Schimbare surpriză la vârful WTA după ce forul mondial i-a întors spatele Simonei Halep, grăbindu-i retragerea

schimbare-surpriza-la-varful-wta-dupa-ce-forul-mondial-i-a-intors-spatele-simonei-halep,-grabindu-i-retragerea

Asociația Tenisului Feminin (WTA) a anunțat marți numirea americancei Valerie Camillo în funcția de președinte! Aceasta îi va lua locul lui Steve Simon, care a condus timp de 10 ani forul mondial. Valerie Camillo a fost numită în funcția de președinte al WTA, ea urmând să conducă următoarea etapă de dezvoltare a tenisului profesionist feminin. Camillo își va începe mandatul pe 17 noiembrie 2025, colaborând cu Consiliul WTA „pentru a ghida și implementa viziunea și strategia pe termen lung a organizației, într-un moment de oportunități majore pentru jucătoare, fani, turnee și parteneri din întreaga lume”. Consiliul WTA a aprobat numirea lui Camillo în urma unei selecții internaționale coordonate de compania Elevate Talent și sprijinite de actualul președinte în funcție, Steve Simon, precum și de un comitet special de selecție. Procesul a inclus un grup divers de candidați cu experiență solidă în domeniile sportului și afacerilor la nivel global. „Camillo a fost aleasă pentru alinierea sa la viziunea WTA privind dezvoltarea continuă, pentru reputația sa de lider inovator și respectat, pentru stilul colaborativ și pentru rezultatele demonstrate în domeniul creșterii comerciale. De-a lungul carierei, ea a construit și transformat importante organizații sportive și de divertisment din cadrul NBA, NHL, MLB și al sportului universitar american, îmbinând viziunea strategică cu expertiza operațională. A coordonat organizarea a peste 1.000 de evenimente live, a modernizat operațiunile a două echipe profesioniste, a oferit consultanță altora și a supervizat dezvoltarea a patru arene sportive și de divertisment majore. Cunoscută pentru leadershipul său bazat pe principii și orientat spre oameni, Camillo a cultivat relații solide cu jucători, antrenori, sponsori și parteneri din industrie, pentru a crea strategii care susțin atât performanța sportivă, cât și creșterea afacerii”, se arată în comunicatul WTA. Odată cu numirea sa, Valerie Camillo îl va succeda pe Steve Simon, care se retrage după un deceniu de activitate în fruntea WTA. WTA a respins cererea Simonei Halep de a-i fi redat locul în clasamentul mondial Noua președintă a WTA are un CV impresionant, acumulând experiență în domeniile sportului și divertismentului, inclusiv în cadrul consiliului comercial al companiei de divertisment care administrează atracțiile turistice ale celebrei cântărețe americane Dolly Parton. Potrivit BBC, pe lângă implicarea sa în portofoliul lui Parton, Camillo ajunge în fruntea tenisului feminin după ce a ocupat roluri strategice în cadrul NBA, NHL și MLB. Asociația Tenisului Feminin (WTA), care va fi condusă în curând de Valerie Camillo, a dezamăgit-o profund pe Simona Halep, grăbindu-i retragerea din tenis. Fosta campioană de la Wimbledon a solicitat WTA să-i fie redat locul din clasament după victoria obținută la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), acolo unde suspendarea i-a fost redusă de la 4 ani la doar 9 luni. Simona s-a lovit însă de un refuz categoric, întrucât membrele Consiliului Jucătoarelor au votat împotriva cererii sale. „Cred că ar fi trebuit să-i redea locul în clasament pentru cele 3 luni. A fost absolvită de vină, iar asta e cel mai important pentru ea. Audierea de la TAS a fost cea mai mare victorie a ei. Suspendarea a fost de doar 9 luni, iar poziția din clasament ar fi fost suficient de bună încât să intre la turneele din următoarele 3 luni, chiar dacă nu a putut juca 18 luni. A fost dezamăgitor că WTA nu i-a acordat acele puncte pentru cele 3 luni”, a opinat Darren Cahill, fostul antrenor al româncei.

