi. Mama lor, Karen, este originară din Jamaica, în vreme ce tatăl lor, Henri, provine din Statele Unite ale Americii. Familia Rivers este stabilită în Long Islands, New York. În prezent, cei trei frați se antrenează temeinic în Argentina pentru a obține calificarea la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, găzduite în Italia. „Noi am crescut pe schiuri și schiem de atunci. Ne-a plăcut din prima. Am început la centrul de învățare pentru copii, învățând să ne ținem pe schiuri și să coborâm panta mică. Apoi am progresat către Windham Race Factory (n.r. – program de antrenament destinat tinerilor) și am stat acolo mult timp. Am început cursele la 5 ani. Am tot urcat nivel după nivel pe măsură ce am crescut și am legat prietenii pe viață cu cei din echipă. Asta a fost ceea ce ne-a lansat cariera în curse”, a declarat Helaina Rivers, potrivit PEOPLE. Henri Rivers este convins că unicul său ideal în viață este acela de a schia: „Fără schi, nu am cu adevărat un scop în viață care să mă separe de ceilalți. Acesta este singurul meu țel”, a spus Henri Rivers al patrulea, potrivit sursei citate anterior. Ce spune Henri Rivers, tatăl celor trei gemeni, despre copiii săi Henri Rivers, care a obținut rezultate remarcabile în lumea schiului, este convins că cei trei frați vor progresa exponențial în viitor și a dezvăluit cum a început să lucreze la planul acestora cu trei ani înainte de nașterea lor. „Lucrăm la acest plan de aproape 20 de ani. Totul a început înainte să se nască. S-ar fi putut termina repede dacă nu le-ar fi plăcut zăpada sau schiul, pentru că nu voiam să îi forțez. Suntem aproape de momentul în care vor începe să-și vadă abilitățile crescând exponențial. Acum sunt schiori buni, dar în următorii ani vor fi mult mai buni și mai rapizi în curse”, a transmis tatăl tripeților, conform sursei citate mai sus.