Lege nouă pentru creditele de consum. Dispare executare silită a contractelor cesionate, restricții pentru creditori și recuperatori
Proiect întârziat de la Guvern, legislația creditelor de consum va fi actualizată. Inițiativa transpune, în mod extins, Directiva Uniunii Europene 2023/2225 referitoare la creditele de consum, care înlocuiește fosta Directivă 2008/48, deja implementată în România prin OUG 50/2010. Termenul-limită de transpunere la nivel național este 20 noiembrie 2025, dar, pentru că proiectul trebuie să parcurgă procedura parlamentară, este foarte probabil ca acest termen să fie depășit. Noua reglementare va fi aplicată exclusiv creditelor de consum de până la 100.000 de euro, iar împrumuturile ipotecare rămân reglementate de cadrul deja existent. Proiectul acoperă și ofertele de tipul „cumpără acum, plătește mai târziu” promovate în online de retaileri, însă păstrează din excepții: liniile de credit fără dobândă, acordate pe perioade scurte de până la 50 de zile, continuă să fie excluse. În ansamblu, accentul pică pe informarea corectă a consumatorilor și pe prevenirea supraîndatoririi. Schimbări la publicitatea creditelor și informarea precontractuală FOTO – Caracter ilustrativ Un element vizibil pentru public va fi avertismentul standard care trebuie introdus în reclame: „Atenție! Banii împrumutați costă bani”. Scopul este ca beneficiarii să înțeleagă care este costul real al finanțării, nu doar dobânda nominală. Creditorii nu vor mai putea promova mesaje care sugerează direct ori voalat că împrumutul „îmbunătățește” situația financiară că datoriile existente „contează puțin” în analiză sau că un credit ar fi un substitut pentru economisire ori un mod de a ridica nivelul de trai. De asemenea, nu vor mai fi permise reclame care condiționează o ofertă promoțională de contractarea unui credit sau care promit perioade de grație mai mari de trei luni. Pentru a preveni supraîndatorarea, proiectul insistă pe o evaluare riguroasă a capacității de rambursare, bazată pe informații din baze de date dedicate și pe documente relevante. Se reconfirmă și se întărește, de asemenea, dreptul la rambursare anticipată: poate fi exercitat în orice moment, fără prag minim, iar debitorul poate alege între reducerea ratei lunare, scurtarea duratei contractului sau o combinație a celor două. Schimbarea cu impact major în practică privește creanțele cesionate către firmele de recuperare. Proiectul stabilește că aceste contracte cedate nu mai reprezintă titluri executorii. Recomandările autorului:
TURISMUL VIITORULUI. Cum să ne alegem perioada vacanțelor în condițiile schimbărilor climatice

Climatologii avertizează că felul în care ne alegem perioada de vacanță în funcție de sezon se va schimba dramatic. Lunile preferate de vară, iulie sau august pot fi o alegere de coșmar, incendii, inundații, fenomene meteo extreme în Europa sau aiurea. De asemenea, încălzirea globală face riscantă rezervarea vacanțelor de iarnă, lunile cu nămeți se mută după 1 ianuarie, cel puțin în cazul României. Încălzirea globală nu este una uniformă nici în spațiu, nici în timp. Peste tot se modifică clima, dar evident că factorii locali nuanțează foarte mult răspunsul la schimbarea climatică globală și vorbim de multiple modificări climatice ce pot să impacteze turismul. În zonele tropicale vom avea modificări în sezoanele uscate și cele cu ploi și există peste tot o intensificare a precipitațiilor, însemnând precipitații mult mai intense, adică cantități mult mai mari în timp scurt, dar în același timp și sechetele sunt și ele exacerbate de schimbare a climei și se modifică și durata acestor anotimpuri. Dacă vorbim de zona tropicală, anotimpurile uscate și cu ploaie, dacă vorbim de zona temperată, cele patru anotimpuri și în acest fel, temperaturile care cresc foarte mult, dar și precipitațiile fac din unele locații altfel foarte căutate, un loc mai puțin sigur, explică climatologul Roxana Bujariu. Nu mai există zone sigure Și atunci evident că se găsesc alte oportunități în alte locuri unde modificările climatice au adus alte condiții și aspecte care țin de siguranță, exact ce spuneți dumneavoastră, adică nu va mai fi sigur în anumite zone, în anumite perioade, de exemplu, ați menționat de muson sau sezonul cald, sezonul umed. Sigur, în zonele tropicale s-ar putea să nu mai fie sigur să mergem acolo, afirmă climatologul. Da, și de exemplu, musonul se modifică mult și ca variabilitate, declanșarea în timp a sezonului ploios legat de muson e foarte diferită, intensitatea crește foarte mult și din păcate avem exemplu foarte clar acum ploile musonice care au adus iar inundații, de exemplu în Pakistan, dar aduc inundații Hilindia, în estul Asiei. În schimb, în perioada musonului avem o deplasare spre sud a ploilor și vedeți că toate aceste modificări vin împreună cu impacturi asupra lunecărilor de teren, asupra chiar răspândirii unor boli, pentru că de exemplu, în sezonul umed, în partea tropicală febra, denga sau malaria devin mult mai favorizate. Pe de altă parte, temperaturile ridicate în sezonul uscat sau la temperatula, latitudinile medii în vară pot să aducă valuri de căldură iarăși cu probleme de sănătate publică, dar și să favorizeze incendiile de vegetație. Iarăși, aceste incendii, care vedeți că practic aduc probleme foarte mari în zone recunoscute turistic precum bazinul Mării Mediterane, deja, exemplifică Roxana Bujariu. Grecia, de evitat vara Știm că din iunie, sfârșitul lui iunie până în septembrie, în Grecia există acest risc aproape peste tot. Nu cred că este insulă sau sigur loc de pe continent unde să nu vedem riscuri. Oriunde ne ducem, ar trebui să fim atenți la serviciile meteo locale care vin cu atenționări și avertizări, avertizează climatologul.