Rusia are nevoie de o schimbare de regim, afirmă Volodimir Zelenski

rusia-are-nevoie-de-o-schimbare-de-regim,-afirma-volodimir-zelenski

„Dacă lumea nu urmărește schimbarea regimului în Rusia, înseamnă că, chiar și după încheierea războiului, Moscova va continua să încerce să destabilizeze țările vecine”, a declarat președintele ucrainean la o conferință care a marcat cea de-a 50-a aniversare a Actului final de la Helsinki, un acord istoric semnat între blocurile estic și vestic în 1975. El a acuzat conducerea Rusiei că este „blocată mental într-un alt secol, o perioadă marcată de violență brutală (…) [și] de indiferență totală față de drepturile omului și egalitate”, potrivit The Guardian. „Trebuie să blocăm complet mașina de război a Rusiei, să îi tăiem industria de armament, să îi limităm profiturile din energie și, în cele din urmă, să punem toate activele rusești înghețate, inclusiv averea furată, să lucreze pentru apărarea împotriva agresiunii rusești. Este timpul să confiscăm activele rusești, nu doar să le înghețăm, pentru a le folosi în serviciul păcii, nu al războiului”, a completat Zelenski.

Schimbarea de la Google Messages care îți face viața mai ușoară: Cum te ajută să te simți în siguranță

schimbarea-de-la-google-messages-care-iti-face-viata-mai-usoara:-cum-te-ajuta-sa-te-simti-in-siguranta

Aplicația Google Messages continuă să se dezvolte, adăugând două funcționalități menite să îmbunătățească atât siguranța utilizatorilor, cât și experiența de comunicare. Pe de o parte, aplicația introduce un sistem de avertizare pentru imagini considerate inadecvate, iar pe de altă parte, se află în pregătire o opțiune de partajare în timp real a locației, ce promite să aducă Google Messages mai aproape de facilitățile oferite de platformele concurente, scrie How To Geek. Ce e nou la Google Messages Noile avertismente pentru conținut sensibil vizează în special imaginile care ar putea conține nuditate sau alte elemente neadecvate. Atunci când această funcție este activată, aplicația va estompa automat imaginea și va afișa un mesaj de avertizare, oferind utilizatorului posibilitatea de a decide dacă dorește să o vizualizeze. Pentru conturile de adulți, funcția este dezactivată implicit, dar poate fi activată manual din setările aplicației. În schimb, pentru conturile minorilor, sistemul este activat automat și poate fi gestionat de părinți prin aplicația Family Link. Funcția nu se limitează doar la protejarea celor care primesc imagini, ci acționează și în cazul trimiterii lor. Utilizatorul care încearcă să expedieze o imagine cu conținut sensibil va primi o notificare care îl informează despre riscurile implicate. Va fi necesar un pas suplimentar de confirmare înainte ca imaginea să fie efectiv transmisă. În plus, dacă imaginea este primită de o persoană cu opțiunea activată, aceasta poate alege să o elimine fără a o deschide. Un aspect important este că acest sistem de filtrare funcționează exclusiv pe dispozitivul utilizatorului și nu trimite datele imaginii sau alte informații către serverele Google, păstrând astfel confidențialitatea utilizatorului. Asta nu este tot În paralel cu această funcție de protecție vizuală, Google dezvoltă și o funcție extrem de cerută: partajarea locației în timp real. În prezent, prin Google Messages se poate trimite locația ca un punct fix pe hartă, dar această metodă este limitată. Noua funcție va permite utilizatorilor să transmită în mod continuu poziția lor actuală, direct din conversațiile din aplicație. Un indiciu despre funcția cu pricina a fost descoperit într-o versiune beta a aplicației, unde apare menționată o scurtătură pentru activarea partajării live. Deși momentan nu este activă nici în versiunea de test, implementarea sa este așteptată în perioada următoare. Este posibil ca această opțiune să funcționeze doar între utilizatori care folosesc Google Messages și ar putea semăna, ca funcționalitate, cu sistemul deja existent pe iMessage. Actualizările se alătură altor îmbunătățiri recente aduse aplicației, precum posibilitatea de a bloca rapid numerele care trimit mesaje nesolicitate sau îmbunătățirile aduse serviciului RCS, care contribuie la o compatibilitate mai bună între utilizatorii Android și iPhone.